S-au împlinit în aceste zile, după calendarul ebraic, 70 de ani de la proclamarea independenței Statului Israel. Este cred o ocazie potrivită să împărtășesc cititorilor rubricii CHANGE.WORLD câteva informații și detalii despre această țară, în care trăiesc de peste 33 de ani, o țară care este mai tot timpul în centrul atenției, în știri și analize din diferite domenii, o țară despre care se vorbește și se scrie, se informează și se dezinformeaza enorm și care este foarte puțin cunoscută cu adevărat de cei care nu trăiesc aici. Nu sunt adeptul ‘patriotismelor de mucava’ cum scria cineva, nu împărtășesc ‘mândrii’ colective și sunt ‘mândru’ doar de puține lucruri și acelea realizate de mine sau de copiii mei, deci voi evita festivismul și voi încerca să fac cunoscute câteva detalii care cred că vor interesa pe cititorii rubricii CHANGE.WORLD.
sursa imaginii http://blog.eretzyisrael.org/post/110580176719/israel-at-night-a-satellite-imagery
La fel ca pentru mulți alți emigranți, viața mea se împarte în două: ‘înainte’ (adică perioada din viață petrecută în România) și ‘după’ (viața în nouă lume în care am ales să trăiesc). Jalonul acesta este pentru mine data de 12 octombrie 1984. Traiesem primii 31 de ani de viață în România și nu îmi fusese foarte rău. M-am născut și am crescut în centrul Bucureștilor, am absolvit liceul Sfântul Sava (numit pe atunci Nicolae Bălcescu), am făcut o facultate bună la Politehnica bucureșteană, și apucasem să lucrez vreme de șapte ani în industria socialistă a României. Apucasem și să întemeiez o familie, și mi se născuse primul băiat, care avea exact 2 ani și 3 luni la emigrare. Cu el, cu soția mea Liliana, și cu 3 valize am plecat în aventura emigrării. Ceva mai mult de două ore de zbor m-au dus într-o altă lume. Era octombrie dar vremea era ca în august. După cenușiul și întunericul ultimilor ani petrecuți în ‘Epoca de Aur’ găseam aici o lume colorată, zgomotoasă, cu reguli de comportament diferite, cu o economie efervescentă și cu magazinele pline de tot ce visam și ce nu știusem să visez, dar la prețuri inaccesibile nouă ca noi imigranți. Lumea se plângea de criză, de inflație, dar până când nu am văzut cu ochii noștri prețurile alimentelor săltând cu zeci de procente peste noapte nu am înțeles exact despre ce este vorba, pentru noi ‘criza’ o lăsasem în urmă, în România cu zahărul și uleiul pe cartele, cu magazinele alimentare cu rafturi goale, cu cozi interminabile la orice produs de consum. Am găsit relativ repede calea realizării profesionale, dar au trecut mulți ani până când am ajuns oarecum la paritate cu cei din generația mea născuți aici.
sursa imaginii http://nocamels.com/2015/06/investing-israel-startups-vcs-angels-funds/
Anii ’80 erau pentru Israel anii unor zbuciumări convulsive care schimbau fața țării. De fapt probabil cam așa au fost fiecare dintre cei 70 de ani ai istoriei Israelului. Țara fusese întemeiată și construită în mare parte de imigranții supraviețuitori ai Holocaustului din Europa și de cei care fugeau de persecuțiile la care erau supuși evreii în multe țări ale lumii, dar în special în țările arabe și musulmane ostile întemeierii unui stat ne-musulman în Orientul Mijlociu. Pionierii ajunși aici în jumătatea de secol care a precedat independența fuseseră în majoritate socialiști și economia și o parte din structurile sociale și economice create de ei au reflectat această ideologie. În Israel probabil au fost create și au funcționat cu succes singurele comunități care au aplicat cu adevărat principiile comunitare – kibbutzurile. Succesul lor a durat cam până în perioada anilor 70, când puterea politică a trecut pentru prima dată în mâinile unui guvern de centru-dreapta condus de Menahem Begin. Rămasă în istorie pentru încheierea primului tratat de pace cu o țară arabă, Acordul de la Camp David cu Egiptul din 1978, guvernarea de dreapta a adus și o concepție economică nouă care includea o liberalizare rapidă a economiei și finanțelor țării. Rezultatul a fost o sincronizare cu economia mondială capitalistă în anii Reagan și Thatcher dar și o criză economică a cărei caracteristici au fost inflația și prăbușirea unor programe și structuri economice care nu se puteau adapta economiei de piață. Acesta era Israelul în care aterizasem împreună cu familia mea.
sursa imaginii http://www.vered-biz.com/agricultural-tours-israel/
Aveam să descopăr destul de repede una dintre caracteristicile care fac din Israel o minune și un exemplu al istoriei contemporane. Crizele și presiunea permanentă în care trăiesc locuitorii țării de pe malul răsăritean al Mediteranei sunt catalizatori pentru adunarea resurselor și concentrarea eforturilor în găsirea de soluții. Este o combinație unică între un spirit de comunitate clădit de-a lungul unei istorii de două mii de ani de exil și o inventivitate dobândită poate printr-o selecție naturală istorică determinată de necesitatea de a rezolva probleme aparent insolubile și a depăși situații aparent imposibile având că mijloace puțin altceva decât propriile minți și mâini. Într-o țară cu o climă dușmănoasă, despădurita de cuceritori cu multe secole în urmă, cu opt luni de secetă aproape totală dar și cu zone mlăștinoase infestate de insecte, pionierii evrei de la incepului secolului 20 și urmașii lor israelieni au găsit soluțiile de a face o agricultură intensivă în care fiecare pom sau răsad este irigat individual și programat exact cu cantitatea de apă necesară. Criza de apă a făcut din Israel un centru de cercetare și astăzi un lider mondial în desalinizare, de câțiva ani încoace țara ne mai fiind practic dependentă de criză climatică globală. Criza economică din anii 80 pe care o mentionam a fost rezolvată printr-un program economic de stabilizare și redresare care a inclus un pact între guvern, sectorul particular și forța de muncă reprezentată de sindicate. Stabilitatea financiară a permis intrarea Israelului in ultimul deceniu al secolului 20 cu o bază și intelectuală dar și economică care a transformat-o într-o supraputere a industriilor avansate.
sursa imaginii https://www.brookings.edu/blog/markaz/2017/12/05/why-is-trump-about-to-declare-jerusalem-the-capital-of-israel/
Calitatea forței de muncă este însă elementul fundamental care face din Israel țara cu cea mai mare densitate de inovație tehnică din lume, și chiar și în cifre absolute o putere economică și tehnică de prim plan în domeniile electronicii, comunicațiilor, roboticii, aviaticii, securității cibernetice, biotehnologiei sau inteligenței artificiale. Două au fost și sunt sursele principale ale acestei calități. Prima este școala tehnică teoretică și practică israeliană, o îmbinare a câtorva universități tehnice de vârf și a unor programe care descoperă, pregătesc și folosesc în armata israeliană elementele cele mai talentate. Aproape toți tinerii evrei israelieni (băieți și fete) prestează serviciul militar obligatoriu, care înseamnă cel puțin câțiva dintre cei mai frumoși ani ai tinereții petrecuți în uniformă. Cei mai dotați în domenii de specialitate utile armatei între care cele tehnice pot să presteze acest serviciu național în unități tehnice, așa încât la vârsta când colegii lor din lume abia ies din universități și caută primele locuri de muncă, ei au deja în urmă și studii și ani de practică profesională aplicativă în domenii tehnice foarte relevante și pe piața civilă. A două sursă de talente este imigrația. La sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90 au ajuns în Israel peste un milion de imigranți din țările fostei Uniuni Sovietice – specialiști cu pregătire dar și copii și tineri cu o capacitate intelectuală și o tradiție și disciplină moștenite în familiile lor care le-a permis multora să între în domeniile tehnice avansate. Chiar dacă imigrația continuă în acești ultimi ani în proporții mult mai mici ea este o sursă continuă de talente. Are loc și în Israel ca și în alte părți ale lumii și o migrație de talente în sens invers, spre ‘afară’, dar perspectiva societății față de acest fenomen s-a modificat mult în ultimii ani. Emigranții (cei care ‘pleacă’) nu mai sunt priviți ca niște paria sau ‘trădători’, din contra, sunt susținuți și legăturile cu țara sunt păstrate. O parte se întorc, o parte nu, asta face parte din comunicarea și relațiile profesionale și sociale ale lumii moderne deschise. ‘Națiunea start-up’ cum mai este numit Israelul este locul în care activează numeroase firme mixte în care israelienii din țară și din Diaspora colaborează cu parteneri externi din Statele Unite sau multe alte țări ale lumii. Israelul este cel mai activ partener extern in domenii tehnologice al Uniunii Europene.
sursa imaginii http://mapio.net/o/1600931/
Contribuția evreilor originari din România și a urmașilor lor la dezvoltarea economică, științifică, culturală a Israelului a fost și este deosebit de semnificativă, cu mult peste ponderea lor proporțională care nu a depășit niciodată 10% din populație și astăzi este doar de câteva procente. Două dintre primele așezări agricole din Eretz Israel – Zichron Yaacov și Rosh Pina – au fost înființate în 1882 de evrei originari din România, mulți dintre ei veniți din Moinești, unde se organizaseră și se pregătiseră pentru viața de pionierat sub indumarea liderului sionist Moses Gaster. Câțiva dintre pictorii cei mai reprezentativi ai Israelului au s-au născut, și unii au studiat și și-au început drumul artistic în România, printre ei aflându-se Marcel Iancu, Avigdor Arikha și Reuven Rubin. Scriitori cum a fost regretatul Aharon Applefeld, supraviețuitor al Holocaustului care ne-a părăsit acum câteva săptămâni, au scris pagini importante în istoria literaturii de limba ebraică. Contribuția evreilor din România la dezvoltarea industriei israeliene a fost și ea extrem de semnificativă, încă din anii 50 și până în perioada Internetului. Am avut onoarea să lucrez sub îndrumarea lui Michael Rothenberg, cunoscut în Israel și în lume ca inventator și antreprenor cu realizări semnificative în domeniul rețelelor de comunicație locale Ethernet și wireless, care în România este cunoscut mai ales ca expert în domeniul viticol, proprietarul cramelor Rotenberg.
La festivitatea cu ocazia Zilei Independenței există obiceiul să fie aprinse 12 torțe în numele diferitelor comunități și grupuri sociale cu contribuții remarcabile. În acest an al celei de-a 70-a aniversări doi ‘români’ fac parte din acest select grup: cântărețul Shlomo Artzi, un fel de bard național sau dacă vreți un Leonard Cohen al Israelului și actrița Lea Koenig, ‘prima doamnă’ a teatrului național israelian HaBima, născută în Polonia și care și-a petrecut anii războiului și ai primei tinereți în România, studiind la IATC și debutând la Teatrul Evreiesc din București.
Nu este ușoară întotdeauna viață în Israel. Principala problemă este desigur lipsa păcii, permanenta tensiune a vieții într-o țară a cărei existență a fost contestată și amenințată din prima clipă după înființare și continuă să fie contestată și amenințată până astăzi. Răspunsul israelian (‘răspunsul sionist’ cum se spune pe aici) a fost crearea unei țări puternice, cu o armată care să facă față tuturor amenințărilor, dar aceasta vine impreună cu un preț uriaș plătit de fiecare dintre locuitorii țării, de la ani din tinerețe petrecuți ‘sub arme’ și până la o viață sub permanentă tensiune. Visul multora dintre israelieni este să ajungă să trăiască o zi în care această țară nu se află pe prima pagină a știrilor lumii, o viață normală, cu vecini care să ne fi recunoscut dreptul de a exista, cu frontiere deschise, cu probleme ceva mai banale. Realizarea acestui vis este probabil încă departe. După victoria din Războiul de Șase Zile din 1967 a început controlul israelian al teritoriilor arabe ocupate (sau eliberate) care a devenit încă un factor agravant al unei situații politice și istorice deja complexe. Nici problemele sociale nu lipsesc, și nici cele legate de relațiile între religia instituționalizată, stat și cetățeni. Israelul se confruntă și cu probleme de corupție, din acest punct de vedere semănând cu România și cu alte țări, inclusiv cu foști miniștri și un fost prim-ministru condamnați pentru fraude economice, alții prezenți aflați sub anchetă. La fel că și România, țara este mult mai bună decât politicienii săi.
Pentru majoritatea israelienilor și pentru prietenii lor de departe este un moment de bilanț, un moment festiv, urmat imediat de a doua zi, cu problemele ei, care cer găsirea de soluții creative imediate. Istoria continuă.
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)