Una dintre bucuriile unei rubrici de cursă lungă cum este CHANGE.WORLD constă în transformarea unora dintre subiectele care păreau cândva a aparține domeniului anticipației în titluri fierbinți, aflate pe primul plan al actualităților. S-a întâmplat de câteva ori în cei aproape 13 ani de existență a rubricii. Despre Inteligența Artificială (IA/AI) am scris din primul an de publicare și am continuat să o fac în mod consistent și consecvent, cu informații, cu argumente pentru opiniile exprimate și cu invitații permanente la dezbatere. Domeniul, departe de a fi apărut peste noapte în ultimii ani, exista și se dezvolta începând de la mijlocul secolului XX și astăzi doar se extinde și a devenit cunoscut de mult mai multă lume. În 2013-2014 scriam despre mașinile care învață singure, despre algoritmi și despre activitățile de standardizare internațională la care participam. Câțiva ani mai târziu aduceam în discuție primele modele lingvistice mari și propuneam cititorilor să urmărim împreună activitatea firmelor care investeau agresiv în acest domeniu – de la start-up-uri precum OpenAI la giganți precum Google, Microsoft sau Facebook. Am deschis și ferestre spre aplicații bazate sau care folosesc AI, precum cele din industria medicamentelor sau vehiculele autonome. Odată cu apariția exploziva pe piață a chatboților precum ChatGPT, dotați cu IA generativă, am urmărit zgomotul mediatic și am încercat să-i înțelegem direcțiile și semnificațiile. Când gama producătorilor s-a lărgit, am marcat apariția concurenței din China și Europa. Inevitabil, am ajuns și la implicațiile etice ale fenomenului care căpătase deja eticheta ‘Revoluția IA’. Nu am putut ocoli total politica, deși m-am străduit (și o voi face și în viitor) să evit disputele politice în acest spațiu. În permanență am diversificat și colorat discuțiile cu prezentări ale operelor de artă – filme, cărți, artă plastică –, inspirate sau dedicate Inteligenței Artificiale.
(sursa imaginii: www.youtube.com/watch?v=aP2jNuqPo7E)
Poate doar să mă bucure faptul că Inteligența Artificială a ajuns un subiect de discuție destul de important pentru a fi devenit tema unei întregi emisiuni de o oră și jumătate dintr-una dintre seriile mele preferate: ‘Intrare liberă’ la TVR Cultural. Titlul emisiunii difuzate pe post și a cărei înregistrare (*) este accesibilă pe YouTube era ‘Inteligența artificială, literatura și arta’. Invitații reprezentau un evantai de preocupări și profesii legate într-un fel sau altul de acest domeniu. Expertiza tehnică a fost furnizată de profesorul dr. Liviu Dinu de la Facultatea de Matematică a Universității din București, expert în lingvistica computațională. Angelica Marinescu de la Institutul de Sociologie al Academiei și ziaristul Liviu Stan au oferit perspectiva sociologică în contextul mediilor de comunicare. Au fost prezenți pe platou și doi filozofi – Dan Popescu, care vine din domeniul artelor, fiind fondatorul Galeriei H’ART, și Radu Uszkai, cercetător în etică aplicată. Prin intermediul videoconferențierii Zoom, au participat la discuții și poetul și traducătorul Radu Vancu și prozatorul și traducătorul Jan Cornelius. Probabil că trebuie să adaug ca disclaimer faptul că o parte dintre participanți îmi sunt prieteni pe Facebook, deși nu-l cunosc personal pe niciunul dintre ei.
(sursa imaginii: https://lab.cccb.org/en/arthur-c-clarke-any-sufficiently-advanced-technology-is-indistinguishable-from-magic/)
Moderatoarea dezbaterii a fost Nadine Vlădescu și cred că pot să-i atribui o parte din meritul unei dispute bine structurate, care a atins câteva puncte esențiale pe care mi le imaginam abordate (chiar dacă nu pe toate), evitând locurile comune și abordările apocaliptice în care alunecăm cu atâta ușurință în aceste vremuri. A folosit faptul că toți participanții erau cunoscători ai domeniului și nu le-a fost greu să evite capcana confuziei dintre Inteligența Artificială și produsele create de oameni (deci artificiale), dotate cu însușiri pe care le putem eticheta drept inteligente. Confuzia nu poate fi însă totdeauna evitată. Un exemplu? Cam în aceleași zile mă implicasem într-o discuție despre fabulațiile IA în care o respectată intelectuală, al cărei domeniu de expertiză este muzica, distanța Inteligența Artificială de ceea ce dânsa numea ‘inteligența adevărată’. Am încercat să clarific terminologia. Răspunsul dânsei a fost că inteligența adevărată presupune ‘profundă originalitate’. Este suficient? Sau suntem într-un caz de definire circulară? Ce înseamnă ‘originalitate’ și când devine ea ‘profundă’? Atunci când aplicațiile IA în industria farmaceutică evidențiază (au fost câteva astfel de anunțuri în ultimele luni) o nouă combinație de pliere a proteinelor căreia i-ar fi luat poate inteligenței umane decenii să o descopere și astfel avansează tratamentul unor boli incurabile – este această descoperire destul de ‘profund originală’ pentru a fi considerată o probă de ‘inteligență adevărată’? Arthur C. Clarke scria că ‘O tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie’. Poate că ar trebui să-l parafrazăm. ‘O aplicație AI destul de avansată este la fel de profund originală ca și produsele inteligenței umane’.
(sursa imaginii: https://nlp.unibuc.ro/people/liviu.html)
Prezența profesorului Liviu Dinu a ajutat la clarificarea câtorva puncte care, de obicei, rămân ambigue din cauza lipsei unei terminologii precise sau folosirii incorecte a anumitor paradigme. Am regăsit în intervențiile sale ideea foarte importantă că trebuie să considerăm IA și aplicațiile sale ca instrumente de cunoaștere și amplificare a capacităților noastre de raționament, înmagazinare și prelucrare a informației, cel puțin în stadiul actual de dezvoltare al tehnologiei. Sper că toți cei care au participat sau au urmărit dezbaterea s-au convins că o revoltă a mașinilor gânditoare nu este de așteptat înainte de anul 2107. Informațional, m-a bucurat semnalarea contribuțiilor românești în domeniu, începând cel puțin din 1998, cu menționarea explicită a aportului academicianului Solomon Marcus, al cărui colaborator și discipol a fost profesorul Dinu. A fost încă un mic omagiu adus savantului matematician de la a cărui naștere am celebrat un secol, la acest început de primăvară.
(sursa imaginii: www.amazon.in/AI-Jokes-about-written-ebook/dp/B0CY58MF83)
Intervențiile de la distanță au fost dintre cele mai interesante. Radu Vancu și Jan Cornelius au în comun pasiunea dialogurilor cu chatboții IA și în special cu ChatGPT. Este la modă în ultima vreme împărtășirea unor astfel de dialoguri pe rețelele sociale, și cei doi distinși participanți la discuție participă cu entuziasm la acest joc aparent, care este de fapt nu doar joc, dar și o modalitate de explorare a capabilităților și a slăbiciunilor versiunilor actuale ale aplicațiilor. Mi-a plăcut în mod special în intervenția lui Radu Vancu lipsa de frică atunci când își măsoară forțele cu capacitățile (creative sau nu, să evităm aici disputa) AI. Sunt deja sau vor deveni curând boții concurenți serioși pentru poeți, prozatori, pictori sau compozitori? Departe de a se teme, Radu Vancu salută multiplicarea surselor de frumusețe. Da, explozia domeniului IA aduce amplificări ale unor fenomene existente. Va fi (este deja) mai ușor să facem rău, dar și să producem frumusețe. Exemplul aplicațiilor de traducere adus în discuție mi s-a părut mai puțin convingător, pentru simplul motiv că nu toate pachetele de software de traducere se bazează pe IA, iar însuși actul traducerii (din ce în ce mai perfecționat de altfel) este algoritmic și independent de modul în care au fost generate tezaurele de cuvinte sau învățate regulile gramaticale. În fine, Jan Cornelius nu m-a convins că umorul nu are nimic de-a face cu limbajul sau etnicitatea acestuia. Poate doar când îi va face pe beduini să râdă la glumele eschimoșilor sau invers.
(sursa imaginii: https://iplawusa.com/artificial-intelligence-and-intellectual-property-an-emerging-legal-framework/)
Una dintre participantele la discuție își exprima mirarea, sper și satisfacția, că această discuție i-a disipat unele dintre angoasele legate de IA. Este firesc și bine, cred eu. Frica se naște de multe ori din ne-cunoaștere și acest fenomen este amplificat în zilele noastre de campanii bine orchestrate, care încearcă să demonizeze progresele cunoașterii și să dezvolte teorii ale conspirației care-i plasează pe inventatorii și antreprenorii care au generat uriașele salturi calitative și cantitative ale științei și tehnologiei din ultimele decenii ca fiind diavolii cauzatori de crize și probleme ale contemporaneității. Un domeniu relevant în care îngrijorările par justificate este cel al protejării proprietății intelectuale și a drepturilor de autor. Facebook, care încearcă să recupereze un decalaj în domeniu și să se repoziționeze (și) ca lider IA, se confruntă cu proteste și acțiuni judiciare care își au originea în folosirea bibliotecii Genesys (LibGen) în procesul de auto-învățare al aplicațiilor sale de IA generativă. Această bibliotecă este însă acuzată că include conținut sau link-uri la conținut care ar trebui să fie protejat, și nu accesibil liber. Cu alte cuvinte, ar fi vorba despre ‘piraterie internetică’. Este folosirea unor surse protejate intelectual în procesul de învățare echivalentă cu ‘moartea drepturilor de autor’, cum se exprima cineva în dezbatere? Tribunalele își vor spune probabil cuvântul, sau poate că vor apărea activități regulatorii. Până atunci, propun însă să folosim analogia cu procesul de învățare umană. Un intelectual se formează prin citirea și prelucrarea mentală a unui important număr de contribuții. Accesul la acestea îl plătește cu mulți ani de studii și trudă în biblioteci, uneori cu bani pentru a cumpăra cărți și publicații sau a participa la conferințe în domeniul său. Rezultatul se măsoară în originalitatea propriei contribuții. Plagiatul este o infracțiune (nu totdeauna pedepsită, dar asta este altă poveste), iar valoarea contribuției este pe măsura creativității și originalității. De ce nu am aplica aceleași criterii și produselor IA? Orice invenție, orice creație artistică, orice produs cultural se bazează pe cunoașterea precedentă și se diferențiază de aceasta prin noutate, eficacitate și frumusețe. IA sau nu-IA, primul vers sau prima linie de cod a fost scrisă de un om.
* Dezbaterea ‘Inteligența artificială, literatura și arta’ din cadrul emisiunii Intrare liberă poate fi revăzută pe YouTube la https://www.youtube.com/watch?v=aP2jNuqPo7E
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)