Memoria mea de cinefil are ciudatul obicei de a lipi de multe ori filmelor văzute cu mulți ani în urmă locul și împrejurările în care am văzut filmul. Aveam în jur de zece ani când am văzut pentru prima dată ‘Planeta furtunilor’. Anul era aproximativ 1963, iar cinematograful era Union, cel de lângă blocul Turn din Capitală, care cu vreun deceniu mai târziu avea să devină pentru o vreme sediul Cinematecii. Era perioada în care apărea legendara Colecție de Povestiri Științifico-fantastice, părinții mei erau printre fani și prin anii 70 mă puteam lăuda că aveam una dintre colecțiile complete ale acestei serii de fanzine în limba română.
sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/rm2206525184
Re-vederea recentă a filmul sovietic care în original se numea ‘Planeta Bur’ mi-a prilejuit și o călătorie în timp prin vizionarea acestui film despre o călătorie în spațiu. S-ar putea să fi fost unul dintre primele filme științifico-fantastice pe care le-am văzut vreodată, dacă nu cumva primul, dintr-o serie lungă care continuă până astăzi, căci pasiunea pentru gen născută în acei ani nu s-a atenuat ci dimpotrivă. A fost probabil și unul dintre primele filme sovietice pe care le vedeam, și unul dintre singurele, căci în familia mea nu prea era agreată în acea perioada nici limba și nici cultură rusă, dominată în primele decenii ale comunismului de propaganda sovietică. Și totuși era vorba despre un film singular și destul de deosebit chiar și în peisajul cinematografiei sovietice din acei ani. Îmi lipsea însă complet perspectiva, căci filmele americane nu ajungeau în România în acei ani decât în număr foarte mic, și filme ca ‘Destination Moon’ (1950) regizat de Irving Pitchel, ‘When Worlds Collide’ (1951) al lui Rudolph Mate, ‘Forbidden Planet’ (1956) regizat de Fred M. Wilcox sau ‘Robinson Crusoe on Mars’ (1964) al lui Byron Haskin erau complet necunoscute publicului românesc.
sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/rm713418496
Avea de fapt loc în acei ani o competiție paralelă cursei pentru explorarea spațiului cosmic între cele două mari supraputeri – Uniunea Sovietică și Statele Unite – reprezentând cele două sisteme politice care se aflau angrenate în complexul sistem de relații numit Război Rece care includea diplomație înarmată și un echilibru al terorii nucleare. Cinematografia ca formă de artă populară cu cea mai mare distribuire în rândurile marelui public încerca să oglindească această competiție. Începutul anilor 60 a fost o perioadă în care sovieticii păreau să câștige cursa științifică, dar nu la fel stăteau lucrurile pe plan artistic. Misiunea de a recupera această întârziere a fost încredințată studiourilor de filme științifice din Leningrad. Regizorul filmului a fost Pavel Klushantsev (1910 – 1999). Descendent din partea mamei dintr-o familie de nobili ruși, Klushantzev era cunoscut mai ales ca operator, filmul său cel mai cunoscut până atunci ca regizor fiind documentarul educativ ‘Drumul spre stele’ din 1957. Astăzi am fi numit acel film ‘docu-dramă’, o combinație de explicații științifice despre explorarea spațiului cu efecte speciale care descriu imponderabilitatea, activitatea pe o stație spațială sau drumul spre lună și cu scene jucate de actori.
sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/ rm2123097088
Din câte se știe ‘Planeta furtunilor’ a fost singurul film de lung metraj de ficțiune regizat de Klushantsev. Orientarea științifică a echipei cu care a lucrat este evidentă în atenția acordată elementelor științifice în raport cu structura slabă și convențională a intrigii și narațiunii. Dacă imaginea rachetelor spațiale ne impresionează prea puțin în comparație cu efectele create pe calculator cu care suntem astăzi obișnuiți, în schimb scenele de imponderabilitate sau descrierea naturalistă a contactului dintre oameni și monștrii care populează planeta sunt executate cu exactitate. Pot mărturisi acum, după circa 55 de ani, că băiatul de vreo zece ani care eram la prima vizionare s-a ascuns literalmente sub scaun când tentaculele monstrului venusian păreau a pune în pericol viață curajosului cosmonaut. Chiar și în perspectiva de acum, după sute de filme de science-fiction vizionate într-o jumătate de secol, unele scene rămân expresive. Altele sunt mai puțin reușite, de exemplu siluetele de dinozauri cu care Klushantsev și colegii săi au populat planeta par firave ilustrații dintr-un manual școlar. Intriga însăși nu oferă prea multe motive de comentariu fiind cam la nivelul unui episod din serialul de televiziune ‘Star Trek’ care avea să apară cu câțiva ani mai târziu. Cosmonautii sunt surprinzător de independenți și după ce una din cele trei nave spațiale ale misiunii este distrusă de un meteorit hotărăsc singuri, cu abnegație sovietică, să continue misiunea. Cele două echipe de exploratori pierd momentan legătura și se vor caută unii pe alții înfruntând primejdiile. Singura femeie din echipaj va trebui și ea să ia singură o hotărâre crucială de care depinde viața colegilor ei de misiune. Eroism și devotament stahanovist in spațiu.
sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/ rm2504407552
Surprinzătoare (în bine) este cantitatea destul de redusă de propagandă într-un film care se vrea și un răspuns filmelor similare americane. Într-un singur moment al filmului este lăsat puțin loc unui discurs de mulțumire pentru sprijinul acordat de popoarele sovietice. Există și un personaj ne-sovietic, cercetătorul Kern, care are concepții puțin capitaliste, dar este totuși un personaj pozitiv. Ni se spune că este finanțat de un grup independent de cercetători. Conceptul de misiune internațională nu se născuse încă, dar suntem pe drumul cel bun. Americanii aveau să reciprocheze cu prezența comandantului Cehov pe puntea de comandă a primei misiuni Star Trek. Kern este și cel care manipulează robotul John, și el destul de bine realizat ca viziune cinematografică, și unul dintre primii roboți din istoria filmului dotat nu numai cu inteligență și spirit de sacrificiu, dar și cu simțul umorului. Mai puțin bine stă filmul la capitolul costumelor purtate in timpul voiajului orbital, încă nu venise moda elegantelor uniforme spațiale.
sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt0056352/mediaviewer/ rm2474960640
Aspectele științifice ale filmului includ și câteva puncte slabe. Alegerea planetei Venus ca țintă de explorare reflectă stadiul cunoștiințelor științifice existente la începutul anilor 60. Condițiile atmosferice de pe Venus (la fel și Marte de altfel) erau puțin cunoscute și atât sovieticii cât și americanii au trimis sonde automate spre ambele planete. Datele obținute ulterior (o mare parte furnizate de sondele sovietice) aveau să arate că atmosfera planetei Venus este compusă din gaze otrăvitoare, temperaturile și presiunea atmosferică sunt extrem de ridicate și viața așa cum este imaginată în film este practic imposibilă. Într-un singur domeniu au nimerit foarte precis autorii – furtunile. Altfel, deschiderea căștii spațiale pe suprafață planetei cum se întâmplă într-una dintre scene i-ar ucide imediat pe astronauți. În secolul 21 Marte este tința preferată a explorării spațiale și va fi probabil următoarea planetă a sistemului solar pe solul căreia vor călca, peste câteva decenii, astronauți de pe Terra.
Filmul ‘Planeta furtunilor’ a avut totuși răsunetul său la momentul respectiv și a atras și atenția distributorilor americani. Aceștia au cumpărat filmul dar nu l-au distribuit ca atare, ci au folosit o parte din scene, în special cele conțînând efecte speciale, pentru a crea două filme americane independente: ‘Călătorie spre planeta preistorică’ realizat în 1965 de Curtis Harrington, și ‘Călătorie spre planeta femeilor preistorice’ realizat în 1968 de cunoscutul regizor Peter Bogdanovich sub pseudonimul Derek Thomas. Timpul însă nu a stat în loc. Primele episoade ale serialului de televiziune Star Trek au fost realizate în 1966, și în 1968 avea loc premiera filmului care a schimbat cursul istoriei genului science-fiction: ‘2001, O Odisee Spațială’. Lui Pavel Klushantsev filmul nu i-a purtat însă mare noroc. ‘Planeta furtunilor’ a fost primul și ultimul sau film de ficțiune. Eșecul programului spațial sovietic în competiția cu cel american avea să ducă și la reducerea interesului pentru filme sovietice de gen. După el Klushantsev s-a reîntors la genul documentar, filmele sale despre Luna și mai ales cel despre Marte realizat în 1968 având elemente vizuale foarte spectaculoase. În 1972 și cinematografia sovietică avea să realizeze un mare salt artistic prin ‘Solaris’ a lui Andrei Tarkovsky.
Una dintre versiunile în limba rusă ale filmului cu subtitluri în limba engleză poate fi văzută pe youTube la https://www.youtube.com/watch?v=RN14uPTPUWk.
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)