Nu toate programele de software aparțin Inteligenței Artificiale (AI). Nici toate sistemele digitalizate. Cititorii rubricii CHANGE.WORLD știu deja acest lucru din articole precedente. Entitățile internetice, roboții sau programele care sunt utilizate în viața economică, aplicațiile medicale sau aparatura casnică pot fi considerate aplicații AI doar dacă sunt prezente cel puțin una dintre funcțiile specifice care emulează inteligența umană – capacitatea de auto-învățare sau de predicție a fenomenelor din domeniile în care acționează. Câteodată ni se pare că suntem invadați și copleșiți de AI. În realitate suntem invadați de multă reclamă (etichetele ‘AI’ vând bine), dar și de propagandă și de teorii conspirative. Ca în orice domeniu, pentru a distinge între informație și dezinformație este necesar puțin studiu.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt11858890/mediaviewer/rm3918420993/)
Voi începe însă prin a aduce în discuție un film pe care l-am văzut într-un avion, pe drumul de întoarcere peste Oceanul Atlantic, căruia i-am supraviețuit în călătoria mea recentă. Este un film de anticipație din 2023, regizat de englezul Gareth Edwards (născut în 1975), cel care a regizat, printre altele, și o versiune a legendei lui Godzila dar și thrillerul cibernetic ‘Rogue One’ despre care am scris și aici cu câțiva ani în urmă. Titlul filmului este ‘The Creator’ și conceptul AI ocupă un loc important. Acțiunea se petrece în anul 2065. Lumea este segmentată în două blocuri geopolitice, așa cum chiar s-ar putea să se întâmple la acea dată. În blocul – să-i zicem – ‘occidental’, Inteligența Artificială a fost abandonată, ba chiar interzisă, după ce orașul Los Angeles fusese distrus într-un accident atomic de care sunt considerate răspunzătoare sistemele AI. În schimb, în Noua Asie (un imperiu care face aluzie la ceea ce ar putea deveni China în viitoarea jumătate de secol) roboții dotați cu inteligență artificială s-au dezvoltat în paralel și s-au integrat în societate, preluând și executând majoritatea activităților productive, dar și creative, ale oamenilor. Inclusiv lupta împotriva sistemelor militare ‘occidentale’ care au ca scop distrugerea tuturor formelor AI.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt11858890/mediaviewer/rm2781304065/)
Perspectiva oferită de scenariști este diferită de cea din majoritatea filmelor genului (cum ar fi seria ‘Terminator’). Roboții dotați cu inteligență artificială sunt atât de perfecționați, încât au dobândit calități creative și emoționale care le depășesc pe cele ale majorității oamenilor. Sistemul social uman dotat cu o forță militară distructivă copleșitoare se confruntă cu rezistența locală întărita de alianța cu roboții AI. În context american este vorba, desigur, și de un fel de metaforă a războaielor succesive în care au fost implicate Statele Unite de la războiul din Vietnam încoace. Pe mine m-a interesat însă în special aspectul AI. Omenirea ‘rea’ în luptă cu Inteligența Artificială ‘buna’? Este exact contrariul teoriilor conspirative care ne copleșesc în ultima vreme. Pot fi considerați roboții din film într-adevăr ca fiind entități AI, după definițiile pe care le folosim în mod curent? Răspunsul este pozitiv. În ‘The Creator’ viitorul omenirii aliate cu sistemele AI depinde de un copil în care a fost programat nucleul cunoașterii. Este o formulă nu foarte originală din punct de vedere cinematografic, pe care am întâlnit-o în câteva alte filme post-apocaliptice, dar ceea ce este diferit aici este că acest copil este în fapt… un robot, pe care capacitatea de auto-învățare îl va propulsa în viitor în rolul de lider al lumii sale. Nu voi insista cu critica de film. Vă recomand să vedeți ‘The Creator’ și pentru partea de acțiune de anticipație și pentru calitățile sale vizuale, directorul de imagine fiind Greig Frazer, cel care este răspunzător și pentru felul (impresionant) în care arată filmele din noua serie ‘Dune’ regizată de Denis Villeneuve.
(sursa imaginii: https://vibhuti.biz/the-future-of-artificial-intelligence-exploring-advancements-and-ethical-considerations/)
În lumea reală, progresele cercetării și proiectării sistemelor AI sunt impresionante. Fascinația pentru AI a fost declanșată cu doar 18 luni în urmă, odată cu lansarea ‘chatbot’-ului ChatGPT al firmei OpenAI. De atunci, am fost martorii lansării unei versiuni majore, ChatGPT-4, a acestei aplicații, precum și a apariției pe piață a unor sisteme similare: Gemini al lui Google, Llama al lui Meta și Claude al firmei start-up Anthropic. Fiecare dintre acestea a lansat sau are în plan lansarea în lunile următoare a unor noi versiuni, care perfecționează modelele mari de limbaj (large language model – LLM) care constituie infrastructura acestora, cu capabilități extinse de prelucrare a informațiilor de imagine sau a posibilităților de analiză și predicție. Toate aceste sisteme vor trebui însă să treacă printr-o perioadă de intensă acumulare de informație și de auto-învățare. Costurile acestei faze se măsoară în bani (miliarde de dolari fiecare), în consum de energie și în capacitate de calcul. OpenAI, de exemplu, are ca partener în acest domeniu pe Microsoft, care construiește în acest scop un centru de date cu o investiție de 100 de miliarde de dolari. Resursa cea mai prețioasă în acest proces este însă informația. O resursă care în ultima vreme, în urma apetitului nemărginit al acestor sisteme pentru date, apare din ce în ce mai prețioasă, mai limitată decât părea inițial, și nu lipsită de probleme de tot felul, inclusiv legale. O parte dintre dolarii alocați pentru această etapă de creație a viitoarelor generații de aplicații AI vor ajunge în conturile de bancă ale juriștilor.
(sursa informatiei: https://ocula.com/art-galleries/pace-gallery/artworks/adrian-ghenie/the-spanish-room/)
Ce se întâmplă atunci când un produs AI creează ceva, acel ceva putând fi un răspuns la o întrebare pusă de noi unui chatbot ca ChatGPT, un eseu pe care un elev l-a solicitat ca răspuns pentru o temă de casă, o lucrare grafică, un poem sau o piesă muzicală create pe teme date la cererea utilizatorilor? Sau chiar un nou program software! Entitatea AI generează cu o rapiditate care depășește cu mult orice capacitate umană un răspuns, care se bazează pe informațiile acumulate în cursul procesului de auto-învățare și bazate pe algoritmii de predicție creați de inginerii software. Sistemele AI combină ca într-un joc de puzzle infinit tot ceea ce au învățat și folosesc drept cărămizi de bază ale răspunsurilor lor cuvinte, culori, forme, imagini, sunete, melodii, secvențe de cod digital. Cui aparțin însă acestea? Nu cumva avem de-a face cu o formă sofisticată de furt intelectual? Să zicem că am cerut aplicației AI să genereze o imagine a casei în care locuim ‘pictată’ în stilul lui Adrian Ghenie. Pictura are mare succes, devine ‘virală’ și poate chiar se vinde. Cui îi aparțin drepturile de autor și eventualele venituri generate? Nouă, celor care am formulat întrebarea? Inginerilor de software care au produs aplicația AI? Lui Adrian Ghenie? Poate și arhitectului care a creat clădirea? Aceste întrebări au început să fie puse în realitate și avocații s-au pus pe treabă. ‘The New York Times’, cel mai mare ziar din lume după numărul de abonați, a dat în judecată OpenAI și Microsoft pentru încălcarea drepturilor de autor a trei milioane dintre articolele sale. Universal Music Group, cea mai mare companie de discuri muzicale, dă în judecată firma Anthropic pentru că i-a folosit versurile cântecelor fără permisiune. Getty, una dintre cele mai mari biblioteci de imagini, dă în judecată firma Stability AI pentru copierea imaginilor sale (precum și pentru utilizarea greșită a mărcii sale comerciale). Toate firmele de tehnologie neagă acuzațiile.
Un moment, însă! Este diferit ceea ce se întâmplă aici de ceea ce creatorii de conținut (poeți și scriitori, pictori, compozitori sau ingineri de software) au făcut dintotdeauna? Nu au absorbit ei din copilărie produsele generațiilor precedente? Nu au urmat cu toții programe (unii individuale, alții în cadrul sistemelor academice) în care au asimilat valorile intelectuale create de generațiile precedente? De ce ar fi procesele de învățare ale mașinilor și de generare a noi produse bazate pe cele învățate judecate după criterii diferite în cazul mașinilor? Răspunsul acuzatorilor este că tocmai caracterul de reproducere combinativă al mașinilor face ca în cazul lor criteriile să fie diferite decât cele folosite în cazul creației umane. Precedentele juridice sunt însă mai degrabă de partea apărării. Jurisdicția actuală se bazează pe precedente din primele decenii ale erei digitale. În Statele Unite, producătorii de modele se bazează pe conceptul legal de utilizare echitabilă (fair use), care oferă excepții ample de la legile de drepturi de autor, altfel foarte stricte. Un precedent încurajator provine dintr-o decizie legată de Google Books din 2015. Sindicatul autorilor (Authors Guild) a dat atunci în judecată gigantul căutării internetice pentru că a scanat fără permisiune cărți protejate prin drepturi de autor. Instanța a constatat că utilizarea de către Google a materialului – făcând cărțile „căutabile”, dar afișând doar fragmente mici – a fost suficient de „transformatoare” pentru a fi considerată o utilizare echitabilă. Firmele de AI generativ susțin că utilizarea pe care o dau materialelor protejate prin drepturi de autor este la fel de transformatoare. Deținătorii de drepturi, între timp, își pun speranțele într-o hotărâre a Curții Supreme de anul trecut, potrivit căreia o serie de lucrări de artă de Andy Warhol, care modificase o fotografie protejată prin drepturi de autor a vedetei pop Prince, nu au fost suficient de transformatoare pentru a constitui o utilizare echitabilă.
(sursa imaginii: https://www.information-age.com/what-generative-ai-means-for-copyright-123504627/)
Nu toate tipurile de media se bucură de protecție egală. Legea drepturilor de autor acoperă exprimarea creativă, nu ideile sau informațiile. Codul calculatoarelor, de exemplu, este slab protejat, deoarece este mai degrabă funcțional decât expresiv. Un grup de programatori în domeniul public își propune să testeze acest lucru în instanță, susținând că GitHub Copilot de la Microsoft și CodexComputer de la OpenAI le-au încălcat drepturile de autor prin instruirea aplicațiilor cu produsele muncii lor. Știrile pot fi, de asemenea, dificil de protejat: informațiile de la sursă nu pot fi ele însele protejate prin drepturi de autor. Întreaga presă americană era, de fapt, deschisă copierii înainte de 1909. Mai bine protejați sunt creatorii de imagini sau cei de lucrări muzicale. Aceștia din urmă au fost de altfel cei mai dur loviți în generația precedentă de aplicații digitale. Întreaga industrie de discuri a fost aproape complet distrusă de folosirea aplicațiilor de tip Napster, și chiar dacă și acestea au dispărut la rândul lor, transformarea a fost radicală. Din ce în ce mai mulți creatori de conținut – imagini, sunete, text – își protejează site-urile contra programelor (boților) de tip „crawlers” sau „spiders”. Un „web crawler”, uneori numit „spider” sau „spiderbot”, este un bot de internet care navighează sistematic pe World Wide Web și este de obicei operat de motoarele de căutare în scopul indexării articolelor de informație. Aproape jumătate din site-urile de știri cele mai populare blochează boții lui OpenAI.
Resursele de informații ale Internetului riscă să devină din ce în ce mai scumpe dacă vor fi plătite drepturi de autor posesorilor de surse primare de informație. Ele sunt însă și finite. Are loc în prezent un proces de ‘minare’ a datelor pe Internet sub formele lor textuale, video sau în alte formate. Noile generații de boți AI ‘minează’ în ritm mai rapid decât cel în care este creată informație nouă, și estimările arată că prin 2026 resursele de informație textuală pe Internet vor fi epuizate. Informațiile de imagine (statice sau video) vor urma câțiva ani mai târziu. Una dintre soluțiile propuse este folosirea de programe AI care să genereze informații pentru învățarea viitoarelor generații de boți. Unii experți consideră că acest mod de ‘învățare în buclă’, în care și informația digerată în procesul de auto-învățare este artificială, este inferioară calitativ și potențial periculoasă, putând duce la tare similare acelora genetice ale reproducției în cadrul aceleiași specii. Acest domeniu este încă în plină dezvoltare și explorare. Orizonturile par largi, promisiunile imense. Drumul însă nu va fi ușor și nu este lipsit de pericole. Nu vom ajunge, poate, la conflicte armate inter-civilizații, precum în filmul ‘The Creator’, dar trebuie să fim foarte atenți cu monstrul care pe care îl creștem alături de noi.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)