Nu sunt un adept al egalitarismului cu orice preț. Îmi displac utopiile sociale și consider că ideologiile care pun la loc de cinste modele umane sau structuri care nu țin cont și nu respectă calitățile individuale ale fiecărui om sunt dintre cele mai periculoase. Cu toate acestea, cred că este util să păstrăm un echilibru între dezvoltarea personală și de grup, incluzând promovarea și recompensarea celor cu merite și talente deosebite puse în serviciul tuturor, și nevoia de a asigura un nivel decent de trai material și de servicii sociale tuturor cetățenilor planetei.
În acest articol voi prezenta câteva idei și concepte promovate în cărțile și articolele lui Jared Diamond, unul dintre autorii contemporani care atrag atenția asupra pericolelor inegalităților la scară globală. Nu sunt de acord în proporție de 100% cu toate analizele și concluziile sale, dar cred că ele reprezintă opinii informate și bine argumentate, care merită să fie cunoscute și discutate.
Jared Diamond s-a născut la Boston în 1937, într-o familie de evrei care au imigrat în America la începutul secolului 20. Tatăl său fusese medic la Chișinău, mama profesoară, lingvistă și pianistă. A studiat medicina, antropologia și istoria. Face parte din acele personalități enciclopedice, active și cunoscătoare a unor domenii multiple, cu o vedere sistemică și interdisciplinară de excepție. Cariera universitară și-a început-o la Universitatea Harvard în domeniul fiziologiei (în care a primit și premii naționale) și a continuat-o în ornitologie, ecologie, istoria mediului înconjurător și geografie. Este cunoscut publicului larg pentru cărțile sale de istorie, ecologie și știință popularizată. ‘Al treilea cimpanzeu’, ‘De ce e sexul o plăcere’ și ‘Viruși, arme și oțel’ (pentru care a primit și premiul Pulitzer) au fost traduse și publicate și în limba română.
Astăzi, Jared Diamond, deși trecut de 80 de ani, continuă să fie activ ca profesor și prezent în librării și în mediile de comunicare. Este profesor de geografie la Universitatea California din Los Angeles și la Universitatea Liberă pentru Studii Sociale ‘Guido Carli’ din Roma. Nu se poate spune că viziunea sa despre lume și, mai ales, despre direcția spre care se îndreaptă aceasta este prea optimistă. Cea mai recentă carte a sa, apărută cu câteva luni în urmă cu titlul ‘Upheaval: Turning Points for Nations in Crisis’ (‘Revoltă: Puncte de cotitură pentru națiuni aflate în criză’), continuă linia deschisă de o carte precedentă, publicată în 2005, care se numea ‘Collapse: How Societies Choice to Fail or Succeed’ (‘Colaps: Modul în care societățile aleg să eșueze sau să reușească’). Acolo, Diamond analiza felul în care diferitele civilizații mai vechi s-au confruntat cu schimbările din jur și, în special, cu fenomenele naturale extreme și cu evoluțiile climatice. Societatea noastră, lumea în care trăim și pe care o cunoaștem astăzi, susține el acum, are 49% șanse să dispară înainte de anul 2050. Patru mari pericole amenință existența planetei și a societății umane: probabilitatea unui conflict nuclear, schimbările climatice, epuizarea resurselor naturale și inegalitățile dintre țări și zone geografice ale planetei. Într-un articol publicat în numărul din decembrie 2018 al revistei americane ‘Național Geographic’, Jared Diamond abordează și dezvoltă problema inegalităților.
Să examinăm câteva cifre statistice. O treime din venitul global al omenirii este astăzi generat de o zecime din populația lumii, cei care locuiesc în țările pe care le numim ‘dezvoltate’. Aceste etichete au devenit destul de volatile și sunt în continuă schimbare în ultimele decenii, dar să acceptăm pentru moment definițiile forumurilor economice internaționale. Venitul mediu pe persoană din aceste țări ‘dezvoltate’ poate fi de o sută de ori mai mare decât cel din țările ‘sărace’. Un locuitor al ‘primei lumi’ consumă de zece ori mai multe resurse energetice decât unul al ‘lumii a treia’. Cifrele acestea par dramatice, și chiar așa și sunt, dar ele reprezintă în fapt o îmbunătățire, o nivelare relativă față de situația de acum două sau trei decenii. Este, desigur, o tragedie pentru țările sărace. Jared Diamond susține că este o tragedie în curs sau care amenință să devină actuală și pentru țările dezvoltate. Globalizarea nu are un nume prea bun în zilele noastre, dar ea este o realitate. Nu putem fi fericiți și trăi în liniște atunci când vecinii suferă, căci mai devreme sau mai târziu problemele vecinilor vor trece gardul și vor influența și viețile noastre. Problema este că astăzi informația se propagă instantaneu de la un loc în altul al planetei, și economiile locale și naționale sunt legate și interdependente. Dacă până acum o jumătate de mileniu zonele geografice și civilizațiile lor se dezvoltau aproape independent, în semi-ignoranță una de cealaltă, cu foarte puține dependențe legate de comerțul limitat de mijloacele de transport, astăzi au dispărut frontierele geografice, iar barierele politice și economice se dovedesc a fi din ce în ce mai ineficiente (și mai dăunătoare). Suntem cu toții vecinii tuturor.
Cifrele statistice discutate se referă la inegalitățile între țări, folosind ca indicator produsul brut pe locuitor. În cadrul fiecăreia dintre țări există inegalități sociale specifice, unele foarte acute chiar și (sau mai ales) în țările foarte sărace. Pentru moment, dezbatem însă inegalitățile dintre națiuni. Jared Diamond identifică trei factori principali din cauza cărora inegalitățile sunt accentuate de globalizare. Primul îl constituie problemele de sănătate. Răspândirea bolilor este practic inevitabilă într-o lume în care călătoriile între țări și continente au devenit parte integrantă din modul nostru de viață. Boli mai vechi, cum ar fi holera sau diferitele forme ale gripei, sau mai noi, cum este Ebola, se pot răspândi în câteva ore sau puține zile pe mai multe continente, prin intermediul unor pasageri bolnavi sau purtători, sau al alimentelor contaminate. Al doilea factor este terorismul. Inegalitatea nu este unul dintre factorii care cauzează direct terorismul, dar informația despre modul și nivelul de viață al altor societăți contribuie la accelerarea sentimentelor de frustrare ale celor defavorizați, iar stilul și modul de viață al unora devine ținta globală a teroriștilor. În fine, al treilea factor este mobilitatea sub forma ei cea mai disputată – cea a imigrației ilegale. Nivelul de viață al țărilor afluente este râvnit de toată lumea, și tendința de a ajunge fizic acolo este imposibil de oprit. Nu are prea multă importanță dacă scopurile individuale sunt emigrația economică, adăpostirea de persecuții politice sau de violența care domină multe dintre țările sărace – controlarea valurilor din ce în ce mai puternice de imigrație, favorizate de inegalități, devine o sarcină imposibilă.
Inegalitățile în venituri implică și o inegalitate în folosirea resurselor, chiar dacă legătura nu este neapărat proporțională. Aici ar putea fi căutată însă o posibilă soluție a problemei inegalității. Poate că indicatorul care ar trebui folosit nu este cifra veniturilor, ci a resurselor utilizate. Dacă s-ar putea ajunge la o utilizare mai echitabilă a resurselor existente între diferitele țări ale lumii, nu ar conta în fapt cifra veniturilor individuale. Problema însă este că societățile avansate nu par deloc dispuse să renunțe la nivelul sau stilul lor de viață. Dacă, să zicem, un miliard de locuitori ai planetei aparțin categoriei privilegiaților, pot fi aduși restul de 6-7 miliarde la același nivel? Răspunsul este negativ. Numărul consumatorilor privilegiați poate fi mărit cu câteva zeci de procente, dar nu de 6-7 ori. Ce este de făcut? Răspunsul constă într-o combinație de decizii politice și soluții inginerești, în care energia și alte resurse materiale să fie folosite în mod mai echitabil și mai eficient. În fapt, nu există alternative, modelul economic actual nu mai este sustenabil, iar cei care își închipuie că se pot adăposti în spatele zidurile și frontierelor își fac iluzii. Dilema este, în fapt, între o tranziție controlată și o explozie politică și socială la scară globală, care poate îmbrăca forme dintre cele mai violente. După cum ne avertizează Jared Diamond, 2050 nu este departe.