Odată cu intrarea în ultimele două luni ale anului încep articolele bilanț și topurile. Clasamentele gen ‘cele mai bune cărți/filme/… ale anului’ îmi invadează deja pagina de știri Facebook. Odată cu ele încep și sondajele pentru desemnarea ‘Personalității anului’, domeniu în care excelează revista TIME, fără a fi însă singura în acest spațiu. Nu știu cine va fi pe coperta revistei în numărul de trecere dintre 2024 și 2025, dar din punctul meu de vedere, decizia este aproape luată. Scriu ‘aproape’, deoarece se mai pot întâmpla multe în cele 7-8 săptămâni care ne despart de cumpăna anilor. Cu toate acestea, cred că din niciun clasament al anului 2024 Elon Musk nu poate lipsi. La bine și la rău.
(sursa imaginii: https://talesoftimesforgotten.com/2021/04/14/elon-musk-declares-himself-imperator/)
Musk este o personalitate cu atâtea fațete încât a-i defini domeniile în care acționează și influențează este dificil de făcut într-o singură enumerare: vizionar și investitor, promotor al vehiculelor electrice și al transportului eficient în spațiul cosmic, proprietar de media socială și activist politic, manager de talent și personalitate tranșantă și deranjantă. Toate acestea sunt sprijinite și finanțate de o avere uriașă, acumulată din succesul investițiilor precedente, care face din el unul dintre cei mai bogați oameni din lume. 2024 a fost un an în care Elon Musk pare să nu fi părăsit în niciun moment prima pagină a știrilor. Majoritatea afacerilor îi merg bine, unele atât de bine, încât își permite să riște și să susțină activități aflate momentan în pierdere, dar în care crede. Tesla face față, ba chiar este stimulată de concurența agresivă a firmelor din China. X (fostul Twitter) a rezistat plecării unui număr însemnat de colaboratori și a rămas un factor de influență de neocolit în peisajul rețelelor sociale. Putem să fim de acord sau nu cu Elon Musk în luările sale de poziții sau în aprecierile despre viitor, dar succesul este greu de contrazis. Ceea ce îl deosebește de mulți alți oameni de afaceri este faptul că se uită nu doar spre profiturile imediate, ci și spre consecințele pe termen mediu și lung ale investițiilor și activităților sale. Musk privește și în sus, spre spațiul cosmic. Este mult mai conștient decât alții, alarmist chiar, în ceea ce privește pericolele care amenință civilizația terestră și crede că viitorul omenirii poate fi asigurat doar prin colonizarea spațiului. În serviciul viziunii sale pune nu doar cuvinte, ci și investiții uriașe. Ele încep să dea roade. Valoarea firmei sale SpaceX a crescut la 180 de miliarde de dolari. Unii analiști chiar încep să se întrebe dacă ar putea într-o zi să egaleze sau să depășească valoarea firmei Tesla.
(sursa imaginii: www.timesofisrael.com/in-milestone-achievement-spacex-catches-megarocket-booster-after-test-flight/)
Pe 13 octombrie, a avut loc un eveniment care, chiar dacă nu a fost în aparență foarte spectaculos, reprezintă o bornă însemnată în istoria transportului în spațiu. Este vorba despre zborul de test al rachetei de lansare a sistemului Starship al firmei SpaceX. La șapte minute după decolare, după ce a trimis sarcina utilă spre orbită, rachetele propulsoare au condus uriașa primă treaptă a lansatorului înapoi la rampa de lansare din Texas, unde a fost prinsă și fixată cu niște chingi uriașe. Pentru prima dată în istoria călătoriilor spațiale inițiate de omenire, a fost demonstrată practic funcționalitatea unui sistem în care toate componentele sunt reutilizabile. Costul transportului sarcinilor utile în spațiu va fi astfel redus cu cel puțin un ordin de mărime. Rachetele Falcon din generația precedentă reduseseră deja costurile zborurilor spațiale, parțial datorită faptului că treptele lor inferioare, spre deosebire de cele ale aproape oricărei alte rachete, pot fi recuperate și lansate din nou. Cifrele de la BryceTech, o firmă de analiști, arată că, în primul trimestru al acestui an, firma a trimis în orbită de aproape șapte ori mai multe obiecte spațiale decât toți rivalii săi la un loc, fie că sunt firme private sau programe spațiale naționale. SpaceX are planificată producția a o mie de sisteme Starship, iar ritmul lansărilor ar putea ajunge la una pe zi. În plus, lansatorul este un gigant în comparație cu generația Falcon, fiind capabil să trimită în spațiu o masă de opt ori mai mare (150 de tone în comparație cu 18 tone). Planurile sunt mărețe: lansarea de stații și de telescoape spațiale, participarea în proiectul Artemis inițiat de NASA pentru revenirea americană pe Lună și proiectul de explorare a planetei Marte, inițiat de SpaceX.
(sursa imaginii: www.nasa.gov/reference/human-landing-systems/)
Generalii urmăresc și ei, desigur, evenimentele și se gândesc la aplicațiile militare. Mulți comentatori compară stadiul actual al explorării spațiale și programele pentru revenirea spre Lună și pentru prima prezență umană pe Marte, cu cursa spre Lună din anii ’60 ai secolului trecut. Atunci cele doua supraputeri erau Statele Unite și Uniunea Sovietică, acum este vorba despre Statele Unite și China. China are în plan să trimită astronauți pe Lună până în 2030 și mulți americani se tem că actualul rival geopolitic al Americii ar putea pune oameni pe Lună înainte ca America să reușească să-i readucă acolo. Dacă este vorba despre o repetare a cursei spațiale, una în care America pierde ar demonstra un declin teribil. Pe de altă parte, experiența precedentă arată că tehnologia care aduce astronauți pe Lună nu este neapărat cea care îi poate trimite pe Marte și întoarce de acolo. Uniunea Sovietică (datorita mai ales tehnologiei rachetelor, adusă din Germania ocupată după Al Doilea Război Mondial) a reușit să trimită primele obiecte și primii cosmonauți în spațiu, dar asta nu a fost suficient. Planurile chineze includ două tipuri de rachete capabile să ducă pe Lună și să readucă de acolo astronauți, dar asta nu este suficient (după cele cunoscute în prezent) pentru o călătorie umană spre și dinspre Marte. Există încă o diferență semnificativă în programele americane de explorare a spațiului cosmic. NASA nu mai are controlul absolut al detaliilor misiunilor spațiale. Spre deosebire de proiectul Apollo, programul de revenire pe Lună numit Artemis (după sora lui Apollo) definește doar liniile principale și deschide fiecare dintre etapele proiectului concurenței dintre sectorul guvernamental și cel privat. Tocmai aici, competiția pentru realizarea modulului de aselenizare Human Landing System (HLS) care are ca scop trimiterea de astronauți în orbită circumlunară, aselenizarea și revenirea pe Terra a fost câștigată de o variantă Starship modificată. Rivalul învins a fost Space Launch System (SLS) realizat de NASA în colaborare cu Boeing. NASA a fost nevoită, astfel, să admită participarea principalului ei concurent din sectorul particular în cel mai important program al său. În planurile oficiale, cel de-al treilea zbor al misiunii – Artemis III – va duce, în 2026, o astronaută americană pe suprafața Lunii, undeva aproape de Polul Sud al satelitului natural al Pământului. Cum singurul lucru consistent legat de planurile NASA sunt întârzierile, experții prezic că acest eveniment va avea loc mai degrabă în 2028.
(sursa imaginii: https://isstracker.pl/en/satellites/56529)
Cealaltă realizare remarcabilă și tangibilă a firmei SpaceX, una care influențează viețile a milioane de locuitori ai planetei noastre, este rețeaua de sateliți de comunicații Starlink. Comunicația prin sateliți nu este o tehnologie tocmai nouă, în fapt ea există încă din secolul trecut. Elon Musk nu a fost primul investitor care a pus bani mulți în acest domeniu. Firme precum Hughes, SES sau ViaSat erau deja în spațiu atunci când Musk concepea primele sale planuri. Comunicațiile prin satelit erau însă considerate mai puțin performante decât cele prin cabluri optice sau chiar relee radio terestre. Pentru a comunica la distanță, sateliții trebuiau plasați pe orbite înalte. Dar înălțimea însemnă distanță, deci timpi de propagare crescuți și întârzieri ale semnalelor, ceea ce împiedică buna desfășurare a aplicațiilor interactive de video și voce, cum ar fi conferințele sau jocurile în timp real. În plus, milioane de utilizatori folosind același satelit creează congestie. Ideea lui Musk seamănă cu rezolvarea problemei nodului gordian. Un satelit la mare înălțime este înlocuit de o mulțime de sateliți pe orbite relativ joase (aproximativ 500 km) care lucrează distribuit și coordonat, comunicând intre ei. Distribuirea reduce întârzierile de transmisie, permițând sistemului Starlink să ofere o conexiune similară cu banda largă de la sol. Dezavantajul este că fiecare satelit poate deservi doar o mică zonă a Pământului. Pentru a obține o acoperire la nivel mondial, este nevoie de o mulțime de sateliți. SpaceX lansează mulți. Potrivit lui Jonathan McDowell de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică, cei aproximativ 6 400 de sateliți Starlink lansați din 2019 reprezintă aproximativ trei sferturi din toți sateliții activi din spațiu. SpaceX are planuri ferme de a lansa 12 000 de sateliți și a solicitat lansarea a 42 000. Falcon 9 lansează câteva zeci de sateliți Starlink deodată. Starship va putea transporta mai mulți și mai mari. Este o afacere rentabilă și datorită faptului că SpaceX stăpânește ‘vertical’ întreaga tehnologie, de la echipamentele de lansare și transport spațial până la antenele utilizatorilor. Încasările din sistemul Starlink au crescut în doi ani de la 1,4 la 6,6 miliarde de dolari și îi aduc deja profituri lui Musk. Flexibilitatea sistemului care permite roiurilor de sateliți să fie mutați în zone profitabile, dar și critice și-a dovedit eficacitatea și în Ucraina aflată în război și în Florida lovită de uragane. Ambițiile lui Musk nu se opresc aici și SpaceX participă la concursurile care vor stabili cine va furniza echipamente pentru sistemele de comunicații ale viitoarelor programe spațiale. Nu lipsește nici concurența: firmele chineze precum Shanghai Spacecom Satellite, cu planuri de a lansa o flotă de 14 000 de sateliți, consorțiul britanic-european EutelSat OneWeb care are deja 640 de sateliți în orbite și Amazon a cărei constelație de 3 200 de sateliți Kuiper vă fi operațională anul viitor. Această ultimă inițiativă îi aparține lui Jeff Bezos, un alt investitor vizionar, la fel de fascinat de spațiu ca și Musk.
(sursa imaginii: Alan Dyer/VWPics/Redux/Eyevine www.economist.com/briefing/2024/10/17/the-rockets-are-nifty-but-it-is-satellites-that-make-spacex-valuable)
Sistemele de sateliți geostaționari de joasă altitudine au și dezavantajele și pericolele lor. Unul dintre ele este durata de viață redusă, în medie de 5 ani. Asta înseamnă că furnizorii vor fi obligați să lanseze înlocuitori pentru a asigura continuitatea serviciilor pe măsură ce sateliții ies din funcțiune și ‘mor’. Alte pericole sunt cele ale congestiei spațiale și ale reintrării controlate și auto-distrugerii sateliților ieșiți din uz. Toate aceste aspecte se află în curs accelerat de reglementare prin standarde și chiar tratate internaționale. În deceniul care va urma, spațiul din jurul planetei noastre va deveni o autostradă a comunicațiilor și a transportului spre alte astre. Vor reuși guvernele lumii, atât de diferite și de divizate de conflicte majore, să gestioneze acest spațiu pentru a evita haosul? Rămâne de văzut. Și Elon Musk? Cred că el și concurenții săi vor juca un rol important. Privirile și planurile sale se îndreaptă acum spre Marte, planeta-pilot a expansiunii civilizației terestre, cea pe care deocamdată el o numește o ‘planetă liberă’. Detractorii vor spune că își planifică extinderea imperiului. Fără el însă, lumea ar fi, din punct de vedere tehnologic, cu pași în urmă în multe domenii.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)