Vă mai amintiți întoarcerile din vacanțe cu 15 ani în urmă și mai bine? Unele dintre primele și – să recunoaștem – cele mai plăcute activități în zilele de recuperare de după aterizările acasă erau developarea și tipărirea fotografiilor. O vacanță însemna cam 2, 3, 4, poate 10 role de film cu 36 de fotografii fiecare. Urmau sortarea, adnotarea, selecția și crearea albumelor de vacanță. Fotografia digitală, urmată la scurt timp de crearea albumelor internetice pe aplicații ca Facebook sau Instagram, a schimbat și acest colțișor fericit al vieților noastre. Fotografiem acum cu nesaț și fără limite, cei mai mulți dintre noi folosind telefoanele ‘inteligente’, edităm și ștergem chiar în timpul vizitelor, postăm cel târziu în serile zilelor de vacanță pe rețele sociale, pentru a ține la curent familia, prietenii și restul universului despre peregrinările noastre însorite și fericite. Mărturisesc că mă asociez și eu în mod entuziast acestei tendințe. În același timp observ că procesul de selecție și filtrare rămâne și el actual, chiar dacă acum el se petrece altfel. Putem grupa informația vizuală în albume, putem crea obiecte informatice ilustrate cu fotografii digitale. Ele au șanse mai bune să rămână în timp. Unul dintre aceste obiecte este chiar și acest articol. Am ales pentru cititorii rubricii CHANGE.WORLD câteva instantanee pe care le împărtășesc acum, legate desigur și de profilul rubricii.
Primele imagini la care mă voi referi sunt de pe șosele. Elveția are o rețea de drumuri și autostrăzi cu o lungime totală de 71 557 km. Pentru fiecare dintre cei 8,64 milioane de locuitori ai țării, aceasta corespunde la 8,29 metri, ceea ce plasează Elveția pe locul 62 într-un clasament global, deci undeva pe la mijlocul listei. Ceea ce impresionează este însă calitatea drumurilor. De la autostrăzi, trecând prin spectaculoasele șosele alpine, până la drumurile care străbat localitățile, toate sunt impecabile. Este ceea ce duce la o siguranță remarcabilă a circulației, în ciuda condițiilor atmosferice destul de dificile, mai ales în anotimpurile reci. Cu o medie de 256 de decese în trafic pe an (2012 – 2019), traficul rutier în Elveția este considerat foarte sigur – de trei ori mai sigur decât cel din Statele Unite, de patru ori mai sigur decât media mondială, și … mă opresc aici cu comparațiile. Unul dintre secrete poate fi constatat de oricine străbate Elveția în automobil verile. Abundă lucrările pe sosea. Calitatea șoselelor este rezultatul respectării normelor superioare de execuție și a lucrărilor de întreținere susținute. Auzisem cu ani în urmă o butadă legata de lucrările de pe șosele: ‘La noi există două anotimpuri pentru drumuri: iarna și anotimpul reparațiilor’. Era în altă parte a lumii, dar în Elveția zicerea aceasta este la fel de valabilă.
Când vorbim despre șoselele și drumurile elvețiene nu putem să nu menționăm tunelurile. Relieful muntos al țării i-a obligat pe elvețieni să creeze o rețea de tuneluri dintre cele mai sofisticate și perfecționate din lume. Este vorba despre tuneluri rutiere, feroviare, și despre o combinație care există în puține locuri în lume, și cu care am făcut cunoștință în aceasta vacanță – trenuri care transportă vehiculele prin tuneluri. Există trei astfel de treceri prin masive muntoase în Elveția. Noi l-am folosit în această excursie pe cel de la Lötschberg, care unește centrul Elveției de cantonul Valais din sud. Lungimea sa este de 14,6 km, drumul durează cam 25 de minute plus timpul de așteptare la suirea și coborârea vehiculelor pe și de pe tren. Taxa de 27 de franci elvețieni ne-a economisit cam o oră și jumătate de drum, pe care altfel ar fi trebuit să-l parcurgem pe rute ocolite.
Elvețienii nu se vor opri aici cu dezvoltarea rețelei de drumuri și tuneluri. Exact când ne aflam acolo, avea loc o dezbatere legată de planul de a crea un sistem de șosele subterane complet separate pentru transportul de mărfuri. Scopul este dublu: descongestionarea traficului pentru alte tipuri de vehicule și crearea unor rute strategice, apărate de evenimentele exterioare. Se spune, de altfel, că, din punctul de vedere al protecției populației civile, Elveția este una dintre cele mai avansate țări de pe Pământ, asta și datorită rețelei de tuneluri, în pofida sau datorită statutului de neutralitate al țării. Decizia finală în legătură cu această uriașă investiție pe termen lung este foarte probabil să fie luată printr-un referendum, forma de democrație directă foarte des folosita în Elveția în legătură cu tot felul de probleme și proiecte la scară națională. Elvețienii dezbat, votează, și apoi execută în mod disciplinat cele hotărâte de majoritate. Este unul dintre secretele rezilienței acestei mici țări din centrul Europei, înconjurată de secole de vecini puternici, care uneori erau și războinici.
Dacă vorbim însă despre transporturi, să mai dau un exemplu dintr-un domeniu în care elvețienii au devenit specialiști. Suișurile pe munte au început să fie ușurate de la începutul secolului XX de apariția primelor mijloace de transport care au adus pe vârfuri sau aproape de vârfuri masele de turiști, făcând accesibile zone rezervate până atunci doar alpiniștilor și extinzând dramatic industria hotelieră. Ne aflam pentru prima dată la St. Moritz, în cantonul Grisons sau Graubünden, și cu aceasta ocazie am urcat în zona alpină numita Muottas Muragl, la o altitudine de 2 456 de metri. Am folosit cu această ocazie trenul cu cremalieră, care are venerabila vârstă de 115 ani. Proiectul a fost conceput de inginerii Robert Wildberger și Hos Englert și construit între 1904 și 1906. Inaugurat în 1907 doar ca atracție de vară, a început să funcționeze câțiva ani mai târziu și iarna, când a fost inaugurat hotelul Romantik din vârf. Următoarea telecabină concurentă din regiune, cea de la Corviglia, a fost inaugurată abia în 1935. Actuala instalație a fost electrificată și modernizată în 1985.
Construcțiile în zone montane au o tradiție bine consolidată în Elveția. Catolicismul a fost religia dominantă până la începutul secolului al XVI-lea, și rezultatul a fost construirea unui număr însemnat de biserici, unele ridicate la rang de catedrale, în stil romanic și apoi gotic. Apariția Reformei a dus la zguduiri teologice și sociale, care au luat forma unor adevărate războaie civile religioase, deși elvețienii sunt foarte reticenți în a le numi ca atare. Iconoclastia manifestată prin distrugerea însemnelor catolice și a unor opere de artă de valori inestimabile a avut loc aproape în fiecare loc în care bisericile catolice au fost transformate în biserici reformate – calviniste sau luterane. Admirând îndrăzneala și soliditatea construcțiilor, nu te poți împiedica să nu reflectezi și la contorsionările istoriei și să nu tragi paralele cu contemporaneitatea noastră, nici ea lipsită de fenomene iconoclaste, de la aruncarea în aer sau dărâmarea de statui la ștergerea însemnelor legate de conducătorii și ideologiile căzute de la putere.
Încă două ilustrate din colecție. Un drum spectaculos (încă unul) ne-a purtat până la barajul și centrala hidroenergetică de la Grand Dixence, în cantonul Valais, care este construcția de acest tip cea mai grea și mai înaltă (285 de metri) din Europa. Elveția este binecuvântată de un flux de ape care fac firească expertiza în producerea acestui tip de energie nepoluantă, dar în același timp există o precauție sporită legată de consecințele acestor lucrări asupra mediului, ecosistemelor și climei locale. În orașul Sion, am vizitat și Muzeul Artelor Frumoase din Valais, un edificiu care este literalmente săpat în stâncă. De la intrare până la sfârșitul circuitului, vizitatorul străbate săli care se află la opt nivele succesive, împărțite în două secțiuni: una dedicată artiștilor locali și a celor care au fost inspirați de peisajul acestei zone geografice, iar cealaltă, artei moderne internaționale dedicate temelor ecologice. La mijloc se află o terasă pe care vizitatorul își poate trage sufletul în timp ce admiră (și fotografiază) ruinele celor două fortărețe în jurul cărora s-a dezvoltat orașul și care reprezintă până astăzi imaginile emblematice ale urbei.
Din amintirile unei excursii în Elveția nu pot lipsi reperele culinare și oenologice. Vizitasem în excursiile precedente centrul de producție al celebrei brânze Gruyère. De data aceasta, am ales ca obiectiv locul în care este produs un alt fel din brânzeturile mele elvețiene preferate – Emmenthal. Emmentaler Schaukäserei din Affoltern este o combinație de centru de prezentare cu informații utile despre istoria fabricării brânzei și urmărirea procesului de producție și maturare, cu un spectacol gen Disney care îi va bucura pe copii și poate le va deschide gustul pentru brânză. Magazinul fabricii și restaurantul sunt peste așteptări și în privința prețurilor rezonabile. Vinurile elvețiene constituie un secret despre care elvețienilor le place să spună că-l păstrează cu discreție, deoarece vor să le rămână cât mai mult din vinurile produse în țara lor pentru ei. Climatul nu este ușor pentru creșterea viței-de-vie, și elvețienii au inventat și perfecționat de-a lungul secolelor cultivarea viței-de-vie în terase. Cu peste 5 000 hectare de viță-de-vie, cantonul Valais conține o treime din suprafața podgoriilor elvețiene și se remarcă prin peste 50 de soiuri de struguri cultivate. În excursii precedente vizitasem zona de vii Lavaux, de pe malul de nord al lacului Leman, declarată, de altfel, zonă de patrimoniu mondial. De data aceasta, ne-am concentrat pe podgoriile care înconjoară orașul Sion, unde au fost puse în aplicare pe scară largă tehnologii similare. Cele 420 ha de podgorii din Sion îl transformă în al doilea oraș vinicol din Valais. Chiar și hotelul în care am stat purta numele de Hotel des Vignes, iar șirurile de butuci de viță-de-vie începeau acolo unde se termina gradina hotelului.
Se spune că Elveția este un paradis pentru turiști, dar chiar și în paradis sunt probleme. Unele sunt ecologice. Din cauza schimbărilor climatice, ghețarii sunt în regresie, unii pe cale de dispariție, alții au dispărut complet. În câteva locuri, am văzut ghețari acoperiți cu uriașe pânze albe pentru a-i apăra de razele soarelui de vară. Altă problemă, dintre cele mai importante, este desigur nivelul de prețuri. Elveția este o țară scumpă pentru turiști, și probabil și pentru mulți dintre localnici. Nivelul serviciilor oferite este în general foarte bun, dar și aici sunt excepții. Pentru prima dată după multe călătorii cu automobile închiriate am avut o problemă – o tăietură la unul dintre pneuri. Apelurile la serviciul de asistență rutieră au rămas fără răspuns vreme de ore întregi. După ce, în sfârșit, s-a produs intervenția, nu existau roți de schimb în zona în care mă aflam și nici mașini de schimb. Asta, la o firmă cunoscută, cu prețuri pe măsură. Mi s-a explicat că sunt probleme cu lanțurile de aprovizionare și că asistența telefonică este furnizată de o firmă sub-contractoare de undeva din altă parte a lumii. Globalizarea, bat-o vina! Aceasta va fi însă subiectul articolului de săptămâna viitoare al rubricii CHANGE.WORLD.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)