CHANGE.WORLD: Fața ascunsă a Lunii

‘Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci…’

(Eminescu – Scrisoarea I)

Luna i-a fascinat pe oameni din momentul în care au ridicat ochii și au privit cerul nopții. Unele popoare și civilizații au transformat-o în zeitate. Astronomii, matematicienii și fizicienii i-au urmărit și calculat traiectoria și au făcut legătură între mișcările Lunii și fenomene naturale care au loc pe suprafața Pământului. Calendarele civilizațiilor lumii antice au fost stabilite după mișcările reginei nopții. Poeții i-au dedicat poeme, trubadurii cântece. Mai recent, Luna a fost prima țintă a competiției spațiale, primul astru pe care au pășit oamenii în drumul lor spre stele. După câteva decenii de eclipsă, satelitul artificial al Terrei revine în forță în atenția exploratorilor spațiului. O nouă cursă a cercetării cosmice pare să se fi declanșat, și la ea participă alături de puterile deja consacrate, concurenți redutabili, noi și ambițioși.

Cu exact o jumătate de secol în urmă, omenirea urmărea cu sufletul la gură misiunea spațială americană Apollo 8.  Lansată la 21 decembrie 1968, această expediție spațială de șase zile i-a avut că eroi pe astronauții Frank Borman, Jim Lovell și Bill Anders. Era una dintre etapele hotărâtoare în a demostra că planul conceput de NASA pentru a trimite prima expediție umană pe Lună este realizabil. Pentru prima dată un vehicol spațial cu oameni la bord era plasat pe o orbită în jurul Lunii cu ajutorul unei rachete Saturn V. Și capsula spațială și racheta propulsoare erau modelele care aveau să fie folosite cu șapte luni mai târziu de misiunea Apollo 11. Pentru prima dată în istoria omenirii astronauții lui Apollo 8 au înconjurat și fotografiat partea invizibilă a Lunii și au fost martorii unui istoric ‘răsărit de Terra’, realizând una dintre fotografiile cele mai celebre până astăzi din istoria explorării spațiului extraterestru.

Ce este de fapt fața invizibilă a Lunii? (uneori numită și ‘fața ascunsă’ sau – incorect – ‘fața întunecată’ a Lunii). Perioada de roatie în jurul propriei axe a Lunii este identică cu perioada ei de rotație în jurul Pământului, ceea ce face ca pentru pământeni aceeași emisferă să fie permanent vizibilă. Fenomenul acesta se numește ‘rotație sincronă’. Ceea ce a devenit evident după ce primele imagini ale emisferei ascunse au devenit vizibile este că fața ascunsă are câteva caracteristici diferite de cea expusă vederii noastre. În primul rând, fiind exterioară Terrei este expusă bombardamentelor meteoriților și are mult mai puține ‘mări’ (depresiuni de mari dimensiuni) dar mult mai multe cratere de impact. Cel mai mare dintre acestea ocupă o parte însemnată a emisferei sudice a satelitului și se numește Bazinul Polul Sud – Aitken. Această zonă a fost aleasă pentru aselenizarea sondei spațiale chineze Chang’e 4, care a avut loc miercuri 2 ianuarie 2019, la 50 de ani și o săptămână după misiunea Apollo 8. Este prima sondă spațială pamânteana pe această parte a Lunii, o excepțională realizare tehnologică și științifică.

Conducătorul misiunii științifice chineze, Wu Weiren și-a ales bine cuvintele, o replică și o parafrază a cuvintelor istorice rostite de Neil Armstrong în iulie 1969, după ce vehicolul lunar Yutu 2 sau Iepurele de Jad 2 a parcurs primii metri pe Lună: ‘un pas mic pentru vehicolul lunar, un pas gigantic pentru poporul chinez’.  China are deja în palmaresul său construirea și punerea în funcțiune a celui mai mare și mai puternic radiotelescop din lume, iar planurile de viitor deja făcute publice includ misiuni lunare cu echipaj uman. Zona de impact aleasă că țintă de aselenizare și explorare este și cea mai întinsă și cea mai adâncă, așa încât șansele de a găsi aici materiale și minerale aparțînând structurii interioare a Lunii sunt mai mari. O altă întrebare care poate găsi răspuns este originea apei, existentă în solul lunar în cantități mult mai mari decât se estimase. De unde provine apa în componența minerală a unui satelit care după câte se știe nu a avut niciodată atmosferă? Dacă răspunsul se află în contactele cu meteoriții, atunci studiul suprafeței invizibile, expuse în măsură mult mai mare impactelor poate aduce probe și argumente decisive. În general, originea și istoria satelitului natural al Pământului sunt compuse mai mult din întrebări și ipoteze, și misiuni că aceasta pot aduce informații extrem de importante, dar problema apei este esențială si din punct de vedere economic. Dacă apa este răspândită în mod relativ uniform pe suprafața Lunii, ea ar putea constitui unul dintre elementele critice ale viitoarelor baze economice stabilite acolo.  

Numele ales de chinezi pentru sonda lunară, “Chang’e”, este numele zeiței Lunii în mitologia arhaică chineză. Energia electrică acumulată în bateriile lui Chang’e îi va asigura funcționarea timp de aproximativ un an. Iepurașul de Jad se va putea plimba pe Lună, fotografia, filma, săpa și recolta proble de sol timp de aproximativ trei luni. Datorită poziției relative cu Pământul comunicarea directă nu este posibilă, ea fiind asigurată prin intermediul unui satelit-releu numit Queqiao.

Comparând situația explorării cosmice acum 50 de ani cu cea de astăzi nu putem decât să admirăm progresul accelerat pe care l-a făcut în acest interval cercetarea științifică și tehnologia chineză. În 1968-69 China era o țară uriașă dar puțin avansată, în plus aflată într-o teribilă criză politică datorată Revoluției Culturale, care lichidase sau marginalizase o mare parte din elitele intelectuale și academice. Totul s-a schimbat odată cu programul de reforme introdus la sfârșitul anilor ’70 de Deng Xiaoping. Liberalizarea sistemului economic și financiar, introducerea inițiativei și proprietății private în economie au fost însoțite după scurtă vreme de modernizarea sistemului educațional. China beneficiază de o uriașă baza umană, concurența și selecția la admiterea în universitățile de prestigiu sunt acerbe. A avut loc în ultimele decenii și o schimbare de mentalitate. Industria și cercetarea tehnică chineză împreună cu mediile academice au evoluat de la copierea de tehnologii la încurajarea contribuțiilor în dorința de a participa și colabora în cercetare și standardizare, de a avea un impact semnificativ pe plan internaional. Efectul maxim este vizibil în domeniile numite STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematici), în timp ce domeniile umaniste, încă influențate de cultura tradițională chineză și de ideologia comunistă sunt mai rămase în urmă. Universitățile chineze încurajează în mod activ cercetarea, plătesc generos toate contribuțiile acceptate pentru publicare în reviste științifice de prestigiu, oferă salarii care sunt competitive celor din industrie atrăgând talente spre învățământ și cercetare academică, și favorizând și întoarcerea în China a unei părți dintre studenții chinezi plecați la studii și specializări în alte părți ale lumii. Un singur exemplu care demonstrează reușita acestor programe: în 2017 Universitatea Tsinghua din Beijing a acordat 1385 de doctorate, față de numai 645 conferite de prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT). Desigur, cantitatea nu asigura întotdeauna și calitate, creativitatea este încă un domeniu în care Statele Unite și alte țări occidentale au un avantaj considerabil (dacă este să luăm numărul de Premii Nobel in domeniile științei ca indicator) dar cercetarea spațială și alte domenii (ingineria genetică de exemplu) demonstrează că revenirea Chinei între marile puteri competitive ale lumii este o realitate.

Comentatorii ultimelor evenimente legate de explorarea spațială nu ezită să remarce că o nouă competiție spațială a început și se întețește. Peisajul este diferit decât cel cu jumătate de secol în urmă. Atunci existau doar doi competitori – Statele Unite și Uniunea Sovietică. Astăzi s-au alăturat în cursă China, India, Japonia, statele Europei, și este posibil ca alte națiuni să treacă foarte curând linia de start. Sectorul particular joacă un rol din ce în ce mai important pe lângă agențiile naționale. Interesele strategice sunt importante și de fapt ele sunt motorul acestei curse, dar lor li se va adăuga în curând și motivația economică, în cazul în care resursele naturale devin accesibile și pot fi exploatate în viitoarele decenii. Colonizarea va urma atunci în scurt timp explorării. Spațiul extra-terestru se află în acest moment al istoriei în faza în care se aflau oceanele lumii și teritoriile nou descoperite de cealaltă parte a oceanelor la sfârșitul secolului 15 și începutul secolului 16. Atunci, sub egida papalității, puterile europene au semnat tratatele de la Tordesillas (în 1494) și de la Zaragoza (în 1529) care împărțeau Lumea Nouă între Portugalia și Castilia. Explorarea științifică a Antarcticei este și ea legiferată internațional de un tratat semnat în 1959. Există un Tratat al Spațiului Cosmic încheiat în 1967 la care au aderat pe deplin 107 țări, în timp ce alte 23 l-au semnat dar nu l-au ratificat, care prevede demilitarizarea spațiului și folosirea lui în scopuri pașnice, dar nu spune prea mult despre posibila colonizare sau utilizare a resurselor care vor fi descoperite și exploatate în spațiu. Această legislație internațională va trebui să fie revizuită și completată pentru a evita ca aventura omenirii în spațiul cosmic să se transforme în Războaie Stelare.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)