Nu știu dacă a întocmit cineva vreun clasament al celor mai controversate, mai disputate, mai calomniate cărți tipărite în istorie. Sigur însă că, dacă acest clasament există sau va fi conceput vreodată, pe unul dintre primele locuri dacă nu chiar pe primul loc va figura cartea apărută la 24 noiembrie 1859 și semnată de Charles Darwin cu titlul ‘Despre originea speciilor’. Această lucrare introduce teoria științifică bazată pe decenii de cercetare și explorări, conform cărora organismele vii evoluează în cursul generațiilor printr-un proces de selecție naturală. Teoria lui Darwin nu numai că răsturna concepțiile existente în comunitatea științifică la jumătatea secolului 19, dar se contrazicea frontal cu teoriile creaționiste și cu dogmele tuturor religiilor. Rezistența a fost imediată, dar prestigiul lui Darwin ca om de știință, ca și conținutul clar și demonstrabil al cărții sale i-au creat o popularitate și o acceptare aproape universală, chiar dacă cu controverse, în numai câțiva ani. Interesante sunt și generalizările teoriei darwiniste din biologie în domeniile științelor sociale, antropologiei, și cel politic, care nu au întârziat să apară. Trebuie menționat că, în măsura în care a apucat să le cunoască în decursul vieții sale, Darwin s-a împotrivit acestor concepții și generalizări, mai ales în domeniul relațiilor interumane.
sursa sursa imaginii http://sqapo.com/darwin.htm
Disputele în jurul teoriei evoluției speciilor continuă până astăzi. Se poate chiar spune că ele s-au accentuat în ultimele decenii. După ce la mijlocul secolului 20 evoluționismul părea să fie acceptat și predat în școli aproape în toată lumea, influența crescândă a religiei din ultimele decenii ca și apariția teoriei ‘adevărurilor alternative’ inclusiv în domeniul științific au făcut ca în din ce în ce mai multe țări să se practice predarea paralelă a evoluționismului și a creaționismului, nu ca viziuni complementare (una științifică, cealaltă religios spirituală) a istoriei speciei umane, ci ca adevăruri științifice alternative într-o dispută care nu ar fi fost tranșată. Procentajele din populație, chiar și în țările dezvoltate, care confundă cele două abordări sunt îngrijorătoare, ca și cele, în creștere, ale adepților creaționismului și ale celor care neagă complet evoluția speciilor.
Evoluționismul așa cum fusese descris de Darwin se află însă sub atac, un alt fel de atac însă, și din altă parte. Avansurile științifice în domeniile ingineriei genetice și transplanturilor de organe artificiale au ca efect modificarea ireversibilă a mecanismelor evoluției speciei umane. Cu alte cuvinte, modul în care va evolua de aici încolo omenirea nu se va mai baza pe selecție naturală. Nici măcar nu este clar dacă cei care ne vor succede pe Terra și în spațiul cosmic pe care începem să-l explorăm vor fi oameni. Bun venit teoriilor transhumanismului!
sursa sursa imaginii https://medium.com/@brandeddavid/adaptability-the-andela-story-961b2b33cc2f
Unul dintre conceptele de bază ale teoriei darwiniste, care a rămas valabil și are o influență considerabilă asupra dezbaterilor științifice contemporane, este cel al adaptabilității. Citatul meu preferat din Darwin spune (aproximativ): ‘Supraviețuiesc cel mai bine nu speciile cele mai puternice, ci cele care se adaptează cu ușurință schimbărilor de mediu.’ Adaptabilitatea ne-a format ca specie în ceea ce suntem astăzi, și unele dintre schimbări au avut loc foarte recent în istorie. Câteva exemple: Adaptarea organismului la traiul la altitudini de peste două mii de metri și mai mult s-a petrecut doar cu vreo 12500 de ani în urmă, la populațiile din munții Etiopiei, Tibet și Anzi. Ultimii au dezvoltat o trăsătură transmisibilă genetic care permite hemoglobinei să sintetizeze mai mult oxigen. Adaptarea la condițiile de deșert (cantități mici de apă, diferențe mari de temperaturi între zi și noapte) a avut loc doar cu 8000 de ani în urmă. O mutație genetică în hormonii care controlează metabolismul furnizează populațiilor aborigene din Australia o adaptabilitate crescută. Chiar și culoarea pielii, diferită astăzi în diversele grupuri umane, după paralela unde s-au născut ei și strămoșii lor, este o adaptare caracteristică recentă. Acum vreo 10000 de ani încă, pieile strămoșilor europenilor și africanilor arătau similar. Ceea ce se întâmplă astăzi pune însă la mare încercare mecanismele noastre de adaptare, căci schimbările de mediu sunt din ce în ce mai accelerate, iar sistemele sociale și tehnologice nu mai permit selecției naturale să lucreze nestânjenit. Evoluția noastră ia un alt curs.
sursa imaginii http://www.ibmr-india.com/genetic-lab.html
Cheia schimbărilor în evoluția umană se află desigur în ingineria genetică. Selecția continuă să aibă un rol, dar nu mai este vorba (doar) despre selecție naturală, ci mai degrabă despre o adaptabilitate accelerată prin metodele tehnologiei moderne. William Gibson, scriitor american-canadian de ficțiune speculativă, părintele genului căruia lui îi place să-l numească ‘cyberpunk’ scria, referindu-se la aceste aspecte: ‘Viitorul este deja aici. Singura problema este că el nu este încă echitabil distribuit.’ Dar mai are selecția, chiar bazată pe adaptabilitate accelerată, timp să acționeze? La Universitatea Oxford funcționează un Institut pentru Viitorul Omenirii. Unul dintre studiile acestuia, publicat în 2013, arată că prin selecție controlată, ar putea fi astăzi selectate din zece embrioane cel cu potențial de coeficient de inteligență (IQ) superior în medie cu 11,5%. Presupunând că ar fi ales doar embrionul ‘cel mai inteligent’ din zece, în zece generații în care s-ar aplica această tehnologie ar putea fi creată o populație cu o medie IQ cu 115 puncte mai mare decât media actuală, practic o populație de genii. Problema este însă că în ritmul reproductiv al speciei umane, 10 generații înseamnă cam două secole. Până atunci, inteligența mașinilor o va depăși de mult pe cea a speciei umane (asta se va întâmplă prin 2045, dacă este să-l credem pe Ray Kurzweil). Selecția, chiar accelerată, nu lucrează suficient de repede.
sursa imaginii https://www.appliedstemcell.com/services/crispr-cas9-genome-editing/animal-models/knock-in-mouse-crispr
Ingineria genetică permite un salt tehnologic într-o perioadă în care doar limitările morale sau legale pot opri progresele spre o evoluție de cu totul altă natură. Cred că am mai menționat în articole precedente ale rubricii CHANGE.WORLD inițialele CRISPR, dar pentru cei care le-au uitat, este prescurtarea de la ‘ Clustered Regularly Interspaced Short Palindromic Repeats’. Mai pe înțelesul nostru, este vorba despre o familie de secvențe ADN identificate în bacterii și microbi mono-celulari, care au capacitatea de a detecta și distruge alte secvențe ADN, oricât de complexe. Descoperită destul de întâmplător cu vreo trei decenii în urmă, CRISPR stă la baza unei tehnologii numite CRISPR/Cas9 care permite editarea secvențelor ADN ale genomilor. Porțiunea la care dorim să operăm este identificată, separată, modificată și reintrodusă în lanțul genetic. Rămâne doar să știm ce secvențe din acest lanț sunt răspunzătoare pentru crearea anumitor trăsături fizice sau de caracter, pentru predilecția sau imunitatea la anumite boli. Harta genetică umană este complet construită (încă din 2006), și interpretarea ei este un proces continuu de colaborare internațională, care combină multe dintre mințile umane cele mai strălucite și puterea de calcul distribuită, în continuă creștere existentă astăzi pe planetă.
sursa imaginii https://www.theguardian.com/technology/2017/oct/29/transhuman-bodyhacking-transspecies-cyborg
Cealaltă categorie de tehnici este legată de întărirea capacităților fizice prin transplanturi de organe artificiale. Unele dintre ele sunt deja practicate pe scară largă de zeci de ani, de la transplanturi dentare la valve sau artere artificiale. Altele sunt încă în faza de cercetare, proiectare și experimente, de la organe artificiale, și elemente senzoriale, până la biofizica neurologică. Se aproprie momentul în care ‘minuni’, cum ar fi recuperarea capacităților motorii pentru paraplegici, redarea vederii orbilor sau a auzului surzilor, vor fi perfect posibile și vor deveni rutină. Asta va însemna însă că acceptăm, ca specie, ca unele componente critice din organismele noastre să devină artificiale. Dar puterea de gândire? Când va fi atins pragul dincolo de care specia noastră nu mai este ‘pur’ umană, ci rezultat al combinației dintre natură și tehnologie, dintre evoluție și creație? Da, creație, însă nu divină, ci tot umană.
Potențialul este imens. Extrem de complexe sunt și implicațiile etice, legale și sociale. Vom urmări, vom relata, vom discuta.
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)