Roboții sunt deja o realitate. 2,4 milioane de roboți sunt deja în funcțiune în întreaga lume, majoritatea dintre ei pe linii de producție în fabrici, dar și în alte locuri cum ar fi spitale, medii toxice, sau chiar în locuințele oamenilor ajutând în treburile casnice sau furnizând asistență medicală persoanelor în vârstă. Cei mai mulți dintre aceștia sunt dispozitive electromecanice, brațe mecanice complexe, fixe, fără autonomie de mișcare, ba chiar bine înșurubate în planșeu, proiectate să facă operații repetitive de mare precizie, uneori în medii inaccesibile operatorilor umani. Multe dintre cercetările experților în robotică se îndreaptă însă spre realizarea androizilor, a roboților antropomorfi, creați după chipul și asemănarea omului. Este un vis vechi al omenirii. Un vis înconjurat de pericole, pe care unii îl consideră un coșmar.
Dar sunt oare androizii o idee bună? Încep să se audă din ce în ce mai multe voci care susțin că nu. Atenție, nu este vorba despre a nega utilitatea roboților și a roboticii în totalitatea ei, ci raționalitatea creării unor roboți care să fie asemănători oamenilor, până la a șterge complet diferențele fizice dintre oameni și androizi. Unul dintre cei care au emis opinii clare în aceasta privință este filosoful german Markus Gabriel. Născut în 1980, Gabriel este profesor de epistemologie și director al Centrului de Filosofie al Universității din Bonn și profesor-invitat la Universitatea Berkley din California. În cartea sa ‘The Meaning of Thought’, care urmează să apară în traducere în limba engleză în noiembrie, filosoful german dezvoltă teza pericolelor pe care inteligența artificiala (AI) le reprezintă pentru gândirea umană și pentru societățile democratice. AI facilitează tirania? Întrebarea a fost deja pusa anul trecut de profesorul Yuval Harari, într-un articol din ‘The Atlantic’, și voi discuta separat în rubrica CHANGE.WORLD această temă. Până atunci, doresc să menționez intervenția lui Markus Gabriel la o dezbatere despre AI la Târgul de Carte de la Frankfurt de anul trecut. Roboții, în opinia dânsului, trebuie creați cât mai diferit de înfățișarea omenească. Antropomorfismul nu numai că nu trebuie să fie un scop, ci dimpotrivă, ar fi bine ca în lista de specificații a roboților viitorului să păstram ca obiectiv posibilitatea de a discerne între roboti și oameni. Chiar dacă suntem sceptici în privința capacității științei de a crea roboti care să semene perfect ca formă cu oamenii, ar fi mult mai bine să evităm din start confuziile și fetișizările.
Și ce facem cu toate minunatele creații de science fiction, cu cărțile și filmele, de la Asimov la Terminator, care ne prezintă un viitor populat de oameni și androizi identici unii cu ceilalți, până la a-i confunda nu numai fizic, dar și juridic sau emoțional? De obicei, considerăm ca moment zero în istoria roboticii piesa de teatru ‘R.U.R.’ a scriitorului ceh Karel Čapek, scrisă în 1920, în care apare pentru prima dată cuvântul ‘robot’. Conceptul este însă mult mai vechi, el fiind deja prezent în mitologiile lumii antice. Homer și Hesiod au imaginat în operele lor sclavi roboți, replici la dimensiuni reale ale oamenilor și animalelor, unii chiar dotați cu ceea ce astăzi am numi inteligență artificială. Prima fabrică de roboți din istoria imaginației umane va fi fost atelierul lui Hefaistos, fierarul zeu al tehnologiei și al invențiilor, descris în Iliada. În acest atelier au fost fabricate porțile ‘automatizate’ ale Olimpului, care se deschideau și se închideau la trecerea zeilor, precum și o mică armată de valeți cu trei picioare, care serveau zeilor cupele de ambrozie, dar și corul femeilor din aur, care erau asistentele personale ale zeilor și le cântau imnuri de slavă. Olimpul se pare că era bine populat de roboți, androizi sau nu. Chiar și etimologia cuvântului ‘biotehnologie’ (bio techne = creație prin fabricație) provine din mitologia elină, fiind legat de crearea Pandorei, despre care se relatează că fusese ‘fabricată și nu născută’.
Un alt robot antropomorf al mitologiei a fost Talos, legendarul apărător al Cretei. Ieșit și el de pe linia de producție a atelierului lui Hefaistos, era unul dintre cele trei cadouri pregătite pentru Zeus, ca acesta să le înmâneze fiului său Minos, regele insulei. Construit din bronz (perioada apariției legendei coincide cu ultima parte a epocii bronzului), Talos patrula de trei ori pe zi în jurul insulei. Poate că definirea mai exacta ar fi cea ce ciborg, căci uriașul era o combinație între om și mașină, capabil să execute sarcini omenești complicate, dotat cu autonomie și inteligență. Sistemele vitale interne erau biomecanice, lichidul divin numit ‘ichor’ care pulsa și în arterele, și venele zeilor circulând într-un tub (o venă daca vreți), de-a lungul corpului. Hefaistos îl ‘programase’ să-i identifice pe inamici și corăbiile lor și să-i ucidă prin căldura generată de corpul său de bronz. Când corabia argonauților s-a aflat în pericol, fiind identificată de Talos ca entitate dușmană, Medeea a fost cea care l-a răpus, convingându-l să deschidă capacul venei și lăsând să se scurgă din corpul sau lichidul vital. Legenda lui Talos și a originii sale are mai multe variante, dar aceasta, menționată de Hesiod, este cea care încadrează cel mai bine personajul în categoria androizilor preistorici.
Și dacă nu omul este modelul de referință și imitație pentru construirea roboților viitorului, ci alte ființe din regnul animal? Iată o întrebare firească dacă examinăm cei doi roboti proiectați și produși de firma Boston Dynamics, pentru uzinele de automobile Ford, și care seamănă mai mult a câini, cu cele patru picioare care susțin un corp lunguieț și portocaliu. Fiecare dintre roboții acestei serii costă 75 de mii de dolari și cei doi achiziționați de Ford (care poarta numele, destul de canine, de Fluffy și Spot) au ca sarcină scanarea și determinarea precisă a topologiei clădirilor în care sunt plantate liniile de fabricație și montare ale autovehiculelor. Suprafața totală aflată în responsabilitatea celor doi roboți depășește 200 de mii de metri pătrați, și planurile topologice, prelevate cu ajutorul camerelor video și a altor senzori purtați în spate de Fluffy și de Spot, sunt folosite pentru reorganizarea spațiului și a liniilor de producție, proces care se întâmplă cu o frecvență medie de câteva luni, de fiecare dată când intră în producție noi modele sau generații diferite ale aceluiași model. Estimarea beneficiarilor este că, în totalitatea lor, costurile au fost reduse la jumătate, iar viteza de execuție și precizia releveurilor s-au îmbunătățit. Secretul se află, desigur, în sistemul de mișcare pe patru picioare al roboților și în programele de inteligență artificială care le permit deplasarea autonomă, cu mișcări agile și precise, semănând cu cele ale unor ogari.
De ce roboți cu picioare? Lumea naturală în care trăim nu este concepută pentru roți, ci pentru picioare. Evoluția a creat, de-a lungul timpului, membrele care ajută animalelor în deplasări, și sistemul nervos din jur care poate fi asociat cu un calculator specializat extrem de complex și de sofisticat, având ca sarcină mersul și orientarea pe teren. Mersul pe două picioare are avantaje imense față de cel pe patru picioare. Nu este întâmplător că saltul evoluționist de la regnul animal la Homo Sapiens s-a întâmplat simultan cu ridicarea pe două picioare a primatelor care ne sunt strămoși. Orientarea în spațiu, câmpul vizual, combinarea simțurilor, adaptabilitatea la evenimente – toate s-au îmbunătățit considerabil. Primul model de robot mergător pe două picioare a fost lansat în anul 2000, de firma Honda. Avea un mers cam șovăielnic și probleme de echilibru. Firma japoneză a abandonat de atunci această linie, dar alții au continuat, și printre ei și Boston Dynamics, a cărei familie de roboți mergători bipezi se numește Atlas și se pregătește de lansare comercială, la un preț de patru ori mai mare decât variantele canine. Ceea ce s-a îmbunătățit în primul rând este modelul mersului, și aici contribuția semnificativă este a matematicienilor, care au furnizat o mult mai bună reprezentare a modului în care merg oamenii, pentru a fi emulată de roboti. Picioarele lui Atlas sunt, de fapt, niște arcuri amortizoare sofisticate, iar mâinile sunt ajutate de modele suplimentare care îmbunătățesc echilibrul. Boston Dynamics se află deja în tratative cu diferiți clienți, printre care NASA, care evaluează posibila folosire a roboților Atlas în expedițiile viitoare de cercetare spațială, pe astre cu teren accidentat, ca Luna sau Marte. Compania americană este grijulie să-și numească robotii ‘umanoizi’, și nu ‘androizi’. Lecția lui Markus Gabriel pare să fi fost bine asimilată aici. Scopul principal al fabricării acestor roboți nu este imitarea oamenilor și, desigur, nu înlocuirea lor, ci preluarea acelor capabilități unice corpului omenesc, cum este mersul, proiectarea lor în roboți și perfecționarea acestora.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)