Două știri mi-au atras atenția în luna septembrie 2021. Ele se refereau la doi bărbați, inventatori și antreprenori, plămădiți din acele materiale care combină cunoștințele tehnologice cu viziunea despre viitor, îndrăzneala cu tendința de a-și asuma riscuri. Destinele lor păreau însă, cel puțin în acel moment, foarte diferite. Unul era britanic, celălalt american. Unul murea elogiat pentru anticiparea câtorva dintre aparatele cele mai folosite în lumea digitală și activitățile de pionierat în încercarea de a le introduce – poate prea devreme – în viețile tuturor contemporanilor săi. Celălalt încerca să relanseze o propunere a sa mai veche, sub o formă diferită și adaptată perioadei actuale. Propunerea era întâmpinată cu scepticism și chiar mai mult decât atât, căci în afacerea aceasta investiseră financiar mii de oameni, comandând produse care întârziau să apară. Ceea ce au cei doi în comun este o propunere bazată pe aceeași viziune – vehicule pe trei roti, acționate electric, la prețuri convenabile oricărui buzunar. Propunerile celor doi sunt despărțite de peste trei decenii, și nu este clar încă dacă această direcție este viabilă. Biografiile celor doi merită să fie studiate, ele fiind cazuri extreme care demonstrează că, în lumea volatilă în care trăim, distanța dintre succes și eșec, dintre glorie și infamie, este uneori foarte mică.
Imaginea lui Clive Sinclair (30 iulie 1940 – 16 septembrie 2021) va rămâne în amintirea multora dintre britanici datorită unei fotografii făcute în ianuarie 1985. Îl reprezintă la volanul (sau poate ghidonul) unui vehicul cu trei roți, care reprezentă prototipul unui vis la care lucra de peste un deceniu. Modelul Sinclair C5, definit ca o tricicletă electrică (dacă bateria se epuiza, putea fi acționat cu pedale!), avea un preț de intrare de 399 de lire sterline de atunci (cam 1 300 de lire sterline astăzi, cu ajustările necesare datorate inflației). Putea fi cumpărat într-un magazin universal, și avea dreptul legal să-l conducă orice persoană de peste 14 ani. Cântărea (cu baterie) cam 45 kg, și autonomia de deplasare era de 20 mile (32 km). Parcarea nu mai reprezenta o problemă, lungimea vehiculului fiind de 1,75 m. Dezavantajele au fost și ele destul de evidente din start. Pe lângă autonomia limitată și viteza redusă (maxim 24 km/h), vizibilitatea pe sosea era redusă din cauza poziției joase a conducătorului, iar lipsa unui acoperiș făcea ca experiența să fie puțin plăcută în condițiile climatice ale insulelor britanice. Au fost vândute cam 5 000 de exemplare, și multe dintre ele au ajuns în posesia excentricilor din cluburile de pasionați, care le-au modificat adăugând roți mai mari, motoare cu reacție și motoare electrice de mare putere, pentru a-și propulsa C5-urile la viteze de până la 150 de mile pe oră (240 km/h). Astăzi, fericiții posesori ai unui asemenea model l-ar putea vinde cu vreo 6 000 de lire sterline. Financiar însă, antrepriza a fost un dezastru, și producția a încetat după câteva luni. Clive Sinclair era cu vreo trei decenii prea devreme pe piață.
Nu era prima și nu avea să fie nici ultima aventură de inventator și antreprenor a lui Clive Sinclair. Într-o Anglie conservatoare economic, el proiecta și fabrica în 1968, la 18 ani, aparate de radio miniaturale pe care la 22 de ani le vindea prin comenzi poștale. În același an, într-o vreme când calculatoarele erau de dimensiunile unei camere sau ale unui frigider, a conceput un calculator de buzunar, bazat pe microprocesoarele abia apărute. Un televizor de buzunar i-a urmat în scurt timp. În fine, între anii 1980 și 1982, a lansat modelele de calculatoare ZX 80, ZX81 și ZX Spectrum, care permiteau programarea și executarea de programe în limbaj Basic, puteau fi folosite și pentru jocuri și costau sub 100 de lire sterline, o cincime din prețul calculatoarelor similare americane. Chiar dacă niciunul dintre aceste aparate nu a devenit un succes comercial, ideile i-au fost adoptate, cumpărate și încorporate în produsele altor firme cu nume. Clive Sinclair devenise o celebritate. Era prezent în presa tabloidă britanică nu numai pentru invențiile tehnice, dar mai ales pentru prietenele superbe și petrecerile bine stropite cu alcool, însă era și un model de om cu inițiativă, îndrăgit și promovat de Margaret Thatcher, și înnobilat de regină. Datorită lui și încă unor puțini colegi de generație, orașul universitar Cambridge a devenit un concurent britanic al lui Silicon Valley. În deceniile următoare, invențiile și ideile sale au devenit, una câte una, realitate. Telefoanele mobile inteligente de astăzi concentrează în același aparat, la dimensiunile de buzunar visate de Sinclair, calculatorul, televizorul și încă multe alte funcții suplimentare. Inventatorul englez nu era însă un mare adept al acestor noutăți și se spune că a continuat să trimită scrisori pe hârtie și să folosească rigla de calcul de-a lungul întregii sale vieți. Prefera muzica clasică, poezia și vinul bun, orice altceva dăuna, zicea el, creativității. Visul nerealizat al lui Sir Clive Sinclair a fost un mini-automobil electric. Se spune că avea în lucru planurile unui prototip revoluționar. Acesta nu a ajuns însă niciodată pe șosele.
Americanul Paul Elio s-a născut cam atunci când Clive Sinclair demara primele sale invenții. Spre deosebire de alți antreprenori americani faimoși, Elio este foarte rezervat în legătură cu viața sa particulară. Se știe că are 57 de ani, că locuiește în orașul Phoenix, statul Arizona, și că se află, din 2009, la cârma companiei pe care a înființat-o, Elio Motors, după 18 ani de carieră de inginerie și management în industria automobilistică. Elio Motors are ca scop proiectarea și lansarea în producție a unei mașini (ei o numesc autocycle – autocicletă) cu trei roți. Primul model de vehicul cu trei roți al firmei, acționat cu motor cu benzină, a fost prezentat lumii sub numele de Elio P4 și a fost proiectat de companie ca fiind foarte economic (consuma cam 3 litri la 100 km), oferind funcții moderne, cum ar fi geamuri electrice, blocare electrică a ușilor, control de croazieră și aer condiționat, într-o caroserie aerodinamică închisă. Viteza maximă este de 172 km/h. O mașină rezonabilă după toate criteriile, super-economică, oferită inițial la un preț de mai puțin de 7 000 de dolari. O serie limitată de 100 de vehicule a fost lansată în decembrie 2016, testată pe șosele și prezentată la expoziții. Firma a ieșit la bursă și a recrutat investiții și de la fonduri și investitori particulari. Pe baza promisiunii de a crea 1 500 de locuri de muncă în industria auto, Elio Motors a primit subvenții de la statul Louisiana. În 2013, a început să accepte pre-comenzi cu 1 000 de dolari investiție inițială. Între 2013 și 2017, a primit peste 65 de mii de comenzi. În contractul de cumpărare, printre acele pagini multe pe care 90% dintre clienți nu le citesc, scria clar că acest acont este nerambursabil. Lansarea în fabricație nu a avut loc nici până astăzi. În 2020, firma a încercat fără succes să mai strângă fonduri în cadrul programului de relansare economică post-pandemie inițiat de guvernul federal. O anchetă a cotidianului UȘA Today menționa faptul că firma ar fi avut în 2020, conform rapoartelor înaintate forurilor financiare, doar trei salariați permanenți.
Am ajuns în septembrie 2021. Spre surpriza generală, Eliot Motors a reapărut și a anunțat că își reprofilează planurile pentru a lansa pe piață mai întâi un automobil pe trei roți cu un motor electric performant. Suplimentar specificațiilor precedente, noul model ar oferi perne de aer, frâne antiblocare, control al tracțiunii, cadru unibody din oțel și structură maleabilă pentru protecție în caz de accidente. Noul preț este 14 900 de dolari, mai scump, dar mult sub prețul altor vehicule electrice disponibile sau anunțate pe piață. Semnul de întrebare este însă disponibilitatea. Elio Motors continua să susțină că este pregătită pentru lansarea fabricației la 75 de săptămâni din momentul în care va strânge fondurile necesare. Cine va mai risca însă o asemenea investiție? Cine mai pune bani pentru o comandă făcută unei firme cu asemenea istorie? Prețul unei acțiuni Elio Motors la bursă, care depășea cândva 20 de dolari, era la începutul lui 2022 de 8 cenți.
Cele două cazuri descrise au, poate, în comun mai mult decât viziunea transportului electric personal. Clive Sinclair și Paul Elio sunt amândoi inventatori, dar în primul rând antreprenori. Viziunile lor sunt apropiate – a oferi consumatorilor produse economice și funcționale la preturi accesibile. Niciunul dintre ei nu a reușit din punct de vedere comercial (în cazul lui Elio ar trebui să adaug – până acum). Se va întâmpla cu mini-automobilele electrice ceea ce s-a întâmplat cu calculatoarele și televizoarele de buzunar imaginate de Clive Sinclair, cu câteva decenii înainte ca tehnologia să permită fabricarea lor fiabilă, în serii mari și la preturi accesibile? Istoria a fost până la urmă generoasă cu inventatorul și antreprenorul englez. Cum va fi judecat Paul Elio, cel care visa să devină un Henry Ford al automobilelor electrice? Va reuși firma lui să depășească greutățile care par acum insurmontabile sau se va complica și mai mult, poate și juridic, nu numai financiar? Pentru cei care investesc în tehnologii avansate, este vorba despre încă un exemplu de volatilitate și instabilitate și de încă o dovadă că ideile, oricât ar fi de strălucite tehnic sau atractive economic, trebuie să fie susținute și de un drum credibil spre producție și desfacere. Iar pentru noi, consumatorii care comandăm produse diferite, este încă un argument că trebuie să citim cu atenție contractele de vânzare-cumpărare înainte de a plăti, chiar și numai un acont.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)