Câțiva dintre scriitorii mei preferați par să aibă opere neterminate în eternitate. Scrierile lor nu numai că sunt perene și mereu actuale, dar și par că se completează mereu. Evenimente, personaje și situații din actualitatea noastră de zi cu zi par să se adauge în mod firesc la cele scrise de ei cu un secol sau un secol și jumătate în urmă. În literatură română Ion Luca Caragiale este exemplul cel mai bun. Din literatura lumii l-aș alege pe Franz Kafka. Ei au scris cărți în care descriu lumi și personaje aparent imaginare, de fapt punând oglinzi nemiloase în față obrazurilor contemporanilor lor. Noi continuăm să trăim în permanență în lumile lui Caragiale și Kafka. Uneori chiar, realitatea pare să depășească imaginația acestora.
sursa imaginii http://bit.ly/InkTankMemes
Nici Caragiale și nici Kafka nu au fost britanici, dar ceea ce se întâmplă de vreo câțiva ani încoace cu procesul de ieșire al Marii Britanii din Uniunea Europeană pare să fie o combinație a unui roman al lui Kafka populat de personaje descinse direct din Caragiale. Un prim-ministru, David Cameron, aflat în criză de idei și în goană după sprijin electoral din partea aripii ‘ultras’ a propriului partid propunea în 2013 un referendum pentru ieșirea din UE. Referendumul a avut loc în 2016. Cameron spera fie că referundumul nu va avea loc, fie că bunul-simt britanic va prevala, dar, surpriză, referendumul are loc și trece cu 51,9% din voturi, suficient pentru că suporterii ieșirii să poată folosi argumentul deciziei populare democratice și pentru ca oponenții să spere că decizia ar putea fi cumva reversata înainte că procesul să fie finalizat. După rererendum Cameron a demisionat și Theresa May a folosit ocazia pentru a deveni prim-ministru cu un mandat foarte firav și fără o majoritate clară în Parlament. După vreo doi ani de negocieri Marea Britanie și UE semnau la sfârșitul toamnei trecute un acord care ar putea asigura ieșirea onorabilă și ordonată, dar acesta nu a fost acceptat de Parlamentul britanic. Extremiștii Brexit considerau că legăturile cu continentul comform acestui acord rămân prea strânse, iar oponenții se opuneau oricum. De vreo patru luni încoace propunerile lui May au fost respinse de trei ori, la fel și soluțiile alternative. Lumea privește cu consternare cum una dintre cele mai vechi și mai solide democrații ale lumii este blocată și incapabilă de a lua decizii. La ora când scriu acest articol cam orice este posibil, dar nimeni nu poate prevede ce se va întâmpla. Se potrivește bine un ‘meme’ internetic (vezi mai sus) care atribuie lui Franz Kafka situația în care se află astăzi Regatul Unit. Apropos, termenul ‘meme’ aparține tot unui britanic, lui Richard Dawkins, și a fost introdus în cartea sa ‘The Selfish Gene’ publicată în 1976 pentru a explica modul în care se răspândește informația în mediile culturale.
Am petrecut ultimele nouă zile ale lunii martie în Anglia. Ar fi trebuit să fie ultimele zile ale Marii Britanii în UE, și primele zile ale ‘independenței’. Data de 29 martie urma să fie dată oficială a divorțului, legiferată de Parlament cu vreo doi ani în urmă, atunci când a fost activat faimosul Articol 50 care definește procesul de desprindere la cerere a unei țări din Uniune. Suporterii Brexitului planificaseră o manifestație uriașă în Londra și declararea acestei date ca Ziua Independenței, poate chiar proclamarea unei sărbători naționale. Nu a fost să fie. Pe străzi la Londra nu s-a simțit prea multă agitație, lumea își vede de treburile ei, doar în fața clădirii din Westminster unde avea loc reprezentația aproape zilnică cu caracter de farsă, însă o farsă televizată mondial, mici grupuri de suporteri și opozanți agitau plancarte, steaguri britanice, și steaguri europene, unele cu cercurile de stele tăiate, altele nu. Demonstrații mai mari avuseseră loc în sâmbăta precedentă când sute de mii de oameni s-au adunat pentru a protesta împotriva ieșirii Regatului Unit din UE, și în ziua de vineri 29 martie când alte sute de mii au transformat celebrarea planificată într-un alt protest, acesta îndreptat împotriva clasei politice incapabile de decizii și contra a ceea ce ei percep și numesc încălcarea deciziei democratice populare exprimate la referendum.
O parte din călătoria mea în Anglia am petrecut-o la Cambridge. A fost prima mea întâlnire cu acest oraș universitar cu o tradiție care datează de la începutul secolului al 13-lea. Fondată în 1209 și beneficiind de o Cartă regală acordată de către regele Henric al III-lea în 1231, Cambridge este cea de-a doua universitate ca vechime din lumea vorbitoare de limbă engleză și a patra din lume. Vizita a fost și un prilej de a vedea la fața locului cum influențează incertitudinea Brexitului, dar și felul în care mediul universitar, cel al cercetării științifice, și al industriei hi-tech se confruntă și se pregătesc pentru divorțul foarte probabil și foarte apropiat de spațiul UE. Și aici, la suprafață, totul pare calm și abordarea actualității în discuțiile dintre și cu localnicii este caracterizată de flegmatism și umor. Cambridge are niște resurse materiale imense, multe bazate pe acumulare de capital cu vechime de decenii sau secole, și beneficiind de fluxul continuu asigurat de taxele de studii percepute în special de la studenții străini care sunt și vor continuă să fie atrași de prestigiul și nivelul de excepție al performanțelor academice ale colegiilor reunite sub titulatura Universității din Cambridge. Facultățile la care au studiat și predat Isaac Newton, Alan Turing, Steven Hawking, Ernest Rutherford, Robert Oppenheimer, Charles Babbage, Charles Darwin, dar și celălalt Charles, prințul de Wales, continuă să fie centre de excelență academică, de dezvoltare a ideilor teoretice, dar și de cercetare științifică, legate din ce în ce mai mult de industrie. În Cambridge a apărut încă de la sfârșitul precedentului mileniu și continuă să se extindă și un puternic sector hi-tech, în domenii dintre cele mai diverse, de la fizică și chimie aplicate la IT, inteligență artificială și inginerie genetică. Între obiectivele pe care le poate vizita turistul curios se află și pubul ‘The Eagle’, situat vis-a-vis de King’s College între ai cărui absolvenți se numără și Alan Turing. ‘The Eagle’ este faimos ca local de ‘reîncărcare a bateriilor’ pentru piloții escadroanelor lui Royal Air Force care plecau în misiuni în timpul celui de-al doilea război mondial (doar o treime dintre ei au supraviețuit), dar și pentru a fi fost locul unde au fost schițate pentru prima dată, poate pe un șervețel de bar, spiralele care descriu structura ADN-ului.
Incertitudinile sunt reale și ele nu trebuie neglijate, mai ales în cazul unui Brexit fără acord (‘no deal Brexit’). Este o mare diferență între o Mare Britanie iesita din UE dar continuând să fie integrată în piață europeană prin acorduri vamale (cum sunt Elveția sau Norvegia) sau o Mare Britanie care ar trebui să negocieze separat, de la zero, acorduri cu fiecare țară europeană în parte. La fel, este o mare diferență între economia unei Mari Britanii care continuă să adere la normele și standardele europene, de exemplu la cele legate de protecția datelor personale (General Data Protection Regulation – GDPR) și o economie care reconsideră, nu aderă sau adaptează aceste norme și standarde în parte, unul câte unul. Au fost aceste costuri și implicații luate în considerație de susținătorii Brexitului? Mă îndoiesc că ele au fost prezentate publicului și înțelese de acesta la momentul votului. În absența unui acord, normele de comerț internaționale sunt cele ale lui World Trade Organization (WTO), dar acestea implica posibile bariere sau tarife vamale care trebuie negociate, și se referă în mare parte la schimbul de mărfuri și mai puțin la cel de informații și servicii. Economia britanică însă, la fel și cele europeană și globală, sunt tot mai mult economii bazate pe servicii și informatică și mai puțin pe fabricarea și schimburile de bunuri materiale. Nu este clar care va fi regimul de vize de lucru și drepturile de a munci și trăi în UK ale sutelor de mii de specialiști străini, prezenți deja sau care vor dori să se stabilească acolo. Pesimiștii au destule motive să își manifeste îngrijorarea. Optimiștii in schimb arată că istoric Marea Britanie a reușit să surmonteze cu succes perioadele de criză și de izolare relativă, că mobilizarea de resurse umane a dus la invenții și a poziționat insulele de lângă Europa in rolul de lider mondial. Desigur, nici cei mai optimiști suporteri Brexit nu visează la revenirea Marii Britanii la rolul imperial. Ambițiile lor se limitează la rolul unuia dintre centrele economice, tehnologice și culturale ale unei lumi cu multipli poli de putere. Ceea ce se va întâmpla exact cu acest divorț prelungit și dureros este încă in ceață. Ceață britanică.
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)