Rețelele sociale, aplicații ca Facebook, Twitter, Google, YouTube, și cele asemănătoare lor, sunt în același timp utopii și distopii. Pe de-o parte, permit acces imediat la informație și conținut, creează legături noi și recuperează relații pierdute de decenii, unesc comunități și înlesnesc împărtășirea pasiunilor comune. Pe de altă parte, odată cu informațiile, sunt distribuite și dezinformările, datele personale pe care le furnizăm în mod voluntar și comportamentul nostru devin accesibile unor algoritmi cu scopuri comerciale, platformele contribuie la polarizarea opiniilor și acaparează o parte însemnată din timpul nostru. Aspectele distopice au devenit subiecte de dezbateri și contradicții, au intrat în atenția politicienilor și figurează ca temă în campaniile electorale, au fost studiate de psihologi, sociologi și cercetători din alte domenii, se scriu cărți și se fac filme despre ele. Cel mai recent este documentarul de lung metraj ‘The Social Dilemma’ (‘Dilema socială’) a cărei primă versiune a fost prezentată în premieră în ianuarie, la Festivalul de la Sundance, și acum, după revizuiri și actualizări legate de Corona, este distribuit și accesibil pe Netflix . L-am vizionat din perspectiva utilizatorului pasionat și a inginerului care cunoaște destule despre structura acestor aplicații, dar și despre oamenii și organizațiile care le-au creat. Împărtășesc deci, în cele ce urmează, cu cititorii rubricii CHANGE.WORLD câteva dintre notele de vizionare și opiniile mele.
Cine sunt autorii, producătorii și contribuitorii principali la realizarea acestui film? Regizorul este Jeff Orlowski, născut în 1984, în Staten Island, New York. ‘The Social Dilemma’ este al treilea său film de lung metraj. Primele două, tot filme documentare, ‘Chasing Ice’ (2012) și ‘Chasing Coral’ (2016), aveau teme ecologice, pledând pentru salvarea marilor habitate (ghețarii, recifele de corali) amenințate de schimbările climatice. Vizual, aceste prime filme sunt impresionante și contribuția lui Orlowski este substanțială, el fiind și directorul de cinematografie. În ‘The Social Dilemma’ el abandonează acest rol și filmul arată foarte diferit din punct de vedere vizual. Avem de-a face cu o colecție de interviuri editate și combinate după o ordine corespunzătoare dezvoltării ideilor din scenariul-pledoarie scris de Orlowski împreună cu doi colaboratori. Majoritatea celor intervievați sunt foști salariați ai firmelor Facebook, Twitter, Google, Instagram, Apple – programatori, proiectanți, experți în algoritmi, oameni de marketing, unii dintre ei deținând funcții de conducere care, în timpul sau după ce au terminat să lucreze la firmele respective, au început să aibă dubii în legătură cu scopurile comerciale și modurile de proiectare și operare ale acestora. Li se adaugă un număr de personalități cunoscute, reprezentând trendul tehno-scepticismului, și critici ai economiei bazate pe high-tech: profesor doctor Shoshana Zuboff de la Harvard Business School, autoarea cărții ‘The Age of Surveillance Capitalism’ și doctor Cathy O’Neill, autoarea unui recent best-seller, având ca temă algoritmii numit ‘Weapons of Math Distruction’. Apare de asemenea Jaron Lanier, considerat unul dintre părinții Realității Virtuale, care, din 2006, este asociat cu Microsoft (fapt neprecizat în film). În fine, filmul este produs și distribuit prin Netflix, care este un canal de comunicații și de distribuire de conținut concurent al rețelelor sociale și al lui YouTube. Dacă va fi existat vreun disclaimer prin credite, îmi cer scuze, dar mie mi-a scapăt.
Multe dintre problemele apărute pentru Facebook și pentru celelalte aplicații abordate în film sunt reale și trebuie discutate. Pentru cei care au urmărit cu atenție dezbaterile publice (inclusiv cele din Senatul american) și ceea ce se întâmplă în aceste domenii în ultimii ani, filmul aduce puține informații noi. Expunerea este însă dramatică, pronunțată cu hotărâre și din surse autorizate. În definitiv, toți foștii sau actualii contribuitori în industria hi-tech care apar în film sunt experți care știu despre ce vorbesc și care și-au adus contribuția într-un mod seminificativ în domeniile respective. Pozițiile lor reflectă necesitatea dezbaterii pe plan etic a direcțiilor spre care se îndreaptă folosirea Internetului și a tehnologiilor derivate, aspect despre care am discutat de multe ori în rubrica CHANGE.WORLD. Câteva dintre afirmațiile făcute în film se vor transforma probabil în citate și surse de ‘meme’ în viitorii ani. Sunt ele însă 100% clare și înseamnă același lucru pentru diferitele categorii de public? Să luam ca exemplu afirmația ‘Dacă nu plătești pentru produs, atunci produsul ești tu’. Aceasta afirmație este pe cât de spectaculoasă, pe atât de aproximativă. Care parte din noi devine produs atunci când folosim (aparent) gratuit Facebook, Twitter sau YouTube? Cea pe care o alegem noi să o expunem. Opțiunea de a furniza minimul de informații personale și de a anonimiza prezența în spațiul internetului există pentru oricare dintre aceste aplicații. Poate că ea nu este suficient de bine explicată și sigur nu este ușor de configurat, dar aceasta este altă întrebare. Și apoi, construirea de profile ale clienților nu este o invenție a rețelelor sociale, ci o practică de marketing și vânzări aplicată de cel puțin un secol, iar în domeniul distribuirii de conținut pe Internet este folosită pe larg, inclusiv de către Netflix.
Dintre putinele informații noi, din punctul meu de vedere, le-am reținut pe cele legate de mecanismele psihologice și fiziologice ale dependenței descrise de doctor Anna Lembke de la Facultatea de Medicină a Universității Stanford. Bănuiam că efectele pasiunii pentru ecrane sunt similare altor dependențe, dar confirmarea am primit-o acum. Care este originea acestei dependențe și este ea intenționată? Unul dintre partenerii lui Zuckerberg din primii ani ai lui Facebook descrie scopurile de proiectare ale algoritmilor din spatele butonului ‘like’ și a ‘tag’-urilor din aplicație în termeni de ‘angajare’ (atragerea atenției), ‘creștere’ (crearea apetitului de a cerceta în jur) și ‘reclamă’ (atragerea de clienți noi). Comportamentul nostru se schimbă, nu întotdeauna suntem conștienți de acest lucru, și cei mai mulți dintre noi, clienții, nu cunoaștem mijloacele de control. Folosind un citat atribuit lui Steve Jobs (‘telefonul este un obiect de utilitate la fel ca o bicicletă’), autorii argumentează că ‘bicicletele nu creează dependență și nu modifică niciodată comportamentele umane’. Trebuie să-i contrazic. Am prieteni bicicliști care prezintă și ei simptome de dependență. Unii dintre ei doresc să se plimbe cu bicicletele oriunde ajung în lume, indiferent de anotimp sau de riscuri. Alții dedică mult timp (1-2 zile pe săptămână) acestei pasiuni, ceea ce lor li se pare normal, mie excesiv. Unele biciclete sunt scumpe și afectează bugetele familiilor. Cunosc cel puțin un caz de biciclist de teren, amator și pasionat, care a murit în mod tragic într-un accident. Pericolele, deci, există, la fel cum există multe beneficii și efecte pozitive, și există și dependența. Până la urmă, avem de-a face cu o problemă de numere. Dacă 2 miliarde de oameni ar utiliza bicicletele și nu rețelele sociale, am discuta probabil acum despre ‘Dilema biciclismului’.
Jurnalismul de investigație și opiniile experților sunt intercalate cu secvențe de ficțiune care încearcă să convingă într-un mod mai direct despre unele dintre pericolele dependenței de comunicarea socială în rândul adolescenților: diminuarea comunicării umane directe, modificări comportamentale, polarizarea opiniilor, influența dezinformării. Mi s-a părut a fi cea mai slabă parte din punct de vedere cinematografic, și datorită faptului că ‘centrul de comandă’ al comportamentului este o metaforă cam grosolană, și din cauză că angajarea socială nu este neapărat negativă, și nici confuză cum reiese din scenariu. Un alt aspect problematic al filmului constă în selectivitatea opiniilor și a exemplelor. Nu știu dacă au fost solicitate opiniile celor care lucrează și conduc astăzi Facebook, Google și celelalte firme vizate. Sunt convins că ar fi avut multe de replicat. Exemplele despre impactul politic al rețelelor sociale sunt exclusiv negative (Myanmar, Brazilia). În realitate, global, situația este cu totul alta. Facebook, Twitter și colegii lor au avut un rol important și în mobilizarea opiniei publice pentru cauzele democrației și libertății de exprimare. Exemple? Iran, Primăvara arabă (cu efecte amestecate), Hong Kong, Ucraina, Bielorusia. Nu este întâmplător faptul că rețelele sociale internaționale și Google nu sunt accesibile în China sau că unul dintre primele lucruri pe care le fac dictatorii și autocrații atunci când se confruntă cu proteste (Bielorusia, Turcia, Iran) este să taie legăturile cu Internetul și să interzică rețelele sociale.
Ce-i de făcut? Una dintre propunerile radicale aparține Shoshanei Zuboff, dar aceasta, fiind editată în două fragmente despărțite de câteva zeci de minute, s-ar putea să fie înțeleasă greșit. Autoarea teoriei ‘capitalismului de supraveghere’ explică faptul că informațiile despre noi, utilizatorii aplicațiilor, au devenit o valoare de piață, precum alte utilități sau resurse naturale. Acest comerț ar trebui să fie interzis, zice ea. Atenție însă, Shoshana Zuboff se referă la datele personale, și nu la întreaga piață de aplicații de rețele sociale. Concluzia aproape general acceptată este că platformele nu se mai pot considera neutre, așa cum poate dorea Mark Zuckerberger cu un deceniu în urmă, ele trebuie să-și asume responsabilitatea acțiunilor lor și impactul personal și social, intenționat sau nu, asupra clienților. Vedem deja asemenea măsuri în acțiune. Twitter interzice informații incorecte în perioada alegerilor. Facebook a anunțat că va bara orice grupuri și va șterge postările care neagă Holocaustul. Google a înființat poziția de Design Ethicist (proiectant de etică). Inteligența Artificială nu poate rezolva toate problemele, cum replica cineva la o afirmație editată din context a lui Mark Zuckeberger. Corect, dar ea poate ajuta. Problema, o spun unii dintre cei intervievați în film, nu este tehnologia, ci modelul comercial, bazat pe maximizarea profitului. Poate, dar problema aceasta nu este doar problema rețelelor sociale, și nici măcar cea a Internetului, sau a noilor tehnologii în general. Este problema întregului sistem capitalist, dar și motorul motivațional al inițiativei private. În niciun alt sistem nu ar fi putut apărea Internetul, roboții, Inteligența Artificială. Acțiunile de reglementare sunt, probabil, inevitabile și ele au început deja. Subcomitetul Anti-trust al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite a publicat la 6 octombrie un raport în care critică practicile anti-competitive ale celor patru mari giganți, Amazon, Apple, Facebook și Google. Raportul este discutabil din multe puncte de vedere, și ritmul și felul în care vor fi introduse legislații și reglementări legate de structura marilor companii hi-tech, diferitele piețe în care funcționează fiecare dintre ele, și relațiile cu consumatorii depind și de rezultatele alegerilor americane, de la începutul lui noiembrie. Schimbările par însă inevitabile. Rămâne să sperăm că ele vor fi pozitive pentru economie și pentru noi, utilizatorii.
PS și Disclaimer. În timp ce scriam acest articol, Facebook mi-a trimis o notificare despre o transmisie în direct a concertului pentru vioară de Beethoven, cu violonistul Frank Peter Zimmermann și orchestra Concertgebouworkest din Amsterdam, dirijată de Daniele Gatti. Acest articol a fost scris în parte sub influența muzicii lui Beethoven și datorită notificării furnizate de Facebook, bazată pe profilul meu personal. În același timp, citesc știri pe care tot Facebook mi le furnizează despre cumplitul atentat de la Paris une, cu doar câteva zile în urmă, a fost asasinat și decapitat de un terorist islamist profesorul de liceu Samuel Paty, pentru că a adus în discuția elevilor săi caricaturile profetului Mahomed, și în care incitarea pe rețelele sociale pare să fi fost una dintre motivațiile asasinului. Dezbaterea dintre utopie și distopie continuă.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)