Articolul de astăzi încearcă să dea răspuns unui gen de afirmații născute din teamă. Rubrica aceasta, găzduită cu generozitate de revista de cultură Literatura de Azi, încearcă de peste 12 ani să deschidă o poartă spre lumea cercetării științifice și a tehnologiilor avansate și să clădească o punte de cunoaștere și de comunicare între acest sector esențial al economiei și societății, între oamenii care trăiesc și lucrează în această lume pe de-o parte și, pe de altă parte, publicul larg, de multe ori mai puțin inițiat și de și mai multe ori puțin informat și câteodată dezorientat de cele care apar în mediile de comunicare. Deoarece trăiesc și lucrez în aceste domenii de aproape jumătate de secol și am avut șansa să fiu martor și să aduc modeste contribuții la revoluția tehnologică și socială adusă de Internet în istoria omenirii (comparabilă în opinia mea cu revoluția petrecută cu aproape șase secole în urma, odată cu invenția tiparului în Europa), cred că am și poziția și experiența necesară de a încerca să clarific noțiuni de bază, să explic tehnologiile și impactul acestora în viața socială, să încerc să detectez încotro ne îndreptăm. Cunoașterea, în opinia mea, disipă frica. O frică și ea absolut de înțeles în confruntarea cu salturi tehnologice care se apropie, în percepția publicului, de multe ori, de magie. O frică amplificată de fenomenele populiste și de senzaționalismul practicat de multe dintre mediile de comunicare, unele inventate și promovate chiar de tehnologiile rezultate din munca noastră.
(sursa imaginii: rockfm.ro/podcast-episode/9670/episodul-82-invitat-valentin-lazea-bnr-traiul-pe-datorie-consumerismul-accelerat-si-supra-promisiunile-politicienilor)
Textul căruia am simțit necesar să răspund a fost publicat pe 13 noiembrie pe pagina Facebook a doamnei Magda Grădinaru – o publicistă pe care o urmăresc și o apreciez pentru analizele sale politice documentate și echilibrate, pentru claritatea pozițiilor și pentru bogăția dialogurilor pe care le întreține prin intermediul podcasturilor din seria ‘Punctul pe Știri’ de pe platforma Rock FM. Interlocutorul dânsei din acea zi fusese domnul Valentin Lazea, economist șef al BNR, autorul volumului O Istorie Morală a Politicilor Monetare şi Fiscale apărut în 2023, la Editura Publica. Domnul Lazea dezvolta în cele 47 de minute ale interviului câteva dintre tezele expuse în această carte și se referea în mod specific la învățămintele și soluțiile practice pe care perspectiva morală a istoriei monetare și fiscale le-ar putea avea pentru problemele acute ale economiei și societății românești. Din capul locului spun că respect și sunt în mare măsură de acord cu analizele și soluțiile prezentate în emisiune. Ceea ce mi-a atras atenția însă a fost un paragraf care citează fidel ceea ce domnul Lazea a afirmat în podcast, suficient de incisiv și spectaculos pentru a fi fost inclus și în textul rezumat postat de doamna Grădinaru, și a fi prezent din primul minut al introducerii care deschide podcastul:
‘Inginerii din Sillicon Valey au o mentalitate de gen învingătorul ia totul. Adică noi ăștia 1% grozavi să ne îmbogățim. Nu contează că îi transformăm pe oamenii în niște mașini, în niște unelte. Da Empoli spune că programatorii de mult timp nu mai programează mașini și programează oameni. Deci hai să-i programăm pe oameni să fie cât mai ușor de dus de nas și să ne fie nouă bine acestor 1% . Atenție mare la acest fascism neo-tehnologic, pentru că despre asta vorbim în esență.’
(sursa imaginii: https://carturesti.ro/carte/o-istorie-morala-a-politicilor-monetare-si-fiscale-2674066320)
Dacă mai este necesar vreun disclaimer pentru cei care citesc această rubrică, voi spune că sunt și eu un ‘inginer din Silicon Valley’. Nu am locuit și trăit niciodată în acea parte a lumii, dar am lucrat vreme de peste trei decenii pentru firme care operau sau erau conduse din Silicon Valley. Consider de altfel delimitarea geografică ne-esențială, căci industria hi-tech contemporană este din ce în ce mai distribuită astăzi geografic și este neimportant dacă sediul sau centrul de proiectare al unei firme se află în Silicon Valley, în New Jersey, de unde au plecat Bell Labs, lângă Sophia Antipolis pe Coasta de Azur, Szenzhen în China sau Bangalore în India. Nu există nicio separare geografică netă. Majoritatea organizațiilor semnificative în domeniile hi-tech au sau nu prezență în Silicon Valley, toate operează global, virtual și distribuit. Ținta săgeții pare deci a fi întreg sectorul hi-tech, dar sunt numiți specific oamenii care lucrează în el (inginerii), și nu doar vârfurile. Exprimarea ‘fascism neo-tehnologic’ este prea gravă pentru a fi lăsată fără replică.
(sursa imaginii: https://humanitas.ro/humanitas-fiction/carte/vremea-pradatorilor)
Paragraful citat cuprinde, în opinia mea, câteva erori evidente. Abordarea conform căreia ‘cei 1% din Silicon Valley care sunt la butoane’ controlează economia mondială și ceea ce produc ei are ca scop doar profitul personal pentru gratificarea imediată sau poate în alte scopuri malefice este lipsită de argumentație, cel puțin în interviu. Este citat eseul ‘Vremea prădătorilor’ al scriitorului elvețian Giuliano d Empoli, apărut în această toamnă și în traducere românească la Editura Humanitas fiction. Nu am citit încă această carte, dar pot depune mărturie directă că premisele sunt șubrede. Chiar în podcast găsim informații incorecte și afirmații contestabile.
Să începem de la procentajul citat în acest paragraf. Industria hi-tech aflată pe banca acuzării ocupă astăzi nu 1%, ci între 5% și 12% din totalul forței de muncă în economiile dezvoltate. Una dintre tendințele identificate în cartea domnului Lazea este înlocuirea unora dintre sectoarele muncii intelectuale de sistemele dotate cu Inteligență Artificială (IA). Aceasta tendință este evidentă, dar majoritatea prognozelor arată că ea nu va duce la scăderea procentajului muncitorilor intelectuali, ci la schimbarea profilurilor de activitate ale acestora. Același lucru s-a întâmplat și în timpul și după revoluția industrială. Munca fizică brută a fost înlocuită în mare măsură de munca muncitorilor calificați, dar clasa proletariatului nu numai că nu a dispărut, ci s-a întărit și s-a diversificat, cunoscând apogeul puterii și influenței după revoluția industrială. Nu este vorba despre o concentrare în mâinile vreunei elite, ci despre diversificare și lărgire, amplificare a contextului socio-economic și multiplicare a specialităților muncilor intelectuale. Și nu, nu este vorba nici despre ‘forme ușoare de a câștiga bani în gig-economy … inventezi trei lulele și devii milionar’. Este o confuzie care m-a uimit că a rămas necontestată în podcast, căci gig-economy (piața job-urilor temporare și a free-lancerilor) nu are nimic comun cu inventatorii, cât despre cei care au făcut milioane ‘inventând trei lulele’ – eu nu am cunoscut niciunul.
(sursa imaginii: forbes.com/sites/neerajain/2021/04/30/who-is-in-control-humans-or-tech/)
Nu prea știu cum să comentez afirmația atribuită lui da Empoli după care ‘programatorii de mult timp nu mai programează mașini și programează oameni.’ Cariera mea ‘în Silicon Valley’ se întinde pe vreo patru decenii. Vă asigur că scopul muncii noastre a fost și este să programăm mașini pentru oameni, și nu să programăm oameni, cum spectaculos se exprimă acest text. Inventatorii Internetului aparțineau generației hippie și post-hippie și idealismul lor combinat cu talentul tehnologic aveau ca scop crearea unei rețele globale care să permită accesul liber la informație oricui și de oriunde. Inginerii au visat cel mai democratic Internet posibil. Cei care i-au urmat au creat, printre multe altele, aplicațiile de socializare pe rețea. Să aibă autorii în minte felul în care aceste aplicații (și algoritmii care selectează informația la care sunt expuși utilizatorii) influențează mințile consumatorilor? Acesta să fie sensul metaforei ‘programează oameni’? În cazul în care acceptăm această interpretare, putem discuta dacă aceasta ‘programare’ a utilizatorilor prin intermediul filtrării informaționale este intenționată, dacă ea aparține creatorilor aplicațiilor (‘ingineri din Silicon Valley’) sau unei categorii aparte de utilizatori, mai versați în a manipula aplicațiile.
(sursa imaginii: https://amatip.co.uk/2023/12/14/silicon-valley-secrets-how-top-tech-companies-are-redefining-software-engineering/)
În discuțiile care au urmat replicii mele s-a emis și ipoteza că atunci când pomenește ‘inginerii din Silicon Valley’, textul se referă de fapt la magnații din vârful piramidei, antreprenorii și investitorii care conduc și controlează corporațiile dominante sau unicornii emergenți. Dacă așa stau lucrurile, cred că o clarificare imediată ar fi necesară. O mare parte dintre cei care conduc aceste organizații nici măcar nu sunt ingineri. Ei reprezintă o mică pătură de investitori cu inițiativă de la vârful piramidei. La fel ca în orice alt domeniu industrial sau financiar. Numeric, ei reprezintă probabil cu câteva ordine de mărime mai puțin decât 1% din totalul forței de muncă. Iar dacă este chiar vorba despre ei, cred că merită să discutăm de la caz la caz. Portretele unora dintre acești eroi (nu neapărat în sensul eroic) ai revoluției tehnologice din ultimele decenii le-am prezentat și discutat în articole ale rubricii CHANGE.WORLD, de-a lungul anilor. Niciunul dintre ei nu cred că gândește în termenii ‘hai să-i programăm pe oameni să fie cât mai ușor de dus de nas și să ne fie nouă bine, acestor 1%’. Într-un context în care participanții la discuție dezvoltau tema alunecării democrațiilor spre demagogia populistă, era bine să fie evitate capcanele populismului, inclusiv căutarea unor dușmani imaginari și, mai ales, demonizarea unei întregi categorii de muncitori intelectuali care au adus și vor aduce contribuții importante progresului economic și social.
Sper că aceste observații critice vor fi primite în spirit pozitiv. Demonizarea pe termen lung nu ajută, dar poate produce daune serioase și traume personale pe termen scurt. Ar fi bine să evităm și un neo-luddism al noilor aplicații precum cele dotate cu IA prin strangulare mediatică sau regulatorie. Așa cum am mai scris, urmăresc și apreciez contribuțiile doamnei Magda Grădinaru. Știu că domeniul tehnologic are multe aspecte complexe, că există foarte multă lipsă de informații și, de asemenea, și dezinformări intenționate, că necunoașterea sau cunoașterea incorectă generează frică. Nu există însă alternativă pentru disiparea fricii decât cunoașterea prin învățare și prin dialog. Din punctul meu de vedere, sunt totdeauna deschis discuțiilor care pot disipa confuziile și genera înțelegere.
Articolul a fost publicat inițial în revista de cultură ‘Literatura de Azi’