Cartea pe care o am pe noptieră în această săptămână se numește ‘Rătăcitorii’ și este semnată de scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk. Apărută în traducere românească în colecția ‘Biblioteca POLIROM’ a editurii cu același nume, a fost adusă în atenția publicului larg de câștigarea premiului Man Booker International în 2018, la un deceniu de la apariția primei ediții în Polonia. Este acel gen de carte care nu se lasă cu ușurință încadrată într-o singură categorie literară: un amestec de note de călătorie, culegere de eseuri și aforisme, proză fantastică și portrete ale unor oameni întâlniți în peregrinările scriitoarei, care își declară apartenența la tagma ‘rătăcitorilor’. Ceea ce unește aceste fragmente de literatură eclectică și fermecător de frumos scrisă este neliniștea ca stare permanentă, nevoia personajelor și a scriitoarei, ca personaj central, de a se afla în mișcare, mobilitatea și disponibilitatea de a schimba permanent peisajul. ‘Să vezi înseamnă să știi’ spune unul dintre personajele cărții, dar ‘rătăcitorii’ Olgăi Tokarczuk nu fac parte neapărat din categoria celor care colecționează locuri celebre sau etichete de hoteluri pe geamantanele care oricum sunt mai mult virtuale decât reale. Mobilitatea este modul de a exista al ‘rătăcitorilor’. Într-un fel, cu toții, în epoca Internetului, suntem niște rătăcitori. Dacă nu călătorim, atunci planificăm viitoarea călătorie, dacă din motive diferite nu ne-o putem permite, o visăm de acolo unde ne aflăm.
Voi trece în revista în articolul de astăzi tehnologiile și câteva dintre aplicațiile care permit orientarea și navigația în timpul călătoriilor noastre, în special pe șosele și pe străzile orașelor, dar nu numai. Subiectul a fost generat, precum multe alte subiecte abordate în CHANGE.WORLD, de discuții purtate cu prieteni cititori ai rubricii pe marginea articolelor precedente. În ultimul deceniu, sistemele de orientare și ghidare în trafic au devenit o parte integrantă din familia de aplicații folosite cam de toată lumea, dar și aici există aplicații mai bune și mai puțin bune, potrivite sau nu scopurilor noastre imediate, aspecte pozitive și câteva pericole și capcane pe care este bine să le cunoaștem. Să începem însă cu puțină istorie. Cartea Olgăi Tokarczuk este ilustrată cu hărți. Hărți tipărite, din acelea care ajută omenirea de secole să se orienteze pe drumuri, în orașe și între orașe, pe mări și oceane. Țineți minte cum ne pregăteam pentru o călătorie până acum vreo 15-20 de ani? Din ritual făcea parte și cumpărarea de ghiduri turistice și hărți ale țărilor, orașelor și șoselelor pe care urma să le parcurgem. Prefer vacanțele automobilistice și îmi amintesc că din bagaj făcea parte întotdeauna un teanc de hărți, la care se adăugau mai întotdeauna încă vreo câteva mai detaliate sau mai actualizate, cumpărate la fața locului. Apoi, pe la începutul mileniului, au apărut aparatele de ghidare GPS. Firme și brand-uri ca iGo, TomTom, Garmin, Mio, Magellan au avut o ascensiune spectaculoasă și o parte dintre ele mai luptă și astăzi pentru a supraviețui concurenței sistemelor integrate în automobile sau aplicațiilor de pe telefoanele mobile ‘inteligente’.
Personal, mărturisesc că am rămas un adept al ghidurilor turistice tipărite, în special al ghidurilor Michelin, deși folosesc din ce în ce mai mult aplicații de genul TripAdvisor, pentru a găsi obiectivele sau restaurantele din zona în care mă aflu. Hărțile tipărite au dispărut de câțiva ani aproape cu totul din bagajele călătoriilor mele. Principalul argument al celor care încă mai promovează sau utilizează aparate dedicate de tip navigator este legat de evitarea interferenței cu alte funcții și aplicații ale telefoanelor mobile, care concurează la aceleași resurse. Faptul că un navigator separat este independent de fluxul de date al telefoanelor mobile are în teorie anumite avantaje, dar acestea pot fi diminuate printr-o configurație corespunzătoare a aplicațiilor. În plus, modelele de telefoane mobile lansate pe piață în ultimii ani au baterii încorporate reîncărcabile mult mai puternice și destulă memorie pentru a susține funcțiile de navigație, așa încât personal nu mai utilizez aparate de tip ‘navigator’. Ele își vor găsi, cred, curând, locul în rafturile muzeelor tehnice care adăpostesc relicvele fazelor de început ale revoluției hi-tech, alături de discurile flexibile (‘floppy’), aparatele de fotografiat Polaroid, casetele audio și video, sau de aparatele portabile pentru CD ‘discman’ – toate extrem de populare pentru câțiva ani sau puține decenii, și devenite desuete după inventarea și lansarea pe piață a generațiilor următoare.
Indiferent de platforma folosită, toate aceste aparate și aplicații își bazează funcționarea pe sisteme de radio-navigație prin satelit. Cel mai popular și universal accesibil pe toată suprafața Pământului este sistemul american Global Positioning System (GPS), dar există câteva alternative și competitori – Galileo (european), BeiDou (chinez), GLONASS (rusesc). Este de semnalat faptul că sistemele european și chinez oferă și variante protejate criptografic, cu precizii superioare serviciilor curente accesibile oricărui dispozitiv compatibil. Sistemul american GPS se află în exploatare deja de 41 de ani, și garantează o precizie a poziției de 30 cm. 31 de sateliți geostaționari sunt operaționali în acest moment în sistemul GPS și ei transmit permanent mesaje care includ informația despre poziția și momentul în timp exact (măsurat de ceasuri atomice sincronizate) al trimiterii mesajului. Receptorii de pe suprafața pământului (sau cei plasați pe avioane sau vase maritime) calculează permanent ecuațiile care permit stabilirea celor trei coordonate de poziție (inclusiv cea a altitudinii) și a timpului exact la nivelul receptorului. Pentru a determina poziția corectă este necesar contactul între receptor și cel puțin 4 sateliți. Această informație este esențială pentru a înțelege anumite probleme care apar la pornirea aparatelor sau a aplicațiilor de navigație. Timpul necesar contactării și stabilirii sesiunilor de comunicare cu 4 sateliți poate fi până la câteva minute, și în acest interval informația afișată nu este nici completă, nici precisă. Unele aplicații (Waze, printre ele) recurg la diferite metode euristice (între altele, bazate pe ultima poziție memorată) care pot fi mai mult sau mai puțin exacte. Sfatul meu este să nu porniți la drum și să activați ‘din mers’ navigatorul, deoarece primele sale indicații pot fi eronate. Cel mai bine este să vă asigurați că sunteți într-un loc care permite accesul la sateliți (în aer liber și nu în garaje subterane sau într-o zonă cu clădiri înalte), să porniți aplicația, să-i lăsați răgazul inițializării și doar apoi sa porniți la drum.
Aplicația mea preferată, cea pe care o folosesc cu succes în cea mai mare parte a cazurilor și cu relativ puține probleme, oriunde mă aflu la volan, este Waze. O completez cu GoogleMaps sau Moovit, pentru situațiile în care folosesc transportul în comun combinat cu mersul pe jos. Moovit este foarte puternică în orașele în care reușește să integreze informații primite de la transportul în comun, inclusiv poziția în timp real a autobuzelor pe care le aștepți sau orarul metroului. În Franța, de exemplu, funcționează excelent. Google a achiziționat în iunie 2013 compania israeliană Waze Mobile, însă continuă să dezvolte și să avanseze în paralel cele două aplicații. Se pare că doar o parte dintre algoritmii de calcul ai rutelor optime bazate pe informația în timp real despre situația traficului pe străzi și șosele sunt comune. În rest, interfețele de utilizator sunt diferite. Google Maps folosește sistemul propriu de hărți, care le este familiar deja de două decenii utilizatorilor săi, și integrează informații din baza de date a lui Google privind obiectivele turistice, restaurantele, magazinele din zonă. Are moduri de lucru care sunt potrivite automobiliștilor, pietonilor, celor care folosesc transportul în comun. O funcționalitate foarte utilă este posibilitatea de a descărca în avans hărțile – operație recomandată în cazul în care știm că ne vom afla în zone puțin populate, unde legăturile Internet pot fi problematice, sau în rezervații naturale unde ele sunt intenționat sistate. Semnalul GPS are acoperire globală totală, Internetul nu. Waze, în schimb, se bazează pe informația primită de la rețelele sociale. Hărțile sale sunt optimizate pentru automobiliști, deși în ultimele versiuni au apărut și alte opțiuni (pietoni, bicicliști). Punctul forte și ideea principală a lui Waze este crearea unei rețele sociale, în care utilizatorii furnizează permanent informații despre poziție (automat) sau evenimente în trafic (manual), creând o bază de date comună actualizată permanent în timp real. Puțină atenție este necesară însă și aici. Waze aplică un algoritm de filtrare a informației, pentru a nu reacționa prea brusc la mesaje primite de pe teren, și acest algoritm introduce o întârziere în afișarea informației. Unele șosele congestionate se eliberează în cele 15 sau 30 de minute până când ajungem la ele, în timp ce drumurile recomandate pot deveni aglomerate în acest timp tocmai deoarece … Waze i-a sfătuit pe șoferi să le folosească. Drumurile libere pot fi de multe ori și ocolite, deci atenție la setarea aplicației și, în special, a strategiei de optimizare a rutei.
Ce ne rezervă viitorul? Sistemele și aplicațiile de navigație vor fi din ce în ce mai integrate în modelele viitoare de automobile, și nu este exclus ca peste câțiva ani și aplicațiile instalate pe telefoanele noastre ‘inteligente’ să devină relicve ale istoriei tehnologiilor. Va crește gradul de integrare a sistemelor de navigație cu sistemele și aparatura de transporturi inteligente. Odată cu pătrunderea în viața noastră a șoferiei automate, sistemele de navigație vor face parte din ‘trusa’ mașinilor automate fără șofer, cu elemente suplimentare de auto-învățare și alte forme de inteligență artificială. Un șofer automat va fi capabil să citească semnele de circulație și să detecteze automat starea drumului și a traficului, raportând automat aceste informații bazelor de date ale transporturilor inteligente care vor încorpora actualele sisteme de navigație. Nu cred că tagma rătăcitorilor descrisă de Olha Tokarczuk va dispare, dar drumurile terestre sau aviatice pe care aceștia vor călători vor fi din ce în ce mai bine cunoscute și mai lipsite de hazard sau de pericole.