Economia modernă conștientizează din ce în ce mai mult valoarea informației. Reciproca este însă și ea valabilă. Informația înseamnă bani. Banii înseamnă informație. Transferurile financiare se făceau acum un mileniu în cufere umplute cu monede transportate de caravane. Cu doar câteva secole în urmă au apărut băncile și titlurile financiare care reprezintă un simbol al valorilor în tranzacții. În lumea contemporană însă, tranzacțiile financiare sunt o formă de schimb de informație. Pentru specialiștii în comunicații, sistemele de plăți ale lumii globale sunt surprinzător de similare cu cele ale transferurilor de date. Există o infrastructură fizică (hardware) și, prin intermediul ei, sunt activate proceduri de schimburi de valori sau informații bancare (software). Multe dintre avantajele și pericolele caracteristice accesului și schimbului de informație pe Internet sunt aplicabile și sistemelor de plăți și transferuri monetare. Revoluția IT și a Internetului oferă alternative, deschide noi perspective, oferă oportunități celor întreprinzători și inventivi, și conține și amenințări care trebuie evaluate și pericole care se cer prevenite. Articolul de astăzi al rubricii CHANGE.WORLD le va trece în revista pe cele mai importante dintre acestea.
Până cu mai puțin de jumătate de secol în urmă, transferurile bancare internaționale implicau o procedură greoaie, înceată și conținând multe surse de erori. Trebuiau completate formulare care conțineau zeci de instrucțiuni și acestea erau transmise telefonic sau prin telex (vă mai amintiți de această rețea de teleprintere interconectate?). O revoluție în acest domeniu a fost, ca și în cazul telecomunicațiilor, adoptarea unui standard internațional suficient de simplu și de flexibil pentru a fi acceptat și utilizat pe scară largă. Organizația care a creat în 1977 acest sistem se numește Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunications (SWIFT), un club compus din vreo 500 dintre băncile cele mai importante din lume. Lor le place să se definească drept ‘o cooperativă globală deținută de membri și principalul furnizor mondial de servicii de mesagerie financiară securizată’. Standardul propus de SWIFT conține două componente esențiale – rețeaua de transmisie a informației și un cod (codul SWIFT). Ce este acest cod? Este o variantă a codurilor BIC (codul de identificare a băncii), un șir format din 8 până la 11 caractere, care este folosit pentru a identifica o bancă atunci când este efectuată o tranzacție internațională. Este aproape ca un cod poștal pentru bancă, asigurând faptul că banii merg la locul potrivit. Formatul acestui cod este AAAABBCCDDD, în care AAAA este o versiune prescurtată a numelui băncii, BB codul țării, CC codul locului unde se află sediul central al băncii și DDD reprezintă (opțional) codul filialei.
Ca specialist în comunicații, nu pot să nu remarc asemănările cu protocolul care face să funcționeze internetul (IP) și cu sistemul său de adresare. Ca și în cazul Internetului, este vorba despre o procedură care nu tinde să fie perfectă, ci suficient de simplă pentru a fi aplicată și utilizată în mod eficient. SWIFT era conceput în aceiași ani în care se puneau bazele rețelelor internetice, proiectanții celor doua sisteme par a fi absolvenți ai aceleiași scoli. La fel cum Internetul a devenit media dominantă a transferurilor de informații, sistemul SWIFT este lider în tranzacțiile financiare internaționale. Peste 140 de trilioane de dolari au fost transferați peste frontiere în 2020, din care aproximativ 90% au folosit rețeaua SWIFT. Astăzi, ‘cooperativa’ are peste 11 000 de membri în 200 de țări, care înregistrează în medie 42 de milioane de legături pe zi. Mesageria SWIFT este susținută de standarde internaționale validate de International Organization for Standardization (ISO), cel mai recent și mai important fiind standardul ISO 15022 din 1995.
Criticile nu lipsesc nici ele. Una dintre cele mai semnificative este că tehnologia folosită are deja o vârstă remarcabilă pentru lumea comunicațiilor (44 de ani!), ceea ce o face să fie lentă și costisitoare. Adevărul este că timpii de procesare sunt în măsură mai mare influențați de orarele de funcționare ale băncilor și de diferențele de fusuri orare decât de tehnologie. Costurile sunt într-adevăr semnificative, orice tranzacție SWIFT fiind însoțită de obicei de comisioane de cel puțin câteva zeci de dolari și anumite transferuri implicând un lanț de tranzacții, atunci când băncile expeditorului și adresantului nu sunt legate direct. Și aceste costuri însă se datorează în parte necesitații unor validări executate de operatori umani. Securitatea este un alt motiv de critică și îngrijorare. Ca orice mijloc de transport de valori, și rețeaua SWIFT pare o pradă tentantă pentru hackerii și pirații lumii digitale. În ultimul deceniu au fost înregistrate cazuri de furturi de identitate, majoritatea neutralizate înainte de a se produce pagube semnificative, dar este de presupus că acestea vor continua și se vor intensifica în viitor. În fine, o altă critică este de natură politică. SWIFT nu mai este perceput ca o infrastructură neutră. După 2011, în urma presiunilor americane dar și a deciziilor unor foruri internaționale, băncile iraniene au fost excluse de la participare. Presiuni similare au fost exercitate în 2014 pentru a izola de sistem băncile rusești, în urma invaziei din Crimeea. Acestea din urmă nu au dat rezultate, dar multe guverne consideră că SWIFT nu mai este independentă și neutră politic.
SWIFT însăși a luat măsuri pentru a răspunde acestor critici și manifestări de îngrijorare. Masurile de securizare a infrastructurii și programelor au fost intensificate. Neutralitatea deciziilor cheie este garantată în ultimii ani de un sistem de guvernare internațional și independent politic. În 2017 a fost lansat sistemul SWIFT Global Payments Innovation (GPI), care acordă prioritate tranzacțiilor de valoare mai mare, permite urmărirea acestora în timp real și asigură (astăzi în proporție de 92%) că ele sunt executate și confirmate în mai puțin de 24 de ore. Anunțurile cele mai recente sunt legate însă de tranzacțiile cu valori mici – este vorba despre sistemul SWIFT GO lansat cu câteva luni în urmă și care în octombrie se bucura de sprijinul a peste 100 de bănci și instituții financiare majore. Acest model permite efectuarea de operații instantanee automatizate bazate pe o pre-validare a consumatorilor individuali și a firmelor de dimensiuni mici sau medii. Din punctul de vedere al utilizatorilor, sistemul arată și se comportă similar cu plățile pe Internet cu care mulți dintre noi ne-am obișnuit. Din nou se impune o paralelă cu lumea transferului de date, în care rețeaua este constituită dintr-o parte centrală (backbone), rapidă și super-securizată, și o periferie distribuită sub controlul unor dispozitive (routere) regionale și locale. Astfel, sistemul este proiectat pentru a fi rapid, previzibil, sigur, prietenos pentru utilizator și la preturi convenabile.
Acolo unde exista oportunități se ivește și concurența. SWIFT domină încă piața, dar amenințările apar din mai multe direcții, fiecare dintre ele reprezentând o alternativă pentru anumite categorii de clienți, sau pentru toți clienții care doresc să efectueze tranzacții financiare internaționale. O parte din acestea aparține domeniului numit ‘fintech’ – unul dintre domeniile ‘fierbinți’ pe piață – ce include noile tehnologii care urmăresc să îmbunătățească și să automatizeze furnizarea și utilizarea serviciilor financiare. Trebuie menționat însă că automatizarea completă nu este sigură și probabil nici posibilă tehnologic în acest moment, și că nu toate noile inițiative ocolesc complet SWIFT. Firma Ripple, cu sediul în San Francisco, este o companie fintech cunoscută în principal pentru o criptomonedă numită XRP. Platforma sa RippleNet concentrează tranzacțiile și folosește tehnologia blockchain pentru a trimite bani peste granițe pentru bănci și alte instituții financiare. Concurența vine însă și din alte locuri. Facebook a anunțat pe 19 octombrie lansarea unui ‘portofel de valută digitală’, care va permite tranzacții financiare între utilizatorii rețelei sociale. Marile firme de carduri de credit (VISA, MasterCard) și-au manifestat interesul de a intra și ele în joc, permițând tranzacții directe în mod ‘push’, adică inițiate de expeditorul banilor între deținătorii de carduri. Câteva dintre marile bănci, în frunte cu JPMorgan Chase, au anunțat crearea unui cartel care va folosi un sistem privat bazat tot pe blockchains. În fine, și băncile naționale vor intra probabil în arenă, folosind criptomonedele lansate de fiecare dintre ele. Prima care a anunțat un plan detaliat în acest sens este Banca Națională a Chinei, care implementează încă din 2015 sistemul Cross Border Interbank System (CIPS) și oferă servicii garantate pentru tranzacții în renmimbi firmelor chineze care operează în străinătate și cetățenilor chinezi care trăiesc în diferite părți ale lumii.
Concurența are, în general, influente pozitive. Impactul macro-economic potențial asupra tranzacțiilor financiare internaționale este evident. Ce înseamnă însă aceste evenimente și evoluții pentru noi, consumatorii de rând? Mulți dintre noi trăim în afara granițelor țării, primim uneori sau trimitem bani rudelor ori prietenilor din țară și din alte părți ale lumii. Cei mai mulți dintre noi efectuăm asemenea tranzacții prin intermediul băncilor sau agențiilor. Speranța noastră este ca prețul comisioanelor să scadă (poate chiar dramatic) în anii următori și ca unele dintre aceste operații să le putem efectua de acasă, prin intermediul laptopurilor, tabletelor sau telefoanelor noastre inteligente, folosind proceduri similare comerțului pe Internet.
Vom urmări, vom comenta, vom informa.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)