Numele său era Joseph Schmitt. Un nume anonim în teritoriul lingvistic germanic, asemănător cu corespondentul englez John Smith. Figura sa era și ea anonimă. În fapt așa de anonimă era identitatea sa încât prin anii 1980, când o capsulă Mercury a fost recuperată de pe fundul marilor și știrea a fost transmisă la televiziune, Joseph Schmitt a fost luat drept lăudăros în frizeria în care se tundea atunci când a afirmat cu voce tare că el a fost cel care l-a pus pe astronautul Gus Grissom înăuntru, înainte de lansarea sa în cel de-al doilea zbor suborbital. Și totuși imaginea sa apăruse în destule fotografii ale vremii, dar nu în primul plan, și nu ca erou principal. Fusese tehnicianul costumelor spațiale, cel care contribuise la proiectarea hainelor și echipamentului care a protejat primele generații de astronauți americani în misiunile lor spațiale. Croitorul astronauților.
Concurența dintre americani și sovietici, cursele pentru lansarea primilor oameni în spațiu (câștigată de sovietici) și pentru primii pași pe un alt corp ceresc, Luna, (câștigată de americani) au inclus o sumedenie de competiții tehnologice care au evidențiat diferențele de dezvoltare între cele două sisteme. Unul dintre aceste domenii a fost și cel al costumelor spațiale. La începutul anilor 60 existau încă multe necunoscute în ceea ce privește pericolele și solicitările la care este supus organismul omenesc în condițiile zborurilor extra-terestre. Primele cabine ale capsulelor spațiale erau departe de condițiile care există astăzi în stațiile care orbitează în jurul Pământului. Pe lângă imponderabilitate se adaugă temperatura, presiunea, radiațiile cosmice. Americanii ajunseseră la o soluție care este asemănătoare celei folosite în expedițiile la mari înălțimi – o multitudine de straturi protectoare și un sistem de păstrare a presiunii în limite suportabile și de alimentare cu oxigen pe toată durata zborurilor. Ieșirile în afară capsulelor spațiale (‘plimbările spațiale’) și apoi timpul petrecut pe Luna au adus noi solicitări care trebuiau să-și găsească soluțiile. Costumele purtare de astronauții lui Apollo 11 la prima aselenizare în iulie 1969 erau formate din nu mai puțin de 28 de straturi de nylon căptușite cu kapton și teflon, permițând astronauților supraviețuirea și desfășurarea activităților lor la temperaturi exterioare între minus 160 și plus 260 de grade Celsius, și protecția împotriva micro-meteoriților și radiațiilor ultra-violete.
Pe lângă activitatea de cercetare, proiectare și execuție a costumelor spațiale, Joseph Shmitt a mai avut un rol important, care combina talentul său tehnic cu trăsăturile unui psiholog. Schmidt era cel care îi însoțea pe astronauți în ultimele lor ore înainte de lansare, avea grijă de cele mai mici amănunte legate de echipamentul personal, îi însoțea în drumul mediatizat spre rampa de lansare mergând discret în urma lor, îi plasa pe scaunele de astronaut proiectate să reziste presiunilor uriașe (de până la zece ori mai intense decât gravitația) din timpul lansărilor. El era cel care fixa centurile de siguranță și le ura ‘un zbor foarte bun’ sau pur și simplu le zâmbea. Era ultima figură umană pe care o vedeau astronauții programelor Gemini și Apollo înainte de marele salt în imensitatea cosmosului.
Stiinta proiectării costumelor spațiale a evoluat permanent în cei peste 50 de ani de explorare spațială. Condițiile din interiorul cabinelor și stațiilor de cercetare în care astronauții petrec în zilele noastre multe săptămâni sau luni sunt cu totul altele, și în fapt există mai multe tipuri de costume spațiale adaptate mediilor și misiunilor diferite. Cele mai complexe sunt cele care permit activitățile de cercetare sau reparații în afară stațiilor spațiale. Ele sunt adevărate sisteme de supraviețuire în condițiile extreme ale spațiului. Ca și pe vremea lui Joseph Schmitt, sunt compuse din straturi multiple, dar împărțite astăzi între un modul superior care acoperă și protejează torsul, mâinile și partea superioară a corpului și un modul inferior ca un fel de pantaloni mai înalți. De modulul superior se atașează pefect etanș casca, fabricată azi din materiale mult mai ușoare și permițând un câmp vizual mult extins față de perioada misiunilor Apollo. Sistemele de ventilație și răcire sunt plasate sub straturile protectoare și atașate la un sistem de alimentare purtat ca un fel de rucsac de astronauți. În fine, sisteme de propulsie (mici rachete) sunt atașate pentru misiunile exterioare, permițând deplasarea autonomă în spațiu pentru executarea misiunilor, și întoarcerea la bord în situații de urgență. În prezent misunea echipelor de proiectare se concentrează spre parametrii noi impuși de expedițiile spre și pe planeta Marte, pe care programele spațiale americane au ambiția să o atingă până în anul 2030 – zbor îndelungat și activitate extinsă pe o planetă cu condiții meteorologice extreme și încă nu complet cunoscute. Din punctul de vedere al predictibilitatii situația este destul de asemănătoare cu cea de la începutul erei cercetării spațiale.
Costumele spațiale și ‘croitorul’ lor au fost imortalizate și de artistul și ilustratorul american Norman Rockwell, care timp de peste cinci decenii a creat coperțile săptămânalului ‘The Saturday Evening Post’. Istoria a consemnat faptul că Joseph Schmitt a fost cel care în 1964 a luat în mașină sa un costum de astronaut și l-a transportat la casa și atelierul pictorului în localitatea Stockbridge din statul Massachussets, la cererea acestuia, pentru a asigura autenticitatea reprezentărilor. Rockwell, o celebritate a vremii, era vizitat de numeroase personalități cu faimă și avere și l-a invitat pe tehnicianul NASA născut într-o familie de fermieri din Illinois la masă. Cu mulți ani mai târziu Schmitt avea să-și aducă aminte de problemele ‘tehnice’ ale mânuirii tacamurilor la cina simandicoasă la care a participat în acea seară. Rockwell l-a apreciat mult pe Schmitt și într-una din cele două picturi dedicate programului american de cercetare spațială l-a inclus pe acesta în galeria personalităților marcante, în spatele astronauților Armstrong, Auldrin, și Collins, cei trei eroi ai primei expediții care a reușit aselenizarea.
Joseph Schmitt a murit la 25 septembrie 2017 la vârsta de 101 ani. Discret și anonim cum a trăit toată viață, însă nu și uitat – a fost unul dintre eroii ‘din umbră’ ai începuturilor erei spațiale, unul dintre aceia care au făcut posibile primele aventuri spațiale ale omenirii. Fie-i amintirea binecuvantată!
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)