CHANGE.WORLD: Aventura continuă

Voi încerca în aceste zile încărcate de conflicte, proteste, alegeri și divorțuri politice să schimb direcția gândurilor noastre și să mă ocup, cel puțin in acest articol al rubricii CHANGE.WORLD, de noutățile legate de această aventură a cunoașterii care este explorarea spațială. Ne ridicăm deci privirile spre stele. Veți vedea că nu voi reuși să separ complet cerurile și politica, dar va invit să totuși să parcurgem evenimentele ultimelor săptămâni legate de drumul omenirii spre astre.  Vom parcurge vești foarte bune, vești bune, și vești nu prea bune. A zis cineva însă că drumul spre stele va fi ușor?

Prima știre, aflată pentru scurt timp în centrul edițiilor informaționale, se referă la ‘fotografierea’ în premieră a unei găuri negre. Imediat voi explica ghilimelele. Găurile negre sunt regiuni ale cosmosului în patru dimensiuni (trei spațiu plus una timp) în care se acumulează cantități uriașe de materie, creând efecte gravitaționale atât de puternice încât nimic, nici măcar particulele și undele electromagnetice, inclusiv lumina, nu poate scapă forțelor gravitației.  Existența găurilor negre, adică a deformărilor cosmosului în condițiile acumulărilor uriașe de masă, este acceptată teoretic în momentul în care înțelegem și acceptăm teoria relativității generalizate a lui Einstein, dar nu a putut fi până acum dovedită experimental. Cum poate fi fotografiat însă un fenomen care absoarbe orice, inclusiv lumina? Avem de-a face evident cu un paradox. Într-adevăr, găurile negre înseși sunt invizibile, dar în jurul lor se crează acumulări comprimate de gaze și praf cosmic care cauzează încălziri de sute de milioane de grade Celsius. Ceea ce a fost fotografiat au fost inelele de materie incandescentă din jurul unei perechi de găuri negre imense – una numită Sagittarius A* aflată în centrul Căii Lactee,  cealaltă în centrul unei galaxii eliptice purtând numele Messier87 sau M87. Senzațional pentru oamenii de știință este faptul că imaginea rezultată arată exact ca cea din modelele teoretice fizico-matematice. Este confirmată astfel experimental încă una dintre componentele teoriei lui Einstein, care stă astăzi la baza modelelor de reprezentare și cercetare a Universului, istoriei și structurii sale. Această reușită este rezultatul unui proiect început cu un deceniu în urmă și care se numește Event Horizon Telescope (EHT), o rețea de opt telescoape plasate în diferite puncte ale globului pământesc care folosesc o tehnologie numită Very-Long-Baseline-Interferometry (VLBI). Informația receptată din galaxia M87 situată la 55 de milioane de ani-lumina de Pământ a fost colectată timp de un an și prelucrată de algoritmi specializați proiectați de echipe de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

Celălalt eveniment cosmic important al săptămânii a fost lansarea primei misiuni comerciale SpaceX. Despre acest program am mai scris în această rubrică. Lansarea de vinerea trecută a fost complexă și reușită din punct de vedere operațional, însă nu mai este vorba despre o premieră tehnologică. O lansare similară a avut loc anul trecut. Este drept, de data aceasta toate cele trei rachete ‘booster’ au fost lansate simultan și recuperate pentru folosire la lansările următoare, ceea ce înseamnă că acum SpaceX este capabilă operațional să trimită în spațiu sarcina utilă maximă. Noutatea principală a fost însă legată  de modelul economic. Spre deosebire de prima lansare, în care ‘sarcina utilă’ consta dintr-unul dintre automobilele de colecție ale lui Elon Musk, de dată aceasta misiunea a avut o încărcătură funcțională – un satelit de comunicații al Arabiei Saudite. Guvernul acestei țări a plătit ‘cheltuielile  de transport’, făcând din acest zbor primul zbor comercial, generator de venit, și validând ceea ce urmează să devină modelul de business al unei companii private care explora spațiul cosmic, dar care trebuie să își și justifice economic existența. Desigur, sunt mai mulți factori care trebuie să se alinieze și contracte comerciale cu clienți guvernamentali și din sectorul privat care trebuie câștigate. Primele etape au fost însă parcurse. Tehnologia s-a dovedit a fi funcțională și acum este verificat modelul economic. Câteva zile mai târziu a fost anunțat faptul că NASA și compania lui Elon Musk au încheiat un acord pentru implementarea unui program numit Double Asteroid Redirection Test (DART).  Misiunea va consta în lansarea unei rachete Falcon 9 în iunie 2021, având ca țintă un asteroid, a cărui traiectorie urmează să fie schimbată de impact. Misiunile de acest fel sunt considerate critice pentru viitorul omenirii, ele având scopul de a preveni lovirea Pământului de un asteroid de mari dimensiuni, fenomen care ar putea duce la schimbări climatice catastrofale, așa cum s-a întâmplat deja de câteva ori în istoria planetei.

Mai puțin norocoasă a fost misiunea israeliană Space_Il a cărei tentativă de aselenizare a modulului BeReshit (Geneza)  în seara de 11 aprilie 2019 s-a încheiat cu prăbușirea acestuia pe suprafața Lunii. Erau ultimele minute ale unei misiuni foarte complexe, în mare parte încununată cu succes, care a inclus lansarea satelitului (cu tehnologie NASA), plasarea pe orbită în direcția Lunii, captarea în câmpul gravitațional al satelitului natural al Pământului, înconjurul Lunii inclusiv fotografii ale părții sale invizibile și manevrele care au adus în mod controlat modulul până la o orbită de 15 km de suprafața Lunii. În faza finală, cea a aselenizarii, au apărut însă simultan două probleme tehnice, posibil legate între ele. Comunicarea între satelit și centrul de comandă s-a întrerupt, și racheta principală, cea care trebuia să reducă viteză și să asigure o aselenizare ‘soft’ nu a funcționat nici ea. Până când a fost reluată comunicarea cu canalul de rezervă și a fost dată comandă de repornire a motorului rachetei era prea târziu. ‘BeReshit’ a atins suprafața cu o viteză prea ridicată, zdrobindu-se practic de Lună, ceea ce a făcut imposibilă continuarea misiunii. Dacă ar fi reușit, Israelul ar fi devenit a patra putere exploratoare a spațiului (după Statele Unite, Rusia / Uniunea Sovietică și China) care reușește o aselenizare lină. Semnificația unui succes ar fi fost însă și mai importantă căci ar fi fost și primul zbor ‘low-cost’ spre Lună, in mare parte finanțat din surse private, și nesusținut de o mare agenție guvernamentală. O nouă inițiativa privată pentru o a două tentativă a fost anunțată imediat.

Vești îngrijorătoare au venit și dintr-o altă direcție. Revista ‘SCIENCE’ a publicat rezultatele unui studiu inter-disciplinar comandat de NASA, la al cărui editare au participat 82 de experți de la 10 universități și centre de cercetare americane. Numit prescurtat ‘Studiul gemenilor’ acest proiect complex încearcă să răspundă întrebărilor legate de gradul de risc pentru organism al expunerii corpului omenesc la condițiile călătoriilor spațiale. Pentru aceasta au fost folosiți ca ‘subiecte’ Scott și Mark Kelly, singurii frați gemeni care au participat până acum ca astronauți în programele spațiale. Mark a zburat în ultima sa misiune spațială în 2011. Scott a participat împreună cu cosmonautul rus Mihail Kornyenko la cea mai lungă expediție cosmică, petrecând aproape un an, în 2015 și 2016 la bordul Stației Spațiale Internaționale. În toată această perioadă, Mark și Scott au fost supuși în paralel unor analize și teste medicale permanente, cu scopul de a examina influențele zborului de lungă durată asupra organismului, inclusiv la nivelul celular, al ADN-ului și al cromozomilor. Bagajul genetic identic al celor doi gemeni permite și o comparație a influenței elementelor din spațiu cu comportamentul organismului rămas pe suprafață planetei. Rezultatele publicate la 12 aprilie sunt destul de îngrijorătoare.  Expunerea pe termen lung a organismului are efecte care pot pune în pericol integritatea și viața astronauților. Însăși viitoarea misiune spre Marte, planificată pentru anul 2033 se află sub semnul întrebării. Schimbările sunt simptomatice (modificări în circulația sângelui, afectarea vederii) dar și genetice. Peste 10 mii din cele 58 de mii de gene detectate în genomul uman au fost afectate în cazul lui Scott. Majoritatea au revenit în parametrii normali la șase luni de la revenirea pe Terra, dar 811 dintre ele au suferit schimbări care ar putea fi ireversibile. Și imunitatea la boli și infecții a fost detectată că scăzută la jumătate, și asta după numai trei luni de zbor. Organismele astronauților angajați în călătorii de lungă durata au o putere redusă în lupta cu boli care pot apărea în cursul călătoriilor spațiale. Trebuie menționat că astronauții de pe stația spațială internațională sunt relativ protejați la o distanță de vreo 400 km deasupra Pământului de centura Van Allen. O călătorie spre Marte trece cu mult de această barieră și viitorii astronauți care vor participa la aceste misiuni pot fi supuși unor riscuri mai mari. Semnalul de alarmă a fost tras. Unii experți propun ca planificarea călătoriilor cosmice și a colonizării spațiului să fie făcute în conformitate cu un plan de 500 de ani, în care experimentele de acest fel să continue în paralel cu progresele ingineriei genetice, care poate propune soluții problemelor ridicate de modificările genelor.

În final, câteva cuvinte despre un aspect mai puțin discutat al explorării spațiale – dezvoltarea armelor anti-satelit (ASAT), al căror scop este scoaterea din funcțiune sau distrugerea sateliților sau stațiilor spațiale în cadrul unor conflicte militare. Războaiele stelare? Explorarea spațială a fost dintotdeuna legată de considerente strategice, competiția dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii din anii ’50-’70 a fost nu numai o competiție tehnologică și de prestigiu politic ci și una militară. Pericolul unei curse a înarmărilor în spațiu este real. În prezent patru țări au dovedit capacitate operațională în domeniul ASAT – Statele Unite, Rusia, China și India. Ultima s-a alăturat acestui ‘club’ cu câteva săptămâni în urmă, când primul ministru Narendra Modi a anunțat, la 27 martie, că India a experimentat ‘cu succes’ distrugerea unui satelit. Aceste experiențe militare in spațiu crează și pericole pentru alți sateliți sau chiar misiuni cu astronauți la bord, prin deșeurile cauzate de explozie. Drumul spre stele se dovedește a fi lung, dificil și întortocheat.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)