Pandemia și reorganizarea lumii după aceasta perioadă turbulentă are uneori consecințe neașteptate. Unul dintre exemple este cel legat de destinul firmei Kodak, una dintre marile corporații americane ale secolului XX. Cu aproximativ un an în urmă, în iulie 2020, conducerea firmei și consilierii economici ai Casei Albe anunțau că firma americană, cu expertiza și capacitățile ei de producție recunoscute în domeniul chimiei industriale, urma să facă parte din efortul de fabricare a componentelor pasive și active pentru industria farmaceutica, ale căror lanțuri de aprovizionare globale fuseseră afectate de pandemie. În consecință, Kodak, care ieșise de doar câțiva ani dintr-un faliment declarat în 2012, urma să beneficieze de un împrumut de 765 de milioane de dolari prin intermediul unei agenții federale, în cadrul unuia dintre programele de redresare economică inițiate de administrația Trump. Câteva comentarii entuziaste menționau acest eveniment ca un punct de plecare pentru renașterea unei firme de mare tradiție în istoria industriei americane, căzută în desuetudine odată cu dispariția aproape totală a industriei fotografiei analogice. Acțiunile firmei și-au triplat valoarea în câteva zile. Cu câteva luni mai târziu însă, împrumutul a fost înghețat în urma declanșării unei anchete legate de manipularea în scopuri personale a informațiilor interne legate de această tranzacție și, odată cu schimbarea politică de la Casa Albă, este puțin probabil ca acest împrumut să mai fie acordat vreodată. Și totuși, firma Kodak, este decisă să continue în direcția diversificării și numele Kodak Pharmaceuticals s-ar putea să-l auzim din ce în ce mai des în viitorii ani. Articolul de astăzi al rubricii CHANGE.WORLD este dedicat istoriei acestei firme, o adevărată saga americană, și prezentului și viitorului său.
Firma Kodak a fost înființată în 1880 și încorporată în 1888 de George Eastman și Henry A. Strong, dar pentru a-i înțelege mai bine rădăcinile trebuie să călătorim în istorie cu încă un secol mai devreme, deoarece povestea ei este legată strâns de cea a orașului Rochester, din nordul statului american New York. Situat pe malul lacului Ontario, orașul care are astăzi ceva mai mult de 200 de mii de locuitori și se află în centrul unei zone metropolitane de peste un milion de locuitori a fost înființat la începutul secolului al XIX-lea de imigranți descendenți ai puritanilor englezi, pe teritoriul care aparținea cândva indienilor din tribul Seneca. Industria principală a fost la început morăritul, ceea ce a dat orașului pentru o vreme renumele de Flour City (Orașul Făinii). Atunci când a fost inaugurat Canalul Erie, care face legătura pe teritoriul american dintre Marile Lacuri și Oceanul Atlantic prin râul Hudson, portul Rochester a crescut în importanță. Viața intelectuală și politică a orașului a cunoscut și ea momente semnificative, colegiile și universitățile locale fiind renumite pentru calitatea profesorilor și nivelul de pregătire a studenților, iar presa locală căpătând răspândire și influență mult dincolo de raza geografică, cu contribuții semnificative în cauze progresiste cum au fost aboliționismul și drepturile politice ale femeilor. Baza economică a fost însă industria: la Rochester își are sediul și o parte dintre operații firma Bausch & Lomb, producătoare de lentile de contact și alte produse pentru sănătatea ochilor, de aici a plecat și Xerox, și aici a fost inventată și gelatina alimentară (Jelli-O) care stă la baza preparării rapide a prăjiturilor și cremelor dulci. Dar înainte de toate și mai important decât celelalte, aici, în anii 1880, a fost inventat aparatul de fotografiat portabil și ușor de folosit, care a făcut din fotografie o ocupație de familie.
‘Voi apăsați butonul, noi ne ocupăm de rest’ – așa suna mesajul publicitar pentru primele generații de aparate de fotografiat Kodak. Numele firmei a fost inventat de George Eastman, care era un pasionat al literei ‘K’ și căuta un nume care să evite orice conflict de copyright. Patentul american al aparatului a fost înregistrat pe 4 septembrie 1888, cu numărul 388 850. Aparatele, destul de complexe ca fabricație și care cântăreau câteva kilograme, erau vândute cu cel mult 25 de dolari și uneori distribuite gratis. Consumatorii făceau cele 100 de fotografii, câte încăpeau pe filmul pe role din primele modele, și apoi trimiteau aparatele centrelor de developare ale lui Kodak. Vânzările de filme și procesul de developare erau cele care generau profiturile. În scurtă vreme, fotografia de amatori a devenit un fenomen național și, în câțiva ani, s-a răspândit în întreaga lume. Familiile găsiseră modalitatea de a imortaliza imaginile copiilor și ale părinților, de a fotografia lumea din jur, de a genera jurnale de călătorie. Au luat naștere fotoreportajele și fotografia artistică. Kodak a dominat piața americană în secolul care a urmat, și au trecut decenii până când concurența să devină serioasă în țări ca Germania, în prima jumătate a secolului XX, sau Japonia și URSS, în a doua jumătate a aceluiași secol. Compania a creat formatul de filme folosit la Holywood și tehnologia Super 8 care a dat naștere industriei de filme de amatori, a construit sistemul cu rezoluție excepțională, cu ajutorul căruia a fost fotografiată și cartografiată Luna, și a furnizat serviciilor secrete americane aparatele miniaturale folosite de spioni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al Războiului Rece. La expoziția universală de la New York, din 1964, Kodak a avut propriul său pavilion. Se poate spune că imaginea Americii secolului XX a fost înregistrată în mare măsură cu ajutorul tehnologiilor inventate și fabricate de Kodak, de la sutele de milioane de albume și filme de familie până la imaginile care au surprins asasinarea președintelui John F. Kennedy la Dallas, pe 22 noiembrie 1963, sau cele care au imortalizat expedițiile selenare ale programului Apollo.
Născut pe 12 iulie 1854, George Eastman a fost unul dintre acei inventatori și antreprenori americani care au combinat talentul tehnic cu flerul în afaceri și care, înțelegând și folosind sistemul capitalist, au creat industrii și au influențat viețile comunităților în care au trăit, și mai larg, pe ale tuturor americanilor și ale locuitorilor întregii planete. Contemporan cu Edison și cu Tesla, George Eastman nu s-a căsătorit niciodată, la fel ca Tesla. A condus direct operațiile și dezvoltarea firmei vreme de decenii, retrăgându-se în posturi onorifice doar în anii 1920, când și-a dedicat mai mult timp activităților filantropice. A contribuit enorm la dezvoltarea orașului Rochester, înființând aici colegii, facultăți de medicină și stomatologie, o universitate tehnică și un conservator de muzică, toate funcționând până astăzi ca unele dintre cele mai reputate instituții academice și de cercetare din Statele Unite. A contribuit și la dezvoltarea lui Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Cambridge, MA și a construit spitale și instituții medicale la Londra și în alte țări europene. Ultimii ani i-au fost marcați de o boală a coloanei vertebrale care îi producea dureri și îl destinau infirmității. A ales să se sinucidă, pe 14 martie 1932, cu o împușcătură în inimă. Mesajul pe care l-a lăsat a fost succint: ‘Prietenilor mei, mi-am îndeplinit misiunea. De ce să aștept?’.
Se poate spune că firma Kodak a fost un simbol al Americii secolului XX. În primul rând, a creat o tehnologie care a schimbat în bine lumea și viețile a milioane de oameni. A știut să o transforme într-o afacere rentabilă care a dominat piața americană și a fost un semnificativ factor global. Turnul Kodak, din centrul orașului Rochester, cu cele 19 etaje ale sale, este până astăzi un simbol al perioadei de aur în care Kodak ajunsese să aibă în oraș peste 50 de mii de salariați. La sărbătorirea centenarului companiei, în 1980, a fost organizată o petrecere cu muzică și focuri de artificii, la care a participat întreg orașul. Condițiile de muncă erau bune comparativ cu cele din multe alte companii americane. Pe lângă salariile competitive, Kodak asigura pensii onorabile și asigurări medicale salariaților și pensionarilor săi și familiilor lor, ceea ce într-o țară care nici până astăzi nu beneficiază de asigurări medicale naționale era o condiție de muncă extrem de semnificativă și atractivă. Generații întregi de salariați, zeci de mii la număr, și-au desfășurat întreaga carieră, de la angajare până la pensionare, la Kodak. Această abordare capitalist-paternalista nu era însă lipsită de probleme și contradicții. De-a lungul istoriei sale, patronii companiei Kodak, precum cei ai multor alte firme particulare americane, s-au împotrivit organizării salariaților în mișcări sindicaliste. Apoi, de aceste beneficii se bucurau aproape în exclusivitate doar albii. Între salariații firmei s-au aflat, în primul secol de existență, foarte putini oameni de culoare. În 1939, o comisie a congresului statului New York constata că din cei peste 16 mii de salariați de pe statul de plată al firmei, doar unul (și încă 16 contractori) erau negri. Chiar și după 1950, procentajul salariaților negri era de doar 2% față de 14%, cât reprezentau aceștia din populația unui oraș cu tradiții istorice aboliționiste. Și mai gravă a fost însă inerția tehnologică și imposibilitatea de a traduce industrial rezultatele muncii inventatorilor și cercetătorilor în ultimele decenii ale secolului XX. Acestea au dus în cele din urmă la prăbușirea firmei. Mai întâi, Kodak a pierdut momentul de a deveni lider în domeniul fotografiei cu developare instantanee, care a devenit marca reprezentativă a concurenților de la Polaroid. Mai rău, a fost acuzată de aceștia de violare a patentelor, și obligată, după ani lungi de litigiu, să plătească daune de 925 de milioane de dolari. Apoi a ratat și ocazia de a intra în ramura aparatelor de filmat video, care a devenit foarte populară în ultimele două decenii ale secolului XX. Ratarea imensă și fatală a fost cea a fotografiei digitale. Aparatul de fotografiat digital, cel care avea să distrugă industria pe care o domina Kodak a fost inventat … la Kodak, de un salariat al firmei pe nume Steven Sasson. Inventatorul născut în Brooklyn, în 1950, a înregistrat în 1975 patentul american cu numărul 4 131 919, un aparat fără film care cântarea 3,6 kg și genera în 23 de secunde fotografii alb-negru cu rezoluție de 100 x 100 adică 0,01 megapixeli. A continuat să-și perfecționeze aparatul, dar chiar și în 1989, când revoluția digitală bătea la ușă, conducătorii firmei nu au reușit să vadă dincolo de modelul de operații care era folosit deja de un secol și au respins proiectul propus de Sasson, temându-se că invenția sa avea să canibalizeze fotografia pe film, industria în care Kodak erau încă lideri. Temerile lor erau justificate, dar mersul istoriei era inevitabil și atunci când s-au trezit, în 1993, și au reînviat proiectul, în loc ca firma Kodak să aibă ani de avans, apăruseră deja concurenții – Sony, Canon și Olympus. În 2001, pentru a fi prezentă pe piață, Kodak, obligată să concureze la preț, pierdea 60 de dolari la fiecare aparat de fotografiat digital pe care îl vindea. Spirala descendentă era inevitabilă, ramura fotografiei pe film și vânzările companiei s-au comprimat până aproape de dispariție, și firma a fost nevoită să declare faliment în 2012.
Exista viață după moarte? Uneori, da, atunci când este vorba despre firme cărora nu le-a rămas mult mai mult decât numele, dar care știu să folosească în mod creativ acest capital volatil, să se reprofileze și să se diversifice. Kodak continuă să vândă filme, mai ales pentru fotografii medicale și artistice, dar aceasta este clar o nișă. Ea se autodefinește astăzi ca o firmă chimică, cu tradiție, expertiză, proprietate intelectuală și putere de cercetare și creație fără egal în branșă. Toate acestea sunt adevărate, și necesare în aceeași măsură în industria farmaceutică, precum și în industria producătoare de filme pentru fotografie sau video. Interesant este și faptul că, la celalalt capăt al lumii, principalul concurent al lui Kodak, firma japoneza Fuji, a trecut printr-un proces similar. Liderii de la Kodak susțin că orientarea spre industria farmaceutică va continua și va deveni dominantă, iar Kodak Pharmaceutics va decola chiar și fără împrumutul promis în 2020 de precedenta administrație. Crearea de lanțuri de aprovizionare mai scurte, continentale, în America de Nord, oferă în condițiile pandemiei și a lumii post-Corona o oportunitate majoră. Secretul reușitei de lungă durată depinde însă, cred, de felul în care Kodak model secolul XXI va reuși să demonstreze consumatorilor că a creat produse utile care le schimbă în mod semnificativ viețile în bine, așa cum reușise Kodak model secolul XX. În acest caz, această saga americană s-ar putea să continue.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)