În mitologia greacă, Artemis era zeița vânătorii și a animalelor sălbatice, a nașterilor și a castității, protectoarea fetelor tinere, a mamelor și a naturii. În tablourile maeștrilor, Artemis și Diana, corespondenta sa din mitologia romană, sunt adesea reprezentate înarmate cu arcuri și săgeți, însoțite de câini de vânătoare și de cerbi, împreună cu o suită de nimfe. Era fiica lui Zeus și sora geamănă a lui Apollo. Dacă fratele ei era asociat Soarelui, Artemis era recunoscută ca una din cele trei zeități distincte care reprezentau diferite faze ale lunii: Artemis (semiluna în creștere), Selena (Luna plină) și Hecate (semiluna în descreștere). Firesc, deci, era ca NASA să numească în anul 2017 ‘Artemis’ programul american care relua după mai bine de jumătate de secol explorarea lunară. Multă apă a curs pe Dâmbovița de atunci, se spune la noi. De multe ori s-a învârtit Luna în jurul Pământului, se spune la ei. Lumea și felul în care se desfășoară explorarea spațială s-au schimbat din foarte multe puncte de vedere.
(sursa imaginii: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Diane_de_Versailles_-_Mus%C3%A9e_du_Louvre_AGER_Ma_589.jpg)
Și totuși, nu totul s-a schimbat. Cursa spațială din anii ’50-’70 ai secolului trecut a fost în mare măsură o consecință a Războiului Rece și a competiției globale dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. În deceniul al treilea al secolului XXI,cel în care ne aflăm, competiția globală are loc între Statele Unite și noua supraputere emergentă – Republica Populară Chineză. Concurența economică și lupta pentru hegemonie regională și globală poate fi privită ca o altă formă a Războiului Rece. Ceea ce s-a schimbat în această perioadă este importanța strategică a spațiului extraterestru. Comunicațiile au devenit o resursă strategică la fel de importantă ca și resursele naturale. Progresele opticii au făcut ca nimic din ceea ce se întâmplă la nivelul solului să nu mai poată fi ascuns de ‘ochii’ sateliților. A domina spațiul exterior atmosferei din apropierea Pământului pare a fi devenit la fel de important ca și a controla teritorii sau apele oceanului la suprafața Pământului.
Dar Luna? De ce este necesar ca omenirea să revină pe Lună? De ce atât Statele Unite, cât și China au inclus în programele lor spațiale aselenizări și apoi stabilirea de baze lunare permanente? Aici, opiniile și răspunsurile sunt împărțite. Ele depind și de felul în care vedem viitorul omenirii. Unii experți consideră explorarea spațială dincolo de vecinătatea imediată a Pământului un lux, o risipă pe care omenirea nu și-o permite. Mai bine, zic ei, să concentrăm resursele intelectuale și financiare spre rezolvarea problemelor majore de pe Terra, inclusiv combaterea efectelor schimbărilor climatice. Alți experți (de la Stephen Hawking la Elon Musk) consideră că dacă specia umană vrea să supraviețuiască mai mult de câteva secole de aici încolo, ea trebuie să devină o specie multi-planetară. Viața pe Pământ, cu resursele naturale limitate, degradarea mediului și pericolele de conflicte, devine prea periculoasă. Și atunci Luna va fi un teren critic de testare pentru tehnologiile esențiale călătoriilor spațiale pe termen lung, cum ar fi cele către Marte și mai departe. Exemple ar fi construirea habitatului în condiții ostile și utilizarea resurselor și sistemele avansate de susținere a vieții, care sunt esențiale pentru viitoarele misiuni umane pe Marte. Gheața lunară (găsită la poli) poate furniza apă potabilă, aer respirabil și poate fi procesată în combustibil pentru rachete cu hidrogen și oxigen. Acest lucru ar reduce semnificativ costul explorării restului Sistemului Solar. În această viziune, Luna va fi astroportul de unde vor pleca expedițiile spre Marte și restul Universului. Programul Artemis este o primă etapă.
(sursa imaginii: space.com/nasa-artemis-moon-program-logo-apollo-legacy.html)
Să nu ignoram însă considerentele politice. Programul Artemis folosește două dintre componentele esențiale ale predecesorului său, programul Constellation: sistemul de lansare spațială (Space Launch System – SLS) și capsula spațială Orion. Concepția este însă modulară, și alte două componente cheie – Human Landing System – HLS și vehiculul lunar (Lunar Cruiser) sunt sub-contractate. Artemis este și un program de cooperare internațională, așa încât, pe lângă SpaceX și alte firme particulare americane, participă la program agenții spațiale și firme private din Japonia, Canada, Suedia, Germania, Austria, Australia, Israel, Luxemburg și Polonia. Fără programul Artemis, viitorul însuși al NASA ar fi fost sub semnul întrebării. Programul Artemis a demarat în timpul primei administrații Trump. Revenit la Casa Albă în 2025, președintele Trump a decis să continue acest proiect și l-a numit în fruntea agenției pe Jared Isaacman, un antreprenor miliardar, pilot și astronaut comercial, cel care a comandat în 2021 primul zbor spațial complet civil. Au avut loc două confirmări în Senat, în timpul cărora Isaacman a prezentat planurile sale, care se concentrează pe trei obiective principale: SUA lider mondial în explorarea spațiului, relansarea economiei spațiale și amplificarea activității științifice. Considerentele economice joacă un rol important prin propuneri precum reformarea cheltuielilor și a randamentului investițiilor NASA și revizuirea contractelor cu diferiții parteneri.
(sursa imaginii: astronomy.com/space-exploration/how-artemis-2-will-fly-around-the-moon/)
În ziua în care scriu acest articol și în cea în care-l veți citi ne aflăm deja într-o fereastră de timp care este considerată optimă pentru misiunea Artemis II, cel de-al doilea zbor din acest program și primul cu echipaj uman. De acum până la sfârșitul lunii aprilie, cel mai probabil în cursul lui martie, patru astronauți vor ajunge cel mai departe de suprafața Terrei unde a ajuns vreodată o ființă umană, dar nu vor pune piciorul pe Lună. Zborul va dura 10 zile și echipajul va fi format din Comandantul Reid Wiseman, pilotul Victor Glover și specialiștii misiunii Christina Koch (toți de la NASA) și Jeremy Hansen (de la Agenția Spațială Canadiană). Fiecare dintre cei trei americani se află la al doilea zbor spațial, pentru canadian va fi prima sa experiență în spațiu. Înainte de lansare, sistemele trebuie să treacă nenumărate teste la sol, cu succes. Rezultatele unora dintre ele au amânat deja cu câteva săptămâni lansarea. O scurgere din rezervoarele de hidrogen lichid reprezintă una dintre problemele făcute publice. O mare atenție este acordată scutului termic, a cărui erodare la întoarcerea pe Pământ a misiunii Artemis I (fără astronauți la bord) a fost diferită și mai accentuată decât se anticipa. Când toate testele vor fi fost trecute și condițiile de siguranță îndeplinite, gigantica rachetă SLS va propulsa în spațiu capsula Orion împreună cu propriul său sistem de propulsie și alimentare cu energie numit European Service Module (ELS). Aceasta va înconjura de câteva ori Pământul și apoi se va îndrepta spre Lună, până în punctul în care puterea de atracție a Lunii începe să lucreze în favoarea traiectoriei dorite. Orion va înconjura o dată Luna la o distanță de 6 000 km de suprafață și apoi va reveni spre Pământ, folosind din nou forța gravitațională, de data aceasta în direcția inversă. Rezervele de combustibil rămase vor ghida capsula pentru a obține unghiul optim pentru reintrarea în atmosferă.
(sursa imaginii: economist.com/interactive/science-and-technology/2026/01/29/for-the-first-time-in-half-a-century-astronauts-are-going-back-to-the-moon)
Ce se va întâmplă după Artemis II? Arhitectura modulară a misiunii prevede că aselenizarea va fi executată folosind racheta HLS. Contractul pentru această componentă-cheie a fost câștigat de firma SpaceX a lui Elon Musk, un furnizor care a înregistrat multe succese remarcabile, dar și numeroase întârzieri și abateri de la planurile stabilite. Spre deosebire de modulele tip Eagle ale misiunilor Apollo, care semănau cu niște păianjeni, HLS are o formă mai apropiată de rachetele din filmele științifico-fantastice din anii ’50 ai secolului trecut. Pentru a ajunge în orbită circumlunară, HLS trebuie realimentată în spațiu cu oxigen și hidrogen lichid. Aceste sisteme nu au fost încă testate. Primele teste vor avea loc în vara acestui an. Dacă totul merge bine, în cel mai optimist scenariu, cândva spre sfârșitul anului 2027, HLS și Orion se vor întâlni pe orbită în jurul lunii, doi dintre cei patru astronauți ai misiunii Artemis III vor trece din Orion în HLS și aceștia vor efectua aselenizarea și vor petrece aproape o săptămână pe suprafața Lunii. Planurile mai reale vorbesc însă despre 2028 ca despre termenul cel mai timpuriu în care această țintă ar fi realizabilă. După Artemis III mai sunt programate încă șapte misiuni, între 2028 și 2036. În această perioadă vor fi făcute cercetările științifice și explorările de geologie lunară necesare întemeierii de baze permanente pe Lună. Pentru a sprijini această activitate științifică, o altă componentă a programului numită ‘Lunar Gateway’ – o stație spațială semi-permanentă pe orbită circumlunară – este în plan, cu primele componente urmând să fie trimise în spațiu în 2027.
(sursa imaginii: economist.com/interactive/science-and-technology/2026/01/29/for-the-first-time-in-half-a-century-astronauts-are-going-back-to-the-moon)
Este interesant de menționat că planurile agenției pentru zboruri spațiale umane a Chinei (China Manned Space Agency – CMSA) vorbesc tot despre o arhitectură modulară incluzând rachetele ‘Marșul cel Lung’ 9 și 10, capsula Mengzhou (‘nava viselor’) și modulul lunar Lanyue (‘atingând Luna’). Acordul încheiat între agențiile spațiale ale Chinei și Rusiei include întemeierea unei stații de explorare lunară, cu componente pe suprafața Lunii și pe orbită în jurul acesteia. Această cooperare ar putea furniza programului chinez rachetele foarte puternice pentru care Rusia deține tehnologia, deși nu este clar cât de sigure și stabile sunt. Este evident că Statele Unite nu-și pot permite să întârzie în planurile lor. Supraputerea care dorește să fie numărul 1 pe Pământ în deceniile următoare va trebui să fie numărul 1 și în spațiul extraterestru, inclusiv pe Lună.
Articolul a fost publicat inițial în revista de cultură ‘Literatura de Azi’