Două știri senzaționale mi-au atras atenția în ultimele săptămâni. Ambele sunt legate de arta digitală, un domeniu despre care am discutat de câteva ori în trecut în articolele rubricii CHANGE.WORLD. Amândouă anunță noutăți în modalitățile de exprimare artistică, de evaluare a valorilor lucrărilor de artă și de recompensare a artiștilor care activează în acest domeniu. Ele indică și schimbări de comportament ale publicului și în relațiile acestuia cu creatorii.
Ce este de fapt arta digitală (sau arta numerică)? Dacă luăm dicționarele ca referință, ar fi vorba despre opere sau practici artistice care folosesc tehnologia digitală ca parte a procesului creativ sau de prezentare. Începuturile artei digitale pot fi identificate în anii ’60, și de atunci diferite nume au fost folosite pentru a descrie acest domeniu situat la intersecția dintre artă și tehnologie, inclusiv arta computerizată și arta multimedia. Arta digitală este ea însăși plasată sub termenul umbrelă de artă new media. Dacă intrăm ceva mai adânc în detalii și dacă analizăm câteva dintre exemplele vehiculate și acceptate larg, observăm că este vorba despre trei componente care pot fiecare în parte sau toate împreună fi ‘digitalizate’: uneltele de creație, suportul (sau dacă vreți, materialul care poate fi fizic sau virtual) și mediul de distribuire și acces. Cine sunt atunci artiștii digitali? Una dintre definițiile cele mai cuprinzătoare ar fi că este vorba despre artiști care folosesc tehnologiile numerice în procesul artistic. Definiția aceasta este extrem de largă, permițând includerea în categoria artiștilor digitali a unor artiști plastici cu nume precum Andy Warhol (care în 1985 a demonstrat la Lincoln Center cum pot fi prelucrate digital fotografiile, utilizând un calculator personal Commodore Amiga și programul ProPaint), a fotografilor și pictorilor digitali, a compozitorilor de muzică electronică, a matematicienilor care generează artă fractală, a graficienilor care creează jocuri pe calculator și a scenariștilor care creează personajele, dar și a inginerilor software care proiectează site-uri Web sau interfețele grafice ale aplicațiilor. Mai nou, artiștii pot fi mașini, adică programe de calculator dotate cu Inteligență artificială, și am trecut în revistă și câteva asemenea exemple în articole precedente ale rubricii noastre.
Întrebarea următoare este, desigur, cum apreciem valoarea lucrărilor de artă digitală? Încercând să găsim răspunsuri posibile, trebuie să observăm că valoarea unei lucrări de artă este un concept complex, care este determinat de o sumă de elemente obiective, dar și subiective. Atâta vreme cât este vorba despre obiecte fizice (tablouri, statui, orfevrărie etc.), valoarea este atașată obiectului și există proprietari care sunt instituții sau persoane private. Evaluarea și autentificarea este de domeniul experților, care iau în considerare factori numeroși și diverși – autorul, starea fizică, istoria proprietăților, unicitatea etc. Uneori, aceste obiecte se vând în cadrul unor licitații publice sau în tranzacții private și atunci li se poate atașa un preț, dar, atenție, prețul de vânzare-cumpărare nu este identic cu valoarea obiectului nici măcar în momentul în care este executată tranzacția. Piața obiectelor de artă este una dintre cele mai volatile și mai riscante piețe de valori, dar și una în care există șansele unor câștiguri semnificative. Problema este cu atât mai complexă în cazul artei digitale, unde în majoritatea cazurilor nu există un suport fizic și ‘obiectul’ însuși este virtual – de exemplu, un fișier de date care poate fi transferat, copiat, stocat pe orice calculator. În acest context deja destul de complex, a făcut senzație o știre apărută cu câteva zile în urmă. Casa de licitații Christie’s a organizat prima sa licitație în care au fost puse în vânzare lucrări complet digitale. Colajul digital „Everydays: The First 5 000 Days” („Zilnice: Primele 5 000 de zile”), creat de un artist care folosește pseudonimul Beeple, a fost vândut la un preț de peste 69 de milioane de dolari. Dintr-odată, Beeple a sărit pe locul trei în clasamentul celor mai bine evaluați artiști în viață, după Jef Koons și David Hockney, dacă folosim prețul de vânzare-cumpărare al unei singure lucrări la licitații drept criteriu.
Cine este Beeple? Numele său este Mike Winkelmann, are 39 de ani, este originar din statul Wisconsin, dintr-o localitate de 5 000 de locuitori având numele poetic North Fond du Lac și locuiește acum în orașul Charleston din statul american Virginia. Soția sa este profesoară, cuplul are doi copii și un automobil Toyota de serie. Până la sfârșitul anului trecut, artistul era aproape complet necunoscut. Și-a terminat studiile inginerești în 2003 și nu are nicio pregătire artistică formală. Și-a început cariera proiectând site-uri Web și s-a specializat în grafică computerizata, lucrând ca ‘free-lancer’ la diverse proiecte ai căror beneficiari au fost și sunt diverse firme, de la Apple la Louis Vuitton. În 2007, inspirat fiind de exemplul unui grafician englez, a început să creeze zilnic câte o schiță / desen/ colaj pe care le-a postat pe Internet. Și-a numic ciclul „Everydays” și a ales pseudonimul Beeple după numele unei jucării create în anii ’80 al cărei nas se aprindea ca răspuns la un stimul sonor sau vizual. Temele lucrărilor sale zilnice sunt de multe ori distopice, incluzând comentarii culturale combinate cu critici îndreptate împotrivă politicienilor sau a sistemului corporatist. Deși proiectul său își câștigase o audiență internetica stabilă, și chiar dacă unele dintre lucrările sale grafice fuseseră folosite în diferite proiecte, mai ales publicitare, Beeple / Winkelmann nu reușise până pe la sfârșitul anului trecut să găsească metoda de a capitaliza prea bine activitatea sa. Atunci i-a venit ideea de a-și pune lucrările în vânzări de licitație internetice. Prima licitație a lucrărilor sale a avut loc la 11 decembrie 2020. A început de la un preț de sub o mie de dolari și a sfârșit prin a vinde zece lucrări cu 582 de mii de dolari în cinci minute (limitate electronic, licitația fiind, desigur, digitală). A urmat licitația de la Christie’s care l-a făcut faimos și bogat. Lucrarea vândută este un colaj al primelor 5 000 de lucrări din seria începută în 2007, toate expuse deja public pe Internet. Dar ceea ce este remarcabil și diferit este mijlocul de plată folosit: Non-Fungible Tokens (NFT) sau, în traducere românească, Jetoane Nefungibile.
Ce este un NFT? Este vorba despre un certificat de autenticitate pentru un obiect, real sau virtual. Tehnologia este aceeași cu cea folosită pentru criptomonede. Un fișier digital unic este stocat într-o rețea blockchain accesibilă public pe internet, astfel încât orice schimbări de proprietate sunt verificate de o rețea. Asta înseamnă că lanțul de custodie este marcat în fișierul permanent și că este practic imposibil să fie falsificat. Care este deosebirea dintre criptomonede și NFT-uri? Bitcoinii și alte criptomonede sunt jetoane fungibile, adică de valoare fixă și interschimbabile. NFT-urile sunt jetoane nefungibile. Cu alte cuvinte, orice bitcoin este egal cu oricare altul, în timp ce NFT-urile sunt unice. Cele mai multe vânzări NFT de până acum au fost tranzacționate în criptomonede, deși aceasta nu este o condiție obligatorie. Până recent, principalele utilizări erau pentru obiecte de colecție de valoare mică. De exemplu, actorul William Shatner, primul interpret al căpitanului navei spațiale Star Trek, a vândut 125 de mii de card-uri legate de figura sa și de faimosul serial științifico-fantastic, cu un preț de plecare de un dolar fiecare. Vânzarea a avut loc cu câteva luni în urmă și a durat nouă minute. Fiind autentificate, valoarea lor a continuat de atunci să crească fiind interschimbate între colecționarii pasionați de acest serial. Carduri similare ale unor jucători de baschet celebri, ca LeBron James și Michael Jordan, au ajuns la preturi mult mai mari. În lumea artei, NFT-urile funcționează, prin urmare, ca o combinație de certificate de proprietate și certificate de autenticitate. Unele certificate NFT conțin drepturi de copyright, altele nu. Cei care cumpără arta digitală probabil că o fac în acest moment în special ca investiție. În definitiv, lucrări cum sunt cele ale lui Beeple pot fi accesate și admirate de oricine pe Internet. Dar nu se întâmplă același lucru și cu lucrările de artă clasice cum sunt tablourile maeștrilor? Imaginile Monei Lisa sau a nopții înstelate a lui Van Gogh circulă sub forma de fișiere pe tot Internetul, însă proprietarii recunoscuți ai tablourilor sunt Muzeul Louvre și, respectiv, Muzeul de Arta Modernă din New York. NFT-urile oferă o soluție pentru evaluarea, autentificarea și tranzacțiile lucrărilor de artă digitale, și o formă de remunerare a artiștilor. Este aceasta o soluție de termen lung? Rămâne de văzut. Deocamdată, piața de NFT este ‘fierbinte’, dar foarte speculativă. Pe de altă parte, Damien Hirst, un alt artist foarte vizibil și cu un incontestabil simț comercial a anunțat că intenționează să folosească tehnologia pentru a-și vinde în viitor lucrările. Posibil să fim martorii unui început de revoluție.
Printre formele de artă digitală cele mai populare, dar și cele mai disputate, se află și jocurile de calculator. Se poate argumenta că ele sunt la frontiera dintre artă și divertisment (entertainment), însă același lucru se poate spune despre multe genuri cinematografice sau muzicale. Grafica, personajele, narațiunea conținute în jocurile moderne reprezintă creații complexe, și faptul că ele sunt astăzi supuse acelorași reguli de copyright și evaluărilor și autentificărilor (inclusiv folosind NFT) nu surprinde pe nimeni. Știrea de senzație a ultimelor săptămâni în acest domeniu are un impact serios asupra pasionaților jocurilor. Firma Sony Interactive Entertainment a anunțat sfârșitul producției modelelor din generația PlayStation 4, lansată in 2013. Ultimul joc care se va bucura de dezvoltare și asistență tehnică completă pe această platformă este seria a 2-a a lui ‘The Last of Us’, el însuși un joc complex, cu o intrigă complicată, cu o grafică și cu personaje hiper-realiste, care oferă o experiență imersivă aproape completă și nu ocolește nici teme considerate multă vreme tabu nu doar în jocuri, ci și în artă în general, cum ar fi relațiile lesbiene. Desigur, o parte dintre amatorii de jocuri deja studiază următoarea generație, PlayStation 5, care a fost lansată, în cea mai mare parte a lumii, în noiembrie 2020. Din punct de vedere grafic, al versatilității accesoriilor, al capacității memoriei și al interactivității pe rețea, este vorba despre un considerabil pas înainte. Biblioteca de jocuri include compatibilitate în urmă cu toate jocurile accesibile pe PlayStation 4, iar cei care preferă aceste modele vor beneficia de cel puțin trei ani de asistență tehnică garantată pentru vechea generație de console. Experții de la Sony știu bine că trebuie să fie precauți în acest domeniu. Piața jocurilor de calculator are o tendință surprinzătoare de conservatorism și chiar de nostalgie în ultima vreme. Spre deosebire de telefonia mobilă de exemplu, utilizatorii consolelor de jocuri se atașează de aparatele și dispozitivele lor și uneori le rămân fideli acestora, refuzând schimburile de generații. Aceasta este însă o caracteristică a artei, care atunci când are valoare autentică rezistă examenelor timpului, deci încă o dovadă că jocurile pot și trebuie să fie considerate ca fiind forme de artă digitală.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)