În rubrica CHANGE.WORLD, discutăm tot timpul despre viitor. Cum vor arăta viețile noastre peste un an? Peste un deceniu? Peste un secol? Mult mai departe, în timp? Care sunt obiectele, habitatele, ecosistemele care ne vor înconjura? Încotro evoluează societatea umană? Care va fi soarta planetei noastre? Instrumentele noastre de lucru și analiza sunt, în general, legate de cercetarea științifică și de proiectarea tehnologică. Sunt acestea singurele ‘truse de scule’ posibile? Dar creația artistică? În definitiv, una dintre funcțiile artei este cea de a crea lumi imaginare, de a zămisli, din materialele aflate la dispoziția creatorilor sau inventate de ei, obiecte și spații cum nu au existat înainte. Una dintre personalitățile contemporane care crede în artă nu ca alternativă, ci ca partener al științei și tehnologiei, în definirea formelor de viitor pe care le vom trăi, este argentinianul Tomás Saraceno, artist, arhitect și antreprenor, căruia postul de televiziune Deutsche Welle i-a dedicat, la sfârșitul lunii septembrie, o emisiune din prestigioasa serie ‘Arts.21’.
Născut în 1973, Saraceno și-a început studiile în arhitectură și arte la Buenos Aires și le-a completat la Frankfurt, la prestigioasa Städelschule, instituție care accepta cam 20 de studenți post-graduate din întreaga lume din domeniile artelor vizuale și arhitecturii, în fiecare promoție. A început să fie cunoscut pe plan internațional după ce a expus la Bienala de Arhitectură de la Veneția, în 2002, și la Bienala de Arte din 2003. În 2009, a participat la un program de studii spațiale al NASA și în același an a expus din nou la Bienala de Arte de la Veneția și a primit Premiul Fundației Calder, un premiu bianual atribuit unui artist în viață, pentru realizarea unor lucrări timpurii exemplare și inovatoare, și pentru potențialul demonstrat de a aduce o contribuție majoră în domeniu. O distincție care, după cum vom vedea, este perfect justificată.
Proiectul ‘Cloud Cities’, conceput la sfârșitul primului deceniu al mileniului și expus în anii 2011 și 2012, propunea o utopie arhitectonică, în care sunt puse sub semnul întrebării conceptele de bază ale arhitecturii clasice: spațiul și sistemul de referință cartezian folosit pentru a-l descrie, gravitația și ancorarea în fundații care pare să fie permanențe axiomatice. Precum alți mulți creatori cu surse de inspirație enciclopedice, Saraceno pleacă de la precedente dintre cele mai diferite: de la grădinile suspendate ale antichității până la bulele de săpun cu care se joaca cei mici, și încearcă să le acorde viabilitate și să le sfideze astfel efemeritatea. Sferele lui Saraceno reprezintă componente de habitat ale unei viitoare urbanități în spațiu, dar funcțiile lor pot fi modificate și adaptate. Unul dintre proiectele derivate din ‘Cloud Cities’ a fost ‘Aeroport City’ – un aeroport plutitor, punctul de plecare al vehiculelor unui nou mod de nomadism aerian.
În concepția propusă de Tomás Saraceno, omenirea ar trebui să depășească perioada capitalocenă în care se află și să intre într-o nouă perioadă istorică – aerocenul. Exploatarea intensivă a resurselor epuizabile – de la apă la combustibili fosili – trebuie înlocuită cu surse alternative naturale, atât în ceea ce privește habitatul, cat și economia sau transporturile. În viziunea sa, homo sapiens trebuie să devină homo flotantes. Omenirea, spune Saraceno, a pornit pe o pistă greșită în momentul în care a preferat vehiculele mai grele decât aerul, propulsate de combustibili. Este momentul să reînvățăm lecții de la celelalte viețuitoare din natură și să examinăm alternativele. Ceea ce a început în jurul anului 2015 ca o serie de instalații artistice care propuneau ideea plutitului a evoluat în ultimii ani spre o cercetare tehnologică în care artiștii, arhitecții și inginerii colaborează pentru a propune mijloace de zbor fără emisii de gaze. Rezultatele sunt deja promițătoare și surprinzătoare. Transportul fără emisii, în grupuri de până la patru oameni, este realizabil pe distanțe scurte și medii. Fundația Aerocene, întemeiată de Saraceno, aduce împreună talentul, experiențele și viziunile inginerilor și artiștilor, specialiștilor în energie și în aeronautică, ecologiștilor și inginerilor de materiale. NASA urmărește și colaborează cu aceste proiecte, căci în explorarea spațială necesitatea de deplasare în condițiile în care combustibilul lichid nu este accesibil este evidentă. Transportul și chiar viața în atmosferă reprezintă o alternativă care merită să fie explorată și pe Pământ, și pe alte planete unde va ajunge specia umană.
Pentru a salva căminul comun, planeta noastră, omenirea trebuie să regăsească dialogul cu mediul natural. Ființele care îl fascinează pe Tomás Saraceno în mod special sunt păianjenii, pentru care a dezvoltat conceptul de arahnofilie, opus fobiei pe care mulți dintre oameni încă o nutresc față de aceste ființe. Avem ce învăța, crede el, de la ființe a căror prezență pe Terra datează de peste 140 de milioane de ani, o durată cu mult mai mare decât cea a existenței oamenilor. Saraceno admiră, studiază, învață și dezvoltă experiența acestor insecte unice, care își creează singure habitatul, care reprezintă pentru ele și sistemul senzorial, fabricat prin procese naturale care, asimilate celor industriale, ar reprezenta o eficiență uluitoare. Exponatele create și expuse între 2014 și 2019 în muzee, galerii și locuri publice din întreaga lume sunt dovadă a complexității creative a păianjenilor, și invită vizitatorii să se integreze și să intre în dialog cu această lume. Cercetările începute în studioul său au dus la înființarea în 2008 a laboratorului Arachnid Research Web. În timp, au apărut colaborări cu instituții de cercetare de prim rang cum sunt Massachusetts Institute of Technology (MIT) și Institutul Planck. Unul dintre proiecte aplică structurile pânzelor de păianjeni pentru a sistematiza reprezentarea Universului și a complexului spațiu-timp. Un alt proiect a dus la invenția primei mașini capabile să scaneze, să construiască un model digital și să măsoare o pânză de păianjen. Lucrările care au urmat propun pânzele de păianjeni ca sistem senzorial (păianjenii nu văd, ci percep lumea prin vibrațiile firelor pânzei) sau ca structură de rezistență pentru viitoarele orașe plutitoare.
Care este secretul inventivității și originalității cercetărilor și proiectelor lui Tomás Saraceno? Pentru a răspunde, cred că ar trebui să începem de la analizarea unor probleme reale și de la căutarea de soluții în natura care ne înconjoară. Formația dublă de artist și de arhitect îl pune pe argentinian la o răscruce de profesii. Formația proprie enciclopedică nu-l împiedică însă să caute asocierea cu specialiști din cele mai variate domenii: biologi, constructori, fizicieni, cosmologi, specialiști în informatica și comunicații, muzicieni, energeticieni, ingineri în aeronautică și desigur, arhitecți și artiști ca el. Tocmai această deschidere multilaterală îi permite și o riguroasă apreciere a viabilității economice a proiectelor. Unele dintre proiectele sale par utopice, dar când acest fel de argumente este adus în discuție, Saraceno replică explicând că rentabilitatea nu se măsoară pe termen scurt, și tocmai proiectele care țin cont de calculele economice pe durată medie și lungă sunt cele care asigură progresul și împing frontierele cunoașterii. În fine, personalitatea deschisă și elocvența lui Saraceno contribuie la succesul activităților sale care combina arta, știința și activitățile sociale.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)