Cândva, în anul 1965, a avut loc o întâlnire a câtorva oameni de știință, militari și experți financiari care au decis alocarea sumei de un milion de dolari pentru cercetarea ideii de a crea o rețea de calculatoare care să acopere întreg teritoriul Statelor Unite. Cu aproximativ un sfert de secol mai târziu, Internetul începea să devină infrastructura de comunicații fără de care lumea nu va putea funcționa. Altădată, în anul 2013, într-o altă sală de ședințe, câțiva oameni de știință, militari și experți financiari au decis alocarea sumei de 25 de milioane de dolari pentru cercetarea ideii de a crea vaccinuri bazate pe descoperirile ingineriei genetice, care să protejeze lumea împotriva bolilor infecțioase și a armelor biologice. Opt ani mai târziu, sute de milioane de doze ale vaccinurilor Moderna bazate pe tehnologia mRNA au contribuit la stoparea pandemiei create de virusurile COVID-19. Ce au în comun aceste două excepționale realizări tehnologice (și tehnologiile de poziționare prin satelit GPS, dronele, interfețele vocale, avioanele invizibile pentru radar, calculatoarele personale, sateliții meteorologici și multe altele)? Toate sunt rezultatul investițiilor și al sprijinului financiar și logistic al agenției guvernamentale americane Defense Advanced Research Project Agency (DARPA). Despre această instituție și despre alte agenții similare din câteva țări avansate, dar mai ales despre modul lor de operare și de încurajare a intitiativelor și gândirii inventive vom discuta în articolul de astăzi al rubricii CHANGE.WORLD.
Despre evoluția agenției DARPA putem citi în excelenta carte ‘The Imagineers of War’ (‘Imaginatorii războiului’), publicată în 2017 de ziarista și cercetătoarea Sharon Weinberger (născută în 1972), de la Universitatea John Hopkins. Subtitlul cărții se poate traduce ca ‘Povestea nespusă a lui DARPA – agenția Pentagonului care a schimbat lumea’. Originea acestei neobișnuite instituții poate fi găsită în perioada Războiului Rece, ca urmare a șocului psihologic și propagandistic suferit de Statele Unite în urma lansării de către Uniunea Sovietică la 4 octombrie 1957 a lui Sputnik, primul satelit artificial, primul obiect trimis de omenire în spațiul cosmic. Americanii erau surprinși de avansul tehnologic al sovieticilor și îngrijorați de perspectiva unor pericole militare venite din spațiu. Președintele Eisenhower a înființat Advance Research Projects Agency (ARPA), cu un buget inițial de 500 de milioane de dolari, o agenție fără sediu, laboratoare sau personal permanent. Inițiala D de la Defence (Apărare) avea să fie adăugată mai târziu. Misiunea agenției era de a ‘anticipa armele ne-imaginate ale viitorului’, dar special era modul și stilul ei de lucru – ‘fără să fie deranjată de supraveghere birocratică și fără să fie inhibată de regulile de referențiere științifică’. Ședința menționată înainte, cea care a dus la aprobarea întemeierii rețelei ARPANET, precursoare a Internetului, a durat mai puțin de jumătate de oră.
Această metodologie este neobișnuită în riguroasa lume a științei, în care examinarea ideilor de către experți cel puțin egali în statut și cunoștințe cu inventatorii este regula, și în care mulți cercetători și ingineri își petrec o parte din timp în sesiuni de proiectare care dezbat la sânge ideile noi sau propunerile de proiecte. Privind retrospectiv, nu pot să nu admir viziunea președintelui Eisenhower, militar de carieră și totuși posesor al unei gândiri suficient de flexibile pentru a accepta și a susține politic și financiar un mod de gândire atât de radical diferit. S-au succedat peste zece președinți la Casa Albă de atunci, și niciunul dintre ei nu a încetat să susțină DARPA, și asta chiar și înainte de a apare poveștile de succes. Conducătorii programelor au beneficiat de libertatea de a investi fonduri și resurse în ceea au considerat că sunt cele mai promițătoare tehnologii, au creat comunități de cercetători excepțional de valoroși mobilizați în realizarea acelorași viziuni. Secretul succesului este aparent simplu. ARPA și, apoi, DARPA au căutat și, când au găsit, au promovat ideile care erau absurd de ambițioase, dar nu absurde din punct de vedere științific. Al doilea principiu călăuzitor a fost găsirea partenerilor potriviți în lumea academică și, mai târziu, în industria de hi-tech. În primele decenii ale existenței sale, ARPA a finanțat programe și proiecte la instituții precum Massachusetts Institute of Technology (MIT), Berkeley și Stanford. Locul unde se află sediul organizației este complet irelevant. ARPA / DARPA nu au avut și nu au laboratoare proprii, ci doar experți cu genți diplomat, în care se află carnete de cecuri. Alocațiile au fost generoase, profitabilitatea investițiilor nu a fost studiată riguros, dar faimosul Return of Investment (RoI) indică profituri de zeci de ori mai mari comparativ cu investițiile. Profiturile acestea nu se pot măsura direct, nici măcar în cadrul celor mai vaste sau mai ambițioase proiecte, ci la scara întregii industrii.
Ideea agențiilor care inventează viitorul a fost preluată și replicată în Statele Unite și în câteva alte țări avansate. În America există astăzi organizații ARPA pentru securitatea națională (homeland security), pentru informații și pentru energie. Președintele Joe Biden a cerut Congresului înființarea unei agenții similare pentru sănătate, numită ARPA-H, cu un fond inițial de finanțare în valoare de 6,5 miliarde. Despre inițiativa aceasta se discută încă din anul 2017, dar promotorii ei nu au reușit să-i convingă pe politicieni și mai ales pe funcționarii administrației americane precedente. Printre scopurile noii agenții se numără ‘eradicarea cancerului, așa cum îl cunoaștem astăzi’. Pasiunea președintelui Biden pentru cercetarea științifică a tratamentului cancerului este legată și de biografia sa personală. Soții Biden au pierdut în 2015 un fiu, pe Beau Biden, bolnav de cancer la creier. Inițiativa a fost anunțată în aprilie, odată cu cea a creării unei agenții similare având că scop investigații și proiecte în domeniul climei. ARPA-H va fi subordonată Institutelor Naționale de Sănătate (National Institutes of Health – NIH), care este agenția principală a guvernului Statelor Unite, răspunzătoare de cercetarea biomedicală și de sănătate publică. Această subordonare a fost criticată, deși ea pare a fi mai degrabă o decizie legată de simplificarea bugetelor. Spre deosebire de alte organizații de cercetare guvernamentale, ARPA-H va funcționa pe principiile ARPA, deciziile de antamare și finanțare ale proiectelor fiind luate de șefii de proiecte fără referate științifice și birocrații suplimentare. În prezent, DARPA (care își continuă activitatea) este finanțată cu un buget anual de 3,6 miliarde de dolari. Se estimează că ARPA-H va beneficia de un buget similar ca ordin de mărime, în timp ce celelalte organizații ARPA americane au sau vor avea bugete anuale mai modeste.
Câteva alte țări înaintate emulează modelul și clonează ARPA în regiuni geografice și domenii diverse. Germania a înființat recent două astfel de agenții: una civilă (Agenția Federală pentru Inovație Disruptivă sau SPRIN-D) și alta militară (Agenția pentru Inovație în Ciber-securitate). Japonia și-a creat propria variantă, civilă, numită Moonshot R&D. În fine, în Marea Britanie, o lege care propune crearea unei Agenții pentru Cercetare și Invenții Avansate, căreia i se mai spune și UK ARPA, este în pregătire și va fi trimisă în curând pentru dezbatere și aprobare în Parlament. Replicarea succesului modului de operare al lui ARPA nu este însă trivială. Birocrația care înconjoară finanțarea proiectelor de cercetare științifică este o problemă globală. Surmontarea barierelor birocratice necesită nu numai un model de aprobare și finanțare flexibil, dar și o deschidere către inventivitate și o toleranță față de eșecurile unora dintre programe care nu sunt ușor de acceptat în toate culturile. Politicienii care trebuie să aprobe înființarea unor astfel de agenții sunt conștienți că, pentru că acestea să funcționeze eficient, ei trebuie să renunțe, cel puțin în parte, la pârghii de control care fac parte din sistemele puterii. Deja sunt vizibile conflictele de interese în unele locuri. În Germania, de exemplu, agenția civilă și-a pierdut independența de acțiune în raport cu comisiile guvernamentale care reglementează achizițiile și sistemele de salarizare, iar o parte dintre directorii departamentelor agenției de inovație în domeniul ciber-securității au demisionat din cauza perceputelor presiuni politice. Chiar și în Statele Unite, comisiile congresului insistă asupra folosirii unor metrici de succes ale inventivității. Cum să le aplici însă pe acestea, scrie cercetătorul Pierre Azoulay de la MIT, în cazurile unor decizii care, dacă reușesc într-un caz dintr-o mie, aduc un beneficiu care anulează celelalte 999 de eșecuri totale sau parțiale? Așa au fost, în definitiv, proiectele ale căror rezultate au constat în crearea Internetului sau a vaccinului bazat pe progresele ingineriei genetice.
Modelul nu este aplicabil numai în cazul investițiilor guvernamentale. Câteva mari companii hi-tech îl aplică sub forme diferite, în cadrul organizării interne a proiectelor lor avansate. Despre Proiectele X inițiate de compania-umbrelă a lui Google, Alphabet, am discutat într-un articol precedent. Ele finanțează programe de cercetare interdisciplinară în domenii diverse, de la energia mareelor și a valurilor oceanelor și folosirea inteligenței artificiale pentru planificare agricolă până la instalarea Internetului în regiuni îndepărtate pe baza baloanelor lansate în stratosferă. Spre deosebire de proiectele ARPA, care colaborează extern, fiecare dintre aceste proiecte devine un startup finanțat de Google-Alphabet, care se va specializa într-un domeniu de avangardă tehnică.
Metodologiile DARPA au câteva trăsături comune. Una dintre ele este o finanțare generoasă și asigurată pe termen lung, ceea ce le face aplicabile numai în cazurile economiilor puternice sau ale marilor companii globale care dispun de bugete suficiente. O alta este selecția riguroasă a unor experți de vârf, atrași de bugete, dar și de calitatea proiectelor în care sunt implicați. Un argument și mai convingător este libertatea de cercetare și dreptul de a decide metodologiile fără intervenții birocratice. Proiectele cele mai reușite sunt cele interdisciplinare iar succesul se măsoară uneori după ani mulți sau decenii. Există și eșecuri, dar modelul la nivel național și internațional pare să funcționeze bine în perspectiva timpului și la scara economiei globale. Una dintre legile nescrise ale cercetării științifice este că succesul poate fi garantat doar de dreptul de a greși. Agențiile care inventează viitorul au demonstrat până acum că investițiile și încrederea acordată au fost justificate.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)