Articolele omagiale au menționat imediat coincidențele de date. Stephen Hawking se născuse la 8 ianuarie 1942, exact la data aniversării a 300 de ani de la moartea lui Galileo Galileo și a murit la 14 martie 2018, în ziua de naștere a lui Albert Einstein. O personalitate pe măsura acestora? Perspectiva încă ne lipsește, dar totuși voi încerca în acest articol al rubricii CHANGE.WORLD să trasez câteva linii esențiale ale portretului său.
sursa imaginii https://www.youtube.com/watch?v=A9qHI4gbrR8
Născut la Oxford, crescut și educat într-un mediu universitar (tatăl său era cercetător în domeniul medicinei), Hawking a fost fără îndoială una dintre personalitățile științifice incontestabile ale timpurilor noastre. A suferit de o boală neuro-motorie rară numită Amyotrophic Lateral Sclerosis – ALS sau boala lui Lou Gehric. Când a fost detectată, în perioada studenției, la 21 de ani, i se dădeau cel mult câțiva ani de trăit, cele mai severe prognoze fiind 2 ani. A trăit încă 55 de ani, ducând o viață intelectuală, științifică, dar și socială și de familie dintre cele mai active. Boala însă a progresat treptat, ducând la o paralizie aproape totală cu excepția unui singur deget și în ultimul deceniu al vieții a unui singur mușchi al obrazului. Aparatura care i-a permis să comunice cu lumea, să scrie cărți, să predea cursuri, să se angajeze în dialoguri cu cei din jur, era constituită dintr-o combinație de programe software și aparatură hardware incluzând un sintetizator de voce care a creat una dintre cele mai celebre voci ale planetei. A fost implicat în cercetări care aveau ca scop traducerea undelor electromagnetice emise de creierul sau în text și comenzi pentru aparatura din jur (de exemplu scaunul cu rotile) dar se pare că acestea nu au dus la timp la rezultate concludente. Putem specula dacă incapacitatea sa fizică și lupta pe care a dus-o pentru a supraviețui și a învinge barierele colosale ridicate de boală au fost până la urmă un handicap sau un avantaj care i-a oțelit personalitatea și a dat mai mult sens vieții sale. Ceea ce este clar este că imaginea geniului lipsit de posibilitățile de mișcare și comunicare ale majorității celorlalți oameni, dar reușind să creeze o formidabilă opera științifică în pofida handicapului va rămâne că o parte integrală din personalitatea sa în istorie. Hawking nu numai că și-a depășit condiția, dar a dat un exemplu personal prin felul în care s-a integrat în lumea din jurul sau. A fost căsătorit de două ori și a divorțat de două ori, a avut trei copii (cu prima sa soție), și și-a realizat in 2007 visul de a experimenta condițiile de imponderabilitate într-un zbor cu avionul la mare altitudine.
sursa imaginii http://www.bbc.com/news/in-pictures-43430023
Cred că una dintre trăsăturile determinante ale personalității sale a fost viziunea integratoare bazată pe o cunoaștere profundă a unor domenii diferite ale științelor exacte și capacitatea de a crea analogii și legături între acestea, imposibile și improbabile pentru majoritatea celor din jur. Contribuția sa cea mai importantă în astrofizică și cosmologie este considerată demostratia (teoretică) a faptului că găurile negre nu sunt numai absorbitoare absolute de materie și energie (inclusiv lumină) ci și emit ceva și anume radiații. Cu alte cuvinte, găurile negre nu sunt complet ‘negre’, în jurul lor poate fi detectată o aură slabă datorită emisiilor de energie, și ele au și o temperatură măsurabilă, ceea ce dovedește existența unor radiații termice. Imaginarea acestei teorii a fost posibilă prin sinteza a două domenii extrem de complexe și până atunci considerate complet disparate ale fizicii – mecanica cuantică și teoria relativității. Mecanica cuantică se ocupă de fenomenele care se petrec la nivel sub-atomic, explicând de exemplu coerența materiei. Teoria relativității explică interacția la nivel cosmic a planetelor, stelelor, galaxiilor. Hawkins a adus cele două teorii împreună, analizând ceea ce se întâmplă la nivel cuantic în zona de frontieră a găurilor negre (obiecte la scară cosmică, relativistă), aproape de punctul de ‘ne-întoarcere’, cel din care materia sau energia mai poate scapă de absorbția în gaură neagră doar depășind viteză luminii. Aceasta este imposibil, dar fenomenele quantice nedeterministe permit ‘excepții’ probabilistice care duc la emisia de radiații. Este ceea ce se numește ‘radiația Hawking’. O întrebare justificată pusă în ultimele zile este de ce în pofida contribuțiilor sale universal acceptate ca excepționale Stephen Hawking nu a primit premiul Nobel? Răspunsul este că acest premiu este acordat doar fizicienilor ale căror teorii au fost confirmate experimental. ‘Radiația Hawking’ este atât de revoluționară și avansată în concept, încât va mai trece probabil o vreme până când ea va putea fi verificată de experiențe. În cuvinte simple, nu există încă tehnologia care să permită verificarea multora dintre ideile și teoriile sale.
sursa imaginii http://www.wisefacts.info/interesting-facts-stephen-hawking/
A doua trăsătură fundamentală a personalității savantului britanic era capacitatea să de a sintetiza și de a comunica altora idei și concepte dintre cele mai complexe la nivelul a ceea ce numim uneori peiorativ ‘știință populară’. Cartea sa ‘O scurtă istorie a timpului’ apărută în prima sa ediție în 1988 se adresa unui public fără nicio pregătire științifică. Hawking descrie în termeni ne-tehnici structura, originea, dezvoltarea și sfârșiturile posibile ale Universului, care fac obiectul studiilor astronomiei și a fizicii moderne. El introduce concepte de bază precum spațiul și timpul, povestește despre particolele cuantice care compun cosmosul și forțele fundamentale care îl guvernează (de exemplu gravitatea) și despre fenomene cosmologice, cum ar fi Big Bang și găuri negre. Ca și în lucrările sale științifice el aduce și în carte împreună cele două teorii majore, relativitatea generală și mecanica cuantică, pe care oamenii de știință le folosesc pentru a descrie universul la nivel macro și micro. În final, el vorbește despre căutarea unei teorii unificatoare care să descrie totul în univers într-o manieră coerentă – așa numita ‘Teorie a Totului’ (‘the theory of everything’). Cartea nu își propune să prezinte numai soluții definitive ci lasă loc pentru gândire viitoare și continuarea cercetărilor și a explorării. Prima ediție a cărții a fost prefațată de Carl Sagan, alt savant și expert în popularizarea științei. În primii 20 de ani după prima sa ediție ‘O scurtă istorie a timpului’ fusese publicată în peste 10 milioane de exemplare și tradusă în 35 de limbi.
sursa imaginii https://www.theguardian.com/science/2018/mar/14/from-the-simpsons-to-pink-floyd-stephen-hawking-in-popular-culture
Stephen Hawking nu a evitat publicitatea. Dimpotrivă, a fost o celebritate a timpurilor în care a trăit, a fost un ‘fan’ al culturii populare și în calitate de consumator (cititor avid de science-fiction în tinerețe) și mai târziu în calitate de erou. BBC-ul a dedicat anilor tinereții sale un film biografic în care rolul său este jucat de (cine altul decât) Benedict Cumberbatch. Și-a jucat propriul sau rol în serialul comic ‘The Big Band Comedy’ și într-un episod din’Star Trek: The Next Generation’ în care holograma să joacă o partida de poker cu hologramele lui Newton și Einstein. Vocea sa sintetizată a participat la realizarea unei serii din ‘Familia Simpson’ în care apare ca erou alter-ego-ul sau animat. Și David Gilmour i-a folosit vocea într-un clip al lui Pink Floyd, în timp ce compozitorul David Glass l-a transpus ca erou în opera sa ‘The Voyage’. Hawking însuși preferă muzică clasică – Brahms, Beethoven, Mozart, Wagner iar din muzica pop ar fi ales să ia cu el pe o insulă pustie cântece ale lui Beatles și Edith Piaf (‘Non, je ne regrette rien’).
sursa imaginii https://www.theverge.com/2018/3/15/17119194/stephen-hawking-black-hole-radiation-quantum-mechanics-general-relativity
Nu au lipsit din viață să nici controversele, și nici pe ele Stephen Hawking nu pare să fi dorit prea tare să le evite. Savantul britanic făcea parte din categoria vizionarilor care consideră că explorarea spațiului cosmic, departe de a fi un lux este o necesitate stringentă și imediată pentru supraviețuirea omenirii. În alte scrieri și interviuri el a avertizat în termeni foarte sumbri (unii ar zice apocaliptici) despre pericolul scăpării controlului în dezvoltarea inteligenței artificiale, ceea ce ar putea duce la dezvoltarea unor specii de roboți care să concureze și la un moment dat să intre în conflict cu rasă umană. Sunt teorii și poziții acceptate de o parte din experți, respinse de mulți alții. Nici pozițiile sale în ceea ce privește dizabilitățile nu au fost întotdeauna cele așteptate. Deși el însuși handicapat și beneficiar al unor invenții de vârf în domeniu, Hawking nu a fost niciodată un militant angajat în favoarea drepturilor handicapatilor fizici, poate tocmai deoarece exemplul său personal era depășirea prin gândire a acestor handicapuri. Politic a avut în ultima parte a vieții poziții discutabile, cum a fost sprijinirea boicoturilor anti-israeliene și refuzul de a participa în 2013 la o conferință organizată cu ocazia celei de-a 90-a zi de naștere a lui Shimon Peres, pe atunci președinte al Israelului. A fost criticată și viață sa particulară, legăturile cu cele două soții ale sale, felul în care a părăsit-o pe prima pentru a se căsători cu a doua. Toate acestea însă doar demonstrează că Stephen Hawking a fost și un om cu slăbiciunile și greșelile sale. A fost însă și înainte de toate o minte formidabilă, un creator în domeniile științifice în care a excelat, o personalitate care s-a bucurat să împărtășească lumii știința să. La plecarea sa Universul a rămas ceva mai mic.
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)