Alegerea subiectelor pentru rubrica CHANGE.WORLD nu reprezintă întotdeauna pentru mine o decizie ușoară. Cam în fiecare săptămână există numeroase evenimente și schimbări în lumea științei și tehnologiilor avansate sau a artelor și a fenomenelor sociale și economice influențate de acestea, pentru ca sarcina mea de alege despre ce să scriu să nu fie trivială. Se întâmplă însă să apară o știre sau o altă întâmplare care să aleagă pentru mine tema. Așa s-a întâmplat și în aceasta săptămână, când o postare într-unul dintre grupurile Facebook din care fac parte, dedicate cinematografiei, a declanșat o dezbatere care mi-a atras atenția. Un abonat al grupului întreba cam așa: „Spuneți-mi ce este atât de grozav în ‘2001: O odisee spațială’, pentru că eu mă plictisesc atât de mult de fiecare dată când îl privesc. Există câteva secvențe care sunt prea lungi pentru nimic. Totuși, temele descrise sunt fascinante: relația dintre om și mașină, ciclul vieții, teama de necunoscut etc … Simt că îmi lipsește ceva și mă irită.” Cum ‘2001: A Space Odyssey’ este unul dintre filmele mele cele mai iubite, un film la care revin des și la a cărui vizionare trăiesc intens intelectual și emotiv fiecare minut, voi încerca să răspund întrebării colegului meu de grup, chiar dacă probabil că el niciodată nu va citi acest răspuns. Care sunt multele motive pentru care acest film îmi place și de ce este considerat până astăzi, la 53 de ani de la premieră, un reper în istoria genului de science-fiction și a întregii arte cinematografice? Și de ce altora acest film nu le place sau nu le spune mare lucru?
Fiecare dintre cele 13 filme de lung metraj realizate de Stanley Kubrick (1928-1999) a fost un eveniment și fiecare dintre ele a stârnit controverse și a avut pe lângă admiratori și o cantitate semnificativă de detractori sau spectatori care pur și simplu nu l-au înțeles. La a doua seară de premieră a ‘Odiseei’ la New York (prima se petrecuse cu o seara înainte în capitala Washington), în aprilie 1968, cam a șasea parte dintre spectatori au părăsit sala înainte de sfârșitul proiecției, printre ei aflându-se câțiva dintre directorii studiourilor Metro Goldwyn Mayer, care produsese filmul. Era al optulea film regizat de Kubrick în cariera sa, al patrulea și ultimul într-un deceniu care îi adusese deja trei succese și două controverse majore în genuri foarte diferite, cu ‘Spartacus’, ‘Lolita’ și ‘Dr. Strangelove’. Este și ultimul dintre filmele realizate la marile studiouri americane. În scurt timp, Kubrick își va muta activitatea și centrul vieții în Anglia. ‘Odiseea’ este singura producție în genul science-fiction din filmografia lui Kubrick, dar trebuie menționat că, dintre proiectele care se aflau în 1999 pe masa sa de lucru, în momentul morții sale neașteptate (a murit în somn, în urma unui atac de inimă), se afla scenariul filmului ‘AI: Artificial Intelligence’. Avea să-l realizeze și să-l lanseze cu doi ani mai târziu prietenul și discipolul sau Steven Spielberg. Genul science-fiction continuase deci să-l intereseze.
Cei interesați pot afla multe informații, detalii, analize despre acest film, istoria realizării sale, ecouri în epocă și mai târziu din cartea ‘Space Odyssey: Stanley Kubrick, Arthur C. Clarke, and the Making of a Masterpiece’ (‘Odiseea spațială: Stanley Kubrick, Arthur C. Clarke și realizarea unei capodopere’), carte apărută în 2018, la editura Simon & Schuster, al cărei autor este americanul Michael Benson (născut în 1962), el însuși cineast, dar și jurnalist și artist fotograf. Studiourile M.G.M. sperau ca filmul să se bucure de un succes de casă similar cu cel al unor supraproducții ca ‘Doctor Jivago’ sau chiar ‘Spartacus’, cel mai comercial film al lui Kubrick, realizat în 1960. Momentul părea prielnic, la apogeul cursei spațiale spre Lună, în care America reușea să egaleze și să depășească ‘la sprintul final’ Uniunea Sovietică, îndeplinind telul propus de președintele Kennedy la începutul deceniului, de a duce astronauți americani pe Lună înainte de finalul anilor ’60. De altfel, echipajul misiunii ‘Apollo 8’, prima trimisă spre Lună, care avea să înconjoare satelitul natural al Pământului și să se întoarcă cu bine pe planeta noastră în decembrie 1968, avea să vadă filmul în cadrul unei proiecții spațiale cu doar câteva zile înainte de lansarea în spațiu. Nu era însă o vizionare lejeră, căci Kubrick rar se conforma canoanelor. Filmul a avut inițial o lungime de 161 de minute de proiecție, redusă după multe dispute la 142 de minute. Nu numai durata făcea însă filmul dificil. Elementele narative sunt distribuite la intervale destul de rare. Pentru unii, acesta este un obstacol, dar tocmai această curgere palpabilă a timpului, împreună cu măiestria vizuală și banda sonoră de excepție, creează un efect pe care mulți l-au descris că hipnotic. ‘2001: O odisee spațială’ își absoarbe spectatorii într-o călătorie în spațiu și în timp, spre frontierele neexplorate de om ale Universului și în istoria sa. El oferă și o concepție radicală și originală a istoriei omenirii, precum și o versiune inedită a formelor pe care le pot lua întâlnirile cu civilizațiile extra-terestre. O parte dintre spectatorii anului 1968 nu erau pregătiți pentru o asemenea experiență într-o sală de cinema. Același lucru se întâmplă și cu o parte dintre spectatorii de astăzi.
Kubrick a lucrat la acest film vreme de patru ani, începând cu anul 1964, scurt timp după terminarea lui ‘Dr. Strangelove’. Scopul filmului a fost, inițial, mai modest. Urma să fie o producție de science-fiction despre o călătorie spre Lună și Marte. Lărgirea orizontului și amplificarea ambițiilor au început să se petreacă odată cu dialogurile dintre Stanley Kubrick și scenaristul Arthur C. Clarke, scriitor de science-fiction, inginer și explorator de epave maritime, care se stabilise în Ceylon. Și acesta era deja un nume cunoscut. Articolul său despre releele extraterestre, publicat în 1945, este considerat până astăzi un precursor al viziunii despre telecomunicațiile moderne prin sateliți. Ideea filmului poate fi găsită într-o povestire a lui Clarke, numită ‘Santinela’, dezvoltată mai târziu într-un roman (urmat de alte două volume). Cei doi au căzut repede de acord asupra unei viziuni în care magicul și metafizicul sunt explorate prin metode științifice riguroase. Dintr-un bun film despre aventura spațială, care explora argumentele pentru care existența inteligenței extra-terestre ar fi plauzibilă, problematica a fost extinsă la aspecte legate de diferitele forme de inteligență posibile în univers: cea umană, cea care ar putea aparține unor forme de viață diferite, superioară omenirii, dar și cea artificială, inventată de om și care ascunde riscurile depășirii cadrului și scopurilor pentru care a fost zămislită. Călătoria în spațiu devine și o călătorie în timp, extinzându-se de la originile civilizației în viitor, acoperind cele patru milioane de ani care îi despart pe australopiteci de astronauții începutului celui de-al treilea mileniu. Numele filmului este o trimitere directă la Homer, și Michael Benson nu ezită să considere în cartea sa că ‘2001: O odisee spațială’ este a doua mare operă a secolului 20 care preia, actualizează și dezvoltă mitul lui Ulise. În timp ce aventurile lui Leopold Bloom, eroul lui James Joyce, se petrec în spațiul limitat canonic al celor 24 de ore ale zilei de 16 iunie 1904, povestea filmului se prelungește virtual la infinit. Locul insulelor Mediteranei este luat de planetele sistemului solar, iar zeii din Olimp își au corespondenții în creatorii misterioșilor monoliți prin care extratereștrii influențează în momente cheie istoria omenirii. Stanley Kubrick a preferat această reprezentare abstractă și nepersonalizata. Este una dintre deciziile excelente, căci orice reprezentare fizică pe ecran, antropomorfă sau monstruoasă, până la urmă decepționează. De altfel, nici în iconografiile ebraică, musulmană și cele de la originea creștinismului Divinitatea nu era reprezentată explicit. La Kubrick, acesta este un principiu estetic. Ceea ce este nereprezentat sau abstractizat conține mai multă magie și mister.
Continuând pe aceeași linie, descrierea exactă a detaliilor tehnologice nu este un scop în sine al filmului. Stanley Kubrick a realizat una dintre capodoperele genului fără să insiste pe partea științifică, și tocmai din acest motiv, poate, a reușit să prevadă multe dintre fenomenele pe care exploratorii spațiului le vor trăi și uneltele pe care aceștia le vor utiliza decenii mai târziu. Având la dispoziție un buget relativ generos, regizorul a experimentat diferite modalități de exprimare cinematografică, multe dintre ele revoluționare și deschizătoare de drumuri. Cantitatea de inovații i-a surprins nu numai pe spectatori, ci și pe unii dintre colegii săi de breaslă. Sunt demne de menționat reacțiile inițiale negative ale regizorului Andrei Tarkovski (care avea, probabil, deja în pregătire propria sa capodoperă în genul science-fiction – ‘Solaris’ –, lansată în 1972) și a scriitorului de science-fiction Ray Bradbury. Ambii aveau să-și revizuiască opiniile câțiva ani mai târziu. I-a luat ceva timp și publicului să accepte acest film. Investiția inițială în producție, de circa 10 milioane de dolari, nu a fost recuperată până la sfârșitul anului 1968. La fel ca astăzi, spectatorii care caută divertismente lejere și acțiune care se desfășoară în ritm alert riscă să fie derutați și descurajați de această saga cinematografică, solicitând atenție și făcând referințe la știință, istorie, mitologie. ‘Odiseea’ totuși și-a găsit relativ repede publicul. Re-lansat în 1971 și apoi distribuit internațional și pe medii diverse, filmul a captat din ce în ce mai mult interes și, odată cu dobândirea statutului de ‘film-cult’, a devenit cel mai profitabil film produs în anul 1968. L-au ocolit inițial și premiile de prestigiu. A dobândit un singur Premiu Oscar, pentru efecte speciale, și nici măcar nu a fost nominalizat în competiția pentru cel mai bun film (premiu câștigat în acel an de ecranizarea filmului gen ‘musical’ ‘Oliver’). Victoria decisivă i-a fost însă acordata de istoria cinematografiei.
Sentimentele mele față de acest film combină dragostea și fascinația. Regăsesc în el curiozitatea și neliniștea în explorare ale lui Kubrick. Îmi pare a fi unul dintre puținele filme în care cineastul, foarte sceptic în legătură cu semenii săi și cu soarta speciei umane, își permite să lase să se întrevadă un filon solid de speranță. Este un film cu foarte puține dialoguri, iar dintre ele, cel mai memorabil și mai celebru este cel dintre om și mașină, dar este formidabil ca expresivitate vizuală și copleșitor din punctul de vedere al muzicii (incluzând compoziții de Johann Strauss, Richard Strauss, Gyorgy Ligetti, Aram Haciaturian). Între porțiunile muzicale – multă liniște. Este o altă descoperire cinematografică originală a lui Kubrick, justificată de legile fizicii, căci în vidul cosmic nu există materie pentru a permite propagarea sunetelor. Chiar și exploziile sunt tăcute. Filosofic, filmul include mesaje consistente despre destinul omenirii și despre locul acesteia în univers, respingând viziunea antropocentrică. Suntem o specie dintre multe altele, luptăm și noi pentru supraviețuire, iar reușita va depinde de modul în care vom ști să cooperăm cu alții, dar și intre noi. Mașinile ne pot fi de folos, însă ele se pot transforma și în surse de pericol. Extratereștrii sunt prezentați nu ca niște monștri amenințători, ci ca niște vecini în Univers alături de care trebuie să coexistăm și de la care avem, poate, multe de învățat. Filmul acesta a schimbat nu numai istoria genului de science-fiction, dar și viziunea despre locul nostru în Univers. Fără el, nu ar fi fost posibile filme ca ‘Solaris’, ‘Star Trek’, ‘Star Wars’, ‘Contact’, ‘Interstellar’, însă nici Stațiile Spațiale Internaționale sau SpaceX.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)