Lumea culturii și a artelor a fost unul dintre cele mai lovite sectoare în acest an dificil, în care omenirea a învățat să se confrunte cu pandemia cauzată de virusul COVID-19. Trauma este profundă, pentru că atinge omenirea dintr-o multitudine de direcții critice. Este vorba despre un dezastru pentru mulți dintre cei care lucrează în acest domeniu și pentru economiile în care cultura reprezintă o sursă de venit considerabilă în bilanțul financiar național. În Franța, de exemplu, peste 1 milion de salariați activează în cultură, iar veniturile aduse de acest sector economiei franceze sunt de șapte ori mai mari decât cele ale industriei automobilistice. Este vorba despre o catastrofă morală și psihologică care afectează felul în care o mare parte a populației își petrece vacanțele și timpul liber. Este vorba despre o pierdere imensă în fluxul educațional. Dintre instituțiile culturale, muzeele sunt dintre cele mai afectate. Peste 90% din muzeele lumii au fost închise în acest an pentru perioade mai scurte sau mai îndelungate. În țări ca Statele Unite se apreciază că o treime dintre acestea nu vor supraviețui economic anului 2020.
Una dintre soluțiile alternative adoptate de multe dintre muzeele lumii este virtualizarea. Nu este un concept nou. Andre Malraux (1901-1976), intelectualul, scriitorul, omul politic și ministrul culturii în guvernul lui Charles De Gaulle, scria în 1947 un eseu numit ‘Muzeul imaginar’. Malraux pleca de la observația că legătura dintre oameni și artă sau cunoaștere prin intermediul muzeelor este un concept relativ nou, specific european, care își are originea în perioada Renașterii, atunci când patronii culturii au devenit și colecționari de obiecte care concretizau și obiectivizau legătura dintre oameni și concepte abstracte cum sunt știința, arta, religia. Nu este singurul mod și nu este neapărat modul obligatoriu pentru a crea aceasta legătură. La mijlocul secolului trecut, Malraux propunea fotografia ca mijloc de comunicare vizuală. Dacă ar fi trăit și ar fi scris eseul său cu 30 sau 40 de ani mai târziu, Malraux ar fi propus desigur Internetul. Încă 20 de ani în plus, aproape de zilele noastre, ar fi folosit termenul de virtualizare. În definitiv, Muzeul său Imaginar (volumele sale despre sculptura lumii au fost lecturi care mi-au aprins imaginația în adolescență) este una dintre primele exemplificări ale conceptului de muzeu virtual din istoria culturii.
Răspunsul instituțiilor amenințate nu a întârziat. Multe dintre muzeele lumii, mai mari sau mai mici, au trecut imediat sau la scurt timp după șocul închiderii porților la versiuni virtuale ale prezenței lor, în spațiul internetului. Modalitățile sunt extrem de diferite, și rezultatele la fel. Ca și în multe alte domenii ale vieții sociale, economice, culturale, pandemia a scos în evidență structuri fragile și a accelerat procese care erau în pregătire, în unele locuri se aflau deja în execuție, însă folosind totul alte resurse și un alt plan de desfășurare și de introducere. Se poate spune că reușitele cele mai evidente au fost înregistrate de acele instituții care de aflau deja în curs de digitalizare și arhivare electronică a comorilor din expoziții și depozite, și care planificaseră deja deschiderea porților în mod virtual, ca un canal alternativ de comunicare, la distanță, cu vizitatorii. Iată un exemplu pe care îl cunosc bine, căci este vorba despre un muzeu din New York pe care l-am revizitat în toamna trecută. Colecția Frick este unul dintre cele câteva muzee de prestigiu care sunt plasate pe 5th Avenue, la est de Central Park, în ceea ce ghidurile turistice numesc ‘Mila Muzeelor’, alături de muzeele Metropolitan sau Guggenheim. Colecția creată de industriașul Henri Clay Frick, în somptuoasa rezidență construită în această zonă exclusivă din Manhattan, este deschisă ca muzeu din 1935 și include opere și obiecte de artă de mare valoare, aparținând unor artiști ca Bellini, Rembrandt, Vermeer, Gainsborough, Goya, sau Whistler. Muzeul moștenește câteva dintre tradițiile impuse de legatar printre care interdicția de a fotografia în interioare și limitarea numărului de vizitatori care se află simultan în clădire. Se poate spune că Frick a prevăzut vremurile în care evitarea aglomerărilor va deveni o condiție sanitară? Probabil că nu, dar a dorit ca vizitatorii să se bucure de condiții optime de vizită și de întâlnire cu arta pe care el o apreciase și o colecționase. Dat fiind că muzeul urma să intre într-o renovare care va dura cel puțin doi ani, actualii curatori au întreprins o acțiunea vastă de digitizare, pentru a crea o replică virtuală a experienței vizitelor. Rezultatul este spectaculos și informația suplimentară obținută prin accesarea expoziției virtuale mi-a completat și îmbogățit experiența vizitei. Am petrecut probabil două ore în muzeu toamna trecuta și de câteva ori mai multe ore completând și aprofundând informația în fata ecranului calculatorului acasă. Când Corona a lovit New York și întreaga lume, Colecția Frick era pregătită. Renovarea clădirii deja începuse, o parte din exponate fuseseră mutate într-o alta clădire pe Madison Avenue, dar vizitele puteau continua virtual, accesând site-ul muzeului. Vizitele virtuale pot fi extinse cu mini-conferințe ținute de experții muzeului, unde sunt prezentate în detalii unele dintre exponatele alese ale colecției. Acestea sunt accesibile pe YouTube.
Venerabila instituție care este British Museum din Londra este un alt exemplu de utilizare multilaterală a canalelor de comunicare cu publicul, devenite posibile prin intermediul Internetului. Care sunt modalitățile prin care putem ajunge virtual, din orice loc al lumii, în vremuri de pandemie, dar și în perioade ferite de restricții la exponatele, arhivele, documentele și cărțile aflate în păstrare de muzeul inaugurat în 1753? Iată câteva dintre ele: tururi virtuale prin sălile muzeului folosind Google Maps; explorarea virtuală a galeriilor și a unora dintre sălile muzeului cu software specializat accesibil de pe site-ul Web; podcasturi; audio-ghiduri accesibile pe YouTube și Apple; explicații ghidate cu experții muzeului filmate și disponibile pe YouTube; arhiva foto on-line a colecției; integrarea a peste 7300 de exponate cu platforma Google Arts and Culture. Ca vizitatori virtuali, putem alege domeniile sau criteriile conform cărora să ne organizăm vizita virtuală: perioada istorică, zona geografică, domeniul științific sau artistic de interes. Putem întrerupe vizita în orice moment și o putem relua după pauza de masă, a doua zi sau la întoarcerea dintr-o călătorie.
Platforma Arts and Culture a lui Google, menționată mai sus, oferă o poartă de intrare într-un univers de informații, imagini, înregistrări și experiențe de realitate virtuală (VR) și realitate extinsă (AR) colectate din peste 2 mii de muzee și peste 10 mii de monumente și obiective culturale și turistice din întreaga lume. Numărul lor este, desigur, permanent în creștere. Obiectivul principal al tuturor acestor instituții a fost în acest an să păstreze legătura cu vizitatorii lor și să ofere programe alternative și modalități educative și de divertisment de calitate celor care au fost obligați să rămână acasă. Dacă este să căutăm o parte bună în situațiile bizare prin care muzeele, dar și vizitatorii, au fost constrânși să treacă în ultimele luni, aceasta ar fi legată de timpul care ne-a fost pus la dispoziție. Pentru o mare parte dintre muzee și instituții de cultură, digitizarea și virtualizarea, chiar dacă exista în planuri, nu era prea sus pe listele de priorități. Pandemia a creat acest timp, a eliberat spațiile muzeale pentru execuția fotografiilor de calitate (absolut necesare experiențelor virtuale) și, mai ales, a scos în evidență faptul că migrația și extinderea spre numeric este nu numai o valoare adăugată, dar poate deveni în momente de criză și un canal vital de comunicații. Nouă, utilizatorilor, ni s-a creat un timp ‘liber’ pe care l-am putut dedica explorării virtuale a unor spații culturale noi, la care nu avusesem niciodată resurse să ajungem fizic. Criza creată de pandemie a constituit însă și un moment de reflecție în legătură cu relația dintre turismul cultural și turismul de masă. O parte dintre măsurile concepute pentru combaterea crizei se pot transforma în măsuri pe termen lung. Cel puțin unul dintre marile orașe turistice ale lumii – Amsterdam – a adoptat în aceasta perioadă un plan de reorganizare a priorităților, pentru a salva centrul istoric de super-aglomerația specifică anilor precedenți și a proteja calitatea vieții locuitorilor orașului amenințați de ‘disneylandizare’, în folosul turismului cultural de calitate.
Ce ne rezervă viitorul? Vor înlocui muzeele on-line și experiențele virtuale de diferite feluri călătoriile și vizitele care implică un contact direct cu știința, arta, culturile lumii? Pentru un răspuns posibil să ne întoarcem la ceea ce spunea Malraux. Colecțiile particulare de curiozități și de arte au fost la început simboluri ale puterii, într-un moment al dezvoltării istorice când a devenit evident faptul că una dintre condițiile poziției dominante în societate este cunoașterea. Muzeele au extins colecțiile regilor și principilor Europei, democratizându-le. Acum suntem martorii unei expansiuni a acestui proces de democratizare prin accesarea internetului din orice punct al planetei. Nu cred însă că muzeele vor înceta să existe. Modelul viitorului pare hibrid. Pandemia va mai dura o vreme și, împreună cu ea, restricțiile legate de numărul de vizitatori, de distanțare, de regulile sanitare stricte. S-ar putea să nu mai vedem foarte curând sau de loc aglomerațiile din jurul portretului Mona Lisei sau al statuii lui David, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Funcțiile de educație, de cercetare, de comunicare instituțională vor continua, și vor exista întotdeauna iubitori de artă doritori de acces direct, poate la prețuri mai mari. Posibil însă să se mai întâmple ceva. Poate că unii dintre copiii, tinerii sau chiar cei mai în vârstă care au fost atrași în timpul pandemiei de accesul virtual la comorile artei și ale cunoașterii oferite de muzee vor veni acum și se vor integra în circuitul cultural. Nu va fi un proces simplu, vor fi necesare investiții materiale și de pasiune, imaginație și dorință de a schimba și de a accepta schimbările. Muzeul imaginar însă are șansa să se extindă și să devină mai cuprinzător, mai divers, mai interesant.
———–
O parte dintre experiențele virtuale discutate în acest articol pot fi accesate la următoarele adrese:
https://www.frick.org/visit/virtual_tour
https://www.frick.org/interact/miniseries/cocktails_curator
https://www.britishmuseum.org/collection/galleries#virtual-galleries
https://www.youtube.com/user/britishmuseum/featured
https://www.britishmuseum.org/collection
https://artsandculture.google.com/
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)