Din postfata cu ‘Multumiri’ a cartii lui Vartan Arachelian ‘La capatul noptii’ aparuta in 2015 in seria ‘fiction Ltd.’ a Editurii Polirom aflam amanunte interesante despre scrierea ei. Este de fapt recuperarea unui produs de ‘literatura de sertar’ scris in doua etape, in anii 1986 si 1988. Cine a trait epoca stie ca multi scriitori practicau metoda in acei ultimi ani ai regimului comunist din Romania, ani in care nu numai ca prabusirea sistemului nu parea evidenta celor care il traiau din interior, dar in care si riscurile exprimarii de opinii opuse ideologiei oficiale erau imense. Un text ca acesta – si ma refer deocamdata doar la continutul ‘subversiv’ nu numai ca nu avea vreo sansa sa fie publicat, dar daca ar fi fost descoperit de Securitate il expunea pe autor unor riscuri reale – incepand cu hartuiri permanente, urmate de pierderea locului de munca, si ajungand pana la pierderea libertatii. Existenta scrierilor literare si a jurnalelor de sertar a avut cel putin o victima in persoana si destinul lui Gheorghe Ursu si a rezultat in cel putin o scriere majora, pentru care unii folosesc (si nu cred ca exagereaza) termenul de capodopera in ‘Adio, Europa!’ a lui Ion D. Sirbu.
Cartea lui Vartan Arachelian are un titlu extrem de ambitios, amintind superba carte a lui Celine ‘Calatorie la capatul noptii’. Nu cred ca este intamplator. Eroul cartii, Valeriu Timisana, este un ziarist ajuns la varsta maturitatii care incearca fara prea mult succes sa schimbe macazul vietii si sa se reorienteze spre literatura si pentru inceput spre teatru, si precum Bardamu al lui Celine este dominat de pesimism si cinism, neincredere in institutii, si vede lumea prin perspectiva unui umor sumbru. Incercarea de schimbare are loc in orasul natal care este Constanta, ceea ce ii prilejuieste autorului-povestitor o intoarcere in locurile copilariei, o recuperare a unora dintre vechile prietenii si o incercare de a intelege tranzitia prin care a trecut locul in cele doua sau trei decenii (pana in anii 80). Constanta devine in cartea lui Arachelian nu doar fundal ci si erou al cartii, si avem ocazia sa aflam multe despre istoria dar mai ales despre legendele care au captusit faptele din istoria orasului de la mare. De exemplu ca isi spunea Micul Paris, comparatie pe care o credeam rezervata de bucuresteni orasului lor de bastina.
Doua sunt sursele de inspiratie care imi par sa fi stat la originea stilului abordat de autor. Reintoarcerea in orasul de bastina seamana cu o expeditie picareasca intr-un spatiu alterat de timp si bantuit de umbrele unora dintre cei pe care i-a cunoscut si de personaje noi, colorate, ciudate, ale caror logica nu se descifreaza imediat si cu usurinta. A doua sursa sunt romanele lui Ilf si Petrov – absurdul combinat cu ideologia, intr-o lume care isi cauta matca dupa furtuna sociala a revolutiei, totul descris cu tenta comica. Daca la Ilf si Petrov insa ramane disponibila o doza de optimism, caci autorii se prea poate sa fi crezut inca in justetea caii socialiste, in proza lui Arachelian de la sfarsitul deceniului noua al secolului trecut, dupa 40 de ani de inginerie sociala, nu mai ramane loc decat pentru cinism.
sursa http://www.libris.ro/la-capatul-noptii-vartan-arachelian-POL978-973-46-5766-7–p947640.html
Constanta istorica traieste in umbra marelui Ovidiu si cateva dintre cele mai bune pagini ale cartii descriu urmele lasate de poetul exilat in eposul local.
‘Cine n-a avut la tinerete cartea lui Ovidiu n-a avut parte de multe bucurii in viata. Da, ai carte, ai parte. Dar de unde sa o procuri cand la latina esti nevolnic, element muncitoresc? Cel mult incepator, iar o traducere la indemana nu e oportuna, caci in loc sa-i faca pe tinerii bonjuristi obsedati de cresterea indicelui demografic, ii inzestreaza cu aripioare gratie carora zboara din floare in floare. E si asta un adevar: ca sa reusesti in ceva, nu trebuie sa tii mortis sa ramai prizonierul unei singure flori. Dar ca sa ajungi la un foarte mare spor de populatie, urmasii lui Ovidiu din Italia, ca si cei din “Micul Paris”, il citesc pe poet in original, doar cartea care ii invata cum sa se asocieze si sa persevereze adica sa duca treaba pana la capat si sa nu faca dintr-un baiat si o fata doi tovarasi de idei, care-si disputa in pat paternitatea unei inovatii care sa duca la cresterea productivitatii muncii, si nu a populatiei; nu tovarasi fideli ai unui drum lung si sterp.’ (pag. 41)
Ocupatia sovietica si ideologizarea comunista sunt simbolizate prin pataniile unui personaj coborit parca direct din cartile lui Ilf si Petrov pe nume Biruintikova, a carei figura erotica-dominatoare ii bantuie eroului amintirile dincolo de adolescenta precoce. Amintirile din anii 50 includ romanele eroice de spionaj anti-imperialist ale vremii intre care la loc de cinste se afla ‘JVC trece cortina’, carte pe care probabil si-o amintesc inca cei din generatia mea si cei putin mai copti decat mine. Meseria de spion devine de altfel o constanta atat a inceputului perioadei comuniste, cat si a anilor de apus in care se desfasoara actiunea cartii.
‘Grea misie nu e doar spionajul, ci si cea a scriitorului care trebuie sa treaca pragul dilemei dintre aparenta si esenta. De fapt, care e acel ceva care defineste menirea celor doi in diviziunea sociala a muncii? Sau care asociaza spionajul cu fictiunea? Mai aproape de spion, gandea scriitorul Valeriu Timisana, decat gazetarul care fusese, desi amandoi fideli marxism-leninismului, primei lui/lor iubiri filosofice.’ (pag. 69)
Am rezonat mai putin la aventurile ciudate ale eroului in barul de nopate in care intalneste o galerie de personaje ciudate precum seful de sala si maestru combinator, magicianul, sau cei doi frati ciobani din Fagaras ajunsi pe litoral intr-o inexplicabila si inexplicata transhumanta. Este un fel de galerie felliniana, dar putin inchegata si al carei sens, daca exista, mie mi-a ramas obscur.
- sursa http://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-vartan-arachelian-trei-volume-de-carte-lansate-la-constanta-127893
O ultima referinta istorica aduce in paginile cartii episoade din perioada ocupatiei germano-bulgare din perioada Primului Razboi Mondial intr-o Constanta multi-nationala si multi-culturala, dar in primul rand balcanica in esenta, un balcanism care nu inceteaza sa-l uimeasca pe generalul prusac Mackausen:
‘Uitand ca Prusianu e puntea lor de legatura, incepura sa-i explice fiecare in limba lui. romaneste, turceste, nemteste, armeneste si greceste, in aromana si in rusa, in idis si in tiganeste, adica in indiana … Turnul Babel se mutase in salonul lui Mackensen, incat acesta crezu ca in sfarsit visul Germaniei, “Deutschland, Deutschland uber alles” incepe sa devina realitate.’ (pag. 204)
Paginile acestea de comedie internationala fac parte si ele dintre perlele, nu putine, ale acestei carti. Ceea ce lipseste insa ansamblului este un fir epic clar, care sa lege interesantele episoade disparate, si o galerie de personaje care sa depaseasca pitorescul si ne ramana in memorie sau sa ne faca sa ne pese de destinul lor. Proza lui Vartan Arachelian sufera si de o verbozitate cateodata opaca, ceea ce ingreuiaza uneori lectura, am fost nevoit de cateva ori sa citesc unele propozitii de doua sau trei ori, caci ajuns la sfarsitul frazei uitasem inceputul. Cartea are mai putin de 250 de pagini, dar mi-a parut a fi mult mai lunga. Capitolul de incheiere include o cursa nebuneasca cu o trasura care aproape se prabuseste in dezastru de pe o faleza, in mare. ‘La capatul noptii’ nu esueaza in dezastru, dar nu reuseste nici sa fie cartea de exceptie care ar fi putut fi.