‘Am scris atit cit m-au tinut puterile despre breasla mea. Intre altele, am publicat in Romania Literara un articol de aproape doua pagini despre ce inseamna “A fi ziarist in Romania”. Am spus acolo lucruri pe care, din cite stiu, nu le-a mai dezvaluit nimeni pe meleagurile dimbovitene. Am sustinut si sustin ca este profesia ai carei truditori au evoluat cel mai mult dupa 1989.’ (pag. 213)
Putem fi de acord cu ultima afirmatie sau putem argumenta ca mute alte profesiuni au trecut prin schimbari si mai radicale in ultimii 23 de ani, iar altele nici nu existau pe atunci, dar nu putem nega miezul de adevar in ceea ce priveste reinventarea profesiei de ziarist in conditiile libertatii subite a cuvantului traite de intreaga societate romaneasca, dar si a haosului social si economic de dupa 1989, ca sa nu mai vorbim de avansurile tehnologice pe care breasla le-a acumulat in aceasta perioada. Si in carte este evidenta schimbarea totala a vietii de ziarist, de la entuziasmul, improvizatia, invatatul din mers al meseriei la inceputul deceniului ultim al mileniului 2, la profesionalismul, accesul imediat la informatie, dar si rutina combinata paradoxal cu instabilitatea locurilor de munca inscaunate pe la mijlocul primului deceniu al mileniului 3 cand se termina practic periplul de 15 ani al eroului real-inventat al cartii lui Tudor Calin Zarojanu.
source http://www.cristea-enache.ro/25-03-2012-literatura-de-azi-tvr-cultural-26-martie-20-00/
‘Mass Media Insider’ este marturia unui insider care nu isi asuma complet aceasta conditie. Motivele imi sunt incerte si efectul este amestecat. Cartea descrie cresterea profesionala unui personaj devenit in mod aproape accidental ziarist in perioada de inceput a tranzitiei, personaj fictiv dar cu o biografie identica cu cea a autorului (convenabil prezenta pentru cititor spre comparatie pe marginea interioara a primei coperte). Personajele cartii sunt toate personaje reale (nu sunt sigur dar am impresia ca nu exista niciun personaj total fictiv in carte), majoritatea poarta nume codificate in mod cat de poate de transparent, pastrand cu rigurozitate initialele numelor. Este cazul tutoror colegilor de breasla, dar si al unora dintre politicieni, in timp ce altii sunt descrisi sub numele lor reale. Codificate apar si numele publicatiilor si altor institutii de mass-media unde se perinda eroul ziarist dar si aici codificarea este transparenta: ‘Flacara’ devine ‘Lumina’, ‘Cotodianul’ devine ‘Zilnic’, etc. Deci, de ce? Sincer sa fiu nu stiu, poate ca Zarojanu a vrut sa evite discutarea cartii sale ca o marturie care in vreun fel ‘tradeaza’ breasla, poate ca i-a fost mai comoda pozitionarea in zona semi-fictiunii, unde abaterile mai mult sau mai putin minore de la exactitate sunt scuzabile, poate a dorit sa adauge inca o carte la lista sa de carti de fictiune, poate niciunul din aceste motive sau o combinatie a tuturor.
Dezvaluiri explozive nu face Zarojanu in aceasta carte. Sincer sa fiu ma asteptam la mai multe amanunte mai de esenta despre trusturile de presa, influenta magnatilor, conexiunile politice. Putine am gasit din acestea, si la tonul destul de general. De exemplu, o proaspata capitalista editoare de jurnal confruntata cu adversiunea birocratiei pe la inceputul deceniului 90 izbucneste:
‘Inainte stiai ca suni un secretar de Partid si si se rezolva!!
Ce nu se prinsese ea era ca si acum erau sunati secretarii de partid, numai ca la alte numere pe care nu le avea.’ (pag. 33)
Sau despre libertatea de exprimare cam in aceeasi perioada:
‘Abstractie facand de titluri si corecturi (inclusiv stilistice), sefii nu umblau pe text, nu existatu subiecte interzise, nici subiecte comandate. Un articol prost scris fie nu aparea, fie era dat la refacut, dar nimeni nu spunea: “Nu e bine sa scriem despre asta.” Iar continutul si structura fiecarui numar erau exclusiv la latitudinea redactiei. Da, domn’e, stiu, e SF. Uite cum zicem: am avut eu bafta asta sa lucrez in singurul loc din presa mioritica in care se intimpla asa. Acum e mai bine?’ (pag. 54)
Urmarim deci in paralel dezvoltarea presei romanesti ca si dezvoltarea profesionala a autorului-erou (camuflat si el in spatele unui foarte subtire si neverosibil pretext). Barack-Zarojanu lucreaza in cei cam 15 ani acoperiti de relatarile din carte in presa cotidiana, saptamanala si lunara, in agentii de presa si la radio – abordeaza meseria din toate unghiurile si la toate nivelele, de la intrus amator, la reporter, ziarist de opinie, redactor-sef, editorialist. In aceeasi perioada presa romaneasca traieste evolutia de la formele clasice ale secolului 20 la comunicarea internetica, telefoanele mobile si accesul imediat si nelimitat la informatia bruta, de la redactiile improvizate la sediile moderne. Ceea ce ramane constant si evident in tot parcursul lecturii este pasiunea autorului fata de meserie, solidaritatea si respectul fata de colegii de breasla (desi nu lipsesc complet impunsaturile si micile reglari de conturi cu persoane si personaje sumar ascunse de mastile transparente ale pseudonimelor).
source http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolAllCat/7/7345
Marturisire personala – sunt un pasionat de presa. Plecat din Romania in 1984 am urmarit cu interes deosebit trezirea la viata a presei romanesti si apoi evolutia ei in anii de dupa 1989. Cartea lui Zavoranu avea toate premizele sa ma pasioneze, dar din acest punct de vedere reusita a fost doar partiala. Problema principala pentru mine a fost lipsa unor linii directoare si a unor delimitari mai ferme in descrierea structurilor mediei romanesti. Pana la un punct au fost interesante relatarile din redactii, am savurat si eu descifrarile de portrete si descrierile peregrinarilor prin redactii, a vanzolelilor, intrigilor, rasturnarilor de situatii. De la un moment in colo au inceput sa se repete, si aici apare problematica raportului fictiune-realitate din carte. Daca personajele, ziarele si revistele ar fi fost identificate sub numele lor real, repetarile acumulate ar fi parut firesti – realitatea nu este obligata sa creeze o balanta estetica. Ficiunea insa da, si ca opera de fictiune ‘Mass Media Insider’ este repetitiva, si pe la al optulea din cele 13 capitole am inceput sa ma cam plictisesc.
Cele mai bune pagini ale cartii mi s-au parut unele dintre cele nelegate direct de subiectul principal. Primul capitol, pre-‘revolutionar’ are savoarea unor episoade din ‘Amintirile din Epoca de Aur’ ale lui Mungiu. Capitolul despre ‘Colegii mei, academicienii’ ar merita sa devina o carte de sine statatoare. Stilul neformal in care este scrisa cartea invita cititorii sa nu o ia prea in serios, dar am impresia ca atunci cand va fi scrisa istoria presei si comunicarii mass media din Romania de dupa 1989 cartea lui Zavoranu nu va lipsi din bibliografii.