A vizitat Israelul in aceasta saptamana Radu Ioanid – directorul arhivelor Muzeului Holocaustului din Washington, DC (titlul in engleza este Director International Archival Program Center for Advanced Holocaust Studies) si autorul cartii ‘Rascumpararea evreilor’ (The Ransom of the Jews). Din pacate intalnirea de la ICR – Tel Aviv a avut loc in timpul saptamanii mele de lucru si nu am putut ajuge la ea. Dat fiind ca vizita lui Ioanid este mentionata pe liste de discutii internetice, reiau aici notele mele de lectura dupa citirea cartii in 2006.
Multumiri Sabinei Felix, pentru recuperarea textului din arhivele Prieteniei.
source www.goddreads.com
Am vizitat Muzeul Holocaustului din Washington, DC acum exact un an,
in zilelel cand muzeul implinea zece ani de la deschidere. Vizitele in
aceste lacasuri ale memoriei teribilului sunt intotdeauna extrem de
greu de trait emotional pentru mine, ca si pentru multi dintre cei
care apartin primei generatii de supravietuitori ai Holocaustului.
Muzeul din Washington mi s-a parut a avea o detasare, poate datorita
distantei si un monumentalism, poate datorita locului (situat printre
Muzeele Smithsonian, si zona edificiilor strivitoare ale puterii
federale americane) care este strain altor locuri similare in Europa
si Israel. Si totusi poate tocmai detasarea si monumentalismul sunt un
ambalaj care da mai multa veridicitate si credibilitate istorica
ororilor care se pot povesti si documenta, dar nu se pot intelege.
Am mentionat acest fapt pentru ca Radu Ioanid, autorul cartii ‘The
Ransom of the Jews – The Story of the Extraordinary Secret Bargain
between Romania and Israel’ publicata in engleza de Ivan D. Ree este
directorul arhivelor acestui muzeu. Faptul este mentionat pe coperta,
si aceasta impreuna cu prefatarea si postfatarea cartii de catre Elie
Wiesel si Ion Pacepa, dau cartii o greutate dincolo de semnificatia
pur documentara.
‘The Ransom of the Jews’ se citeste extrem de usor, cred ca va fi greu
de lasat din mana chiar si de cei care nu sunt atat de apropriati de
evenimentele si perioada descrisa in carte. Subiectul principal –
acordurile incheiate inre Israel si Romania pentru a permite emigrarea
evreilor romani spre Israel – este incadrat si pus in perspectiva
istorica a politicii romanesti fata de evrei dinainte si din timpul
celui de-al doilea razboi mondial si aceste capitole pe cat de
succinte sunt bine scrise si par excelent documentate.
Documentar am aflat o seama de lucruri noi. De exemplu, ca acest gen
de acorduri era practicat de Romania comunista de inceputul anilor 50,
ca Ana Pauker a jucat un rol, si ca refacerea industriei petroliere
romanesti, jefuita de germani si de sovietici a fost legata de acest
gen de ‘comert’. Apoi, inceputul acordurilor de emigrare mai oficiale
a avut aprobare de la nivelul cel mai inalt, inclusiv Ben Gurion si
Hrusciov, care in 1958 inca controla partial politica Romaniei.
Radu Ioanid - sursa: www.old.cotidianul.ro
Mi s-a paruit reusita si analiza psihologica facuta unora din
personajele implicate in aceasta drama istorica. Reintalnirea Anei
Pauker – comunista inversunata din perioada stalinista a istoriei
romanesti cu fratelei ei, sionist convins venit sa o viziteze din
Israel este perceputa ca o intalnire intre doi frati despartiti de o
prapastie ideologica dar asemanatori prin credinta si devotamentul
fiecaruia dintre ei in propriul ideal.
Capitolele dedicate epocii lui Ceausescu sunt informative dar tocmai
ele nu aduc foarte multe date noi. Cred ca Pacepa a povestit deja
esentialul in ‘Orizonturi rosii’. Informatia este pusa in perspectiva
altor acorduri similare incheiate de Romania cu Germania de exemplu
pentru emigrarea cetatenilor de origine germana din Transilvania, dar
nici acestea nu sunt chiar noutati senzationale.
Sursele de informatie ale cartii sunt in principal studii istorice
publicate in special dupa 1990, si documente din arhivele romanesti si
ale organizatiilor evreiesti americane, autoritatile israeliene fiind
foarte discrete inca in legatura cu aceste aspecte istorice. Cred ca fac foarte bine de
altfel, caci daca Romania si-a deschis portile emigrarii libere dupa 1989,
mai sunt probabil inca tari unde libertatea evreilor si dreptul lor de
a ajunge in tara lor trebuie inca sa fie ‘cumparat’ prin diferite
mijloace. Din partea israeliana cel mai detaliat interviu se pare ca
l-a data Shlomo Leibovici Lais, mai sunt citate si interviuri cu
cativa dintre ambasadorii Israelului in Romania de-a lungul anilor.
Prefatata lui Elie Wiesel, si postfatata lui Pacepa, ca si moto-ul
cartii dramatizeaza istoria peste ceea ce indica faptele, dupa parerea
mea. In definitiv, Israelul a facut ceea ce trebuia sa faca – adica
orice – pentru a salva evreii din comunitatea romaneasca si a-i aduce
in Israel. Nu pot condamna total nici Romania, tara abandonata de
occident in sfera de influenta sovietica, avida dupa mijloacele
economice si parghiile politice necesare pentru a-si dobandi
independenta, cel putin in mod partial. Din carte reiese clar ca
acordul de ‘vanzare a evreilor’ nu a fost unic nici pentru Romania,
care a avut acorduri similare de rascumparare pe bani a propriilor
cetateni cu Germania, si nici pentru Israel, care a platit bani pentru
‘alya’ (emigrare spre Israel) altor tari est-europeene si Etiopiei.
Desigur, acest tip de ‘comert’ a fost posibil datorita incalcarii de
catre Romania comunista a dreptului fundamental de libera circulatie a
cetatenilor sai, dar aceasta este numai una dintre incalcarile
drepturilor omului care s-au petrecut in toate tarile comuniste, fara
legatura directa cu fenomenul emigratiei ‘platite’ spre Israel.
In cele din urma, ceea ce este important, cred eu, este ceea ce a scris si
Andrei Codrescu in recenzia sa. Israelul a platit pentru libertatea mea, a
lui, a multor sute de mii de evrei din Romania. Datorita cestor
acorduri majoritatea evreimii romanesti iesita din Holocaust a ajuns
in Israel si in alte tari ale lumii libere, mai devreme sau mai
tarziu. Povestea asta are multe aspecte, o parte din ele detaliate de
cartea lui Ioanid, dar acesta mi se pare aspectul esential.