Carte: Radu-Ilarion Munteanu – Prequel

‘… constientizarea a doua stari ce mi-au devenit proprii, fie si consecutiv, scrisul si calatoria trebuiau cumva conexate. Iar conexiunea o face tocmai aceasta carte. … la urma urmei ce este: e prequel al calatoriilor sau prequel al cartilor de calatorie? Sau si una si alta?’ (pag. 70-71)

Aceasta carte foarte personala – aparuta la Editura Vremea, 2012 cu o prefata a lui Liviu Antonesei – descrie o stare de spirit comuna multora dintre cei care apartin generatiilor care si-au trait copilaria si tineretea (sau o parte din ea) in perioada comunista. Astazi, cand granitele Europei sunt deschise si cand in multe tari ale continentului romanii pot intra sau trece sau ramane pentru o buna bucata de vreme doar pe baza card-ului de identitate, unii nu stiu si altii au uitat ca pana acum 24 de ani dreptul fundamental la libera circulatie era refuzat majoritatii romanilor, ca locuri ca Paris sau New York le erau la fel de accesibile ca si planeta Marte, si ca simpla placere a unei vacante sau calatorii turistice sau simplul act al unei calatorii profesionale in strainatate erau vise pe care doar unii il implineau (cu noroc, cu pile, cu mita, cu compromisuri) odata sau de doua ori in viata. In absenta acestei libertati fundamentale multi romani isi construisera spatii libere interioare pe care le populau cu cunostiinte uneori fabulos-enciclopedice despre lunea din afara granitelor, cunostinte bazate pe lecturi sau pe relatari ale celor norocosi sa fi ajuns in spatiile mitice ale strainataturilor. Am trait si eu asemenea experiente. Cand destinul mi-a suras si in 1989 am ajuns pentru prima data la Londra, si apoi in 1991 la Paris cunosteam orasele mai bine decat multi localnici din lecturi, din vise si mai ales din povestirile celor doua exceptionale profesoare de limba engleza (doamna sau domnisoara Ghinopol) si de limba franceza (doamna Cernescu, mama regizorului) care alaturi de conjugarile metodelor Eckersley si Mauger isi petrecusera timpul lectiilor particulare platite de parintii mei povestindu-i copilandrului ochelarist care eram eu despre strazile, monumentele, raurile, istoria, muzeele si oamenii Londrei si Parisului. Fusesem la Westminster Abbey si la Louvre in vis cu mult inainte de a ajunge fizic acolo. Am avut deci si eu prequel-uri la calatoriile mele.

sursa www.edituravremea.ro/prequel‎

Prequel constituie o lectura complementara a cartilor de calatorie ale lui rim. Apropos, voi fi scuzat daca voi folosi numele sau internetic in aceasta pseudo-recenzie, imi permit sa o fac nu numai deoarece este mult mai scurt decat numele sau complet, dar si pentru ca ii sunt prieten si partener de dezbateri internetice cordiale, dezbateri in care de altfel se intampla sa fim de multe ori in dezacord in legatura cu cate un subiect sau altul. Vedeti in asta si un fel de disclaimer – orice pretentie de obiectivitate trebuie privita in acest caz cu suspiciune. rim a scris pana acum doua carti de calatorie sau despre calatorii reale – despre una dintre ele am scris si eu. Sunt carti interesante si diferite de multe alte jurnale de calatorie, caci rim este un calator diferit de multi alti calatori si un scriitor diferit de autorii multora dintre cartile genului. Acest volum care pare mult mai dens decat cele 100 si ceva de pagini ale sale cuprinde materialul care ne ajuta intr-o oarecare masura sa intelegem cum s-a format calatorul si scriitorul rim, care i-au fost experientele cognitive si educationale si durerile de crestere prin care a trecut inainte de a se imbarca in primul autocar pentru prima sa calatorie.

Coperta cartii a carei autoare este Silvia Colfescu si care mi-a placut mult reprezinta un montaj a doua fotografii care par a fi fost facute in contre-jour, dar citind cartea realizezi ca este vorba despre un contre-jour temporal. Una dintre fotografii il reprezinta pe copilul care priveste spre noi sau poate spre viitor cu bunatate dar si cu o doza de scepticism ascunsa in spatele unui inceput de zambet. Copilaria este taramul in care au loc primele prequel-uri ale lui rim, taramul in care o schimbare de domiciliu sau o vacanta la munte se transforma in experiente cu dimensiuni de epopee, antrenamente pentru confruntarile viitorului calator cu noul, diferitul si mai ales ascunsul care il vor astepta in peregrinarile viitoare. In al doilea plan al copertei doua doamne sau domnisoare cu frumuseti de clasa si aparate de fotografiat stereotipice la gat ne introduc in dimensiunea cunoasterii feminitatii, in raportarea copilului si adolescentului la fetele mai mult sau mai putin accesibile care ii apar in drum, in invatarea metodelor de apropiere si atragere a atentiei si descoperirea tacticii de a transforma slabiciunilor in atuuri in asemenea situatii.

Cateva cuvinte despre stil. Cititorul care a citit cel putin una dintre celelalte vreo zece carti in diferite genuri publicate de rim, sau barem a participat in discutii internetice sau facebookiste (sunt sigur ca nu eu am inventat acest barbarism) cu el nu va fi surprins de stilul sau oral si in plus va cunoaste o parte dintre personajele reale sau imaginare prezente in viata sa (cu diferitele sale dimensiuni) si reprezentate in scris uneori de nume de cod. Daca insa aceasta este prima carte a lui rim pe care o cititi, va lua un timp pana cand veti sesiza si va veti antrena in stilul semi-oral al autorului, care uneori da impresia unei transcrieri dupa dictafon:

‘Acest al doilea drum real avu doua puncte comune cu primul. Doua am spus? Eroare! Trei. Unul dintre firele rosii ale povestii trece si prin acest al treilea punct. E aici o capcana, domnilor presedinti. Primele doua tin de itinerar.’ … etc. (pag. 33)

Marturisesc ca m-am obisnuit cu stilul si imi place. Mai niciodata in proza lui rim cuvantul care urmeaza nu este cel pe care il astepti (uneori chiar este un regionalim care te trimite la dictionare, sau chiar un adaos personal la tezaur) si nici fraza care urmeaza nu are exact structura pe care o cer retetele de literatura ‘clasica’. Cea mai mare parte a cartii incearca o detasare aparenta prin folosirea persoanei a treia (sunt si exceptii, putine si bine punctate). Referintele culturale – lecturi si filme – abunda si complementeaza informatii si carti (altele decat cele de calatorie) din bibliografia lui rim, si deschid cred apetitul pentru cautarea si citirea acestora;  misiune care de altfel nu este deloc usoara, caci rim si-a risipit roadele eforturilor sale publicistice intre multe si obscure mici edituri (lucru semnalat si de Liviu Antonesei in prefata). Adaosul cel mai important este insa cel al marturisilor personale, care completeaza imaginea intelectualului si a omului.

‘Acest text nu e, in niciun caz, o autobiografie cu uz psihanalitic, ci o selectie pe criteriul preidentificarii unor surse punctuale ale conditiei, devenita perena, de calator. (pag. 44)

Caci odata deveniti calatori, ramanem pentru totdeuna calatori. Vremea prequel-urilor a trecut.