‘Spioana’ aparuta in 2016 in colectia Humanitas-fiction este prima carte a lui Paulo Coelho pe care o citesc. S-ar putea sa fie si ultima. Scriitorul brazilian se bucura de o imensa popularitate in lume, si este suficient de cunoscut si in Romania pentru ca Humanitas sa ii dedice o serie de autor, in care a aparut si aceasta carte tradusa din portugheza de Simina Popa. Mie genul de carti caruia ii apartine ‘Alchimistul’ nu imi spune prea mult, si l-am evitat pe Coelho pana acum. ‘Spioana’ insa m-a atras si ca tematica, si datorita personajului principal al cartii, fascinanta dansatoare Mata Hari, judecata, condamnata si executata pentru spionaj in 1917. I-am dat deci lui Coelho o sansa.
Au aparut in ultimii ani multe carti dedicate primului razboi mondial, atat carti de fictiune cat si lucrari istorice, si interesul este pe deplin justificat dincolo de marcarea aniversarii unui secol de la izbucnirea conflagratiei. Din multe puncte de vedere este o perioada similara celei pe care o traim. Continentul european si intreaga planeta nu suferise de mai multe decenii conflicte majore, si puterile zilei se aflau in relatii de aparenta amicitie care ascundeau insa tensiuni si conflicte de interese uriase, multe dintre ele bazate pe traditii istorice de animozitate intre natiuni si curente religioase. In aceasta Europa a pacii aparente, mai precis in Olanda, se naste in 1875 cea care avea sa devina o personalitate extrem de vizibila a lumii artistice si mondene a Europei acelor vremuri. O supervedeta a epocii, daca vreti.
Dupa un prolog care de fapt este un epilog (executia dansatoarei – spioane) Coelho revine in timp la inceputurile biografiei Margarethei Geertruida “Margreet” MacLeod pe numele ei adevarat. Caracterul si modul de comportament sunt descrise ca fiind determinate de doua incidente traumatice ale tineretii – un viol suferit ca eleva din partea directorului scolii si sinuciderea publica a unei sotii de ofiter in Indonezia unde ajunsese in urma unui mariaj cu un ofiter scotian care avea drept scop iesirea din atmosfera lipsita de perspective a vietii in micul orasel olandez unde se nascuse. Stilul lui Coelho in aceasta parte a cartii se bazeaza pe un presupus jurnal scris in inchisoare, in care eroina isi descrie trairile in stil mai degraba post-feminist a la secolul 21, cu insertii retorice de dialog de genul:
‘Am luptat pentru aceasta dragoste din toate puterile mele, dar ele s-au sfarsit azi. Piatra care apasa pe inima mea a ajuns de marimea unei stanci care nu o mai lasa sa bata. Si inima mea, cu ultima ei zvacnire, mi-a spus ca exista si alte lumi in afara de asta, unde nu trebuie sa implor pentru compania unui barbat care sa umple golul atator zile si nopti.’ (pag. 44)
sursa http://www.librariabucuresti.com/titlu-Spioana-In_curs_de_aparitie-Paulo_Coelho-_Humanitas_–19744.htm
Partea a doua a cartii este povestita tot la persoana intai, descriind ascensiunea sociala si reusita cacialmalei artistice care a fost Mata Hari – dansatoare si prostituata de lux in protipendada sociala si artistica a Frantei. Desi cartea este descrisa ca ‘roman bazat pe fapte reale’ intervine aici un element de deus ex machina putin plauzibil cu intalnirea pe o banca in Jardin des Tuileries dintre tanara ajunsa la Paris doar cu o scrisoare de recomandare de la un ‘client’ olandez in buzunar si Monsieur Guimet (da, cel cu muzeul) care este intamplator si destinatarul scrisorii. Este inserata aici si o intalnire cu doi prieteni artisti (si tot straini) din boema pariziana care se dovedesc a fi afemeiatul si plinul de sine Pablo Picasso si mult mai seriosul Amedeo Modigliani, care ii da dansatoarei si sfaturi profunde in ceea ce priveste destinul artisttilor:
‘Aflati ce va doriti si incercati sa va depasiti asteptarile. Imbunatatiti-va dansul, pregatiti-va mult si alegeti un tel foarte inalt, greu de atins. Fiindca asta e misiunea artistului: sa-si depaseasca propriile limite. Un artist care vrea putin si reuseste sa obtina putinul acela este un artist ratat.’ (pag. 78-79)
Dorinta de a se afla in centrul atentiei, chiar si dupa ce apogeul artistic si probabil si cel al farmecului feminin trecusera par a fi principalele motive pentru care Mata Hari hotaraste exact in saptamanile dinaintea izbucnirii razboiului sa calatoreasca la Berlin, si sa accepte contactele cu serviciile de spionaj germane. Atasata fata de Franta, ea va dezvalui imediat serviciilor franceze cele intamplate, devenind fara sa fie prea constienta de ceea ce se intampla o piesa de nu prea mare importanta in complexele jocuri de strategie intre serviciile secrete ale celor doua tari devenite inamice. Ca spioana dubla (desi nu a transmis nicicand vreo informatie de valoare vreuneia dintre parti) a fost usor sa cada in capcana si sa fie folosita in final pentru un macabru scop propagandistic.
sursa http://onedio.co/content/15-outstanding-quotes-from-paulo-coelho-10876
Partea a treia a cartii schimba aproape complet stilul. Se deschide cu un ‘mug shot’ al unei femei de varsta mijlocie, banala, cu o privire nelinistita. Continua cu o combinatie intre documente (poate originale, poate imaginate) si marturiile avocatului spioanei, care nu pare a fi fost prea eficient in a-i evita destinul, dar era (cel putin asa este descris in carte) perfect constient de ceea ce se intampla. Francezii aveau nevoie macar de o victorie propagandistica in razboiul a carui soarta nu parea sa se incline de partea Republicii Franceze nici dupa doi sau trei ani de lupte aprige sau de uzura in transee. Capturarea, judecarea si executia unei spioane germane, si inca o personalitate cunoscuta si cu moralitate dubioasa era o diversiune propagandistica perfecta.
‘Poporul nu poate sa se gandeasca numai la mortii de la Verdun, Marne, Somme, ci trebuie sa i se distraga atentia cu o victorie, oricare ar fi ea.’ (pag. 155)
‘Intr-un razboi prima victima este demnitatea umana. Intemnitarea ta, cum am mai spus, era necesara pentru a dovedi destoinicia militarilor francezi si pentru a devia atentia de la miile de tineri care cadeau pe campul de lupta. Pe timp de pace nimeni nu ar fi luat in seama astfel de deliruri pe post de dovezi. Pe timp de razboi insa, acestea au fost tot ce i-a trebuit judecatorului ca sa te poata inchide de pe o zi pe alta.’ (pag. 165)
Portretul Matei Hari prezentat de Coelho in ‘Spioana’ este consistent cu cele publicate in carti de istorie si biografice aparute in ultimul deceniu. Departe de a fi o spioana de avengura, sau poate departe de a fi spioana. Coelho insa supraliciteaza asemanand destinul dansatoarei cu cel al lui Dreyfuss, chiar creaza o continuitate atribuindu-i sefului serviciilor de spionaj franceze raspunzator principal in inscenare, un rol si in cazul Dreyfuss petrecut cu doua decenii inainte. Retorica specifica literaturii ieftine domina din nou in marturiile fictive atribuite avocatului:
‘… am luptat pentru a-ti salva viata si, in cele din urma acum, cand am posibilitatea de a scrie o carte in care sa povestesc nedreptatea a carei victima ai fost pentru pacatul de a fi femeie, pentru pacatul major de a fi libera, pentru pacatul urias de a te dezbraca in public, pentru pacatul primejdios de a avea legaturi cu barbati a caror reputatie trebuia aparata cu orice pret.’ (pag. 174)
Nu stiu daca ‘Spioana’ reuseste sa o reabiliteze pe Mata Hari, dar sigur nu reuseste sa-l reabiliteze pe Paulo Coeho ca scriitor important in ochii mei. Asa cum am spus, a fost prima mea intalnire cu scrisele lui Paolo Coelho. Marturisesc ca lectura ei nu ma determina sa ma grabesc sa recuperez handicapul creat prin necitirea cartilor precedente, si nici nu voi astepta cu sufletul la gura viitoarele carti ale scriitorului.