Cu ‘Viata lui Kostas Venetis’ (Cartea Romaneasca, 2011) Octavian Soviany da literaturii romane o carte nepereche. Cine ia in mana aceasta carte si se cufunda in lectura ei nu va putea ramana indiferent. De la primele pagini este evident ca lumea si eroii imaginati de Soviany, stilul scrierii si atmosfera in care au loc povestirile intretesute care construiesc aceasta carte au o consistenta si o expresivitate neobisnuite. Unii cititori se vor simti poate respinsi de acest univers cu miasme de putrefactie si luciri de pacat si vor abandona repede lectura. Chiar si acestia nu vor putea uita cartea aceasta.
Eroul care da numele cartii se naste in Grecia renascuta dupa eliberarea de sub dominatia turceasca, dar faptele eroilor independentei elene vor ramane pentru el in fundal si vor fi amintite doar ca un model de justete respins de insasi structura damnata a personajului.
‘Dumnezeu ne alcatuieste pe unii drepti, iar pe altii stramb si schimonositi. Dar cum ar iesi la lumina dreptatea daca n-ar exista nedreptatea si cum s-ar putea recunoaste cele frumoase altminteri decat prin felul in care se deosebesc de cele schimonosite?
De mic copil, eu, Kostas Venetis, m-am cunoscut stramb si stramb am ramas pana la batranete.’ (pag. 14)
Blestemat din nastere si predestinat pacatului, personajul lui Soviany va parcurge o lume care geografic se desfasoara cititorului de la Grecia satelor sarace si a calugarilor de la Muntele Athos, trecand prin Stambului descompunerii Imperiului Otoman, prin campurile de razboi ale Plevnei, prin Bucurestiul imediat dupa razboi, decadent si asteptandu-si Craii, trecand Carpatii mocanilor, in capitalele intrigilor Europei si sfarsindu-si destinul in Venetia miasmele mortii. Merita insa examinata structura cartii. Cele cinci capitole au nume de inspiratie cabalistica ‘Picioarele’, ‘Pantecele’, ‘Inima’, ‘Capul’, ‘Coroana’ care par a sugera o constructie care are un tel, o directie. In fiecare dintre ele insa se repeta acelasi tipar narativ, intreaga carte este de fapt o poveste narata care cuprinde in ea alte povesti narate, si asa mai departe, cateodata in cateva nivele suprapuse – aici mai degraba infloriturile structurale amintind arabescurile Seherezadei. Nimic nu este insa basm in structura personajelor lui Soviany, de multe ori pare ca naratorul este acelasi personaj damnat, dedicat raului si destinat pedepselor eterne.
sursa http://andreiruse.ro/castiga-romanul-viata-lui-kostas-venetis/
‘Eram stricat, stricat pana-n maduva, la fel de stricat ca si putoarea blestemata care ma zamislise si nici macar nu puteam gasi in stricaciunea mea vreo pricina de placere’. (pag. 329)
Filozofia eroului cartii – pe care il vedem crescand de la un copilandru grec de la inceput corupt si dedat pacatului pana la a ajunge sa fie implicat in intrigile marii politici europene din ultimul sfert al secolului si scula a puterii malifice a beizadealei Mihalache, urzitor de comploturi intru instaurarea prin rau a unei ordini de 1000 de ani – pare a fi dominata de un fatalism in care Binele si Raul sunt doar doua forte egale intr-o eterna balanta:
‘Cand imparatii pamantului si capeteniile lor se aduna impotriva lui Dumnezeu si a unsilor sai – e dupa voia lui Dumnezeu. Cand cel ce locuieste in ceruri va rade de dansii si Domnul ii va batjocori – va fi dupa voia lui Dumnezeu. Si cand sunt zdrobiti cu toiag de fier, facuti praf si pulbere si tarana risipita de vant – e tot dupa voia lui Dumnezeu. Atunci, eu, Kostas Venetis am inteles ca sunt numai pulbere si tarana risipita de vant, blestemat fiind de iubirea lui Dumnezeu, care pe unii ii binecuvanteaza si pe altii ii blestema, prin unii naste si prin altii ucide, cladeste prin unii si naruieste prin altii.
Prin strambatatea mea din nastere, peste care s-a adaugat pecetea lui beizadea Mihalache, am fost harazit acelei parti din lucrarea lui Dumnezeu care risipeste spre a aduna, dezbina ca sa uneasca si distruge pentru a zidi. De asta sta scris in cartile noastre sfinte: Cine vrea sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde si cine isi va pierde sufletul lui pentru mine il va castiga.
Si iata pricina pentru care, dupa ce am ajuns la varsta intelepciunii, eu , Kostas Venetis, n-am incercat nicicand sa ma bucur de roadele blestematiilor pe care le-am savarsit. Asa cum faptele noastre bune sunt jertfe aduse lui Dumnezeu, si faptele noastre rele, Nemtoaico, sunt de asemenea jertfe aduse lui Dumnezeu.’ (pag. 190-191)
sursa http://octaviansoviany.wordpress.com/poze/
Imensa este placerea citirii acestei carti pentru cei care au curajul de a patrunde in universul de cuvinte creat de Soviany, care este un excelent narator si un re-creator de lumi imbibate de culori si miasme. Iata ca exemplu descrierea Stambulului si a populatiei sale cosmopolite:
‘O multime pestrita si zgomotoasa bantuia pe ulite si pe cheiuri. Magari incarcati cu marfuri prin pietele neobisnuit de murdare, pline de caini si pisici fara stapan. Camilele rageau, oamenii vorbeau in toate limbile si gesticulau cu aprindere. Burnusurile albe ale arabilor se amestecau cu mohoratele redingote evropenesti, barbile stufoase ale persanilor stateau alaturi de perciunii lungi ai misitilor israeliti, iar in mutimea bazarului am recunoscut multe nasuri grecesti.’ (pag. 124)
Daca in evocarea istorica si recrearea universului balcanic si european Octavian Soviany are precedesori in Mateiu Caragiale sau Eugen Barbu, nici unul dintre acestia nu a avut interesul sau poate curajul de a se cufunda pana la capat in universul de pacat si in strafundurile intunecoase ale sufletelor personajelor cum o face autorul acestei carti. O combinatie otravita de rautate, uratenie, crima, deviere sexuala pare a domina caracterele fiecaruia dintre personajele sale, sau poate a personajului unic infinit reflectat in oglinzi intunecate. Flori ale raului, flori de mucegai cufundate in adancul Infernului lui Dante.
Realitate istorica sau vis? Amintiri traite sau cosmaruri? Rapunsul il da pe undeva chiar Kostas:
‘Unele din lucrurile pe care ti le povestesc s-au petrecut poate cu adevarat, altele doar in vis si-n inchipuire. Fiecare dintre noi are o viata visata si o viata traita, intre care nu trebuie insa sa facem nici o deosebire, caci in fata lui Dumnezeu, pacatul cu gandul ori visul si pacatul cu fapta sunt tot una. … Iar daca unele din aceste intamplari s-au petrecut doar in inchipuire, ele tin tot de povestea lui Kostas Venetis, caci ce e fiecare dintre noi, fiule, altceva decat o poveste inchipuita de Dumnezeu? (pag. 93)