Carte: Mihail Sebastian – De doua mii de ani …

Iata o carte care are un destin unic sau in orice caz foarte rar in posteritate si anume faptul ca prefata sa este mult mai citita si mai comentata decat cartea insasi. Incercand sa schimb ceva in acest dezechilibru nefiresc am hotarit sa fac un exercitiu mental si sa-mi imaginez cum ar fi aratat aceasta carte si care ar fi fost impactul ei daca nu ar fi existat faimoasa prefata a lui Nae Ionescu. Am citit deci romanul, am ignorat prefata si scriu acum doar despre textul lui Sebastian.

Am spus ‘romanul’ dar ar fi de discutat si aici carui gen ii apartine exact ‘De doua mii de ani ….’ Multe romane sunt scrise in stil sau structura de jurnal, dar in acest caz este vorba despre mult mai mult de atat. Biografia eroului principal cuprinde atatea date auto-biografice, evenimentele politice si fundalul social sunt descrise cu o asemenea veridicitate incat romanul pare in multe dintre sectiunile sale a fi mai mult jurnal. Este oarecum in oglinda cu adevaratul ‘Jurnal’ al lui Mihail Sebastian, caci daca ‘De doua mii de ani …’ este un roman cu structura si multe pagini de jurnal autentic, ‘Jurnalul’ apartine genului memorialistic, dar multe dintre paginile sale au o incarcatura literara de domeniul mai degraba al fictiunii. As mai face o observatie care pe mine m-a tulburat – ‘De doua mii de ani’ este publicat in 1934,  ‘Jurnalul’ incepe in 1935, adica exact acolo unde se termina romanul. Sa-l fi scris Sebastian cel putin la inceput cu intentia de a continua sub o forma sau alta romanul si a-i da o alta turnura sau rescriere, si apoi razboiul si moartea sa fi curmat aceste planuri? Nu vom sti niciodata.

Titlul romanului vine de la lamentarea lui Moritz Bercovici – negustor pe Strada Mare a Brailei care incearca sa explice cauzele istorice ale prigoanei anti-evreiesti. Aceasta incercare este preluata si dezvoltata de autor in restul cartii din perspectiva unui tanar evreu in formare intre cele doua razboaie mondiale, sfasaiat in dilemele identitare si in pozitionarea sa intre doua lumi – cea a traditiei evreiesti de care incearca sa se desprinda, care in anumite momente i se pare a fi un balast, dar care ii da in final puterea de a supravietui si a razbi si cea a lumii cosmopolite, neevreiesti, cu diversitatea sa culturala, cu comorile si mirajele sale care il atrag dar si cu repingatoarele prejudecati care il resping. Dilema aceasta este dilema pe care a trait-o si Sebastian si pe care o descrie in intreaga sa opera – el, scriitorul roman de mare talent, autorul de romane si de piese de teatru care descriu trairile si visele burgheziei si intelectualitatii romanesti care este in acelasi timp evreul respins de nationalismul romanesc, pus la index si redus la categoria de fiinta umana inferioara de societatea romaneasca interbelica si apoi de regimul politic romanesc din timpul celui de-al doilea razboi mondial.

‘… daca as putea sa trec peste doua mii de ani de talmudism si melancolie, sa am inca odata, presupunand ca cineva din neamul nostru a avut-o vreodata, bucuria limpede de a vietui …’ (pag. 51)

‘Sa fugi de tine o zi, doua, douazeci nu e usor, dar nici imposibil. Faci matematici sau marxism ca S.T.H., faci sionism ca Winkler, citesti carti ca mine, umbli dupa femei sau joci sah, sau te dai cu capul de pereti. Dar intr-o zi, intr-un minut de neatentie, te intalnesti cu tine insuti la un colt de suflet, cum te-ai intalni la un colt de strada cu un creditor de care te-ai ferit zadarnic. Dai ochii cu tine si atunci intelegi cat de inutile sunt toate evadarile din aceasta inchisoare fara ziduri, fara porti si fara gratii, din aceasta inchisoare care este insasi viata ta.’ (pag. 63)

sursa www.descopera.ro

Probemele identitare se afla in centrul romanului, inclusiv permanenta oscilare intre doua lumi care il atrag si il resping in acelasi timp si tentatia de a se deprinde definitiv de lumea in care s-a nascut:

‘Ce i-as reprosa antisemitismului, inainte de orice, daca mi-as recunoaste calitatea de judecator, ar fi lipsa lui de imaginatie: “masonerie, camatarie, omor ritual” – si pe urma?

Vai cat de putin! vai cat de sarac!

Cea mai scazuta constiinta de evreu, cea mai de rand inteligenta ovreiasca isi descopera sie insasi pacate nesfarsit mai grave, obscuritati nemasurat mai grele, catastrofe incomparabil mai rasturnatoare.

…

Inteleg foarte bine de ce un renegat evreu este mai crunt decat orice specie de renegat. El duce cu sine o umbra care, cu cat o va calca mai rau in picioare, cu atat va fi mai aproape de el. Si faptul de a se dezice de neamul lui, faptul propriu-zis al renegarii este inca o data un act iudaic, fiinca noi toti, in sinea noastra, ne lepadam de noi, de zece ori, de o mie de ori, reintorsi insa mereu acasa, din vrerea cuiva care trebuie sa fie Dumnezeu insusi.’ (pag. 66)

Ca roman ‘De doua mii de ani’ este un roman ratat. Sunt rare momentele care se aseamana cu restul productiei de romancier a lui Sebastian, cum ar fi cele care aduc in pagina atmosfera Bucurestilor interbelici cu o legatura de dragoste intamplatoare, sau Braila reprezentata ca o combinatie de targ evreiesc si spatiu geografic cu care autorul se identifica. Sebastian nu insista insa pe aceste directii, caci teza este mai importanta pentru el in carte decat scrisul romancier si stilul. Rezultatul este ca de exemplu portretele de evrei sunt dintre cele mai schematice – vanzatorul de carti Abraham Sulitzer, sionistul Winkler sau comunistul S.T. Haim nu sunt mai mult decat stereotipuri desi uneori Sebatian le pune in seama replici memorabile. ‘Cum vei coloniza un popor de 15-17 milioane intr-o tara de trei judete?’ (pag. 97) este o fraza zguduitoare prin premonitie, in perspectiva Holocaustului si celor ce au urmat si pe care scriitorul nu le-a mai trait. In final tot el isi pune personajele cel mai bine in pagina: ‘M-am inselat putin. Abraham Sulitzer nu e un domn decat ca sot in raporturile cu madam Roza. Ca intelectual, insa, in raporturile lui cu ideile, devine categoric si asupritor. Aparand ghetoul, nu este mai putin intolerant decat Winkler aparand sionismul si nici decat S.T.Haim injurandu-le pe amandoua. Absolutul este viciul lor comun.’ (pag. 11)

Mult prea flexibil in structura sa intelectuala si mult prea deschis in viziune pentru a adopta vreunul dintre aceste absoluturi, personajul alter ego al romanului isi cauta locul in lumea intelectuala si realizarea in lumea profesionala romaneasca. Nici aici receptia nu i-a fost usoara, si aici partiala si temporara integrare se va termina in respingere. Colegi sau prieteni isi dezvaluie dupa ani de zile de amicitie sau chiar mai mult, antisemitismul latent. Cei doi poli ai lumii intelectuale romanesti sunt simbolizati in carte de nationalismul economistului Ghita Blidaru si de cosmopolitismul arhitectului Mircea Vieru. Din nou personaje tipice pentru cele doua mari curente intelectuale ale lumii romanesti de la vremea lui Maiorescu si a semanatoristilor pana la izbucnirea dictaturilor care au curmat cursul firesc al istoriei romanesti, inclusiv a istoriei ideilor. Dialogul dintre reprezentantii lor are loc in conferinte si articole de ziar. Iata-l pe Vieru raspunzand unei anchete a ‘Universului’ despre specificul national: ‘”Specificul national” exista fara indoiala. In arta, el este intrunirea tuturor locurilor comune. Gradul de specificitate indica astfel si gradul de platitudine. De aceea a crea inseamna meru depasirea acestui specific.‘ (pag. 149) La aceasta replica lui Blidaru vine intr-o conferinta la facultate: ‘Intrebarea mea este daca cineva are dreptul de a avea geniu impotriva necesitatilor pamantului pe care traieste’ (pag. 151) Mihail Sebastian cunostea bine materia, discutia are o autenticitate care ma face sa ma intreb daca nu cumva frazele sunt extrase din articole si conferinte reale ale vremii. Dar nu numai in disputele culturale romanesti este Sebastian expert, in capitolul parizian al cartii el identifica tipare intelectuale si ideologice similare cu cele lasata acasa. Personajul lui Maurice Buret, inca un arhetip, cel al antisemitismului intelectual francez si un element al demonstrarii unei alte teze a lui Sebastian care s-a adeverit in mod dureros, aceea ca antisemitismul are o esenta universala care transcende granitele si prapastiile culturale.

sursa www.bbc.co.uk

Reintoarcerea de la Paris il readuce pe erou nu in atmosfera tarii pe care o parasise parca ceva mai pusa pe roate in pragul crizei economice, cu ani in urma, ci in imbacseala manifestarilor antisemite asa cum le cunoscuse pe vremea studentiei in anul 1923 (Sebastian este de altfel cam singurul scriitor roman care descrie in cartile sale perioada primei ascensiuni a nationalismului romanesc imediat dupa primul razboi mondial). Pe strazile Bucurestiului anilor 30 amenintarea este din nou concreta:

‘In colt, spre bulevardul Elisabeta, era un grup de baieti in uniforme care vindeau ziare. “Misterele Cahalului!Moarte jidanilor!”

Nu stiu de ce m-am oprit. De obicei, trec linistit mai departe, fiindca strigatul asta e vechi, aproape familiar. De asta data, am ramas surprins locului, ca si cum abia in acest moment as fi inteles pentru prima oara sensul acestor silabe. E ciudat. Oamenii astia vorbesc despre moarte, si anume despre moartea mea. Iar eu trec neatent pe lnaga ei, cu gandul la alte lucruri, auzindu-i doar pe jumatate.

Oare de ce o fi atat de usor sa se arunce pe o strada romaneasca strigatul de “moarte” fara ca nimeni sa intoarca macar capul?’ (pag. 225)

Intrebarea a ramas fara raspuns si urmarile tragice in istoria Romaniei sunt cunoscute. Sebastian a cautat o solutie personala:

‘A discuta despre o solutie politica a problemei ovreiesti este pentru mine ceva cu totul desert. Ma intereseaza o singura solutie, si anume cea psihologica, cea spirituala. Cred ca singurul chip in care se poate lamuri ceva in aceasta veche durere este sa incerc a rezolva eu, de unul singur, pentru propria mea viata, nodul de adversitati si conflicte ce ma leaga in viata romaneasca.’ (pag. 247)

Eroare de apreciere i-a fost fatala lui Sebastian. ‘De doua mii de ani …’ este o carte inegala literar, dar unica prin claritatea prin care expune dilemele generatiei sale.