Marta Petreu este o autoare care rezista orcarei incercari de clasificare. In librarii sau in biblioteci vom putea gasi in numar substantial de carti ale ei in sectiile de poezie, de eseistica, si de istorie a culturii si filosofiei romanesti. Este autoarea a doua substantiale carti de interviuri si a scris unul dintre cele mai bune romane ale ultimului deceniu. A conceput, editat si prefatat multe carti de autor si antologii. Seria proprie care apare de cativa ani la Polirom va fi atunci cand va fi completa una dintre cele mai interesante, mai diverse, si mai de calitate serii ale unui autor roman al epocii. ‘Biblioteci in aer liber’ recent aparuta la Polirom, prima carte marcata cu 2014 ca an al aparitiei pe care am placerea sa o citesc si sa o recenzez este o culegere de publicistica a carui continut se constituie intr-o fumoasa carte de memorialistica si de portrete literare si culturale ale celor pe care Marta Petreu i-a intalnit, i-a citit, si (pe unii) i-a iubit. Celor care cred ca publicistica nu este neaparat si scriere frumoasa cartea aceasta le prezinta un argument elocvent cat de mult gresesc, cu colectia de portrete care imbina intelegerea caracterului, acuitatea istoricului filosofiei si a pasionatului de cuvinte si dragostea si respectul fata de multe dintre persoanele evocate:
‘L-am iubit si il iubesc pe Alexandru Vona, caci iubirea nu moare cu moartea celui iubit, ci numai deodata cu moartea celui care iubeste.’ (pag. 107)
‘ Despre Nicolae Manolescu putem sa spunem linistit ca, daca nu ar fi existat, literatura romana si intreaga cultura romaneasca din 1962 ar fi aratat altfel, si anume cu mult mai rau’ (pag. 95)
sursa http://www.oradestiri.ro/razboi-intre-intelectualii-clujeni/
Marta Petreu este ardeleanca si mai specific clujeanca si Clujul face parte nu numai din biografia ei personala ci si din structura ei spirituala. Am intalnit cativa prieteni ardeleni si unii dintre ei au expus mai explicit sau mai discret ideea Ardealului ca o entitate distincta daca nu politica (desi a fost si asta in istorie) cel putin culturala si ca tipologie, un creuzet de fragmente de popoare cu destule diferente specifice pentru a fi usor identificate ca atare printre ai lor si cu destule elemente comune pentru ca intr-o alta varianta a istoriei sa fi putut creat poate o comuniune. Daca granitele unui Ardeal politic nu au fost trasate de istorie, cele ale Arealului spiritual cred ca exista fara a-si fi declarat formal vreodata independenta, si ele transcend nationalitatile, limbile si desigur conflictele locale. Desi in niciun moment Marta Petreu nu scrie asa ceva explicit in cartea ei, am avut in permanenta senzatia ca o simte si o spune implicit in paginile dedicate generatiei Cercului Literar din Sibiu si celor pe care ii considera descendenti ai Cercului – grupati in anii 80 si 90 in jurul revistelor ‘Echinox’ si ‘Apostrof’, cu totii urmasi ai curentului maiorescian si lovinescian in cultura si literatura romaneasca sau in cele in care descrie personajele marcante ale vietii literare si universitare ale Clujului – Blaga, Zaciu, Papahagi – peregrinandu-se prin geografia afectiva a orasului care a fost, in epocile pe care le-au trait.
Al doilea spatiu geografic si spiritual in care traiesc altele dintre personajele evocate de Marta Petreu este Parisul. Specializarea ei – daca ii pot spune asa folosind un cuvant nedrept pentru orizontul larg de preocupari ale autoarei – sunt ganditorii si scriitorii romani cazuti sub mirajul dreptei si mai ales al naeionescismului in perioada dintre cele doua razboaie mondiale si dintre care cei mai cunoscuti au ajuns la Paris dupa a doua cumplita conflagratie – Cioran, Ionesco. Despre ei si despre alti reprezentanti marcanti ai emigratiei – Vona, Tepeneag, Tacou – Marta Petreu a scris mult. In aceasta carte ea completeaza alte scrieri mai ales cu dimensiunea umana, cu amplasarea in peisajul geografic si spiritual, cu descrierea relatiilor dintre ei si a prieteniilor infiripate de ei cu ea insasi.
Una dinre personalitatile ne-clujene despre care scrie Marta Petreu este Vladimir Tismaneanu. Din nou avem de-a face cu o excelenta caracterizare tipologica, tematica si stilistica:
‘Vladimir Tismaneanu scrie ca un om perfect liber – si este un asemenea om. Alegerea sa voluntara, deopotriva profesionala si morala, a fost sa studieze si sa scrie despre totalitarismele secolului al XX-lea, si anume de pe pozitia unui democrat liberal. O face asumandu-si, la vedere, mereu si mereu, parintii, adica originea intr-o familie de comunisti. Si asumandu-si foarte limpede si ruptura.’ (pag. 233-234)
Exista de fapt multe lucruri comune intre sferele de preocupari ale lui Tismaneanu si a Martei Petreu. Ambii se ocupa de extremele ideologice ale istoriei si culturii romanesti, ambii examineaza fractura petrecuta in anii 30 si 40 ai secolului trecut care a dus in cele din urma la instaurarea a ceea ce Marta Petreu numeste in cartea ei ‘socialismul real’ (termen care se cuvenea poate explicat) – cu alte cuvinte dictatura comunista cu cei 40 de ani de prapastie in istoria Romaniei. O prapastie atat de adanca incat autoarea se intreaba la un moment dat daca mai exista o sansa de recuperare a normalitatii, a continuitatii filonului cultural romanesc in care autenticul nu se inchisteaza in izolare nationalista ci continua dialogul inceput in secolul al XIX-lea de generatiile pasoptista si maioresciana cu culturile Europei si ale lumii. Diferentele constau nu numai in biografiile personale (spre deosebire de Tismaneanu, Marta Petreu nu are o descendenta de care sa se distanteze, din contra, se revendica permanent din acel spatiu taranesc ardelean care isi trimitea copiii de exceptie la studii asteptand ca sub o forma sau alta sa reintoarca in matca investitia materiala cu infuzie si inoire spirituala) ci si in abordarea de catre fiecare a unei extreme diferite. La Tismaneanu este vorba despre extrema stanga care a rezultat in oroarea Gulagului, la Marta Petreu este vorba despre extrema dreapta a carei oroare suprema a fost Holocaustul si care in cultura romana isi are originea in cel numit in titlul uneia dintre cartile sale (desi atribuirea nu ii apartine) ‘diavolul’:
‘ Stiu care a fost cu adevarat rolul sau in interbelic. Cu diavolii cei mici pe care i-a puit in lume nu ma inteleg, caci n-are nici unul nici pe departe, nici avengura lui, nici inteligenta lui, nici fair-play-ul lui. In intunecimea lui versatila si in metamorfozele lui perpetue, Nae Ionescu era onest – onestitatea omului care are grandoarea proprie. Baietii astia si fetele astea de azi, care-l adora saracindu-l, care-l iubesc precum fanii dintr-o povestire a lui Cortazar pe Glenda, astia, copiii lui degenerati de azi, astia sunt rai in mod meschin si prostesc.‘ (pag. 317)
sursa https://itunes.apple.com/us/book/biblioteci-in-aer-liber/
Cateva cuvinte despre structura cartii. Este impartita in patru sectiuni, dar acestea sunt diferite in numari de pagini si in continut. Cam doua treimi din carte sunt ocupate de prima sectiune numita ‘Oameni si carti’. Gasim aici un amestec de evocari memorialistice despre persoane si personaje pe care autoarea le-a cunoscut direct, dar si evocari indirecte construite pe baza lecturilor sau ale evocarilor altora despre figuri cum ar fi Eugen Lovinescu sau Elena Vianu. Unele dintre articole sunt datate (si putem presupune ca datele sunt cele ale aparitiei in publicatiile vremii), altele sunt lasate fara data si suntem lasati sa deducem singuri daca sunt scrise ulterior, daca este vorba despre scrieri mai vechi sau texte scrise special pentru acest volum. Despre unii dintre cei evocati si despre scrierile lor (Mircea Zaciu, Alexandru Vona, Cioran, Manea) sunt incluse mai multe articole scrise in perioade diferite si nu lipsesc unele repetitii, dar sunt putine si niciodata suparatoare, caci este vorba tot timpul despre descrieri excelente, informatii inedite si opinii clare – toate scrise intr-o limba frumoasa care fac din lectura cartii un exercitiu delectabil.
A doua sectiune este intitulata doar ‘Carti’ si aici accentul este pus pe litera tiparita desi nu lipsesc si relatarile despre autori. Este vorba despre o colectie de recenzii intr-o selectie destul de eclectica, alaturi de volume semnate de Dumitru Tepeneag sau Ion Vianu, de cartea de succes a Ruxandrei Cesereanu si cea de dialoguri intrigante dintre Moshe Idel si Sorin Antohi, alaturi de Bulgakov si de Dimiseanu apar recenzii ale unor carti ale lui Edgar Reichmann, Dora Pavel, sau Ovidiu Pecican. Un hobby sau o alta vocatie, poate colaterala, care nu si-a gasit pana acum timpul necesar in biografia autoarei? Una sau alta, si aceste cronici mi s-au parut exacte si clare in opinii, le-as reprosa poate doar tendinta de a povesti in prea multe detalii intrigile cartilor, uneori pana la dezdonamant, ceea ce in cazul beletristicii in special poate fi considerat un dezavantaj de catre unii cititori.
‘Teze neterminate’ se intituleaza cea de-a treia sectiune a cartii in care Marta Petreu aduna o serie de note si fragmente (inca) insuficient de consistente sau consolidate pentru a se constitui in carti, eseuri, articole de sine statatoare. Sunt aici desigur multe idei si formulari care isi asteapta si vor capata poate candva locul in scrieri consistente, dar si cel putin doua fragmente care se constituie in perle publicistice demne de a fi mentionate: cea despre visul cu Nae Ionescu si cea despre Clujul cu orasul sau de jos si orasul de sus.
‘Jos in vale, vine cine vrea, ramine cine poate. Sus, in deal, in paradisul veveritelor si al mierlelor, ajunge cine moare.’ (pag. 302)
Ultimul capitol este de fapt un pamflet de vreo zece pagini scris si rostit in 2010 la un simpozion al jurnalistilor ca raspuns la campania dezlantuita in urma publicarii cartii ‘Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu si Mihail Sebastian’ care i-a atras critici atat din partea adeptilor ‘diavolului’ (ceea ce era de prevazut) dar si a ‘ucenicului’ deranjati de dezvaluirile inedite pentru unii, cunoscute dar ascunse din admiratie pentru model de altii, despre tineretea absolutista de dreapta a lui Sebastian sub influenta tutelara lui Nae Ionescu. Verva polemica a Martei Petreu bine temperata in restul cartii se manifesta aici cu aciditate ironica, dar in aceasta sectiune am gasit si singura afirmatie care mi se pare in neconcordanta cu cele cunoscute de mine, cea despre presupusa alunecare spre ‘extrema stanga (comunista), cu siguranta in 1944’ a lui Sebastian. Nu stiu exact pe ce se bazeaza Marta Petreu in aceasta afirmatie. Daca insa iau ca reper notatiile din Jurnalul lui Sebatian din zilele de luni 20 sevtembrie (sic!) 1944 si miercuri 22 sevtembrie 1944 gasesc aici relatari precise ale situatiei din Rusia aduse de Visoianu care se intorsese din delegatia care incercase sa negocieze armistitiul cu rusii, si comentarii putin favorabile despre noii ocupanti. Departe de a exprima idei de extrema stanga, aceste aprecieri ma fac sa cred ca Sebastian a fost printre acei intelectuali evrei din Romania care nu s-a lasat antrenat de entuziasmul supravieturii razboiului si ca daca ar fi trait nu s-ar fi lasat inrolat cu usurinta in corul colaborationismului si al proletcultismului.
Nu stiu daca sentimentul de ‘tinta pentru gloantele criticii romanesti’ (pag. 363) este complet justificat. In definitiv Marta Petreu cel putin in partea eseistica a operei sale nu evita polemica si stie ca ceea ce scrie are darul sa starneasca polemica. In plus pe langa critici (multe intr-adevar superficiale si poate nedrepte) ea se bucura si de multe aprecieri si biografia sa cuprinde si o lista impresionanta de premii raspandite in vreme intre 1981 si 2011. Mai mult decat aprecierile criticii si ale juriilor ea pare insa sa caute interesul cititorilor:
‘Mi-ar placea sa pot pune pe coperta cartilor mele: interzis criticilor literari, carte pentru doctori, ingineri, profesori, invatatori, frizeri, timplari, strungari si tarani. Ar fi si o forma de cinste din partea mea, pentru ca de fapt la acesti cititori as vrea sa ajung. Citeodata, miraculos, am ajuns.’ (pag. 320)
Ati ajuns intr-adevar, doamna Marta Petreu. Va multumesc!