Carte: Ioan T. Morar – Sarbatoarea corturilor

‘Pe atunci credeam ca exista doua entitati care sunt vesnice: Dumnezeu si Comunismul. Am colaborat cu amandoua – mi-am impartit viata intre credinta in biserica si delatiunea la Securitate. De a doua as fi vrut sa scap la un moment dat. Dar nu s-a mai putut.’ (pag. 11)

Mi-a fost imposibil de-a lungul lecturii sa ma identific cu personajul povestitor al romanului ‘Sarbatoarea corturilor’ semnat de Ioan T. Morar si aparut in acest an la Editura POLIROM in colectia Fiction Ltd. Elementele principale ale cazului sau sunt exprimate din primele pagini ale cartii dupa cum puteti vedea mai sus. Ambele coordonate imi sunt insa straine. Imi repugna colaborarea cu Securitatea si nu am nicio intelegere pentru cei care au acceptat-o. Nu vibrez cu nimic la ideea credintei, mai ales in cadrul unei biserici (sau sinagogi). Voi incerca sa evaluez totusi in mod obiectiv aceasta carte (care are multe calitati literare), si sa nu las ca aceasta antipatie fata de eroul-povestitor si unghiul sau de vedere sa-mi influenteze aprecierea.

Personajul principal si povestitorul la persoana intai a cartii este la inceputul actiunii un tanar baptist din Arad (cel din vestul Romaniei) la sfarsitul anilor 70 sau inceputul anilor 80, pe nume Corneliu. Prietenul meu, preotul Aurel Mateescu din British Columbia, mi-a povestit cateva amanunte despre persecutiile si permanenta supraveghere la care au fost supuse cultele protestante si neo-protestante din Romania in perioada comunista. Corneliu din cartea lui Ioan T. Morar este supus unui santaj de scurta durata, caruia ii cedeaza usor si devine informator al Securitatii. Pleacand de la un rationament simplist si auto-justificator:

Relatia cu ‘legatura’ cu Securitatea intruchipata prin figura ‘inginerului Oproiu’ are toate elementele relatarilor despre modul conspirativ de actiune din acea perioada, si in plus are si o evolutie a sa in timp, care constituie unul dintre firele secundare ale actiunii cartii.

‘S-a mai inmuiat parca. Asa cum si eu, de la o vreme, mi-am mai domolit elanul de turnator fruntas. Deveniseram, amindoi, doua rotite aproape impresonale, ale unui angrenaj care producea supunere in folosul statului. Eu dadeam Cezarului mai mult decit era al Cezarului, iar el ma platea pentru asta ca din partea Cezarului.’ (pag. 88)

Observati folosirea – neintamplatoare – a vocabularului biblic.

Prima din cele patru parti ale cartii (cu titlul ‘Nume de cod Luther’) este in fapt un preludiu construit ca o galerie de portrete ale celor treisprezece membrii ai grupului de baptisti, care incep o evolutie spirituala in cautarea … nu este exact clar a ce. Posibil a adevaratei credinte? Peregrinarile lor ii vor duce de la baptisti la penticostali, de la penticostali la adventisti, si in cele din urma la iudaism.

In text:

‘Daca i-as fi acordat mai multa atentie la inceput, ar fi trebuit sa retin o fraza spusa de el, si care a stat intr-un fel, ca o piatra unghiulara la baza calatoriei noastre teologice. “Doamne, as vrea sa fiu credincios in toate religiile deodata, ca sa te cunosc mai bine.” Nu a fost chiar asa, nu puteam sa fim membri in mai multe biserici. Si de aceea le-am luat la rind.’ (pag. 34)

Cel la care se refera textul este conducatorul grupului, Jac. Impreuna cu adjunctul sau Ben, ei conduc spiritual grupul, pe cai nu intotdeauna clare celor care ii urmeaza. Corneliu (turnatorul, sa nu uitam) pare sa intregeasca o Treime insolita, in timp ce ceilalti membri ai grupului sunt oameni mai degraba simpli, bucurandu-se de placerea de a fi impreuna, de a-si trai viata in mod curat, de a canta in bisericile si sinagogile in care ii poarta traseul lor ecumenic. Culegerea de portrete din prima parte a cartii, ca o galerie naiva schitata de un artist ardelean sau maramuresan, constituie una dintre cele mai reusite sectiuni ale cartii.

A doua parte a cartii ‘Taierea imprejur’ descrie procesul de convertire la iudaism.

‘Pina atunci am ratacit tot pe la pocaiti, am trecut de la baptisti la penticostali, de acolo la adventisti. In toate aceste locuri eram pe acelasi teren, cam cu aceleasi invataturi neoprotestante din ogorul amplu al crestinismului, cu un singur botez neotestamentar recunoscut dintr-o parte in alta. Eram pe acelasi mal al Iordanului. Acum paraseam acel tarm. Ne mutaseram in Casa de Asteptare si traiam scurta ratacire prin pustie inainte de a ajunge la liman. La celalalt liman. Cel Vechi’ (pag. 122-123)

Frumos scris, dar cu putine fundamente in intamplarile si transformarile spirituale prin care trec eroii. Nici prima parte a cartii nu elucideaza nimic din cautarile spirituale, nelinistile prin care trec eroii, nici macar nu furnizeaza detalii in legatura cu dezamagirile care ii determina sa caute in continuare, intr-o frenezie religioasa care pare in contrast cu abordarea simpla si curata a vietii de catre majoritatea membrilor grupului.

sursa https://drezina.wordpress.com/2016/05/29/sarbatoarea-corturilor-de-ioan-t-morar-primele-impresii/

Iudaismul pare si el ca isi deschide cu greu portile celor care ii bat la usa. Prezentarea comunitatii din Arad pare a fi mai degraba anecdotica decat bazata pe o experienta reala. Aflati ‘in documentare’ la un spectacol al teatrului evreiesc, eroii par uimiti sa descopere ca evreii aradeni arata ca oricare dintre ceilalti cetateni ai Aradului, si nu au vesminte, podoaba capilara sau palarii care sa ii deosebeasca. De unde vor fi fost create aceste asteptari nu stiu, eu am trait 31 de ani in Romania, dar primii evrei ultra-religiosi i-am vazut in carne si oase doar dupa ce am ajuns in Israel (ma rog, cu exceptia rabinului care ne-a cununat la Templul Coral). Si personajul care ii conduce spiritual si logistic in procesul de convertire – domnul Weiss – profesor de ebraica si iudaism, este departe de a fi un evreu religios tipic. Din experienta traiului in Israel pot spune ca mi-este greu sa cred ca ar fi acceptata aici o convertire facuta de acest personaj.

‘Sunteti ilegalist? Ilegalist comunist? – Da, e o poveste din tinerete. M-au inscris niste prieteni si pe mine in partid, era un fel de moda sa vrei sa schimbi lumea. Mi-au facut carnet, desi eu nu prea am mers la intilniri, erau multi prosti pe acolo, nu-mi facea placere. Dupa 1947, cu carnetul de ilegalist mi-am creat un fel de imunitate. Nu se ating de mine, eu nu-i incurc cu prezenta mea. E comod. Pot primi ce carti vreau, de oriunde, am ce citi. Cred ca m-ar lasa sa si plec in strainatate, dar nu cred ca as rezista fara biblioteca. Ea e ghiuleaua mea legata de picior. Nici in Israel nu m-am dus tot din cauza asta. Cum si unde sa duc atitea carti? In fond trebuie sa ramina cineva si aici, sa pastreze comorile lasate de cei plecati. Comorile culturale, sa nu intelegeti altceva.’ (pag. 141)

Abordarea iudaismului in ‘Saptamana corturilor’ este descrisa din perspectiva unui outsider, si in termeni ‘folcorici’ chiar si atunci cand se straduieste sa fie pozitivi. Sunt folosite sabloane pozitive (ca de pilda dragostea si respectul evreilor fata de litera scrisa) si foarte multe pagini sunt dedicate traumei fizice a circumciziei. Nimic insa despre transformarea spirituala. A deveni evreu in iudaism inseamna nu numai a suferi circumcizia si a adopta imbracamintea si ceremoniile de rugaciune evreiesti – inseamna a adera la un mod de viata in care savarsirea de fapte conforme criteriilor morale si religioase ale iudaismului devine scopul principal al vietii. Adoptarea acestor criterii de catre eroii cartii pare strict formala, iar despre valorile iudaismului nu am gasit nimic in carte. Eroii cartii nu par sa le fi studiat, inteles, sau adoptat. Socul suferit de eroi la intalnirea cu Israelul real este foarte predictibil. Si pentru a te confrunta cu realitatea israeliana si a ramane sa traiesti in Israel ca evrei trebuie sa existe o legatura adevarata, o aderare la niste valori care nici macar nu sunt pomenite in descrierile presupus teologice ale cartii.

Pentru un cunoscator al realitatilor Israelului, al treilea capitol al cartii numit ‘Sindromul Ierusalim’ este mai mult decat surprinzator – este in unele locuri stupefiant. Am impresia ca pur si simplu Ioan T. Morar nu a vizitat niciodata Israelul. Unii dintre termenii presupus preluati din ebraica (limba pe care eroii ajung sa o cunoasca dupa o vreme) sunt transcrisi in ortografie … franceza (pag 292 – ‘Sherout Hova’, pag. 295 – ‘Chenit Matza …’) ceea ce ma face sa cred ca autorul a folosit niste surse indirecte de informatie de limba franceza. Lipsa de intelegere si respingerea programatica a unor realitati ale societatii israeliene este cu atat mai stridenta pentru cititorul israelian, cu cat autorul nu pare sa cunoasca de aproape tara, atmosfera, peisajele. Banuiesc ca la un moment dat aceasta abordare care se concentreaza pe personaje si trairile lor este programatica. Mi-a adus aminte de experimentul cinematografic al lui Lars von Trier din ‘Dogville’ in care intregul film se petrece pe un fel de scena de teatru fara decoruri, cu un minim de obiecte si recuzita sugerand ambianta in care se petrece fiecare episod. Talentul de portretist al lui Ioan T. Morar este incontestabil, dar nu am recunoscut in carte nici unul dintre personajele reale pe care le-am cunoscut in 32 de ani de viata in Israel. Documentarea pare din nou a fi ‘din afara’ personajele sunt mai mult stereotipuri (domnul Goldberg, afaceristul organizatiei sioniste americane care aduce imigranti in Israel, medicul psihiatru Edy Talpalaru, domnul Benguigui – bogatul marocan care ajunge in Israel dupa o cariera in diplomatia marocana care in dusese pana la Bucuresti unde il cunoaste pe Ceausescu, poloneza Ana convertita si maritata in religiile conflictului, etc.) ceea ce nu inseamna ca povestile lor luate separat nu sunt bine schitate si uneori chiar emotionante.

Cititorul israelian va fi frapat si de atitudinea personajelor fata de realitatile israeliene, pe care – ei, convertitii – ajung sa le judece mai aspru decat cei mai rigizi dintre ultra-ortodocsii evrei. A treia parte a cartii primeste poate cel mai potrivit titlu, caci ‘Sindromul Ierusalim’ este un gen de experienta spirituala situata la extrema unui fanatism pe care l-am cunoscut si in viata reala la convertitii deveniti in termeni crestini, ‘mai catolici decat papa’.

‘De acasa, din Romania, mi-am imaginat Israelul, poporul lui Israel, ca pe ceva foarte compact, unitar … Nu sint decit de putin timp aici si deja simt o framintare teribila. Nu-mi imaginam de acasa asa ceva. Marea Diaspora a poporului lui Israel s-a reunit in Tara Parintilor unde s-a transformat in mici diaspore: rusi, polonezi, unguri, romani, marocani … Eu ma simt putin descumpanit … ma deprima realitatea asta … e destul de departe de ce mi-am imaginat.’  (pag. 219)

Noii veniti in Israel adopta nu numai obiceiurile si imbracamintea evreilor ultra-religiosi, dar si conceptiile acestora. Nu exista in atitudinea eroilor cartii nici un fel de intelegere fata de modul de viata laic al majoritatii israelienilor, fata de idealurile sioniste in afara identificarii religioase. O parte din timp Claudiu si Ben o petrec intr-un kibbutz, si iata cum ii prezinta si ii judeca pe locuitorii acestuia:

‘Acesti muncitori agricoli (inca nu erau tarani) care, incet-incet, se descalificau religios, se indepartau de spiritul Legii, acesti laici cu kipa pusa doar din obisnuinta asa cum iti pui o salopeta cand lucrezi, sa fie Poporul lui Israel?! Poporul cu P mare, cel alaturi de care am vrut sa fim, pentru intilnirea caruia am facut mii de kilometri, calcind legamintul religios al parintilor nostri pentru noul legamint, cu stramosii lor? Nu, ei, acesti sateni colectivisti faceau parte nu din Poporul lui Israel, ci din Populatia lui Israel.’ (pag 252)

sau aceasta prezentare nu simplificatoare ci simplista, lipsita de empatie si intelegere fata de ceea ce este unul dintre aspectele esentiale ale Israelului real:

‘Ma asteptam sa ajung intr-o comunitate in care toti sa fim prieteni, sa ne bucuram de sansa de a fi in Israel, de a trai momente religioase inaltatoare Dar am ajuns intr-un fel de CAP, locuind impreuna, muncind impreuna si construind socialismul impreuna. Un socialism rural, inspirat nu de Marx, ci de Tolstoi. Singura diferenta dintre colhozurile sovietice (sau ceapeurile romanesti) si kibbutz era ca nu ni se cerea sa fim atei. Eram credinciosi, dar nu se punea baza pe asta. Un fel de adiere laica se simtea in mai multe kibbutzuri, printre care si al nostru. Venit drintr-un stat care avea ca ideal ateismul stiintific, integrarea mea, om in cautarea credintei, a fost imposibila.’  (pag. 249)

sursa http://www.romanianwriters.ro/author.php?id=17

Spre sfarsitul celei de-a treia parti a cartii stilul povestirii devine mai complex si mai putin liniar. Ioan T. Morar scrie cu talent, nu numai in portretistica si in micile povesti biografice, ci si in redarea dilemelor eroului principal. Dezamagirea fata de experienta israeliana se imbina cu reaparitia firului secundar al actiunii, ampificat de ceea ce in psihologia romaneasca se va numi poate in viitor ‘obsesia serviciilor’.  Se petrecuse deja recent momentul de rascruce 1989, si eroului i se aduce aminte de angajamentul sau dormitent cu Securitatea fiind santajat spre intoarcerea in Romania. Un numar de coincidente il fac sa se simta nici mai mult dar nici mai putin decat ca un pion in jocul serviciilor secrete – romanesc si israelian. Greselile tineretii sunt platite cu o dependenta fata de ‘serviciile’ despre care eroul (poate si autorul) crede ca nu si-au incetat influenta si controlul.

‘Ce sa fac in Romania? Cum sa ma intorc? Ce sa le spun? Ca nu m-am adaptat? Tocmai cand ma adaptasem de tot? Sa ma intorc la sinagoga aradeana?  Oare mai traieste domnul Weiss? Sa ma intorc totusi la baptisti? La adventisti? La penticostali? Ce parte a calatorie mele spirituale sa o fac drept cale intoarsa? (pag. 365)

‘… am venit aici pentru credinta si am dat peste oameni. Nu am gasit credinta in sine, credinta asteptindu-ne pe noi si invitindu-ne in templu. … Nu am fost pregatiti pentru a ne integra in Israel. Si nici Israelul nu a fost pregatit sa ne primeasca. (pag. 389)

Aspra judecata. Ceva ce au simtit intr-un moment sau altul cam toti cei care am imigrat in Israel. Unii dintre noi am ramas, altii am luat decizii asemenatoare cu eroii cartii, parasind tara, in general nu inapoi in Romania, ci mai departe, in alte Diaspore. In cazul lui Corneliu si Jac, neintelegerea pare insa sa fi fost de partea lor in principal. Poate ca Israelul ar fi fost dispus sa ii primeasca, dar in realitate este vorba despre un alt Israel decat cel imaginat de ei, si efortul de a intelege acest Israel real nu este deloc evident in carte.

Paradoxal, cel care ramane este Ben, alegerea sa este insa si ea una ezoterica, Ben alaturandu-se discutabilei caste a evreilor mesianici, care il transforma inca odata intr-un tolerat in Israelul dominat de evreimea ortodoxa. Corneliu si Jac se intorc acasa si intemeiaza o noua religie ‘Sarbatoarea Corturilor’ un fel de sinteza a experientelor lor neoprotestante si iudaica. Ce sanse are o asemenea antepriza in lumea reala? Poate o carte viitoare ne va spune.

‘Sarbatoarea corturilor’ a lui Ioan T. Morar este o carte care descrie o calatorie spirituala neobisnuita. Este o carte a propriilor credinte si obsesii. Nu am pretentia ca le-am inteles si ca am rezonat cu toate.