Și dacă, într-o bună și banală zi europeană, Mântuirorul însuși s-ar întoarce între noi, nu oriunde, ci chiar în centrul Munchenului, în Marienplatz (Piața Mariei)? Învăluit în giulgiul sau mortuar, rănit și epuizat după chinurile suferite pe Muntele Golgotei? L-am recunoaște, noi, oamenii de astăzi, sau poate l-am confunda cu vreun refugiat vorbind o limbă stranie din Orientul Mijlociu, îmbrăcat și comportându-se altfel decât noi, așa cum se întâmplă cu mulți alți refugiați? Nu l-am suspecta că este încă unul din șirul de falși Mesia care n-au lipsit în cele mai recente două milenii ale istoriei? Cum ar descrie evenimentul presa de scandal, cum ar reacționa bisericile care folosesc numele și povestea lui Iisus de peste două milenii în scopuri mai mult sau mai puțin sfinte, care ar fi atitudinea politicienilor și a autorităților?
Acestea sunt întrebările și premizele cărții ‘Adevărata cronică a morții lui Yeșua Ha-Nozri’ semnată de Gheorghe Săsărman și apărută în colecția ‘fiction Ltd’ a editurii Polirom în 2016. Pe autor îl regăsesc după multe decenii. L-am întâlnit pentru prima dată acum mai bine de o jumătate de secol în legendara colecție „Povestiri științifico-fantastice”, versiunea românească a fanzinurilor americane, care au jucat un rol excepțional în dezvoltarea la noi a genului de science-fiction și formarea unui public rămas fidel până astăzi și continuat din generație în generație (și eu de fapt am moștenit pasiunea pentru SF de la tatăl meu). Publica acolo în 1963 în trei numere consecutive ‘Catastrofa mezonică’ scrisă în colaborare cu Ion Mânzatu, un fel de poveste apocaliptică la dimensiuni cosmice. Au urmat câteva volume de proză SF și prezența în almanahurile din domeniu, și apoi amândoi am părăsit România, el spre Germania unde trăiește și astăzi, și care este cadrul cărții de care mă ocup în această recenzie.
sursa https://antoneseiliviu.wordpress.com/2016/10/27/adevarata-cronica-a-mortii-lui-yesua-ha-nozri/
Mărturisesc că sunt oarecum mirat de lipsa de ecou între critici dar chiar și în blogosferă a acestei cărți care a apărut cu mai bine de un an în urmă. A fost pentru mine una dintre lecturile cele mai pasionante din ultima vreme – o carte scrisă cu umor și inteligență, cu personaje bine articulate, cu o tema care ar trebui să aibă darul de a trezi interesul pasionaților din genuri diferite, de la amatorii de enigme istorice și romane polițiste, până la cei preocupați de subiecte mai ‘profunde’ cum ar fi rolul religiei în istorie. Asociația literară care mi-au venit imediat în minte a fost cea cu romanul ‘Maestrul și Margareta’ – capodopera lui Mihail Bulgakov. La Săsărman însă Iisus este un personaj istoric, un răzvrătit nu neapărat pe considerente morale, ci mai ales din motive naționale și sociale, încercând să-și trezească contemporanii la revoltă împotriva ocupanților romani ai Iudeei și Ierusalimului de acum 2000 de ani, și a colaboratorilor lor, preoții și demnitarii evrei corupți. Acest punct de vedere este consistent cu viziunea pe care o cunoaștem din cărți istorice foarte solide cum ar fi ‘Arestarea, procesul și moartea lui Iisus’ scrisă de juristul și istoricul Haim Cohn, care avea să devină judecător la Curtea Supremă a Israelului (cartea a fost tradusă în limba română și publicată de Editura Teșu) sau din cărți de ficțiune ca ‘Juda’ lui Amos Oz. Nu este poate deci de mirare că Yesua din cartea lui Săsărman (numele real al lui Isus pe vremea când bătea cărările Galileei) este primul care este uimit de faima și impactul faptelor sale, descrise mai mult sau mai puțin exact în Evanghelii:
‘… una erau patriarhii și alta sunt eu. Una era să închei legământ pe vecie cu Yahwe sau să-i scoți pe iwrim din robie din țara lui Pharao, sau să cucerești cu ei țara Kena’anului, și cu totul altă să fii răstignit, în batjocură, ca atâția alți proscriși, unul printre miile de mii, după ce ai eșuat în chip lamentabil, un jalnic și neisprăvit instigator la răscoala …‘ (pag. 202)
sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_S%C4%83s%C4%83rman
Lumea din jur se reflectă în personajul lui Yeșua. Și cu ce lume avem de-a face. Gheorghe Săsărman îl înconjoară pe straniul străin care a sărit două milenii de existența pentru a ajunge în vremurile noastre cu o galerie de personaje credibile și reale, care ne devin repede familiare, fiecare cu identitatea și personalitatea sa: ziarista Coelestina Sauer care este prima care intuiește imensul ‘scoop’ cu care se confruntă eroii cărții și aduce știrea la cunoștiință opiniei publice, perechea de prea conștiincioși și puțin cam birocrați polițiști care anchetează cazul ciudatei apariții și cărora le revine ingrata misiune de a stabili identitatea exactă a călătorului în timp, translatorul de arameică, doctor în teologie și ateist militant Aloysius Gottlieb, devotata medic Martha Lemann care salvează viață eroului și îl readuce măcar pentru o vreme in contemporaneitate confruntându-se cu riscul de a se îndrăgosti de carismaticul predicator, sora Scholastica, directoarea spitalului unde este tratat Yesua care concentrează in ea tot scepticismul bisericii catolice confruntate (poate) cu omul viu care a dat nașterii legendei pe care se bazează însăși existența instituției bisericii și doctrina ei. Cu toții, personaje principale și secundare, sunt excelenți schițați, iar descrierea treptatei reveniri la viață (căci nu suntem niciodată siguri dacă este vorba despre o adevărată Înviere) a eroului, acomodarea sa cu modernitatea, transformarea sa într-un eveniment mediatic sunt toate realizate cu umor și claritate, într-un ritm cinematografic, cu dialoguri spirituale care evită capcanele trivialului și ale seriozității exagerate.
sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Christ%27s_Entry_Into_Brussels_in_1889
Dacă în cele din urmă reîntâlnirea personajului care își spune (pe drept cuvânt sau nu, de fapt nu știm niciodată sigur) Yesua Ha-Nozri (a se pronunță, în ebraică, Ha-Notzri!) pare mai mult să semene cu imaginea din tabloul faimos ‘Intrarea lui Iisus în Bruxelles în 1889’ al lui James Ensor, de vină nu este el (sau El) ci lumea în care trăim. Din confruntarea cu idolii și principiile fondatoare ale civilizației noastre nu putem ieși bine, căci ne-am îndepărtat prea mult de ei. Acesta pare a fi mesajul cărții lui Gheorghe Săsărman. O lectură care m-a pasionat și pe care o recomand cu căldură.