Romanul de mici dimensiuni al lui Don DeLillo (aparut in 2012 la Editura POLIROM, in colectia Biblioteca Polirom, in traducerea careia nu i-am gasit vreun cusur a Veronicai D. Niculescu) ii va lasa descumpaniti la sfarsitul lecturii pe multi dintre cititorii sai. Daca ar trebui sa aseman cu ceva stilul in care este scrisa aceasta carte cred ca termenul de ‘minimalism’ ar fi primul pe care l-as folosi si asta nu in legatura cu dimensiunile cartii ci mai ales in ceea ce priveste economia de mijloace pe care autorul o foloseste in descrierea ambiantei, personajelor, relatiilor dintre ele. In genul pictural este mai degraba o schita, dar o schita apartinand unui artist de mare talent care nu are nevoie de multe linii sau culori pentru a exprima un gand sau o emotie.
Despre punctul Omega aflam undeva, pe la mijlocul cartii, din cuvintele unuia dintre personaje:
‘- Constiinta se acumuleaza. Incepe sa se intoarca asupra ei insesi. Exista aproape ceva matematic in asta, mi se pare. E aproape ca o lege din matematica sau fizica pe care inca n-am reusit s-o deslusim, unde mintea transcende totul catre interior. Punctul omega, a zis el. Oricare ar fi sensul harazit acestui termen, daca are un sens, daca nu e un exemplu de limbaj care se trudeste catre vreo idee dincolo de experienta noastra.’ (pag. 107-108)
Cel care rosteste aceste cuvinte este Richard Elster, un teoretician al razboiului, unul dintre cei chemati de guvern sa faca parte din ‘trustul de creiere’ care sfatuieste in probleme de politica internationala. Elster este un om al cuvintelor in a carui bibliografie se afla un eseu despre un singur cuvant englez ‘Renditions’ ale carui multiple sensuri sunt analizate in detaliu. Retras in singuratea unui desert american este vanat de cineastul Jim Finley, povestitorul la persoana intai a majoritatii cartii, care doreste sa realizeze un film despre el, un film in care cuvantul sa joace rolul principal, cu Elster vorbind pe un fundal ultra-simplificat despre actualitate si despre trecutul apropiat, incercand poate sa explice ‘perioada in care lucrase pentru guvern, toata vorbaria si balbaiala cu Irakul’ (pag. 31)
Daca Elster este un om al cuvintelor, Finley este un om al imaginilor. In palmaresul sau se afla un documentar in care decupase imaginile lui Jerry Lewis din filmele anilor 50, dar numai imaginile lui, incercand sa redea epoca prin prisma unui singur personaj, al unui singur actor. Relatia intre cuvant si imagine este una dintre temele principale ale cartii, in contextul manipularii de care sunt amandoua capabile? Care dintre aceste unelte ale comunicarii manipuleaza cu mai multa eficienta? cuvintele lui Elster sau imaginile lui Finley?
Al treilea personaj care apare in carte este Jessica, fata batranului. Este o figura aproape ireala, un alter-ego al lui Elster care o iubeste cu adoratia specifica tatilor pentru fiice. In mijlocul desertului, departe de civilizatie, cele trei personaje incep parca sa se apropie, sa comunice, ba chiar apare o oarecare tensiune sexuala intre cei doi tineri. Este climaxul emotional al unei carti altfel scrisa rece si cu economie nu numai de cuvinte ci si de sentimente. Imediat dupa aceasta timida apropiere Jessica va dispare, si cartea se transforma intr-un fals roman detectiv. Disparitia Jessicai inseamna si prabusirea lui Elster. ‘Daca iubire nu e, nimic nu e’ spunea cineva?
source http://www.nytimes.com/2010/02/04/books/04delillo.html?_r=0
Undeva in carte este mentionat si haiku-ul, acea forma literara concisa, in care doua idei juxtapuse sunt exprimate in trei versuri cu un numar fix si predestinat de silable. La scala unui miniroman ‘Punctul Omega’ are o structura de haiku. Expunerea principala cu ideile sale pereche (civilizatie – izolare, cuvant – imagine) este infasurata intr-un prolog si un epilog care se petrec in Muzeul de Arta Moderna din New York, in sala in care este proiectat un exponat video care desfasoara in 24 de ore filmul Psycho al lui Alfred Hitchcock. Personajele cartii apar, poate, ca umbre si fara a fi identificate precis. Povestitorul este altul, un observator al scurgerii timpului, care creaza sistemul de referinta al realitatii noastre imediate. Proiectia lenta schimba intreaga perspectiva:
‘E nevoie de o atentie sporita ca sa vezi ce se intampla chiar in fata ta. E nevoie de truda, de un efort cucernic, pentru a vedea ceea ce privesti. Era fermecat de asta, de profunzimile la care se putea ajunge prin incetinirea miscarii, lucrurile de vazut, profunzimile lucrurilor atat de usor de ratat in ingustul obicei al vazutului.’ (pag. 22)
‘Punctul Omega’ este o lectura scurta dar nu si lejera. Cartea deschide multiple planuri de gandire, pune multe intrebari, funizeaza putine raspunsuri. Si totusi, in pofida brevitatii, senzatia care ramane dupa lectura este cea a unei carti dintre cele mai interesante despre America de astazi, o carte la care cititorul continua sa se gandeasca si dupa ce lectura s-a terminat.