Pe pagina a patra a celei mai recente carti a Doinei Rusti ‘Manuscrisul fanariot’ (aparuta la POLIROM in colectia Fiction Ltd in 2015) apare o harta a Bucurestilor (prefer aceasta forma de scriere, desi nu este cea aleasa de autoare) din ultimul deceniu al secolului 18. Pentru bucuresteanul nascut si copilarit intr-un colt al acestei harti, ea este de-a dreptul fascinanta. O parte din strazile care sunt conturate pe harta (Lipscani, Selari) exista si astazi, la fel cateva dintre institutiile si locurile mentionate (turnul si biserica Coltei, biserica Sfantul Gheorghe, Mitropolia). Alte nume le cunoastem din istorie – Podul Mogosoaiei (astazi Calea Victoriei), Curtea Veche (astazi obiectiv arheologic). Romanul Doinei Rusti strabate straturile de istorie si de legenda pentru a aduce la lumina lecturii un spatiu care imbina istoria, legenda, magia.
Bucurestii s-au dezvoltat pe malul stang al Dambovitei. Pe malul drept se afla Mitropolia populata in acele vremuri de preotul Filaret – pe atunci inca nume propriu. Mosiile Vacarestilor sunt undeva departe. Majoritatea spatiului este ocupata de Bozarie – spatiu de legenda, mlastina populata de stafii, aflat sub controlul vrajilor si al vrajitoarelor.
Bucurestii Doinei Rusti continua si se incadreaza intr-o traditie si un spatiu literar care au facut din Bucuresti fundal si personaj, scena si matca vie pentru multe dintre personajele memorabile ale literaturii romane. Orasul pe care astazi il criticam si il denigram pentru dezvoltarea sa haotica post-comunista a fost spatiul in care au fiintat si faptuit Princepele lui Eugen Barbu, Regele lui Florian Filip, Mitica al tatalui Caragiale si Craii fiului.
sursa http://www.bookblog.ro/recomandari/avanpremiera-manuscrisul-fanariot-de-doina-rusti/
Pentru Ioanis Milikopu, personajul principal al cartii Doinei Rusti insa, Bucurestii sunt in primul rand un oras magic, la frontiera imperiului intrat fara sa o stie in dulcea sa decadere:
‘Apoi incepura sa circule zvonurile, intretinute de soaptele sasaite ale grecilor din Fanar, singurii care batusera drumurile pana dincolo de Dunare, unde se afla orasul valah. Toata lumea stia, de pilda, ca de cum treci pidul, care e si singura intrare in oras, iti dai seama ca toata viata ta de pana atunci nu mai face doi bani. Pe strazile pavate cu lemn de stejar se rasucesc aburii caldaruselor argintii, in care fierb fara oprire elixirele, parfumurile si alifiile, caci orasul nu traieste nici din munca pamantului, nici de pe urma numeroaselor lui pravalii, ci dintr-o aroma innoita continuu, din acea rasuflare calduta care invadeaza toti porii si care face ca orice nou venit sa uite tot ce-a trait, tranformat pe loc in emir cu ochi de safir, in nabab cu trasuri si palate, in guvernator, polcovnic, sau macar intr-un contopist din alaiul domnesc.
Dar erau si guri care povesteau ca unii umbla nauci pe strazi, imbatati de iubire ori imbuibati cu bunatatile la care au visat, torturati de propriile dorinte care le rod cea mai fragila parte a carnii, invatandu-i sa se bucure de durerile patimii si de otrava unui suspin.
Dar oricare ar fi schimbarile, nu exista absolut nimeni care sa nu cada intr-o lunga euforie. In Bucuresti nu exista griji si nici tristeti lungi, ceea ce explica insusi numele acestui oras vesel, ca un clopotel in zapezile iernii. ‘ (pag. 5-6)
Ioanis va purcede spre frontiera magica a imperiului si de aici incepe actiunea cartiil. Nu va trece mult timp si isi va pierde nu numai mica agoniseala cu care plecase la drum ci si numele, caci in spatiul de dincolo de Dunare in care se afla Bucurestii si cuvintele si numele au forta magica, si pot fi furate si transformate. Cartea Doinei Rusti este scrisa in romana moderna, dar tesuta cu cuvinte pentru care a trebuit sa apelez de multe ori la DEX pentru a le deslusi intelesul. Ioanis insusi isi va vedea numele furat (va fi mentionat candva, mai tarziu, intr-o intriga politica internationala) si va primi un nou nume, cel al lui Leun (Leon), valetul disparut al consulului Rusiei, in Bucurestii aflati sub ocupatie austriaca la finele razboiului intre austrieci si turci.
‘Manuscrisul fanariot’ acopera o perioada istorica in care s-au succedat trei domnitori fanarioti pe scaunul Tarii Romanesti: Nicolae Mavrogheni, Mihai Sutu si Alexandru Morizi. Este perioada de imediat dupa Revolutia Franceza, dar impactul acesteia nu se face inca simitit in tarile romanesti decat prin zvonuri despre ciudatele rasturnari si legiuri care se vor fi petrecand in celalalt colt al Europei. Aici inca – mai ales dupa retragere austriecilor – domnesc fanariotii, Inalta Poarta vinde domnii pe aurul stors din truda romanilor, si legile tarii includ inca infama robie a tiganilor.
‘Un tigan era un urmas al lui Tyaga, o aschie din visul lui nebunesc. Tiganul era descendentul frichnisit al indepartatului tyagan, vagabondul, un urmas care intrase in necazuri, prins, vandut cu valoare exacta de 5 taleri, cat daduse cojocarul pentru rascumpararea lui. Kirita trecu prin minte toti tiganii pe care ii cunostea si in timpul scurt cat dura depozitia popii Mitu deveni dusmanul de moarte al cuvantului tigan, descins din numele unui stramos pentru al carui vis nu avea nicio stima.’ (pag. 183)
‘Toate, fara nicio exceptie, se bazau pe pravila lui Armeneopol, macedoneanul, care, cu toate ca trecusera cateva sute de ani, continua sa exercite un respect unanim, atat printre greci cat si printre romani … Armenopol zicea clar ca orice robie contrazice Natura, care i-a facut pe toti oamenii liberi. Un tigan scapa de sclavie daca stapanii lui mureau fara urmasi directi si fara sa fi lasat testament. Daca un stapan milostiv isi elibera robul, acesta devenea un bucurestean oarecare. Daca o satra de tigani avea o tidula la mana data de Domnie, prin insistenta stapanului ei, se putea plimba pe oriunde. Iar un sfert din tiganii existenti cutreierau prin Tara Romaneasca de la un capat la altul.’ (pag. 157)
Legilor robiei si dezrobirii le va fi supusa si povestea de dragoste dintre Leun si tiganca Maiorca. Pentru a se putea casatori cu ea Leun va trebui sa o rascumpere (dar rascumpararea de la stapan este doar teoretica in acea perioada) sau sa devina el insusi rob. Libertatea sau dragostea? Aceasta este dilema din centrul intrigii si voi lasa viitorilor cititori sa descopere deznodamantul. Voi spune doar ca din fiorul povestii de dragoste sau din tensunea intrigii istorice asteptam ceva mai mult de la aceasta carte. Intr-un fel am avut senzatia ca amanuntele istorice, atmosfera de magie si cateva idei centrale legate de puterea cuvantului, de exemplu, au fost mai importante pentru autoare decat constructia minutioasa a intrigii. Ca mister post-medieval sau pre-Misterele Bucurestilor ‘Manuscrisul fanariot’ este o carte partial ratata.
sursa http://doinarusti.ro/fantoma.html
Suntem in schimb din plin compensati in planurile magiei. Bucurestii Doinei Rusti nu sunt atat un spatiu istoric cum este descris de experti precum Neagu Djuvara care a scris o frumoasa carte de istorie despre perioada fanariota, cat un spatiu magic, un taram al tuturor posibilitatilor.
‘Deasupra Bucurestiului palpita cerul si valuri de dorinte rabufneau din pamant.’ (pag. 214)
‘Era noapte cu stele si Dambovita clincaia ca o gusa de gugistiuc suparat.’ (pag. 154)
‘Peste mlastina, pe toata suprafata cuprinsa cu ochii respira un dragon fara cap’ (pag. 153)
Faptele oamenilor au consecinte magice. Nici nu poate fi altfel, caci secolul 18 a fost in mare parte pentru tarile romanesti un secol al vrajilor si mai putin un secol al luminilor si rationalismului precum in alte parti. Aparitia unui balon cu nacela nu poate fi explicata in acest sistem de referinta decat prin magie. Mai puternice decat vrajile pot fi doar cuvintele.
‘Bucurestiul, pentru cine nu stie, este un oras mancator de cuvinte, o gaura hranita cu soapte, un depozit de suieraturi si cantece. Este un oras sugativa. Nu conteaza de unde vin, daca sunt nemtesti, grecesti, sau chiar dintr-o limba moarta. Orice cuvant e o scanteie, un combustibil care tine orasul in viata. Cine vrea sa scotoceasca dupa cuvinte pierdute, cine are mania celor dulci vechituri trebuie neaparat sa inceapa cu Bucurestiul. In fibra lui se plimba, ca pa banda unei vitrine de lux, toate vorbele scapate cu voie sau fara voie in perimetrul orasului. Uneori, cate un refren apare din neant, adus inexplicabil de apele Dambovitei, incat pe cheiul ei ai impresia ca susotesc spiridusi.’ (pag. 33)
Cuvintele vor prevala in cele din urma isi in intriga cartii. Boieroaica Manda Doicescu, cea care isi construise un spatiu imaginar alternativ realitatii (cat era ea de realitate) fanariote din lectura romanelor italienesti si spaniole (in traducere greaca, desigur) va avea rolul sau nu lipsit de importanta in deznodamant. Un deznodamant care pare doar aparent tragic pentru ca privim prin perspectiva istoriei, dar nu sunt sigur ca nu va fi fost perceput ca un dulce happy-end de protagonisti.
Secretul manuscrisului fanariot se va dezvalui cititorilor la sfarsitul acestei carti frumoase, cu multe straturi de mister, istorie, si magie.