Am avut multe motive sa citesc imediat ce am avut ocazia cartea lui Daniel Cristea-Enache ‘Literatura de azi’ cu subtitlul ‘Di@loguri pe net’ (ortografia originala, desigur, din toate punctele de vedere), aparuta acum cateva saptamani la POLIROM. In primul rand pentru ca Daniel Cristea-Enache este criticul meu literar preferat, si insubstanta si in stil, un critic care stie sa caute esenta si frumosul in carti si sa scrie frumos despre ele, un prieten, coleg, discipol si mentor (varsta sa-i zicem mijlocie ii permite sa se bucure de ultimele doua functii simultan) al multor scriitori romani contemporani. Al doilea motiv este implicarea intensa a criticului in lumea internetica in care ne-am intalnit si in care eu vin din cu totul alta directie. Daniel este un utilizator hiperactiv al Facebook-ului, si mai mult decat un suporter, este un promotor al exclusivelor internetice, lucru aproape unic printre criticii literari, si destul de rar intr-un mediu in care multe figuri ilustre continua sa duca un razboi fara speranta pentru pastrarea suprematiei suportului de hartie al cuvantului tiparit fata de cel pastrat electronic si facut accesibil cu ajutorul Internetului. Aceasta carte insasi este dovada ca Daniel este printre aceia, inca putini, care a inteles puterea distribuirii literaturii si a informatiei culturale in general in mod liber si instantaneu, fara a tine cont de frontierele geografiei. ‘Literatura de azi’ este o culegere a interviurilor publicate intre sfarsitul lui 2011 si inceputul lui 2013 in foiletoane saptamanale de portalul cultural liternet.ro, interviuri ale caror mod de desfasurare le determina structura si le da un caracter aparte.
Mai exista insa un al treilea motiv si acesta este propria mea pasiune pentru interviuri in general, si interviurile cu scriitori si oameni de cultura in special. Originile acestei pasiuni personale pot fi gasite in anii de inceput ai ‘Romaniei Literare’, care in 1968, anul de speranta al scurtului si amagitorului dezghet politic si cultural romanesc inlocuia anchilozata ‘Gazeta literara’, sub o noua conducere cu Geo Dumitrescu redactor-sef si Adrian Paunescu redactor-sef adjunct. Printre multele noutati de format si continut gazeta continea in acei ani interviuri pe care poetul tanar si gazetarul talentat care era Paunescu in acei ani le lua colegilor de breasla scriitori, dar si oamenilor de cultura din alte discipline, precum si unor personalitati din alte domenii, inclusuv cel politic. Atunci, in anii (pentru mine) ai adolescentei si formarii intelectuale, am simtit forta interviului de calitate in a aduce cititorilor fatetele diferite ale personalitatilor intervievate, detalii ale biografiei lor, atitudinea fata de controversele zilei, fata de marile si micile probleme ale tarii si societatii in care traiesc. Nu a durat mult perioada de dezghet, ‘Romania literara’ a trecut in alte maini, si seria de interviuri a fost intrerupta. Adrian Paunescu avea sa o reia cativa ani mai tarziu la Flacara, dar nu mai era nici aceeasi atmosfera de entuziasm si deschidere in cultura si societatea romaneasca, si nici Paunescu nu mai era acelasi, devenind din ce in ce mai aliniat cu directivele de partid, si plusand in directia crearii unor formate care serveau cultul personalitatii perechii de dictatori din fruntea Romaniei acelor ani. Interviurile devenisera din ce in ce mai rare, si scriitorii romani ai anilor 70 si 80 au fost din nou pentru citititori in marea lor majoritate doar niste nume pe copertitle cartilor. Nu este deci de mirare ca dupa 1989 scriitorii mai mici si mai mari au abordat cu entuziasmul si foamea recuperarii genurile care permit expunerea personala de la jurnal la corespondente, de la publicistica de atitudine la interviuri. Pentru multi dintre scriitorii cei mai de succes ai Romaniei de astazi cartile de publicistica, jurnalele, dialogurile si interviurile ocupa numeric locuri aproape egale cu cele ale operelor literare insasi.
Interviurile publicate de-a lungul lunilor si anilor de Daniel Cristea-Enache prilejuiesc o cunoastere a scriitorilor romani de astazi dincolo de opera lor, dar contextul este aproape intotdeauna cel al operei scrise. Ca autor de interviuri Daniel are marele avantaj de a cunoaste perfect si in profunzime cartile autorilor cu care discuta, o cunoastere care pare sa depaseasca simpla relatie intre critic si scriitor. Ca si atunci cand scrie cronici literare, intrebarile pe care le pune arata ca nu este vorba numai despre un critic ci si despre un cititor pasionat si empatic, doritor de a afla cat mai multe despre omul din spatele cartii si astfel de a-i intelege mai bine opera scrisa, si despre un cercetator atent care si-a pregatit bine lectiile cunoscand in amanunt biografia partenerilor de discutie. Aceasta ii permite sa abordeze interviurile compuse din patru sau cinci intrebari sau grupaje de intrebari fara preambule, direct si foarte la obiect in ceea ce priveste persoana si opera scriitorului cu care discuta. Iata de exemplu cum incepe interviul cu
Livius Ciocarlie:
‘DANIEL CRISTEA-ENACHE: Stimate domnule Livius Ciocarlie, in cea mai recenta carte a dumneavoastra, ‘La foc marunt’, va marturisitiimposibilitatea de a refuza o solicitare, o rugaminte, o invitatie, precum si seriozitatea si aplicatia oarecum atipice cu care purcedeti la onorarea lor. Tot aici, constatati ca, in ultima vreme, ritmul acestor solicitari a scazut: numai uneori, spuneti, mai cade cate un “obuz”.
De ce oamenii vin spre dumneavoastra cu aceste solicitari? Si de ce nu le puteti spune “nu”? De ce ati acceptat din prima clipa sa facem acest dialog, fara vreo “codeala” de vedeta ori invocarea unei agende cu alte prioritati?
Totusi, stimate domnile Livius Ciocarlie, este vorba despre timpul dumneavoastra. Timpul: ceva foarte pretios pentru un scriitor si pentru un eseist. De ce-l fragmentati si de ce oferiti altora bucati din el?’ (pag. 143)
La asemenea intrebari sau grupaje de intrebari atent formulate si bine argumentate rapunsurile sunt pe masura, fiecare profilate pe stilul si personalitatea celui intervievat. Livius Ciocarlie raspunde in stil banatean, cu o argumentare personala care dezvaluie laboratorul literar si crezul personal. Cu Carmen Musat raspunsul la prima intrebare capata dimensiunile unei treceri in revista a evolutiilor politice ale ultimelor decenii si atitudinii scriitoarei. Ioan Es. Pop raspunde la o intrebare lipsita de menajamente legata de implicarea poetului cu Securitatea cu includerea unui poem scris in acea perioada ale carui versuri vorbesc mai bine despre framantarile si umbrele acelor vremuri care continua sa-l insoteasca. Norman Manea, si el autor de carti de dialoguri dezvaluie mecanismele acestora si nevoia de a discuta in conditiile exilurilor (interior, geografic) pe care le-a trait. Iar Lucian Dan Teodorovici isi descrie pasiunea pentru … Dinamo.
Dezvoltarea in continuare a fiecaruia dintre interviuri este contruita pe raspunsul primit la intrebarile precedente, si cateodata
influentata si de evolutia evenimentelor politce. Multe dintre interviuri au avut loc in zbuciumatul an 2012, anul protestelor si al suspendarilor, al referendumului si al alegerilor. Zgomotul strazii si zarva mediatica a lui 2012 se lasa auzite in spatiul virtual in care se desfasoara interviurile. De cele mai multe ori insa Daniel Cristea-Enache reuseste sa obtina de la interlocutorii sai raspunsuri care pun in evidenta esenta gandirii si scrierilor acestora, precum si informatii noi care completeza imaginea si informatia pe care cititorii si-o formasera despre ei. Aflam despre cautarile si peregrinarile lui Dan Lungu si despre istoria Clubului 8. Ne delectam cu felul in care isi descrie Emil Brumaru pasiunea poeziei, si felul in care aceasta se leaga de diversele etape ale biografiei sale. Ne emotionam la povestea de dragoste personala si autobiografica pe care ne-o asterne Radu Pavel Gheo. Reflectam impreuna cu Radu Vancu la relatia dintre poetic si politic. De la Vasile Ernu capatam un raspuns incomod dar lucid la o intrebare legata de o posibila reintregire romaneasca a Basarabiei. Aflam de la Silviu Lupescu lucruri inedite despre istoria editurii POLIROM.
foto: Viorel Ilisoi
Personal am fost fascinat in mod special de interviul cu Norman Manea. Exilul este una dintre temele principale ale operelor lui Manea, dar ceea ce a reusit sa obtina Daniel Cristea-Enache in interviul sau cu scriitorul care traieste astazi peste ocean este un eseu personal si o reflectare sintetica a problematicii exilului, in special pentru un scriitor al carui mod de a trai este atat de legat de limba in care s-a nascut si format. Cand scrie ‘Paradoxal, nevoia unei patrii poate fi mai acuta pentru cel acuzat mereu ca nu o are si nu ar putea avea vreuna, desemnat ca strain in propria tara si oriunde.’ (pag. 251) Manea descrie intr-o singura propozitie dilema identitara a intelectualilor evrei din exil dintotdeauna, pentru ca apoi sa-si dezvolte experienta personala de peregrinari geografice si spirituale:
‘Exilul este o socanta dislocare si disposesie, in care pierzi locul firesc, limba, prietenii, cartile, rutina unei vieti ritmate de ciclul natural al calendarului si al virstelor. Este o dialectica a schimbarii, cum spunea Brecht, si anume a uneia brutale care solicita intens fibra intregii fiinte. O trauma esentiala. Dar si o enorma sansa, care te obliga s-o asumi, sansa de a te reanaliza si a deschide larg ochii spre diversitatea lumii, la care nu aveai acces in ograda bine imprejmuita a provinciei natale. O trauma privilegiata, un extraordinar exercitiu pedagogic al scrutarii sinelui, cu necunoscutele sale, solicitate sa se puna in valoare si, concomitent, a necunoscutului din jur. Descoperi, vrind-nevrind, o noua lume si noua lume din tine insuti.’ (pag. 252-253).
Faptul ca raspunsurile la interviuri sunt scrise creaza oportunitatea diferentierilor stilistice, mai evidente la unii dintre respondenti, mai putin la altii. Nu cred ca va fi greu sa fie detectat stilul si identificat autorul in textele scrise de Emir Brumaru, Razvan Petrescu, Norman Manea, Livius Ciocarlie – si acestea isi vor putea gasi locurile in tomurile de opere complete de mai tarziu. Ultimele intrebari din fiecare grupaj difera ca stil si abordare. In unele cazuri este vorba despre ‘proba cea mai dificila’ (la Livius Ciocarlie), in altele (iarasi Manea) este lasat interlocutorul sa-si puna sie insusi intrebarea care ‘sa nu fi venit’ in multe alte interviuri date anterior. Fiecare grupaj de scriitor este completat de un Curriculum Vitae scris de fiecare autor, inca un prilej de auto-analizare, de cizelare a perspectivelor si a contextului si de diferentieri interesante in modul de scriere.
Am citit ‘Literatura de azi’ cu dragoste si interes fata de cei care au raspuns provocarii lui Daniel Cristea-Enache si prin el s-au dezvaluit cititorilor. Pe unii dintre scriitori ii cunosc mai bine, le-am citit unele dintre cartile mai importante, pe altii mai putin, pe cativa doar dupa nume. Cartea lui Daniel mi-a trezit interesul sa ii citesc pe toti. Cartea este cred importanta si prin relatia pe care o creaza intre interviurile care au aparut mai intai la liternet.ro si volumul tiparit – inca o dovada ca Internetul nu poate (chiar daca ar intentiona) sa ucida cuvantul tiparit, dar il poate influenta si schimba enorm, pana la crearea de noi genuri literare.
Esentialul ramane insa tot dialogul. In acest spirit cea mai buna incheiere a acestor randuri mi se pare tot un citat din interviul luat lui Norman Manea:
‘Dialogul intre oameni a suferit drastice transformari datorita evolutiei tehnicii, prin aparitia postei, telegrafului, telefonului, radioului, televiziunii, computerului si, recent a multiplelor jucarii de buzunar care permit contactul instantaneu cu lumea intreaga. Ce inseamna desfiintarea practica a comunicarii epistolare, in folosul uneia rapide si laconice si, inevitabil, reductive, nu putem inca evalua, dar este vorba, sint convins, de schimbari care afecteaza profund si personalitatea umana si societatea umana. Chiar si sub formele noi, accelerate si simplificate, dialogul ramine esential; lipsa acestuia contine grave prejudicii si primejdii. Cum s-a dovedit, indemnul “iubeste pe aproapele tau” este iluzoriu. Dar daca l-am modifica in “dialogheaza cu aproapele si departele tau”? Este greu de imaginat convietuirea in familie si societate, intro tara si in lume in lipsa dialogului sau prin degradarea sa ireversibila in agresivitate, obtuzitate, suficienta, narcisism, fanatism, idolatrizarea sinelui?” (pag. 266-267)