Istoriile spaniolilor si evreilor sunt strans legate. Nu exista, poate, un alt popor care sa fi influentat mai mult istoria Spaniei, caracterul si cultura spaniola decat evreii. Nu exista, poate, un alt popor al carui caracter, istorie si nume sa fi influentat mai mult istoria evreilor decat spaniolii. Si sunt multi concurenti la acest titlu! Jumatate din evreimea lumii se considera a fi ceea ce in limba ebraica se numeste ‘sfaradim’, ceea ce se traduce simplu – spanioli! Jumatate din evreii lumii se auto-definesc drept spanioli. Adica, originari din Spania – Sfarad – Sefarad precum in transcrierea in romana a titlului culegerii de povestiri a lui Antonio Munoz Molina, tradusa impecabil de Eugenia Alexe Munteanu si aparuta la Curtea Veche, in Bucurestii anului 2008.
1492 este un an cheie in istoria ambelor popoare, dar nu cred ca este posibila o prapastie mai mare in semnificatiile acestei date, interpretarile istorice ale acelorasi evenimente, si felul in care aceasta borna istorica a ramas, s-a transmis si este amintita dupa mai bine de jumatate de mileniu in memoriile colective ale spaniolilor si evreilor. Pentru spanioli 1492 reprezinta un moment de triumf in care dupa secole de razboaie sangeroase ultimii ocupanti mauri au fost izgoniti din Peninsula Iberica. Este si anul in care Cristofor Columb pleaca in prima sa expeditie spre Indiile care se vor dovedi a fi Lumea Noua, punand bazele imperiului spaniol. Pentru evrei 1492 reprezinta insa anul groaznicului edict prin care evreii spanioli care traisera in Peninsula Iberica vreme de peste un mileniu erau fortati sa-si piarda identitatea prin convertire, sau sa aleaga calea exilului – un eveniment traumatic de o intensitate cum putine au fost in istoria bogata in tragedii a evreilor. In cuvintele lui Isaac Salama, evreul ajuns in Tanger, pe care cumplitul an 1944 il gaseste nu in alta parte decat in ochiul infernului, Budapesta lui Eichman, si a carui viata este salvata de pasaportul sau spaniol:
‘Sefarad era numele adevaratei noastre patrii, desi fuseseram expulzati de acolo acum mai bine de patru veacuri. Imi povestea ca familia noastra pastrase timp de generatii cheia casei noastre din Toledo, imi povestea despre toate calatoriile pe care le-au facut de cand au plecat din Spania, ca si cum mi-ar fi spus povestea unei vieti care a durat aproape cinci sute de ani. ‘ (pag. 123)
sursa www.observatorcultural.ro
In pofida titlului (si a copertii editiei romanesti) cele 17 nuvele care alcatuiesc colectia Sefarad nu se ocupa numai de exil si de trauma istorica a evreilor spanioli (sefarzi) ci de spatiul spaniol in general. Sefarad = Espana s-ar putea spune si Munoz Molina gaseste multe paralelisme intre destinul celor doua popoare ale caror istorie comuna a creat o legatura simbiotica, si al caror divort istoric violent la mijlocul mileniului trecut a creat o senzatie de vid cutural, de lipsa a unei parti esentiale a culturii si personalitatii. Unele dintre casele vechi din orasele cetate spaniole inca poarta insemnele prezentei evreiesti si a absentei care a urmat. Evreii sefarzi poarta in ei nu numai amintirea locului in care au trait, prosperat si contribuit la crearea unei culturi comune intr-o perioada ramasa in istorie ca ‘Perioada de Aur’, ci au si luat cu ei in exil si limba spaniola si au creat un dialect (judeo-espanol) care pastreaza probabil cea mai curata si apropiata forma de spaniola vorbita in prima jumatate a mileniului. Comune sunt si experientele fracturilor istorice, ale traumelor de mari dimensiuni care au distrus generatii intregi in prima jumatate a secolului 20 si au lasat sechele adanci in istoria celor doua popoare – Holocaustul si razboiul civil.
Intreaga carte se afla insa sub tutela unui personaj care desi a fost evreu nu a fost sefard – Franz Kafka. Un citat din ‘Procesul’ serveste de motto intregii carti, si premonitiile lui Kafka par a desemna traseele absurdului sub semnul caruia s-a desfasurat istoria restului de secol de dupa disparitia fizica a scriitorului evreu din Praga. Lui Franz Kafka ii supravietuieste o femeie, o iubita careia ii fusesera adresate scrisorile sale de dragoste, cu care traise o aventura posibila sau poate imposibila la o frontiera europeana de inceput de secol. Milena Jesenska este numele ei, si destinul va face sa ii supravietuieasca mai bine de doua decenii lui Kafka pentru a-si sfarsi viata intr-un lagar din sistemul concentrationist nazist.
Cateva dintre cele mai impresionante nuvele din carte se ocupa de Holocaust si perspectiva pare oarecum recuperatorie. Spaniolii care si-au trait propriile traume istorice in secolul trecut stiu foarte putine despre acest popor care nu numai ca a lasat o decisiva amprenta istorica, dar care se regaseste si in genele culturale, daca nu chiar in ADN-ul la propriu al multora dintre spanioli. In ‘Copenhaga’ este vorba despre gari si trenuri, transformate in statii ale cosmarului si visele rele care le leaga intre ele:
‘Cum ar fi sa ajungi intr-o gara germana sau poloneza intr-un tren pentru vite, sa asculti la megafoane ordinele strigate in germana si sa nu intelegi nimic, sa vezi in departare lumini, garduri de sarma ghimpata, cosuri foarte inalte ce scot fum negru. Timp de cinci zile, in februarie 1944, Primo Levi a mers intr-un tren spre Auschwitz.’ (pag. 37)
… si in continuare legatura cu realitatile de astazi:
‘Cum ar fi sa ajungi noaptea pe tarmul unei tari necunoscute, sa sari in apa din barca in care ai traversat marea pe intuneric, sa vrei sa te indepartezi cit mai repede spre interior, in timp ce picioarele ti se afunda in nisip; un barbat singur, fara acte, fara bani, ce vine din oroarea bolilor si masacrelor din Africa, din strafundul iadului, care nu stie limba tarii in care a ajuns, ce se arunca la panant si se ascunde in sant cand vede pe sosea farurule unei masini ce se aproprie, poate cea a politiei.’ (pag. 41)
sursa www.escritores.org
Nuvelele din ‘Sefarad’ creaza un mozaic divers si impresionant al spatiului spaniol si european al secolului 20. Unele dintre ele pun fata in fata tragediile Holocaustului si ale Gulagului. ‘Munzenberg’ de exemplu traseaza portretul si biografia unui personaj fascinant pe nume Wili Munzenberg, creatorul programelor de atragere a intelectualilor ‘tovarasi de drum’ in masina de propaganda sovietica intre cele doua razboaie mondiale. Tovaras si complice al lui Lenin cade el insusi in dizgratie in perioada proceselor staliniste din anii 30 si are parte de o trezire tarzie la realitate care il pune in mod incomod pe lista de dusmani de moarte ai stalinismului si nazismului in anii in care cei doi dictatori isi disputau Europa. Sfarseste tragic si in imprejurari neclare, nici pana astazi nu se stie care dintre serviciile secrete – NKDV-ul sau Gestapo-ul) a sfarsit prin al lichida intr-o padure din Franta sub ocupatie. ‘Seherazada’ este povestea unei ‘babe comuniste’, poate fiica fanaticei conducatoare comuniste Dolores Ibarruri (prietena a lui Ceausescu pentru cine isi aminteste) care la anii pensiei (in Spania desigur) isi aminteste de copilaria in exilul sovietic si de fascinatia niciodata disparuta si nestearsa de nicio realitate a secolului 20 pentru comunism in general si Stalin in special.
Alte cateva povestiri se ocupa de perioada de tranzitie a Spaniei dupa descotorisirea de dictatura. Pentru cititorul roman cel putin unele aspecte vor suna foarte familiare, caci spaniolii si Spania lui Munoz Molina par sa fi trecut in anii 70 prin aceleasi fenomene de dezorientare, pierdere a busolei morale si incertitudine economica si personala prin care au trecut romanii si Romania anilor 90. ‘Oriunde te-ai duce’ schiteaza tabloul unui cartier din Madrid in care dupa somnolenta dictaturii apar contrastele si excesele libertatii economice si individuale, dar si tragediile cauzate de lipsa de securitate sociala. Si totusi in acest infern al tuturor pacatelor se naste o incredibila poveste de dragoste. Tot o poveste de dragoste, sau poate doar de atractie si fascinatie este redata in ‘America’ in combinatie cu o alta tema importanta scriitorului – cea a rolului religiei institutionalizate in Spania din timpul dictaturii si dupa caderea acesteia. In fine, in ‘Spune-mi numele tau’ scriitorul surprinde cu remarcabila exactitate psihologia refugiatului politic din Europa de Est care pentru prima data in viata sa trece o frontiera sub pavaza unui pasaport al unei tari de drept, care ii garanteaza dreptul elementar la libera circulatie:
‘… jandarmul, fara sa se uite macar la pasaport, fara sa-i priveasca chipul i-a facut un gest grabit cu mana, i-a spus sa treaca cu oarecare mitocanie spanioleasca, si acest gest cu mana si cele doua vorbe grosolane i s-au parut primirea cea mai frumoasa ce i s-a facut vreodata, semnalul neindoielnic al cetateniei sale.’ (pag. 385)
In final voi mentiona insa inca una dintre povestirile legate de Holocaust – ‘Nerva’. Este povestea unui ofiter spaniol care in timpul razboiului ajunge pe frontul de Est si se confrunta pentru prima data nu numai cu existenta sau mai bine zis cu disparitia prin exterminare a evreilor ci si cu felul in care germanii abordeaza soarta acestora. Ofiterul german cu care spaniolul se imprietenise, cei doi fiind reuniti de pasiunea pentru muzica lui Brahms si a lui Gershwin ii descrie cu un singur cuvant scrasnit – Juden! – ceata de suboameni purtand cu ei barele de sarma ghimpata care ii desparteau de omenire si de omenie in marsul lor spre moarte. Este una dintre cele mai expresive relatari pe care le-am citit ale confruntarii oamenilor de rand cu Holocaustul, a asumarii sau neasumarii responsabilitatii fata de ororile secolului 20.