Printre efectele secundare ale pandemiei COVID-19 se numără faptul că unii dintre noi au găsit răgazul de a se dedica unor ocupații și pasiuni pe care altfel, în vâltoarea vieții, le amânaseră sau poate chiar le ignoraseră până acum. Printre cei pentru care hobby-ul adus la suprafață de pandemie este scrisul se numără și scriitorul israelian de limba română Raul Ancel. Am scris deja despre primele sale cărți apărute cu ceva mai mult de un an în urmă. Raul nu s-a oprit, dimpotrivă, pare să-și fi stabilit un ritm regulat și intens de apariții pentru cărțile sale, și la sfârșitul celui de-al doilea an de activitate editorială are deja în bibliografie, daca nu greșesc, zece cărți publicate. Formula este deja familiară. Cărțile lui apar în tandem, sunt volume în jur de 150 de pagini, au în general o temă centrală, dar sunt toate culegeri de schițe, poeme, povestiri, cugetări, memorialistică. Pe lângă tema centrală a volumului revin câteva subiecte recurente: problemele identitare legate de traseul propriu în viață, amintiri și nostalgie față de Fălti – Fălticenii copilăriei reconstruiți din memorie și din dragoste -, iubirea și îndrăgostiții, uimirea mai mult sau mai puțin ingenuă față de fenomenele lumii contemporane. Raul Ancel își prezintă și promovează cărțile prin intermediul Internetului fiind prezent și activ pe portaluri culturale, reviste virtuale, și rețelele sociale. Și-a câștigat un public care crește numeric, atât în rândurile cititorilor de limba română din Israel, ale foștilor concetățeni din Fălti, Iași sau București, și ale prietenilor virtuali din toată lumea.
‘Un fel de religie’ a apărut în prima jumătate a anului 2021. Nu este menționat în volum numele vreunei edituri, ceea ce mă face să bănuiesc că este publicat pe spezele proprii și editat cu ajutorul unor prieteni entuziaști. Este un volum mic și elegant, care are o tema centrală care mi-a captat atenția de la început – China -, o tema secundară la fel de incitantă – religiile, oamenii care le practică, și coexistența lor -, și în plus obișnuitul amestec de schițe cu teme aparent disparate. Tocmai aici am găsit câteva texte care mi-au plăcut în mod deosebit: ‘Clasa 1’ – o delicată relatare din perspectiva copilului, ‘Acea – Acel’ – o sensibila schiță de dragoste, ‘Așteptări’ – un poem despre trecerea prin vârste scris sub forma de amintiri încrucișate scrise de ‘Ea’ și de ‘El’, și frumosul mini-eseu ‘Prietenie – filozofie de 3 bani’.
Textul care dă numele cărții abordează tema religiilor. Este vorba despre trei episoade care se petrec în trei zone diferite ale lumii în trei momente de timp disparate. Prima secvență pe care o relatează se petrece la Fălti, într-o noapte de Paști. Paradoxal, abia atunci este băiatul evreu de 10-11 ani martor la prima procesiune religioasa din viața sa:
‘Lumea se aduna, venind tăcută, câte unu sau doi sau în grupuri mici, căutându-și repede și cu nerăbdare cel mai bun loc în apropierea bisericii. Erau câteva sute de oameni. Era în plina dictatură comunistă. … Dar credința îi făcea pe oameni gata să înfrunte posibilele șicane ale regimului … Noaptea coborâse peste târg … Nimănui nu-i păsa de frigul ce devenise mai înțepător … Deodată din biserică s-a auzit o voce puternica cântând, vocea preotului. Oamenii de afară repetau parcă spusele lui. Strada era prost luminată. Șușotiri de credință se urcau spre ceruri. …
Eu eram complet cuprins de freamătul străzii, străpuns de credința lor, a oamenilor din jurul meu. Atunci prima dată mi-am dat seama că o religie, oricare ar fi ea, nu trebuie judecată, trebuie doar înțeleasă, acceptata prin enoriașii ei …’ (pag.14-15)
Toate cele trei episoade demonstrează deschiderea și înțelegerea față de cei care cred, refuzul de a judeca sau categorisi, acceptarea modurilor diferite de a gândi și simți. Sentimente firești, dar atât de greu de găsit, uneori, în lumea de azi.
Mai mult de jumătate din carte este dedicată Chinei. Acest grupaj ar putea aparține genului jurnalelor de călătorie. Este vorba despre o întâlnire pe etape. Până la un punct experiențele mele cu China au fost similare cu cele ale lui Raul. Am cunoscut întâi civilizația chineză într-o călătorie profesională la Hong Kong, orașul care până acum câțiva ani era încă un stat-oraș aproape independent, cu oameni bucurându-se de majoritatea binefacerilor democrației, dar având sentimentul că timpul libertății se scurta iremediabil, până la momentul în care China comunistă avea să-și extindă controlul total. După întâlnirea cu ‘China capitalistă’ a urmat contactul cu ‘China – mainland’ adică cea mai mare parte a Chinei continentale, în care sistemul economic capitalist se combina cu sistemul politic comunist. Primul contact al lui Raul Ancel este cu capitala Beijing. Spre deosebire de mine, Raul a avut ocazia să călătorească și în alte zone ale Chinei însoțit de ghidul sau pe nume Chin. Lectura acestor relatări a fost deci cu atât mai interesantă pentru mine. Am putut compara ‘notițele’ legate de Hong Kong și Beijing, am aflat multe lucruri noi despre restul Chinei continentale. Sentimentele și concluziile au fost, cred, foarte asemănătoare.
Raul Ancel nu este prea aventuros și nici prea curios atunci când este vorba despre aspectele culinare, de exemplu, ale Chinei. Este poate vina ghidului său care nu l-a introdus în acest univers, divers și plin de culoare, mirosuri și gusturi care pot fi paradiziace sau șocante, niciodată aceleași și niciodată plictisitoare ale diferitelor școli culinare din China. Nici măcar ceaiul chinezesc cu miile sale nuanțe și arome nu este curios să-l exploreze. În schimb este impresionat, și nu ai cum să nu fii ca vizitator, de ritmurile frenetice și de dimensiunile industrializării și schimbărilor de peisaj făcute de mâna omului.
‘Urmau apoi colace de șosele pe 4-5 nivele, ce te făceau să te simți zburând printre înalții zgârie-nori de citeva sute de metri. Tăind aerul pe la etajul 10-15 al coloșilor de beton și sticlă, simțeai că-i poți atinge cu mâna … Trenuri rapide tăiau noaptea ca pe o săgeată arzândă ca apoi peste câteva secunde să dispară în noapte … Mallurile uriașe frumos luminate cu lumini în zeci de culori, în continuă schimbare te îmbiau să vii să cumperi ceva. … Hoteluri înalte cu forme curioase te făceau să te simți pe rând, la New York, Chicago, sau San Francisco …’ (pag. 59)
Spre deosebire de mulți alti turiști însă, Raul nu a căzut pradă propagandei, și a sesizat și descris uriașul preț uman pe care conducătorii Chinei, stăpânii ‘deciziilor’ îl impun populației, fară drept de protest sau discuție. Iată un dialog intre autor și ghidul său care captează în mod elocvent esența dictaturii pe fond confucianist și miezul diferențelor de atitudine:
”Stiu ce se spune despre futongs-uri’ mi-a replicat Chin, ‘e adevărat, a fost luată o decizie, vechii locuitori au fost urcați în trenuri și duși fiecare la o altă destinație. Dar să nu uităm că au primit un preaviz de o lună să părăsească locul … Și să nu uităm că la destinație, își puteau face meseria, fiecare meseria lui … Destinația fiind aleasă după meserie …’
‘Putem merge și vedea un fericit din ăștia care într-o lună și-a luat familia și a continuat nestingherit să-și practice meseria unde l-a oprit trenul?…’ întreb desi știam răspunsul.
A trecut un minut până când a venit răspunsul lui Chin …
‘Astea sunt genul de decizii ce se iau la noi. Numai cineva care știe totul despre necesitățile tuturor, posibilitățile tuturor și capacitatea fiecăruia poate lua astfel de decizii. Dar noi nu le comentăm. Noi suntem siguri că e cea mai bună decizie posibilă. Desigur că nu putem vizita așa o persoană, nimeni nu știe unde se află ea acum!’
‘Tu consideri că e normal ca altcineva să ia astfel de decizii pentru tine?’ îl întreb eu.
‘Fiecare cetățean trăiește două trei decizii din astea în timpul vieții, poate chiar mai multe. Câteodată sunt grele pentru el, dar folositoare pentru majoritate. Suntem un popor mare, avem o țară mare, fară o jertfă mică a fiecăruia nu se poate.” (pag. 66-67)
Nu sunt sigur că Chin este un personaj real, și dacă este, numele său poate nu este Chin. Cei care am călătorit în China și alte țări totalitare am avut ocazia să întâlnim astfel de personaje, și poate am reușit, precum Raul Ancel, să le spargem platoșa de frică și de propagandă. Rezultatele unor destăinuiri sincere sunt însă uneori surprinzătoare:
‘Spune-mi, tu, cu tot patriotismul tău ai fi dispus să pleci mâine în America, de exemplu?…’ îl întreb.
‘Mâine? Și acum aș pleca în America sau în Israel, aș pleca și astăzi, fără nici un regret. Să fiu liber asta e un vis pentru mine … Orice om visează libertatea … Da, dar acolo fiind m-ar bucura nespus de fiecare kilometru nou reconstruit al zidului, chiar dacă aș ști că au murit acolo 1000 de oameni la construirea lui!’ Doamne, să-i mai înțelegi pe chinezii ăștia. Chinezii ăștia sunt chineză pentru mine!’ (pag. 88)
Cu umor și cu discreție, fară a moraliza și fară a predica, Raul Ancel ne lasă să înțelegem care este opinia sa, și aceasta este clară și lipsita de ambiguități. Când Chin pune întrebarea reciprocă (‘Dar voi, evreii, sunteți patrioți?’) răspunsul nu vine direct ci prin intermediul unui alt personaj, poate real, poate imaginar (Yoni). Răspunsul nu este simplu, dar și în acest caz, este lipsit de echivoc.
Raul a ajuns, deci, în părți din China unde eu nu am fost și posibil nu voi ajunge vreodată. A suit la peste cinci mii de metri în Himalaya și a vizitat peisajele unice din zona GuanShi. Aici se poate întrevedea și expresivitatea originală a descrierii naturii în formele sale exotice, departe de cele pe care le cunoaștem în spațiul nostru european sau mediteranean:
‘Un gheb în definiția mea, este o formație geologica, o colină sau un deal.Numai că spre marea deosebire de acestea, are baza mai mica sau egală cu vârful. De aproape, tu fiind parte din el, ai senzația că ești pe un deal sfidând împrejurimile, din depărtare văzându-l proiectat pe ceruri, cu nori agățați de jur în jur, realizezi grandoarea lui. Apare ca buzduganul lui Gargantua, de câteva sute de metri înălțime, înfipt adânc cu coada în pământ. Cu partea de sus a buzduganului ca și pe coadă, depinde de mărimea ghebei, pot fi statui mărețe sau grădini tropicale ca în cazul ghebei Corcovado din Rio, pot fi mănăstiri și centre comerciale ca la Meteora în Grecia, dar poate fi și centrul unui orășel chinezesc, ca în cazul Guiilinului…’ (pag.117-118)
Raul Ancel are talent, are sete de comunicare, și acum pare să aibă la dispoziție și timpul și mijloacele pentru a-și pune pe hârtie și a-și publica gândurile în format de cărți. El își antrenează cititorii într-o aventură interesantă și nu lipsită de surprize. O aventură care continuă.