Artistii importanti nu trec prin viata noastra fara a lasa urme. Daca sunt muzicieni cum a fost Kamocsa Bela ne lasa muzica lor si Bela a facut multa muzica buna de la Phoenix si pana la jazz-ul si blues-ul al carui promotor si reprezentant a fost paba la sfarsitul vietii. In cazul lui Kamocsa Bela au ramas mostenire si festivalurile pe care le-a initiat, intre care JIMBO BLUES in orasul de la rascrucea frontierelor de vest ale Romaniei – Jimbolia. Adrian Ionita (sau colegul si prietenul Larry de pe listele internetice) face cadou cititorilor blogului ‘Catcher in the Sand’ aceasta contributie despre editia 2011 a festivalului si despre un alt excelent muzician roman care isi dedica viata si creatia blues-ului – Mike Godoroja. Articolul a aparut initial pe Reteaua Literara si la OradeTimis.ro.
———-
Un frig neaşteptat s-a lăsat vineri seară pe coiful statuii Sf. Florian din inima oraşului Jimbolia. Patronul oraşului, sfânt în calendarul catolic, a pus în mâinile oraşului şi ale primarului său un JIMBO BLUES, un festival de blues incandescent care de la ediţie la ediţie trece printr-un proces de călire şi încercări ce are nevoie din partea noastră de o atenţie nedivizată şi un suport logistic şi financiar sporit.
Funcţionând cu un buget de 10.000 de lei, ce poate intra în The Guinness Book of World Records în materie de supravieţuire, este o minune că acest festival poate acoperi acomodarea artiştilor şi un platou de pizza. Miracolul se datorează şi fondatorului acestui festival, regretatului bluesman timişorean Kamocsa Bela, care a lăsat cu limbă de moarte dorinţa sa de a vedea împlinit un vis artistic pentru Banat. Faptul că Bela a ales Jimbolia nu este întâmplător. Oraşul se află aproape de graniţa cu Ungaria şi Serbia şi, încă din anul 2003, Bela a văzut în el un Triplex Confinium al jazz-bluesului european.
Vineri seara, la grădina de vară din centrul oraşului, am avut surpriza să văd un spaţiu superb – care poate găzdui pe puţin 600 de persoane şi are condiţii impecabile de sonorizare -, lăsat cu câteva rânduri de bănci goale. Epifania momentului m-a făcut să îmi imaginez că Jimbo Blues ar fi continuat cu aceeaşi pasiune, chiar dacă nu ar fi fost prezent niciun spectator. Printre artiştii prezenţi la Jimbo Blues 2011 este şi Mike Godoroja, licenţiat în inginerie la Bucureşti şi în TV production la Paris, un muzician a cărui voce şi disponibilitate m-au lăsat uimit de admiraţie şi care a petrecut 14 ani cu formaţia IRIS. După spectacol, ne-am pus la masă în cafeneaua Santa Maria, adiacenta festivalului, şi am avut cu el un dialog blitz, asistat de membrii formaţiei sale şi Florian Lungu, secondaţi de domnul Nicu Vânătoru, prietenul şi amfitrionul meu din Jimbolia, dialog pe care îl redau exclusiv în cuvintele lui Mike Godoroja:
(video source mikeandbluespirit)
Proiectul Mike Godoroja & Blue Spirit funcţionează de 14 ani şi este un proiect deschis unor zone de de cross, de interferenţă şi răscruce. Adică luăm bluesul ca formă de expresie şi gen şi îl răstălmăcim în felul nostru de al simţi, specific românesc. Fiecare spectacol la noi este o formă de a te exprima pe tine însuţi, noi nu cântam la fel aşa cum se aude pe casetă sau bandă şi acest lucru, deşi este un efort în plus pentru că înseamnă să îi înţelegi esenţa, te reprezintă în mod sincer şi îţi dă capacitatea să revii pe scenă în felul tău autentic.
Cum bine se cade, atunci când eşti invitat într-o sufragerie de blues, cum este cea de aici, trebuie să dai bineţe şi să te prezinţi. Echipa mea este foarte specială. La tobe, un veteran al acestui instrument, domnul Marius Vintila, a cântat cu Vali Sterian şi Mircea Florian. La chitară bass, un distins domn care a învârtit roata lui Sorin Chifiriuc, este vorba de Virgil Oprina, iar aici în dreapta mea, foarte proaspăt cooptat, îşi face în această seară cel de-al doilea debut, un elev de suflet al lui Rareş Totu, şi el prezent la festival cu Marcian Petrescu & Trenul de Noapte, un pătimaş de blues în adevăratul sens al cuvântului – domnul Alex Vişan. În stânga este partenerul pe care mă bazez să clădesc acest proiect, adevărata călăuza a grupului, Luca Marius. În capul mesei, desigur, bunul meu prieten de un sfert de secol Florian Lungu, un sfânt în blues şi jazz, n-are nevoie de prezentare, jurnalist celebru şi prezentator de televiziune, sufletul şi organizatorul multor festivaluri de muzică din România.
source http://reteaualiterara.ro/profiles/blogs/mike-godoroja-la-jimbo-blues
Ne-am transformat, dacă vreţi, pentru această bucăţică de seară într-un soi de arheologi care caută şi încercă să aducă la lumina piesele care stau la baza muzicii de astăzi, pop, rock, soul, jazz şi aşa mai departe, şi care nu ar fi existat fără ele. Există blues şi în Guadelupa, şi în Marea Britanie, şi în Finlanda, şi aici, în Jimbolia. Blues înseamnă în primul rând emoţie, înseamnă posibilitatea de a renunţa la orice sofisticare, complicaţii sau filosofii în muzică şi de a rămâne în esenţă suflet pur. Cine vrea să asculte blues nu trebuie să se pregătească pentru o simfonie de Wagner sau să aibă exigenţa de asculta un Oscar Peterson. De altfel şi marii jazzmeni când se întorc la blues, se întorc la simplitatea emoţiei. Când cineva zice că compune blues, cu siguranţă face o gafă pentru că nu se mai poate compune blues decât atunci când conţine o parte din sufletul tău.
Există în toate câte ceva în care depunem suflet. Fiecare dintre noi, aici, atunci când mergem către treburile noastre cu siguranţă facem lucruri cu suflet, pentru că lucrurile fără suflet nu au viaţă, aşa cum a înţeles şi domnul Dejan, care s-a ocupat magistral de sunet, şi domnul Gabor Kaba, primarul Jimboliei, care a făcut acest festival posibil.
Vorbind de natură artistului şi de sistemul de promovare în care este angrenat, cred că este necesar să nu ai blocaje, nici estetice, nici financiare, pentru că atunci când faci ceva cu sufletul la gură, cu inima strânsă sau teama unor plăţi sau facturi, lucrurile devin crispate, devin angajate, devin comenzi. Încercăm să păstrăm acea prospeţime şi naturaleţe care sunt eliberate de constrângeri de genul acesta, chiar şi în situaţii limită. Pentru succesul unui festival este nevoie de foarte multă muncă şi este nevoie de un alt fel de marketing, o educaţie la firul ierbii, care se face progresiv de la simplu la complex, până la formele cele mai sublimate de expresie muzicală. Publicul din seara aceasta a fost mai puţin numeros pentru că nu a fost chemat, dar lumea îşi face pasul către noi şi trebuie ajutată în acest sens. Este învăţătura de minte pentru ediţia următoare, trebuie să existe un colectiv de oameni inimoşi care să facă un efort în plus, să facă din Jimbolia un punct pe hartă, o Gărână de Blues perfectă. Aici sunt toate condiţiile şi loc de campare, iar de dorinţa artiştilor vă garantez.
Cu siguranţă, există în fiecare dintre noi un moment în care ne spunem păsurile, un moment pe care ni-l dedicăm numai nouă cu un egoism frumos, un moment în care aşezăm în faţa noastră, ca într-o expoziţie, icoanele celor dragi, de la străbunici până la strănepoţi, ne uităm la ele şi stăm pe o prispa imaginară ca într-o piesă care ne place mult şi ne ajută să ajungem la sufletul nostru, Travelling Riverside Blues, un frumos blues tradiţional aranjat genial de doi giganţi care au făcut istoria rock bluesului să vibreze, Jimmy Page şi Robert Plant, şi care, prin Led Zeppelin, ne-au lăsat o moştenire tot atât de importantă ca Johan Sebastian Bach. Led Zeppelin este pentru mine o formă de respect pe care o am pentru cea mai cotată formaţie de rock-blues europeană, este o întreprindere, o instituţie şi o academie de muzică, având o contribuţie imensă în muzica universală. Sunt mândru ca Mike Godoroja & Blue Spirit este unul dintre mesagerii ei.
(video source mikeandbluespirit)
Printre piesele pe care le-am cântat astăzi sunt şi două care vor face parte dintr-un album în pregătire în limba română, Irish şi O Doamne. Albumul se va numi Vânătoarea de oameni şi a plecat de la idea de a proteja cultura de agresivitatea tot mai mare a mass-mediei. Din repertoriu a mai făcut parte o piesă dedicată momentului în care simţi că sufletul se zdruncină precum barcazul beat al lui Arthur Rimbaud. Piesa se intitulează Bluesul sufletului meu zdruncinat şi domnul Luca Marius l-a interpretat aici la un instrument care vine să ne îndulcească sufletul – dulcimer. De asemenea, am cântat Eşafod, o variantă grozavă a unui blues tradiţional de Huddie “Lead Belly” Ledbetter, şi Imnul Bluesului, o piesă care vine din vremurile în care bluesul nu se cântă nici măcar cu oculele, eventual cu muzicuţa, pahare, halbe, funduri de tigăi şi cel mai simplu instrument – palma, piesă trecută prin apele noroioase ale lui McKinley Morganfield, cunoscut sub numele de Muddy Waters.
Cred că este foarte important să amintim lumii să nu uite, sau să nu îi fie ruşine să rostească cuvintele Te Iubesc. Este un exerciţiu cu care încheiem multe concerte, inclusiv acesta care stă în inima noastră. Te iubesc, Jimbolia, şi sunt convins că, acolo unde este, Bela Kamocsa ne vede şi ne salută să ducem mai departe visul său.
(fotografie de Theophil Soltesz)