Cu ‘Englezul din Gara de Nord’, publicată în 2023 de Editura Humanitas, Tatiana Niculescu întrerupe – cel puțin pentru o carte – șirul biografiilor personalităților marcante ale dreptei și extremei drepte românești din perioada interbelică. Nu părăsește însă istoria în general, și nici istoria României în particular, deși eroul principal al acestui roman este englez iar acțiunea cărții atinge doar tangențial teritoriul geografic al României. Prin intermediul unei docu-ficțiuni destul de originale în peisajul literar românesc, Tatiana Niculescu se oprește asupra unuia dintre momentele cruciale pentru destinul României, episod petrecut în ultimul an al celui de-al doilea război mondial și care avea să decidă soarta întregii Europe Răsăritene pentru cel puțin o jumătate de secol. Chiar dacă ‘Englezul din Gara de Nord’ este ambalată într-un aparent roman (și se citește cu pasiunea lecturii unei ficțiuni istorice bine scrise), cartea se bazează pe o documentare serioasă și aprofundată, din care a fost publicată o galerie de fotografii istorice semnificative la finalul volumului. Remarcabilă este și fluditatea care face ca trecerea între pasajele evident imaginare și cele care descriu evenimente istorice cunoscute sau verificabile să se petreacă fără rupturi și cu senzația de exactitate și corectitudine din scrierile unui istoric de profesie.
Subtitlul ‘După o poveste adevărată’ este foarte potrivit. Cartea are un erou principal extras din realitate. Dacă veți face o căutare Google după numele lui ‘Brian Spencer’ veți găsi numeroase informații despre un hocheist canadian, dar după ce adaugați și ‘Ucraina’ veți da peste câteva articole și un clip YouTube despre bărbatul care a inspirat personajul principal al cărții. Tatiana Niculescu reconstituie viața acestuia, de la imaginea copilului care devine orfan în timpul celui de-al doilea război mondial înainte de a-și putea cunoaște tatăl, mitralior în Forțele Aeriene britanice căzut în misiune deasupra Iugoslaviei, la bărbatul devenit militar de profesie, martor al ultimului conflict armat din Europa secolului 20, cel din aceeași Iugoslavie, inclusiv atrocitățile sale, și până la veteranul care la 81 de ani decide că nu poate rămâne indiferent și inactiv față de noua amenințare majoră care vine de la Răsărit. Pe drumurile vieții sale învață câteva lecții despre istoria acestui est de Europă unde își sacrificase viață tatăl sau. Ca cititori ai cărții suntem martorii și beneficiarii acestor lecții.
‘Îşi pierduse tatăl pe front, în al Doilea Război Mondial. Rămăşiţele lui pământeşti se aflau sub o piatră de mormânt din cimitirul eroilor de război de la Belgrad. Aşa se face că Brian Spencer se număra printre puținii băutori de bere din oraş care aveau habar de- spre partea aceea de lume, Balcanii, sud-estul Europei, Ucraina.
…
Nici un băiat nu şi-a dorit atâta să semene cu tatăl lui ca Brian Spencer. Crescuse ca o iederă înfăşurată amintirea lui de erou de război. Îi păstrase într-un caiet de şcoală una dintre puținele fotografii făcute la regimentul 104 Sqdn., Royal Air Force Volunteer Reserve, cândva, înaintea naşterii lui. Licean, se uita în oglindă si parcă-l vedea pe tatăl lui tânăr.
…
De unde se iscau tiranii pe lume? Ce diferență era între Hitler, Stalin, Putin, Milosevici…? Nu semnase Milosevici la Dayton că gata, conflictele s-au încheiat țările desprinse din fosta Iugoslavie îşi văd de treaba lor, sârbii şi albanezii din Bosnia se potolesc? Creştini, musulmani, ce contează, dacă sunt oameni de omenie? Uniunea Sovietică nu se dezmembrase? Războiul Rece nu se sfârşise? Cortina de Fier nu se ridicase?’ (pag.19-22)
Căutarea propriului trecut îl poartă în cimitirul unde era înmormântat tatăl său. Impactul violențelor și atrocităților la care este martor în timpul războaielor din fosta Iugoslavie îl determină să cerceteze trecutul acestei părți a Europei și biografia lui Iosip Broz Tito – conducătorul rezistenței comuniste anti-fasciste în timpul războiului și apoi dictatorul comunist al Iugoslaviei vreme de câteva decenii. De la Tito ajunge la Churchill, leaderul englez ale cărui acțiuni și decizii au influențat soarta acestei părți din Europa. Liderul englez nu iese deloc bine din perspectiva eroului, care se întoarce în timp până la Holodomor, genocidul prin înfometare declanșat de Stalin împotriva Ucrainei. Descrierile din carte mi-au amintit, prin forța cu care cuvintele redau oroarea crimelor, pasaje din cartea lui Vasili Grossman ‘Panta rhei’:
‘Chinuiți de foame şi boli, arătări abia umblătoare, scobeau pământul în căutare de râme și insecte de amăgit foamea. Satele nu mai erau aşezări omenești, ci niste vaiete costelive străbătute de scâncete înecate de copii. Ţăranii ucraineni au mai avut vlagă cât să fiarbă pingele și scoarţă de copac. Muribunzii îşi roteau ochii hǎmesiți, sticlind înnebuniți în găvane, și se încovoiau pe pământ ca niște fiare descreierate Târându-se în patru labe, tranșau cadavrele, mamele îşi sugrumau, cu ultimele puteri, copiii și le înghițeau nemestecată carnea desfăcută de pe oasele străvezi Din ordinul lui Stalin, au murit de foame şi de boli ale inaniției peste trei milioane de ucraineni. Căruțe cu cadavre stivuite nu mai pridideau să umple gropi comune peste care se vărsa zeamă de var.
…
Şi Churchill să nu fi avut nici o informație de la ambasadorii și agenții britanici despre genocidul petrecut cu zece ani în urmă, în 1932-1933? Nici el nu luase în serios ca atâția alții – articolele ziaristului Gareth Jones, primul care a înțeles ce se petrecea atunci în Ucraina? Gareth fusese în Uniunea Sovietică, văzuse cu ochii lui, ştia ce scria.’ (pag. 58-59)
Investigațiile lui Brian Spencer îl poartă la momentele din ultimul an al celui de-al doilea război mondial, când liderii puterilor aliate și în special Churchill și Stalin negociau viitorul Europei. Spre deosebire de primul război mondial, la finele celei de-a doua conflagrații globale nu au existat conferințe cum a fost cea de la Versailles în care statele și popoarele Europei să aibă ocazia macar să-și prezinte doleanțele în fața puterilor învingătoare. Totul a fost decis de marile puteri, de fapt de conducătorii acestora. Istoriografia românească consideră că momentul cheie s-a petrecut la conferința de la Yalta (februarie 1945). Tatiana Niculescu mută în timp acest moment, prezentând ca având importanță decisivă vizita la Moscova a lui Churchill în octombrie 1944 și întâlnirile sale cu Stalin rămase în istorie cu numele de cod ‘Conferința Tolstoi’. Atunci a fost scris, pe o pagina de blocnotes a jurnaliștilor sovietici – reconstituie autoarea -, infamul bilet cu procentajele zonelor de influență comunistă și occidentală din Europa de Est și Sud-Est.
”… Brian Spencer a rămas înlemnit în fața vitrinei de protecție sub care se afla exponatul din prima sală de la National Archives. Privindu-l în goliciunea lui derizorie, realiza că nu putea fi numit document. Nici act, înscris, pact, acord ori hrisov. Era o bucată de hârtie oarecare, îngălbenită de trecerea timpului, penibil de lapidară, pe care mâna lui Churchill scrisese nume de țări din Estul Europei şi, în dreptul fiecărei țări, nişte procente. Începuse cu România.’ (pag. 86)
Paginile din carte care prezintă conferința de la Moscova, pregătirea, culisele și desfășurarea sa, vor fi fascinante pentru orice cititor român. Tatiana Niculescu relatează documentarea minuțioasă a eroului, dar este transparent faptul că este vorba despre însăși documentarea autoarei. ‘Englezul din Gara de Nord’ este nu mai puțin fundamentată istoric și bazată pe documente din arhive, relatări din presa vremii, fotografii și cărți de memorii decât cărțile ei biografice și de jurnalistică istorică.
‘În acel octombrie 1944, la Moscova, trebuia aflat ce intenţii avea Stalin în Balcani. Churchill nu se simțea în nici un fel răspunzător pentru soarta României ori a Bulgariei. În schimb, pentru Polonia, Marea Britanie intrase în război. Iar pentru Grecia lupta încă. Pentru cele două țări merita, aşadar, făcut orice efort diplomatic.’ (pag. 60)
Justificarea istorică și morală din punctul de vedere al lui Churchill pare plauzibilă. Nu și scuzabilă din punctul de vedere al țărilor condamnate să rămână sub jugul comunist.
‘În seara aceea … când Churchill avansa propunerea procentelor, tocmai se încheia traducerea în rusă a cuvintelor cu care prim-ministrul o prezentase: „Armata ta se află acum în România şi în Bulgaria, unde avem și noi interese, misiuni diplomatice şi reprezentanți. Hai să nu ne încurcăm în detalii. Ce-ai zice dacă, în situația dată, voi ați păstra controlul în România în proporţie de 90 la sută, în Grecia să zicem că noi am păstra 90 la sută, iar în Iugoslavia am face jumate-jumate?”
…
Când traducerea s-a încheiat, i-a povestit pe urmă Churchill lui Harriman, lista procentelor era completă (cu excepţia Poloniei încă în dezbatere) şi prim-ministrul a împins-o pe masă sub privirea lui Stalin. Stalin s-a uitat la ea atent, ca și când ar fi socotit în gând sau s-ar fi aflat în fața unei table de şah încercând să ghicească următoarea mutare a adversarului. Apoi a pus, în dreapta sus, cu creionul albastru cu care-și făcea pe cărţi însemnări de lectură, un V aprobator peste cele doar 10 procente ale Marii Britanii din dreptul României, prima țară de pe listă. Urmau Grecia, Iugoslavia, Ungaria şi Bulgaria. Cât ai zice pește, lista fusese aprobată. Stalin a împins-o apoi spre Churchill şi au tăcut amândoi.
…
Cu bonomia lui naturală, aparent destins și cu băierile inimii desfăcute, Churchill îl fermecase pe Stalin cât să scoată Grecia de sub un viitor tăvălug comunist. România şi Bulgaria erau deja ocupate de ruşi. Era treaba lui Stalin ce făcea cu ţările respective. Taica Joe, la rându-i, savura recunoaşterea de către Aliați a forţei pe care o reprezenta în război Uniunea Sovietică.’ (pag. 90-92)
Mie mi-a înghețat sângele în vine la citirea acestor rânduri, care descriu cum a fost pecetluit destinul generațiilor părinților noștri, a noastră, a copiilor noștri.
Salt în 2022. Viața de până atunci a eroului cărții însemnase o continuă lecție de istorie. Întâi recuperarea istoriei personale, înțelegerea luptei și sacrificiului tatălui sau. Apoi înțelegerea contextului istoric al zonei din Europa unde luptase acesta și a evoluțiilor postbelice datorate unor decizii cruciale luate la finele războiului. În final, înțelegerea direcțiilor spre care se îndreaptă Europa și lumea. În primele decenii ale secolului 21 Brian Spencer vede cum la răsăritul Europei renaște puterea imperialistă rusă și cum amenințarea totalitarismului devine din ce în ce mai evidentă pentru o Europă prea obișnuită cu pacea, democrația, deschiderea frontierelor. Senzația lui este că istoria se repetă, iar o parte dintre conducătorii politici sunt pe cale să repete greșelile trecutului, cele care au dus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, iar la sfârșitul acestuia la împărțirea Europei în două blocuri politice adverse și cu principii opuse. Exista însă – în politica mare și în viață – o a doua șansă? Brian Spencer decide să răspundă prin fapte.
‘Bunăoară, el, Brian Spencer, cine era? Privind în urmă, nu se putea gândi la el ca la un fiu, tată sau sot, deși fusese toate astea, și nu era mai rău decât alții. Viața lui de voluntar în zone de conflict armat îi însă cea mai dragă și o socotea cu adevărat prețioasă. Cunoscuse oameni, pe unii chiar îi salvase de la văzuse locuri, trăise vremuri şi întâmplări, despre care, să fi stat acasă, la Burton upon Trent, n-ar fi avut habar. El nu mai putea fi lăsat la vatră. Nici printr-un ordin oficial, nici printr-un ritual japonez de prețuire, nici prin obligații de familie, căci nu mai avea nici soție, nici copii de crescut. Când se încheie un război mondial, e de înţeles să-ți vezi de viață. Dar nu poți fi lăsat la vatră când aperi dreptul omului de a fi om venind în ajutorul celor năpăstuiți. El, Brian Spencer, voia să se pună în slujba libertății oamenilor.’ (pag. 174)
Finalul cărții îl găsește pe Brian Spencer în primăvara anului 2022, pe peronul plin de refugiați ucrainieni al Gării de Nord, el indreptându-se în direcția contrară, spre câmpurile de luptă. Nu știm ce s-a întâmplat după aceea cu el, dar putem reflecta asupra destinului său. Cât cântăresc actele individuale în balanța istoriei? Brian Spencer pare să creadă că faptele sale pot conta, că într-un fel sau altul ajutorul dat celor în suferință în Ucraina de astăzi poate compensa cu ceva suferințele cauzate cu 80 de ani în urma de pripeala sau nepăsarea lui Churchill și altor politicieni ai acelor timpuri pentru soarta acestei părți a Europei. Un Don Quijote modern? Acțiunile unui singur om poate că au impact minim, dar cele a milioane de Don Quijote?
Cartea este scrisă în stilul alert și cursiv care caracterizează cărțile Tatianei Niculescu. Aici, dar și în cărțile ei de istorie sau biografice, personajele prind viață, detaliile sunt clare, fundalurile sunt semnificative. Stilul este însă mai degrabă jurnalistic decât literar. Personajele – fie că este vorba despre eroul cărții, fie despre viziunea revizionistă a lui Churchill – au strălucire la suprafață și elocință în exprimare, dar nu și profunzime. Eroul însuși, care este în multe privințe cel care face legătura între ficțiune, istorie și cititori se exprimă de prea multe ori în stilul bloggerilor conservatori. ‘Englezul din Gara de Nord’ este un fel de experiment literar de docu-ficțiune în bibliografia Tatianei Niculescu, dar nu neapărat și o reușită literară, aliniindu-se mai degrabă cărților ei de istorie. Va fi citită însă cu pasiune datorită fascinantului său erou împreună cu care străbatem istoria Europei de la ultimul război mondial până astăzi și cu mare interes datorită informațiilor prețioase și detaliate pe care le aduce despre un moment crucial în istoria României și a întregii Europe de Răsărit.