Era in ultima mea vacanta mare de licean, intre clasa a 11-a si a 12-a.In sala de sport de la subsolul liceului Sfantul Sava reusisesm sa convingem directiunea liceului sa permita organizarea unei discoteci, folosind faptul ca baiatul directoarei liceului era coleg cu noi de clasa. Cel mai bun prieten al meu era DJ-ul principal si animatorul serilor, se ocupa serios de muzica si impreuna cu el exploram spatiul liber al muzicii rock al carui principal canal de distribuire in Romania erau emisiunile ‘Metronom’ ale lui Cornel Chiriac la Radio Europa Libera. Pe cai necai facea rost de discurile cu muzica auzita la Europa Libera, o copia pe benzi de magnetofon si o prezenta in discoteca liceului. Curaj? Inconstienta? In primul rand dragoste de muzica si de libertate.
sursa - http://ro.wikipedia.org/wiki/Tezele_din_iulie
Data era 7 iulie 1971 – o miercuri. Ne adunasem ca de obicei ceva mai devreme, noi organizatorii, dar sala de sport era incuiata. Nu intelegeam dece, cand unul dintre noi veni cu vestea – ‘Tovarasul a tinut ieri o cuvantare, ceva cu educatia politica’. ‘Tovarasul’ era desigur Ceausescu, si noi, ignoranti in ale propagandei nu citisem ziarele, oricum nu cuvantarile ne interesau pe noi. Aceea era insa o cuvantare care avea sa ne influenteze intreaga viata, sau cel putin multi dintre anii care au urmat. In cele din urma a aparut profesorul de sport, se consultase cred cu directoarea si primise aprobarea sa deschida sala de sport si sa ne lase sa desfasuram seara de discoteca. Incepusem sa intelegem si noi ca este vorba despre ultima. Pentru un timp cel putin. Pentru vreo 19 ani.
Inspirate de o vizita facuta de Ceausescu in China comunista si Coreea de Nord cu cateva saptamani inainte, tezele din iulie nu au fost insa o generatie spontanee ci s-au ivit ca o reactie a conceptiilor staliniste si a birocratiei ideologice care dominasera viata romaneasca in anii 50 si inceputul anilor 60 pentru a fi puse in umbra de o scurta perioada de relativ ‘dezghet’ ideologic, de normalizare controlata a vietii publice si culturale si de recuperare a valorilor reale in continuitate cu cele ale culturii romanesti dinainte de dictaturile fascista si comunista. Nu era vorba despre o intoarcere la democratie, controlul partidului comunist unic era complet si nici macar nu a existat in Romania o ‘primavara’ ca cea cehoslovaca din 1968, dar totusi cenzura se mai relaxase, filme de divertisment se aduceau din toata lumea, se traduceau carti, si chiar si muzica straina isi mai facea loc – cu greu si cu multe limite si interziceri – la radio si in topurile unor reviste cum era ‘Saptamana’. Peste noapte majoritatea acestora au fost pur si simplu anulate. In zilele care au urmat programele de televiziune au fost restructurate, cinematografele au scos majoritatea filmelor straine cu continut ‘necorespunzator’, componenta redactiilor revistelor literare a fost schimbata si continutul acestora aliniat din nou cu productele realismului socialist, muzica pop si rock a disparut aproape cu totul de la radio si din presa.
sursa http://www.frontpress.ro/?p=10819
Putini au fost intelectualii care au incercat sa reziste acestor tendinte si ei au fost redusi imediat la tacere si trecuti la index, cartile lor nu au mai fost publicate, piesele si filmele lor nu au mai fost reprezentate sau pur si simplu nu au mai fost facute. In anii care au urmat au luat calea exilului scriitori si regizori de film si de teatru de prima mana, iar cei care au ramas in Romania s-au luptat cu cenzura si au fost obligati la compromisuri uriase pentru ca cartile, filmele sau pieselor lor de teatru sa ajunga, chiar si in forma ciuntita la public. Locul artei si culturii autentice a fost luat de manifestari grandioase, nationalist-patriotarde cum erau festivalurile ‘Cantarea Romaniei’ croite dupa modelele de la Phenian si de un faraonic cult al personalitatii intretinut de politrucii regimului impreuna cu cativa poeti si artisti plastici colaborationisti. In anii 80, in penuria economica creata de constructiile megalomanice din Capitala si de ambitia absurda a lui Ceausescu de a sterge datoria externa a Romaniei programele de televiziune s-au redus la doua ore de emisie pe zi pe un singur canal si ziarele la patru pagini umplute aproape exclusiv de propaganda.
Tezele din iulie au esuat, dar au trecut mai mult de 18 ani durerosi pentru cei ramasi in Romania pana la prabusirea sistemului comunist si intoarcerea la normalitate. Consider ca au esuat pentru ca evenimentele din decembrie 1989, oricum le-am caracteriza au dus in cateva zile la o completa liberalizare a presei, si la restabilirea instantanee a contactului direct intre scriitorii, artistii, oamenii de cultura romani si publicul lor. Paranteza neagra deschisa in iulie 1971 s-a inchis. Ea insa a lasat cicatrici si in modul de gandire, si in educatia estetica si culturala al multor generatii, si in suferintele creatorilor si consumatorilor de cultura si in miile de creatii care ar fi putut fi si nu au vazut lumina tiparului, a scenei, a ecranului, a sevaletului. Pentru multi dintre cei care eram atunci in plina formare intelectuala, abia iesiti din adolescenta, iulie 1971 a insemnat o trezire la realitatea a ceea ce este cu adevarat comunismul, stergerea definitiva a oricarei iluzii in ceea ce priveste aceasta ideologie si acest sistem politic – o lectie dura de maturizare, pentru care insa putem astazi retrospectiv sa-i multumim partidului.
imi amintesc bine de timpurile alea!!
nu nostalgic,ci ca o inrautatire a situatiei noastre de “juni” !
cam prin acesti ani mi s-a intimplat o chestie (acum) amuzanta,dar pr vremea aceea tragica…
am fost oprita pe la P.Romana,in fata cafenelei (Turist???) si mi s-au taiat jeans-ii cu floricele…care fusesera f.scumpi pt mone ca studentaa…
asta m-a intarit in convingerea de a “iesi”
amintiri,amintiri….
Trist dar adevarat….
Tezele din iulie este un nume care de obicei este atribuit unui
discurs pe care dictatorul roman Nicolae Ceausescu l-a adresat in fata
Comitetului Executiv al Partidului Comunist Roman (PCR), pe data de 6
iulie 1971. Numele sau complet era : “Propuneri de masuri pentru
imbunatatirea activitatii politico-ideologice, de educare
marxist-leninista a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii.
“Tezele cuprindeau 17 “propuneri”, care urmau a fi dezbatute intr-o
plenara C.C. al P.C.R. din toamna aceluiasi an.
Acest discurs oarecum Maoist in Romania Comunista, lansand o ofensiva
Neo-Stalinista, impotriva autonomiei culturale, o intoarcere la
conducerea stricta a realismului socialist si atacuri asupra
intelectualilor necorespunzatori. Era ceruta o conformare stricta,
ideologica in stiintele umane si sociale. Competenta si estetica urmau
sa fie inlocuite de ideologie; profesionistii din anumite domenii
urmau sa fie inlocuiti de agitatori, iar cultura urma din nou sa
devina un instrument al propagandei politico-ideologica.
Ceausescu s-a intalnit cu Kim pe 15 iunie, 1971, (a vizitat Republica
Populara Chineza, Coreea de Nord, Vietnamul de Nord si Mongolia in
1971 ) si a fost inspirat de modelul de conducere pe care l-a gasit
acolo. A fost foarte interesat de ideea transformarii nationale totale
realizate in programele Partidului Muncitoresc Coreean si Revolutia
Culturala Chineza. La scurt timp dupa intoarcerea in tara a inceput sa
imite sistemul nord coreean, influentat de filozofia Juche al
presedintelui nord coreean Kim Ir-sen. Cartile coreene despre Juche au
fost traduse in limba romana si distribuite in toata tara.
La intoarcerea sa a emis Tezele, care contineau 17 propuneri. Printre
acestea erau: cresterea continua in rolului de conducere al
Partidului; imbunatatirea educatiei si a actiunii politice a
Partidului; participarea tinerilor la proiecte mari de constructie ca
parte a muncii patriotice; o intensificare a educatiei
politico-ideologice in scoli si universitati, dar si in organizatiile
de copii, tineri si studenti (precum Uniunea Tineretului Comunist si
afilierile sale); si o expansiune a propagandei politice, folosind
radioul si televiziunea in acest scop, precum si edituri, teatre si
cinematografe, opera, balet, uniunile artistilor, etc., promovand un
caracter militant, revolutionar in productiile artistice.
Liberalizarea din 1965 a fost condamnata si un index de carti si
autori interzisi a fost restabilit.
Desi prezentate in termeni de umanism socialist, tezele au marcat de
fapt intoarcerea realismului socialist, rafirmand o baza ideologica
pentru literatura pe care, teoretic, partidul a abandonat-o. Diferenta
a fost adaugarea de catre partidul comunist din Romania
nationalismului-sponsorizat in istoriografie; citandu-l pe Nicolae
Iorga intr-un alt discurs din iulie 1971, Ceausescu a afirmat ca :
“omul care nu scrie pentru intregul sau popor nu este un poet.”
In special dupa Congresul Scriitorilor din 1968, liderii partidului au
inceput sa intre in conflict cu scriitorii; mai devreme in acel an,
Ceausescu a anuntat: “ Libertatea cetateanului nu se afla in
contradictie cu cererile si nevoile generale ale societatii, ba
dimpotriva, ea serveste acestor interese.” Ceausescu a reusit sa aduca
de partea sa numerosi intelectuali (multi dintre ei fiind fosti
apolitici sau chiar opozanti) si sa ii aduca in partid dupa ce a
criticat Pactul de la Varsovia si invadarea Cehoslovaciei,
Cu toate acestea, inaintea Conferintei Nationale a Scriitorilor din
mai 1972, solidaritatea initiala a scriitorilor a fost distrusa de
lupte interne, care nu au fost starnite de partid (care s-a retras
temporar). Dupa ce Stefan Banulescu a demisionat din functia de editor
la Luceafarul, Paunescu s-a luptat cu Fanus Neagu pentru aceasta
functie, care apoi a fost luata de altcineva, facandu-l pe Neagu sa
paraseasca opozitia. Sustinatori initiali ai tezelor au fost Eugen
Barbu, Aurel Baranga si Mihnea Gheorghiu; Nichita Stanescu a sustinut
de asemenea ca le-a primit cu o bucurie deosebita si le-a vazut ca un
adevarat ajutor pentru cultura. Scriitorii au simtit o usoara invidie
atunci cand Tepeneag a fost tradus in limba franceza, iar Goma a avut
succes in Germania de Vest; partidul a exploatat acest lucru,
convingand Uniunea Scriitorilor sa organizeze congresul din 1972 cu
delegati alesi printr-un vot secret si nu printr-o intrunire generala
” delegatii vor alege unul din cele doua nume care le sunt oferite.
Pana la Conferinta Nationala a Partidului, strategiile elitei
culturale si conflictele care au dominat anii ’70 si ’80 s-au
cristalizat. Disidenta Monica Lovinescu descrie patru trasaturi ale
scenei literare din Romania pana in 1989: curaj intermitent; statutul
social transformat intr-un criteriu estetic; eficacitatea unor metode
de corupere si o rupere intre generatii, cu multi opozanti tineri gata
sa compromita si niste scriitori batrani gata sa reziste.
Partidul a oferit redevente si pensii mai mari, jucandu-se cu invidia
scriitorilor, care a dus la excluderea lui Goma si Tepeneag, care nu
au fost alesi prin vot secret si au fost fluierati cand au vorbit la
delegatia de dinaintea conferintei; acolo s-a stabilit de asemenea
faptul ca Goma nu avea talent. In timp ce scriitori precum Ana
Blandiana, Buzura, Stefan Augustin Doinas si Marin Sorescu au refuzat
sa se conformeze, mentinand integritatea morala si artistica, Goma si
Tepeneag au fost luati la tinta pentru pregatirea lor de a se
impotrivi dictatura culturala a partidului. Alti scriitori se temeau
sa nu isi piarda privilegiile si ca partidul ar putea folosi Tezele
pentru a aduce noi scriitori intr-o uniune rebela.
De asemenea, ca un rezultat al Tezelor, sociologia a fost eliminata ca
disciplina universitara, ramanand sa fie predata doar la Academia
Stefan Gheorghiu a partidului. Numarul celor carora le era permis sa
studieze discipline non-tehnice a fost redus considerabil; au fost
publicate mai putine carti; iar privilegiile acordate pana atunci
intelectualilor au fost reduse. In 1974, Academia de Stiinte a fost
fortata sa o accepte pe Elena Ceausescu ca membru, iar apoi ca
director; aceasta a politizat-o atat de mult, incat prestigiul si
multe din cercetarile serioase au fost distruse.
Radu
Sursa : Tismaneanu. Cioroianu si Deletant
“Mini revolutia culturala” asa s-a numit mai mult sau mai putin oficial aceasta aberatie a unei minti bolnave care a aruncat in temnita cultura, progresul si libertatea noastra.
S-a dus Ceau la Mau si ni l-a adus pe bau-bau.
Si eu am fost oprit odata in Timisoara si transportat la “Sediu” pt. “tinuta indecenta”.
Era vorba de un tricou cu o dansatoare de Can-Can.
Culmea ca dupa ce mi-au luat amprentele, ca la raufacatori, mi-au facut un proces verbal, m-au lasat liber in aceeasi tinuta!
Bineinteles ca acel tricou l-am purtat pana ce a fost atat de spalat, ca mi-era rusine sa mai ies cu el pe strada.
Nu s-a mai legat nimeni de mine.
Cu acelasi tricou am vizitat si mormantul lui Cornel Chiriac la Bucuresti in 1976…