Misiunea Apollo 11, cu primii pași ai omenirii pe alt corp ceresc, este probabil cel mai semnificativ eveniment la care am fost martor, datorită televiziunii, în direct, în viața mea. Scriu acest articol pe 21 iulie, aniversarea a 55 de ani de la primii pași ai lui Neil Armstrong pe solul selenar. Cei care am avut șansa să trăim acea noapte de neuitat, nu o vom uita vreodată. În România anului 1969, evenimentul a fost transmis în direct pe postul național (unicul în acea vreme) pe la ora 4 dimineața. Doctorul Andrei Bacalu, colaborator atunci al televiziunii, a tradus în direct comentariile și primele cuvinte ale lui Armstrong: ‘Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire’. Nu este de mirare că prima aterizare a unui echipaj uman a dat naștere deja unui gen cinematografic, cu destul de multe producții în diferite formate – documentare, lungmetraje, seriale de televiziune, comedii și parodii bazate pe teoriile conspirative. În articolul de astăzi, voi relata despre câteva dintre ele. Încheie lista ‘Fly Me to the Moon’ care a fost lansat pe ecrane cu câteva săptămâni în urmă.
(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt1213641/mediaviewer/rm498615552)
Cea mai semnificativă producție de la Hollywood în acest gen este, până acum, ‘First Man’, filmul biografic dedicat lui Neil Armstrong, lansat în 2018. Scenariul este scris de Josh Singer, bazat pe cartea din 2005 a lui James R. Hansen, profesor de istorie în Alabama și autor al mai multor cărți despre istoria explorării spațiale și biografii ale eroilor săi americani. Regizorul filmului este Damien Chazelle care la nici 40 de ani are deja în filmografie câteva succese remarcabile, fiind autorul, pe lângă acest film, al multi-premiatului ‘La La Land’ și al lui ‘Babylon’. În rolul principal, cel al lui Armstrong, apare actorul canadian Ryan Gosling, unul dintre actorii mei preferați. Portretul realizat de acesta reflectă dimensiunile umane, temerile și modestia omului care a devenit un simbol, în timp ce producția reușește să redea în detalii fidele istoric provocările și realizările tehnice deosebite ale programului Apollo. Filmul a avut patru nominalizări la premiile Oscar, câștigând o singură statuetă, pentru efecte vizuale.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt0097372/mediaviewer/rm2945270017/)
‘For All Mankind’, titlu care preia trei dintre cuvintele faimoase rostite de Armstrong la primii săi pași pe Lună, este titlul a două producții diferite create în jurul evenimentului. Prima este un film documentar din 1989, realizat din imagini originale din programul Apollo, din 1968 până în 1972. Regizorul a fost Al Reinert (1947 – 2018), care a fost și co-scenarist la ‘Apollo 13’, filmul lui Ron Howard. Muzica îi aparține lui Brian Eno (născut în 1948), cunoscut pentru contribuțiile sale de pionierat la muzica ambientală și electronică și pentru producerea, înregistrarea și compoziția de lucrări rock și pop. Filmul constă din imagini ale misiunilor de la Apollo 7 până la Apollo 17, filmate de NASA și editate pentru a descrie ceea ce pare a fi o singură călătorie pe Lună. Spectatorii sunt fascinați de frumusețea și caracterul ‘din altă lume’ a imaginilor. Banda sonoră folosește doar muzica lui Eno și sunetul din interviurile pe care Reinert le-a efectuat cu membrii echipajului Apollo. Cealaltă producție este serialul ‘For All Mankind’ despre care am scris câteva articole și în această rubrică, o dramă științifico-fantastică și de istorie alternativă creată de Ronald D. Moore, Matt Wolpert și Ben Nedivi și produsă pentru serviciul de streaming Apple TV+. Ea se află acum la al cincilea sezon. Pe noi ne interesează primul sezon, lansat în 2019, în care vedem o versiune alternativă a anului 1969, în care Uniunea Sovietică învinge Statele Unite în cursa pentru a ajunge la Lună, iar cursa spațială continuă timp de decenii cu provocări și obiective și mai mari și cu noi puteri tehno-politice alăturându-se competiției. Primul sezon îi are ca personaje pe eroii reali programului spațial Apollo, astronauții, inginerii și politicienii implicați în destinul expedițiilor Apollo, confruntați cu situații și provocări imaginare.
(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt8760684/mediaviewer/rm937584896/)
Filmul documentar cel mai reușit dedicat misiunii Apollo 11 este, în opinia mea, cel care poartă chiar acest titlu (‘Apollo 11’) și care a fost realizat de Todd Douglas Miller în 2019, cu ocazia celei de 50-a aniversări. Evenimentele din jurul misiunii sunt prezentate exclusiv folosind imagini filmate de arhivă și fotografii ale misiunii sau asociate cu aceasta. Evenimentele se întind de la pregătirile din cea de-a unsprezecea oră dinainte de lansare până la scurt timp după întoarcerea în siguranță a capsulei, cu cei trei astronauți ai săi, înapoi pe Pământ. Realizarea cinematografică este deosebită, o adevărată experiență imersivă, o înregistrare captivantă și înălțătoare a călătoriei, de la lansare până la întoarcere, fără narațiune sau interviuri. Filmul permite celor din public să se simtă ca parte a acțiunii, fie că urmăresc lansarea rachetei printre mulțimi, stau în centrul de control sau îl însoțesc pe Neil Armstrong în descoperirea minunilor Lunii.
(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt2718440/mediaviewer/rm1861280000)
Teoriile conspirației despre aterizarea pe Lună susțin că unele sau toate elementele programului Apollo și aselenizările asociate au fost înscenări ale NASA, posibil cu ajutorul altor organizații. Legat specific de Apollo 11, aceste teorii implică și numele faimosului regizor Stanley Kubrick care, cu un an înainte de prima aselenizare, filmase ‘2001 – A Space Odissey’. Teoriile conspirației au alimentat și dat avânt unui sub-gen cinematografic, cu câteva realizări notabile în spațiul comediei și al parodiei, numit fals documentar sau mockumentar. Prima dintre ele demnă de menționat este ‘Dark Side of the Moon’ un fals documentar francez al regizorului William Karel. Filmul său fost difuzat inițial pe rețeaua de televiziune franco-germană ARTE în 2002, cu titlul ‘Opération Lune’. Premiza de bază a falsului documentar este că filmările de televiziune de la aselenizarea lui Apollo 11 au fost falsificate și înregistrate într-un studio de către CIA, cu ajutorul regizorului Stanley Kubrick și că NASA i-a împrumutat lui Kubrick o lentilă unică și secretă cu scopul de a crea o aterizare falsă pe Lună într-un studio. William Karel, autor de altfel a numeroase filme documentare ‘serioase’, tocmai terminase ‘Hollywood’, un film despre minciunile industriei cinematografice, atunci când el și unitatea de documentare de la ARTE au avut ideea să facă un fals documentar. Folosind tonalitatea serioasă a stației de televiziune și combinând-o cu plăcerea de a face un film amuzant, s-au bazat pe ideea că nu trebuie să credem tot ceea ce ni se spune, că martorii pot minți, arhivele pot fi păcălite și că orice subiect poate fi răsucit prin subtitrare sau dublare înșelătoare. Au căutat un subiect care să fie universal și istoric, dar nu sensibil, cum ar fi fost un război. De aici alegerea aselenizării, care de mai bine de 30 de ani constituia un subiect de dezbatere cu privire la realitatea acestor imagini. Au descoperit că este un subiect destul de amuzant.
Subiectul a fost preluat și amplificat în ‘Moonwalkers’, o comedie criminală britanică din 2015, scrisă de Dean Craig și regizată de Antoine Bardou-Jacquet. Filmul, care se bazează pe teoriile conspirației despre aselenizare, a avut premiera mondială pe 14 martie 2015, la festivalul de filme, media și muzică SXSW (South by South-West). Subiectul: În zilele premergătoare aterizării pe Lună a Apollo 11, agentul CIA Tom Kidman este însărcinat să-l angajeze pe Stanley Kubrick pentru a filma o falsă aselenizare și plimbare pe lună, în cazul în care astronauții eșuează în misiunea lor. CIA consideră aselenizarea ca pe o potențială victorie ideologică asupra Uniunii Sovietice, necesară pentru moralul național american. CIA îi oferă lui Kidman o sumă mare de bani ca plată pentru Kubrick și îi ordonă să-l ucidă pe regizor atunci când filmul este gata, pentru a preveni răspândirea poveștii. Fără ca CIA să știe, Kidman suferă de tulburări de stres post-traumatic, din cauza timpului petrecut în Vietnam, și răspunde oricărei frustrări cu violență extremă. Totul este prezentat în atmosferă de parodie și farsă, iar Ron Perlman – un actor care mie îmi place – primește un rol comic copios.
(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt1896747/mediaviewer/rm3568398593/)
Aceleași teorii conspirative stau și la baza recent lansatului ‘Fly Me to the Moon’, unul dintre filmele de succes ale acestei veri, regizat de Greg Berlanti. Este înainte de toate o comedie romantică combinată cu o satiră a teoriilor conspirative. Ca orice comedie romantică, povestește despre un băiat și o fată. Băiatul este Cole Davis, șeful programului Apollo 11. Personajul este inspirat de Deke Slayton, fost pilot în Coreea, pilot de test și candidat la primele zboruri din programul Mercury, care a fost refuzat în ultimul moment pentru motive medicale și a devenit șeful echipajelor de astronauți Apollo. Apare ca personaj si în serialul ‘For All Mankind’. Este super-serios, super-profesionist, viața îi este meseria (cel puțin până când întâlnește fata) și este superstițios în legătură cu pisicile negre (justificat, se va vedea în film). Fata, Kelly Jones, este un personaj complet imaginar. Frumoasă și elegantă (garderoba ei este o adevărată colecție de modă a anilor ’60), ea este un maestru în comunicare și reclamă. Un misterios șef al serviciilor guvernamentale o angajează pentru a crea campania PR în favoarea programului, cu scopul de a contracara propaganda sovietică, dar și – sau în primul rând – pentru a asigura continuarea finanțării. Competiția americano-sovietică pentru Lună nu are voie să fie pierdută. Și dacă succesul nu se întâmplă în realitate, atunci el trebuie simulat și filmat ca și cum s-ar fi petrecut. Teorie conspirativă confirmată? Nu chiar, să nu uităm primul cuvânt din expresia ‘comedie romantică’. Partea romantică este susținută în special de Scarlett Johansson, al cărei personaj cucerește pe oricine o vede și o aude, mai puțin, uneori, pe cel de care se îndrăgostește. Rolurile sunt create în așa fel încât cei doi să reprezinte un cuplu care nu are nicio șansă să funcționeze. Pe ecran se întâmplă cam la fel, și vina principală este în opinia mea a distribuirii actorului Channing Tatum într-un rol pentru care este așa de potrivit încât în niciun moment nu putem crede că poate fi și îndrăgostit. În schimb, Woody Harrelson creează un personaj care evoluează de la a fi un manipulator cinic și sinistru la unul dintre acei șefi legendari, cu pălărie și umbrelă, ai spionilor din filmele engleze. Fără a fi nerespectuos, ‘Fly Me to the Moon’ este o satiră și a programului Apollo, și a oamenilor săi, a teoriilor conspirative și a filmelor dedicate subiectului. Singurii care ar putea fi suparăți ar fi fanii programului Apollo care ar lua filmul prea în serios. Dar și ei au șansa să se distreze cu un divertisment potrivit sezonului de vară, iar dacă nu, pot alege alt film de pe lista mea. Vizionare plăcută!
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)