Articole precedente ale rubricii CHANGE.WORLD au menționat una dintre formele de artă digitală cele mai interesante și cele mai populare în rândul publicului larg – arta imersivă. Voi prezenta astăzi în mai multe detalii unul dintre locurile cele mai spectaculoase în care francezii și cei care vor ajunge să viziteze Franța (sper cât mai mulți și cât mai curând) pot face cunoștință cu această formă de exprimare artistică. Este vorba despre ‘Les Bassins de Lumières’ (Bazinele Luminii) de la Bordeaux, obiectiv redeschis în mai 2021 după un an de amânări și întreruperi datorate pandemiei, un centru de artă digitală situat în incinta unei foste baze de submarine italiene și germane din al Doilea Război Mondial. Un loc simbolic din mai multe puncte de vedere, un loc cu o istorie complicată și pasionantă, o întâlnire peste timp a violentei și militarismului cu frumosul și experimentarea artistică, în fine un loc în care conceptul de imersiune a artei capătă dimensiuni aproape literale.
Istoria bazei de submarine a forțelor Axei de la Bordeaux începe în 1940, după capitularea Franței. O parte din marele port francez la Atlantic este adaptat pentru a adăposti începând din luna septembrie 1940 un număr de 28 de submarine italiene (în timp s-au mai adăugat 4, numărul total fiind 32) care participau la confruntarea dintre forțele navale engleze și cele germane și italiene, rămasă în istorie sub numele de Bătălia Atlanticului. Între 1940 și 1943, submarinele italiene au scufundat 109 vapoare și ambarcațiuni aliate. Poziția strategică și caracteristicile favorabile (adâncime, curenți) ale portului francez au dus la decizia de a construi aici una din cele cinci baze de submarine pentru faimoasele U-boote germane. În acest scop a fost construită o structură speciala numita U-bunker, solidă, spațioasă, foarte bine camuflată și extrem de rezistentă. Clădirea principală este construită din beton armat, are o lungime de 245 metri, o lățime de 162 metri și o înălțime de 20 de metri. Se estimează că a fost folosită o cantitate uriașă de beton, peste 600 de mii de metri cubi. Lucrările au avut loc într-un răstimp de 19 luni, între 1941 și 1943, și au folosit în mare parte munca a 6 500 de prizonieri de război căzuți în captivitate germană – republicani spanioli, militari francezi, olandezi, belgieni. La sfârșitul lucrărilor, structura avea o capacitate de 46 de submarine. Acestea erau adăpostite în 11 alveole, fiecare dotată cu macarale capabile să ridice submarinele la uscat pentru întreținere și reparații. Grosimea zidurilor de beton este de 5-6 metri. Depozitele de muniții erau separate, pentru a evita exploziile datorate bombardamentelor sau cele accidentale. Un muzeu memorial inaugurat în 2012 documentează istoria bazei și soarta prizonierilor de război care au prestat muncă de sclavi la construcția sa.
Structura a rezistat aproape intactă bombardamentelor aliate din perioada debarcării. Majoritatea submarinelor au fost mutate de germani (italienii încheiaseră armistițiu în 1943) în alte porturi în 1944, înainte de eliberarea orașului Bordeaux, dar două dintre ele au fost scufundate în port, pentru a nu cădea în mâinile Aliaților. Abandonată de militari, baza a rămas timp de decenii ca un vestigiu cvasi-abandonat al celui de-al Doilea Război Mondial, masivitatea construcției făcând imposibilă distrugerea sa prin dinamitare. Mici ateliere navale și alte întreprinderi industriale au ocupat o parte din spațiu, un parc de distracții a apărut mai târziu într-o altă zonă a structurii. La mijlocul deceniului trecut, autoritățile regionale au decis ca patru dintre alveole să fie atribuite unui proiect cultural, care să folosească în mod creator spațiile și combinația cu apa. Din cele trei proiecte propuse în 2017, cel care a câștigat a fost cel propus de compania franceză Culturespaces, specializată în crearea de centre de artă digitală și organizarea de expoziții în Franța și în întreaga lume. Proiectul, cu o finanțare de 10 milioane de euro, a primit numele de ‘Les Bassins de Lumières’. Deschiderea sa era planificata pentru 17 aprilie 2020, în ajunul sărbătorilor de Paște ale anului trecut, dar izbucnirea pandemiei COVID-19 a dus la o amânare de câteva luni. Evenimentul inaugural a avut loc, în fine, la 10 iunie 2020, de atunci s-au succedat câteva perioade în care spațiul a fost închis, la fel ca toate instituțiile de acest gen din Franța. Redeschiderea în acest an a avut loc la 19 mai 2021, împreună cu multe alte instituții culturale franceze.
Spațiul principal de expoziții din ‘Les Bassins de Lumières’ este format din 4 bazine de apă (cele 4 foste alveole) de 110 m lungime, 22 m lățime și 12 m înălțime fiecare. 90 de proiectoare video și 80 de difuzoare vor permite proiectarea imaginilor pe o suprafață de peste 14 500 de metri pătrați. În jurul celor patru bazine imense, va fi prezentat continuu un ciclu de expoziții digitale captivante, combinând o creație cu o durată mai lungă, dedicată maeștrilor istoriei artei, și o creație mai modernă, de durată mai scurtă. Un alt punct de atracție este Cubul, un nou spațiu cu o suprafață de 220 metri pătrați și 8 m înălțime, în care vor fi prezentate creații ale unor artiști contemporani de talent din domeniul artei digitale, atât nume deja confirmate, cât și tinere talente încă necunoscute. În fine, în Cisternă, un nou spațiu cu o suprafață de de 155 metri pătrați și 7 m înălțime, vor fi detaliate legăturile dintre lucrările originale prezentate în expozițiile și muzeele lor de origine. ‘Les Bassins de Lumières’ se prezintă ca fiind cel mai mare centru de artă digitală din lume, suprafața sa de expoziție fiind de trei ori mai mare decât cea a următorului muzeu specializat în artă digitală. Numărul de vizitatori prevăzut pentru anii de după pandemie este de 350 de mii pe an. Alături de ‘La Cité du Vin’ care atrage turiștii pasionați de industria vinurilor celebre ale regiunii, se speră că ‘Les Bassins de Lumières’ va deveni principala atracție turistică a orașului în anii următori.
Ce pot vizita cei care ajung la Bassin de Lumieres în aceste zile? În timpul zilei, în spațiul principal este deschisă expoziția ‘Monet, Renoir…, Chagall, Călătorii în Mediterana’, care propune un parcurs al artei ultimelor secole de la impresioniști la modernitate, cu accent pe legătura artiștilor cu spațiul, lumina și culorile Mediteranei – leagăn al civilizației clasice și laborator al artei moderne. Într-o buclă care durează cam 40 de minute, vizitatorii sunt purtați de la un curent artistic la altul: pornind de la impresionism cu Monet și Renoir, trecând prin poantilism, cu Signac și Cross, și prin fauvism, cu Camoin, Derain, Vlaminck, Marquet… Expoziția urmărește și fascinația lui Bonnard și Dufy pentru Marea Mediterană, pentru a ajunge în cele din urmă la unul dintre cei mai mari coloriști ai artei moderne: Chagall. Din prezentarea creată de Gianfranco Iannuzzi, Renato Gatto și Massimiliani Siccardi fac parte peste 500 de lucrări, aflate în muzee și colecții particulare împrăștiate în întreaga lume. La orele serii, programul include expoziția ‘Gustav Klimt – aur și culoare’, realizată de aceiași trei autori pe o muzică compusa de Luca Longobardi. Șef al școlii Secesiunii vieneze, Klimt este astăzi considerat unul dintre deschizătorii de drumuri ai artei moderne a secolului XX. Expoziția oferă o perspectivă originală asupra lui Klimt, combinând portretele, peisajele, nudurile, coloristica și elementele decorative (inclusiv cele în aur) care au revoluționat pictura vieneză de la sfârșitul secolului al XIX-lea și au influențat arta întregului secol care a urmat. Două expoziții de mai mici dimensiuni completează experiențele vizitatorilor. Una este dedicată artistului francez Yves Klein (considerat ‘maestrul albastrului’), cealaltă, artei lui Paul Klee și legăturii acesteia cu muzica. În fine, în spațiul experimental al Cubului poate fi vizitată lucrarea ‘Ocean Data’ a colectivului turc OUCHHH, care folosește Inteligența Artificială pentru a combina milioane de elemente informaționale înregistrate în oceanele și mările lumii, pentru a forma o operă digitală unică în care formele, lumina și mișcările sunt generate printr-un algoritm. Vizitatorul se găsește în inima oceanului și călătorește printre diferite materiale, culori și reliefuri. Totul este însă creat de mașină. Artă sau… altceva?
Majoritatea reacțiilor vizitatorilor sunt entuziaste. Biletele sunt vândute în avans pe Internet și trebuie comandate cu săptămâni și luni în avans. Pereții cenușii de beton masiv prind viață sub proiecțiile de culoare, spațiile constrânse capătă noi dimensiuni, jocurile dintre apă și delimitările ortogonale sunt perfect integrate, iar experiența sonoră este balansată și calibrată și o completează în mod expresiv pe cea vizuală. Întrebarea se impune (din nou). Reprezintă arta imersivă o revoluție privind felul în care este percepută în mod tradițional arta? Personal, nu cred că ea va înlocui experiența muzeală și nici nu va face să dispară bucuria colecționarilor de obiecte de artă. Este un supliment, dar nu o înlocuire. O nouă dimensiune însă se deschide pentru un public mai larg decât cel al vizitatorilor tradiționali de muzee. Dialogul dintre cele două (sau poate mai mult de două) moduri de a trăi arta este deschis și nu cred că muzeele tradiționale, criticii de artă și curatorii de expoziții trebuie să-l respingă. Revenirea la viața culturală și artistică după regimul de austeritate impus de pandemie conține o sete de frumos și de experiențe noi, în care metodele de amplificare digitală ale artei tradiționale se adaugă noilor forme și materiale concepute special pentru mediile numerice. Se deschid, poate, noi drumuri în artă și noi feluri de a trăi și experimenta frumosul. Închiderea porților și retragerea într-o atitudine conservatoare și defensivă ar fi, în opinia mea, o eroare.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)