Cititorii rubricii CHANGE.WORLD știu deja că autorul acestor articole este un optimist incorijibil. Tocmai de aceea, conținutul articolului din aceasta săptămână s-ar putea să vă surprindă, căci el se ocupă de evenimente catastrofale de mari proporții, cu o probabilitate mai mică sau mai mare de a se întâmpla curând, evenimente care însă toate pot avea loc, și multe dintre ele vor avea loc, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. ‘Paza bună trece primejdia rea’ spune un proverb din rezerva noastră de înțelepciune populară, și nicicând nu au fost aceste proverbe mai bine verificate decât în ultima jumătate de an, de când omenirea se confruntă cu pandemia cauzată de virusul COVID-19. Au trecut cu bine (relativ, desigur, până acum, desigur) această perioadă dificilă doar câteva tari, majoritatea din Asia (Taiwan fiind probabil exemplul cel mai bun de succes), care aveau pregătite planuri de urgenta pentru confruntări cu pandemii de proporții. Aceste planuri sunt rezultatul experienței acumulate din lupta cu epidemii similare petrecute în Extremul Orient în ultimii 20 de ani. Omenirea știe să învețe din experiențele și uneori din greșelile trecutului. Așa cum vom vedea, riscurile unor catastrofe la scară globală există și unele dintre ele nu pot fi complet eliminate. Toate aceste riscuri pot fi însă reduse. Pregătirea răspunsurilor pentru situații de urgență este o disciplină care implică o colaborare strânsă între cercetarea științifică și industrie pe de-o parte, și instituțiile politice și organizațiile sociale pe de altă parte.
Gravitatea catastrofelor diferă. Filosoful australian Toby Ord, de la Institutul pentru Viitorul Omenirii, de pe lângă Universitatea Oxford, definește în cartea sa ‘The Precipice’ riscurile existențiale, ca fiind cele care amenință distrugerea potențialului pe termen lung al omenirii. Care sunt pericolele unor catastrofe globale cu șanse reale de a se petrece în viitorul apropiat, să zicem până la sfârșitul secolului nostru? Pandemiile de felul celei cu care ne confruntăm acum par a fi devenit din ce în ce mai dese. Putem spera că pandemia COVID-19 nu va deveni un risc existențial, însă o pandemie care ar ucide peste jumătate din populația planetei ar avea cu totul alte efecte. Omenirea a redus pericolul unor boli infecțioase și a eradicat, în special prin vaccinări, multe dintre ele în ultimul secol. În același timp, a crescut frecvența și cu aceasta și riscul zoonozelor, adică al trecerii unor virusuri din mediul animal în cel uman. Există și pericolul crescut ca experiențele continuate sau suspectate de a continua în unele țări pentru dezvoltarea de arme bacteriologice să genereze efecte similare. Riscurile catastrofelor nucleare par și ele în creștere ca urmare a destrămării și expirării sistemelor de tratate pentru limitarea proliferării nucleare, încheiate acum 30-50 de ani, și a tensiunilor politice în creștere din ultimele decenii, ca și a pericolului permanent ca această tehnologie ucigașă să ajungă în mâinile unor grupări teroriste. Catastrofele din cauze naturale, cum sunt erupțiile vulcanice sau cutremurele de pământ, au o frecvență de zeci sau sute de ani interval și probabilitatea ca ele să se petreacă în viitorul apropiat este reală. Sursele altor pericole sunt în afara planetei noastre. Mă voi referi ceva mai încolo la erupțiile solare al căror efect poate fi scoaterea din funcțiune a rețelelor electrice pe suprafețe considerabile ale planetei. Este cunoscut și pericolul ca planeta noastră să fie lovită de un asteroid de mari dimensiuni. S-a întâmplat și se va mai întâmpla în viitor, daca nu prevenim acest gen de evenimente, și consecințele pot fi catastrofale, ducând la schimbări climatice de proporții și la dispariția unei părți însemnate din flora și fauna planetei. În acest domeniu, omenirea a înregistrat succesele cele mai importante. Începând cu anul 1980, a început activitatea de detectare, catalogare și calcul al traiectoriilor asteroizilor care pot duce în cazul unui impact cu Terra la schimbări climatice de proporții. Majoritatea, peste 1000, au fost descoperiți deja, iar veștile bune sunt că niciunul nu pare să aibă intenția să se întâlnească cu Pământul prea curând. Estimările valabile pentru 2019 erau că au mai rămas de descoperit în jur de 43 de astfel de asteroizi și că, în orice caz, riscul unui impact a fost considerabil redus. De la pericolul numărul unu, care a generat de altfel și nenumărate opere de ficțiune (cărți și filme cu teme sci-fi sau apocaliptice), impactul unui asteroid cu Terra a ajuns în coada clasamentului grijilor noastre. Altele, în schimb, i-au luat locul și probabilitatea ca un asemenea eveniment catastrofal să se întâmple în secolul nostru este, după unii cercetători, de peste 50%.
Plecând de la pandemia actuala, revista ‘The Economist’ a dedicat, într-unul din numerele sale de la sfârșitul lunii iunie, un grupaj de articole temei pregătirii pentru situații de urgență de proporții catastrofale globale. Precedentul grupaj de articole pe aceeași temă data din anii ’90 ai secolului trecut, și atunci pericolul impactului cu asteroizii era pe primul loc. Astăzi, pe primele locuri figurează furtunile geomagnetice, pandemiile și erupțiile vulcanice gigantice. Pentru fiecare dintre ele există cel puțin modelele științifice, dacă nu și planurile practice aplicate deja sau în pregătire pentru a construi sisteme de avertizare și prevenire. Să luăm ca exemplu furtunile electromagnetice datorate erupțiilor solare ale căror consecințe încep cu inofensivele, dar spectaculoasele efecte ale aurorelor boreale (în emisfera nordică) și luminilor sudului (în emisfera sudică). Cele peste 100 de milioane de tone de particule electrice trimise de Soare spre Pământ cu aceste ocazii, fenomen numit și ‘coronal mass ejection’ (CME), pot însă, de la o intensitate încolo, scoate din funcțiune aparatele electrice și sistemele de comandă energetică din zone mari ale Pământului. Efectele pot fi nimicitoare și includ distrugerea transformatoarelor electrice între tensiunile mari și cele medii, și dintre cele medii spre distribuția casnică, ale căror reparare și înlocuire pot dura multe luni. Sistemele de alimentare cu apă și gaz, comunicațiile telefonice și prin Internet, industria de divertisment – toate ar fi paralizate. Informațiile înmagazinate pe medii magnetice vor fi pierdute pentru totdeauna. Veștile bune sunt că există un sistem de avertizare bazat pe satelitul DSCOVR care este plasat între Pământ și Soare, la 1,5 milioane de kilometri de Pământ, și care poate trimite semnale de avertisment într-un interval de timp cuprins între 15 minute și o oră în avans fata de vârful furtunii geomagnetice. Este suficient timp pentru a închide serviciile esențiale și a salva majoritatea aparaturii care ar fi afectată de furtuna. Indisponibilitatea rețelei electrice ar fi redusă de la câteva luni la câteva ore sau o zi-două, până când ‘trece furtuna’. Nu se cunoaște exact cât de generalizată este funcționarea acestui sistem, daca toți marii furnizori din America de Nord și din restul lumii sunt conectați la el, iar acestea sunt probleme ale căror soluții depind doar de buna colaborare a politicienilor cu inginerii și oamenii de știință.
Cât de cumplite sunt riscurile unor catastrofe naturale generate de cutremure sau de erupții vulcanice? În România, suntem, din păcate, familiari cu fenomenul cutremurelor distrugătoare, care își au epicentrul în Vrancea. Periodicitatea istorică a acestora în ultimele sute de ani este cam de 40 de ani, și ultimul cutremur de proporții a avut loc în 1977. Următorul este inevitabil, și anticiparea cutremurelor este încă o știință în faze incipiente. Putem doar să pregătim planuri de urgență, dar nu vom avea avertismente mai devreme decât cu câteva zeci de secunde înainte de catastrofă. Putem construi solid, putem consolida ceea ce este construit. În ceea ce privește predicția erupțiilor vulcanice, există progrese datorate sistemelor care folosesc sateliți, bazate pe o tehnologie numită interferometrie prin radar, dar nici aici nu pot fi prevăzute toate erupțiile, și mai ales intensitatea acestora. În multe cazuri, vom putea avea la dispoziție câteva ore pentru a evacua zonele în pericol, dar erupții de proporții globale sunt posibile oricând. Ultima ‘iarnă vulcanică’, modificare pentru câțiva ani a climei planetei în urma unei erupții vulcanice, a avut loc în 1815, precedentele pe la 1450 și 1250. Efectele fiecăreia dintre ele au durat câțiva ani. Perioada glaciară de acum 37 de mii de ani care a dus la schimbarea climei în Europa și extincția oamenilor de Neanderthal a durat însă probabil mult mai mult și intră în categoria evenimentelor catastrofale existențiale.
Controversata Organizație Mondiala a Sănătății (WHO) a întocmit în 2018 o listă a bolilor care reprezintă pericole majore pentru sănătatea publică. Între ele se află alături de Ebola, SARS, Zika și o boală numită atunci „Boala X”, o boală cu originea în regnul animal, mai mortală decât gripa, dar contagioasă în aceeași măsură, care se poate răspândi în lume din cauza economiei și a turismului global care caracterizează stilul nostru de viață, sau în orice caz îl caracteriza până acum șase luni. „Boala X” a primit un nume la începutul acestui an, și acest nume este COVID-19. Până la fabricarea unui vaccin și găsirea unui tratament, singurele măsuri posibile sunt defensive și preventive. În cazul lui COVID-19 însă, aceste planuri au eșuat din cauza lipsei de transparență în comunicare și a acțiunilor târzii de recunoaștere și izolare a focarului inițial luate în China, și însăși OMS este posibil să poarte o parte din responsabilitate. Viitoarele acțiuni globale coordonate vor trebui să includă, pe lângă o reacție inițială mai eficientă, teste serologice periodice și împărtășirea tuturor informațiilor care ar putea contribui la crearea de tratamente și de vaccine. De asemenea, este necesară o supraveghere a focarelor cu o probabilitate mai mare de apariție a zoonozelor. Din cele 330 de noi boli apărute între 1940 și 2004, peste 60% își au originea în mediul animal, și peste 70% dintre acestea în animalele sălbatice. Ceea ce s-a întâmplat în Wuhan era nu numai previzibil, ci chiar probabil. Programele de cercetare și de prevenire sunt abordate și dintr-un alt punct de vedere. The Global Virome Project, un program propus de Universitatea California, are ca scop detectarea și catalogarea întregii populații de virusuri existente pe planetă, determinarea secvențelor lor genetice și între ele a markerelor cu potențiale zoonotice. Dacă acest proiect, care necesită o investiție de 4 miliarde de dolari, reușește, viitorul virus global va fi deja cunoscut, inclusiv punctele în care poate fi atacat și eradicat.
Unele dintre aceste planuri depind în mare măsură de cooperarea globală, începând de la comunicarea dintre instituțiile și organizațiile guvernamentale din diferite state și până la crearea de planuri de acțiune comune. Un exemplu pe care îl cunosc de aproape este cel legat de transmiterea pe Internet a informațiilor de avertizare în legătură cu catastrofele naturale între organizații, guverne și cetățeni. Informații despre cutremurele de pământ și avertismentele de tsunami sunt astăzi distribuite automat, aceasta fiind una dintre lecțiile învățate din distrugerile produse de evenimentul care a avut loc în Oceanul Indian la 26 decembrie 2004. Inteligența Artificială are potențialul de a juca un rol important în prelucrarea timpurie a datelor și sesizarea tendințelor care, acumulate, pot fi indicații ale viitoarelor catastrofe. Aceeași Inteligență Artificiala se află însă listată printre tehnologiile create de om (alături de tehnologia nucleară și de armamentul biologic) care pot ele însele reprezenta riscuri existențiale, dacă nu sunt controlate strict și păstrate cu rigurozitate în serviciul omenirii. Știința reducerii riscurilor catastrofelor globale este poate domeniul în care controlul etic al cercetării științifice, transparența informației și colaborarea internațională au o importanță mai mare decât în oricare altul.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)