Vă propun în această săptămână vizionarea unui film care cred că se potrivește perioadei ciudate pe care o trăim. Dacă sunteți în căutarea unei destinderi escapiste, atunci puteți privi ‘Moon’ (‘Luna’) ca pe un thriller science-fiction care oferă o intrigă interesantă, cu surprize și suspans. Dacă doriți să rămâneți măcar în parte conectați cu actualitatea zilelor noastre, atunci veți găsi în acest film abordată una dintre problemele psihologice cu care mulți dintre noi se confruntă în această perioadă – cea a efectelor izolării pentru perioade îndelungate. Din ambele puncte de vedere, cred că acest film va oferi satisfacție celor care-l vor găsi și-l vor viziona.
Realizat în 2009, ‘Moon’ era filmul de lung metraj de debut al regizorului britanic Duncan Jones, născut în 1971, fiul lui David Bowie. Au urmat trei alte filme, dintre care două tot în genul science-fiction, al treilea un ‘thriller’. ‘Moon’ rămâne până astăzi realizarea sa cea mai apreciată, dar este vorba despre un regizor la mijlocul carierei sale, care are încă multe de spus și are și timpul necesar pentru a o face. Al cincilea film al său, ‘Rogue Trooper’ ,aflat acum în faza de pre-producție, se anunță a fi o revenire la genul anticipației, combinat cu filmele bazate pe benzi desenate.
Acțiunea filmului se petrece pe Lună, mai precis pe fața nevăzută a satelitului natural al Terrei, într-un viitor apropiat, plasat la puține decenii de perioada noastră. Un text scurt care zăbovește pe ecran doar câteva secunde după generic, și este bine ca spectatorul să fie atent să nu-l piardă, detaliază contextul. Omenirea a descoperit un carburant ieftin și prezent abundent pe Luna, numit Helium-3, care îi rezolva necesitățile energetice (sper că într-o manieră nepoluantă!). Exploatarea acestuia se face cu ajutorul unor mașini automate, iar tehnicienii care le supraveghează sunt trimiși cu contracte pentru o perioadă de trei ani. Scenariul tehnologic conceput în 2009 de Duncan Jones și Nathan Parker este destul de apropiat de cel din planurile NASA de revenire în explorarea Lunii, atât pentru identificarea și exploatarea de resurse naturale, cât și ca stație intermediară în călătoriile viitoare spre planeta Marte. Este adevărat că, deocamdată, nu a fost descoperit vreun combustibil universal care să rezolve problemele energetice ale omenirii, așa cum se întâmplă în film, dar este destul de probabil că, dacă o asemenea descoperire se va întâmpla, exploatarea resurselor minerale de pe Lună să fie încredințată unor corporații particulare. Utopie sau distopie? Rămâne să descoperim după ce prioritățile vor fi rearanjate, căci criza Coronei va aduce în mod sigur schimbări și în finanțarea programelor științifice, inclusiv a celor legate de explorarea spațială.
Sam Bell, eroul filmului, semnează cu corporația un contract de trei ani, pentru a lucra pe una dintre stațiile de exploatare a mineralelor lunare. Trei ani de singurătate și izolare, departe de familie (a lăsat pe Pământ o tânără și frumoasă soție și o fată abia născută), departe de viață și de lumină, cu legături de comunicație nu prea fiabile cu Pământul. Acțiunea se petrece într-un decor interior, care pare împrumutat din ‘Odiseea Spațială’ a lui Stanley Kubrick, și unul exterior, care extinde spațiul lunar așa cum îl cunoaștem din secvențele reale filmate în timpul misiunilor Apollo. Filmul explorează implicațiile și efectele singurătății. Prima scenă are loc cam cu două săptămâni înainte de sfârșitul turei lui Sam pe Luna. Riscurile fiziologice par să fie mulțumitor echilibrate de exerciții fizice riguroase și de mesele pregătite de GERTY, un fel de combinație între calculatorul HAL 9000 din filmul lui Kubrick și roboții mecanici contemporani. Co-scenaristul și regizorul Duncan Jones a avut buna inspirație de a nu recurge la prezența unui robot android în acest film. GERTY este o mașină și arată ca o mașină, ceea ce nu-l va împiedica să joace un rol cheie în intriga dezvoltată în jurul trăirilor lui Sam. Ceea ce i se întâmplă astronautului sunt oare viziuni create de stres și de presiunea psihologică a lunilor și anilor petrecuți in izolare, sau poate că este vorba despre efectele accidentului suferit în timpul unei plimbări lunare de rutină, pentru inspectarea mașinilor automate de exploatare a mineralelor? De la un moment încolo, regizorul își ghidează spectatorii într-un labirint de trăiri și ipoteze, din care nu lipsesc impasurile și căile greșite.
O mare parte a calității filmului se datorează excelentei interpretări actoricești a lui Sam Rockwell care reușește să aducă pe ecran încercările fizice și stresul psihologic al situațiilor cărora este obligat să le facă față astronautul trimis în misiune solitară. De la un moment încolo, el trebuie să aducă pe ecran și senzația de dedublare, și nu voi spune mai multe, deoarece nu doresc să răpesc plăcerea descoperirii unor surprize pe care scenariul le rezervă spectatorilor. Nu este un tip comunicativ, însă acțiunile sale reușesc să creeze empatie. Duncan Jones nu a avut la dispoziție un buget prea mare pentru efecte speciale, dar secvențele de exterior au stil și consistență. Din punct de vedere vizual, ‘Moon’ este o dovadă că se poate realiza science-fiction cinematografic de efect chiar și fără bugete uriașe. Peisajele deșertice ale feței nevăzute a Lunii, scormonite de excavatoarele automate și străbătute de vehiculele exploratorilor, vor rămâne multă vreme în amintirea spectatorilor. La fel, cred, va rămâne în memorie și vocea calculatorului GERTY, împrumutată în versiunea americană a filmului de controversatul (la câțiva ani după realizarea filmului) actor Kevin Spacey.
Filmele de science-fiction pe care eu le consider a fi cele mai reușite sunt cele care îmi oferă o viziune a viitorurilor posibile nu numai din punctul de vedere al dezvoltării tehnologice, ci mai ales cele care îmi spun ceva despre direcțiile în care vor evolua gândurile și trăirile oamenilor. Din acest punct de vedere, ‘Moon’ este mai aproape de ‘Solaris’ (cele două filme inspirate de romanul lui Stanislaw Lem, cel al lui Tarkovsky din 1972 și cel al lui Soderbergh din 2002) decât de ‘Star Wars’. Filmul lui Duncan Jones tratează câteva dintre temele cele mai pasionante ale literaturii și cinematografiei wi-fi: explorarea spațială, clonarea, inteligența artificială și relațiile dintre oameni și roboți. În același timp, acest film realizat în 2009, a cărui acțiune se petrece în 2040, abordează cu sensibilitate și inspirație una dintre temele principale care preocupă omenirea în anul 2020 – confruntarea îndelungată cu izolarea și cu singurătatea.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)