Dacă Uniunea Sovietică, și nu Statele Unite, ar fi câștigat cu jumătate de secol în urmă cursa pentru primii pași ai omenirii pe Lună, atunci este foarte probabil că Alexei Leonov ar fi fost primul om care să pășească pe un alt corp ceresc și numele lui ar fi fost la fel de celebru precum este astăzi cel al lui Neil Armstrong. Istoria a decis ca primele cuvinte ale omenirii de pe un alt astru să fie rostite în limba engleză (cu accent american), și nu în rusă, dar Alexei Leonov, care a părăsit lumea noastră la 11 octombrie 2019, nu a fost nicidecum un anonim. Viața sa a inclus multe succese și eșecuri, precum și aspecte senzaționale care merită să fie povestite.
Se poate spune că încercările l-au urmărit pe Alexei Arhipovici Leonov încă înainte de a se naște, la 30 mai 1934. Bunicul său fusese revoluționar, dar în revoluția din 1905, cea care precedase revoluțiile din 1917, și ca urmare a acestei activități fusese deportat în Gulag. Când Alexei avea numai doi ani, tatăl său a fost arestat pentru ‘activitate contra-revoluționară’, în perioada marilor epurări staliniste. Tatăl a reușit să scape de o condamnare aspră, dar familia a petrecut perioada de până în 1948 în exil, în Siberia. Aici, încă din copilărie, și-a început activitatea artistică, cealaltă fațetă a personalității sale, pictând cu flori sobele vecinilor și, mai târziu, peisaje pe pânză, pentru a ajuta la întreținerea familiei. Li s-a permis să se întoarcă în 1948 la Königsberg (rebotezat Kaliningrad), pe malul Marii Baltice, printre coloniștii ruși care au reconfigurat etnic Prusia Orientală ocupată de sovietici după al doilea război mondial. Abia în 1953, în perioada de ‘dezgheț’ politic de după moartea lui Stalin, și-a început studiile. Dorea să urmeze artele plastice, dar familia nu și-a putut permite să-l țină la studii de artă, așa încât s-a îndreptat spre o carieră militară. A fost primit în Academia de aviație, iar în 1955 a efectuat primele sale zboruri ca pilot militar. În 1957, a absolvit Academia, cu grad de locotenent, și a început o carieră în forțele aeriene sovietice, carieră pe care avea să o încheie cu grad de general. În 1960 a fost selecționat în echipa de 20 de aviatori, din care o parte au devenit primii cosmonauți sovietici.
Primul zbor în spațiu la care participat Alexei Leonov a fost cel care a marcat și cea mai importantă realizare a carierei sale de cosmonaut (folosesc și eu în acest articol termenul rusesc, echivalentul celui de ‘astronaut’ folosit de americani și de mulți alții). Astăzi, ‘plimbările spațiale’ (spacewalks) numite și activități extra-vehiculare (extravehicular activities – EVA) au devenit rutiniere, cea mai recentă dintre cele 228 de asemenea evenimente a avut loc acum câteva zile, în cadrul unei activități de întreținere a Expediției 61 a Stației Spațiale Internaționale. Primul care însă ‘a pășit’ în spațiu a fost Alexei Leonov, la 18 martie 1965, în cadrul misiunii Voshod-2. Fantastica experiență pe care Leonov a fost primul care a trăit-o a durat vreo 12 minute, dar putea să se termine dezastruos. Costumul spațial perfect etanș s-a umflat în condițiile vidului cosmic, și dimensiunile lui nu mai permiteau întoarcerea prin ușa modulului spațial. Oxigen mai avea pentru doar vreo 40 de minute. Cu sânge rece, Leonov a deschis o supapă de depresurizare, operație riscantă, dar care i-a salvat viața. Și reintrarea lui Voshod-2 în atmosferă a fost cu peripeții, sistemul de ghidare automată s-a defectat, cosmonauții au preluat comanda manuală salvându-și viețile, dar aterizând la vreo 1600 de kilometri de locul prevăzut, într-o zonă de păduri. În condițiile anului 1965, au trecut două zile și două nopți până când au fost găsiți.
Pericolele par să-l fi pândit toată viață după colț, dar a avut și un dram de șansă. Un episod puțin cunoscut, din cauza secretizării specifice regimului sovietic, este atentatul de la 22 ianuarie 1969, în care un dezertor din Armata Roșie a încercat să-l asasineze pe Leonid Brejnev, conducătorul PCUS, în timpul unei defilări festive organizate la Moscova în cinstea unor cosmonauți întorși din misiune. Atentatorul (declarat ‘nebun’ după arestare) a ciuruit cu gloanțe a doua mașină din cortegiu, cea în care bănuia că se află Brejnev. În realitate, în automobil se aflau câțiva cosmonauți, printre care și Leonov care a scăpat neatins, deși șoferul a fost ucis și alți pasageri ai mașinii, răniți. Leonov ar fi trebuit să fie comandantul primei misiuni circumlunare sovietice în 1968, dar aceasta a fost amânată de câteva ori, deoarece sovieticii nu stăpâneau încă tehnologia manevrării precise a rachetelor de propulsie, care să garanteze șanse bune de succes și reîntoarcere pe Pământ. Au reușit performanța americanii cu misiunea Apollo-8 și apoi, în iulie 1969, aceștia i-au învins pe sovietici în cursa spre Lună. În 1971, Leonov a fost înlocuit în ultimul moment de la comanda misiunii Soyuz-11 care transporta cosmonauții sovietici spre stația spațială Salyut-1. Această misiune s-a terminat cu un dezastru, la reintrarea în atmosferă, toți membrii echipajului de rezervă murind arși de vii. Totuși, până la urmă, Leonov a revenit în spațiu în 1975 și a participat la un al doilea eveniment de vârf al carierei sale – misiunea Soyuz-19 – și prima întâlnire în spațiu dintre astronauții americani și cosmonauții sovietici în cadrul programului Apollo-Soyuz. Strângerea de mână dintre Alexei Leonov și Thomas Stafford nu numai că a creat oportunitatea unei fotografii istorice, dar a și marcat începutul unei colaborări internaționale între Statele Unite și Uniunea Sovietică (apoi Rusia), care continuă practic până astăzi, navigând nu numai în spațiu, ci și printre toate schimbările de președinți și de regimuri politice din cele două țări.
Misiunea din 1975 a fost ultima în care Leonov a participat direct. Între 1976 și 1982 a fost ‘Cosmonaut-șef’ și apoi comandant-adjunct al centrului de antrenament care purta numele prietenului său bun, Iuri Gagarin. În 1968, el fusese unul dintre primii care au ajuns la locul unde se prăbușise avionul în care se afla Gagarin, precum și cel care i-a identificat corpul neînsuflețit. Alexei Leonov a părăsit serviciul activ în 1992, dedicându-și o parte din timp primei sale pasiuni, pictura. Nu este de mirare însă că lucrările sale au fost în mare parte inspirate de activitatea sa de cosmonaut, și de cele văzute și trăite de el în timpul călătoriilor sale spațiale.
Nu abandonase niciodată de-a lungul vieții interesul pentru artă. În 1965, fusese primul cosmonaut în istorie care luase cu el, în misiunea Voshod-2, un bloc de schițe și culori, realizând în fapt primele opere de artă create în spațiu. Mulți ani mai târziu, într-una dintre cărțile de memorii la care a colaborat, Alexei Leonov avea să împărtășească unele dintre impresiile sale din perspectiva artistului: imaginile Universului privit de dincolo de frontierele atmosferei îl găsiseră nepregătit, gama de culori, intensitatea lor erau cu mult dincolo de ceea ce văzuseră până atunci ochii vreunui artist, ai unei ființe umane. În 1967 avea să imagineze Terra văzută cu ochii pământenilor din perspectiva selenară, așa cum spera să le vadă peste scurtă vreme dacă ar fi ajuns pe Lună în cadrul primei expediții sovietice. În fapt, această imagine, folosită de Stanley Kubrick cu un an mai târziu în filmul sau ‘2001 – O odisee spațială’ nu a fost văzută până acum niciodată în realitate de un cosmonaut rus. Cu un an mai târziu, în iulie 1969, Neil Armstrong și Buzz Aldrin aveau să fotografieze celebrele ‘Clair de Terre’, confirmând viziunea lui Leonov. Caietul de schițe și uneltele artistului l-au însoțit și în a doua sa misiune spațială, în 1975, când și-a surprins colegii de călătorie, sovietici și americani, cu portrete realizate în condiții de imponderabilitate, la bordul primei stații internaționale Apollo – Soyuz. Pilot dotat cu curaj și profesionalitate, artist și astronaut care a trăit premiere istorice, participant la primele programe de cooperare și promotor al explorării internaționale a spațiului, Alexei Leonov și-a petrecut ultimele decenii ale vieții împărtășind amintirile și experiențele trăite de el și pledând pentru continuarea aventurii omenirii în spațiu.
Nu va fi uitat.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)