CHANGE.WORLD: Viitoruri alternative

Genul science-fiction este copleșit de viziuni pesimiste. Și în literatură și în film. Îmi amintesc de ‘Colecția de povestiri științifico-fantastice’ care mi-a luminat copilăria și adolescența. Apărută între 1955 și 1974 cu o periodicitate bi-lunară, aceasta a reprezentat un fenomen unic în Europa Răsăriteană, modelat după publicațiile ‘fanzine’ ale genului care apăreau în acea perioada în Occident și mai ales în Statele Unite. ‘Colecția’ a promovat în special literatură originală românească combinată cu traduceri, la început mai ales ale maeștrilor sovietici ai genului cum erau Arkadi și Boris Strugatski. Caracteristica aproape generală a tuturor povestirilor și a majorității romanelor epocii era un optimism molipsitor în ceea ce privește viitorul omenirii, capacitatea științei de a lărgi permanent frontierele cunoașterii și de a îmbunătăți societatea. Era desigur încorporat în acest optimism și o doză de propagandă, căci și socialismul biruitor era pe vremea aceea o știință, nu-i așa? Și totuși, peisajul nu era radical diferit nici în literatura occidentală a genului. Atunci când scriitori de talia lui Isaac Asimov sau Ray Bradbury au publicat primele romane și povestiri în care dădeau semnale de alarmă legate de impactul social al progreselor tehnologice, sau descriind alternative pesimiste ale viitorului omenirii, ei se aflau la mijlocul secolului trecut în netă minoritate. Serialul de televiziune ‘Star Trek’ de exemplu, probabil cel mai popular din istoria genului a promovat o viziune net optimistă. Astăzi însă, situația pare a se fi schimbat radical. Nu am la îndemână statistici exacte, dar cred că peste 90% din cărțile și filmele de science-fiction propun o viziune întunecată asupra viitorului mai apropiat sau mai îndepărtat al Terrei și al speciei umane. Sub-genul post-apocaliptic a proliferat copios cu descrieri ale infinitelor variante ale vicisitudinilor și luptelor sângeroase pentru supraviețuire după catastrofa ecologică sau războiul distrugător care vor distruge viața pe Pământ și societatea umană așa cum le cunoaștem astăzi. Și chiar dacă nu se întâmplă un cataclism, perpectivele descrise de autorii de cărți și scenarii de science-fiction par în majoritate sumbre. Science-fiction a devenit în ultima vreme sinonim cu distopia.

Din când în când apare însă și câte un film care contrazice această tendință. Este cazul lui ‘Tomorrowland’, un film american ieșit pe ecrane în 2015, regizat de Brad Bird și avându-l pe generic pe George Clooney. Pe Clooney probabil că îl cunoașteți bine, este un actor extrem de popular, lansat în serialul de televiziune ‘ER’ și devenit una dintre vedetele cele mai cunoscute (și mai scumpe) ale Hollywood-ului, cu două premii Oscar în palmares (unul ca autor, celălalt ca producător).  În ultima vreme exploră direcții artistice noi, riscă mai mult în alegerea rolurilor și a temelor filmelor, își încearcă puterile ca producător și regizor. Chiar și ‘Tomorrowland’ este un exemplu al acestei schimbări de ton și direcție. Regizorul Brad Bird (născut în 1957) este cunoscut mai ales pentru filme de desene animate, cel mai faimos dintre ele fiind deliciosul ‘Ratatouille’ (2007). ‘Tomorrowland’ este doar al doilea film de lung metraj cu actori al său, cel precedent aparținând nesfârșitei serii ‘Mission Impossible’ al cărei erou principal este întruchipat de Tom Cruise.

Nu ar trebui probabil să ne mirăm că productorii acestui film sunt compania Disney. Campioană a industriei de ‘entertainment’ de familie, ea afișează un optimism declarat, care a luminat copilăriile multor generații. Venerabila instituție fondată de Walt Disney se aproprie de centenar pe care îl va celebra în 2023. Specializată la începutul istoriei sale în filme de desene animate, a realizat primul lung metraj de gen (‘Albă că Zăpada și cei șapte pitici’) între 1934 și 1937. Primul lung metraj cu actori a fost ‘Insula comorii’ regizat de Byron Haskin, al cărui premieră a avut loc în 1950.  Aveau să treacă însă mai mult de trei decenii, până când, în anii ’80 ai secolului trecut, compania de film cu marca Disney a devenit una dintre forțele cele mai semnificative ale industriei cinematografice, sub conducerea unor manageri și producători ca Michael Eisner și Jeffrey Katzenberg. De atunci încoace suntem martorii unei expansiuni continue, marcată de achizițiile unor competitori ca Pixar (care revolutionase tehnica animației), Marvel (creatoare și proprietară a numeroase personaje și teme de comics) și Lucasfilm (compania lui George Lucas, creatorul lui Star Wars). În 2017-2018, studiourile Disney au anunțat și au început execuția unirii cu un alt gigant de la Hollywood, 21st Century Fox (urmaș al lui 20th Century Fox). Prin acest proces, două dintre cele șase mari companii de la Hollywood (‘The Big Six’) își unesc eforturile comerciale și artistice.

Optimismul filmelor produse de casa Disney este în parte programatic și în parte comercial. Publicul țintă este compus în principal din familiile cu copii și adolescenți bine supravegheați. Filmele trebuie să aibă teme și un mod de prezentare a acestora adaptate la vizionarea la orice oră a zilei de către copii de orice vârste, în săli de cinema, sau pe canalele de distribuire Disney sau afiliate cu Disney, la televiziuni sau pe Internet. Există încă o componentă semnificativă – este vorba despre legătura dintre studiouri și gigantica industrie internațională a parcurilor Disney. Între acestea se află și parcurile ‘Tomorrowland’ de unde filmul regizat de Brad Bird își moștenește numele. Aceste parcuri tematice prezintă vizitatorilor (în majoritate tot familii cu copii, sau adolescenți de vârste diferite) viziuni optimiste ale viitorului. ‘Tomorrowland’ se află astăzi la a treia generație. Primul parc cu acest nume s-a deschis în iulie 1955, la Disneyland în Anaheim, California. O istorie a acestor parcuri reprezintă și o istorie a viitorului așa cum este perceput de cultura populară. Generația cea mai nouă este dominată de atracții inspirate de tema ‘Star Wars’.

De la unul dintre parcurile ‘Tormorrowland’ din prima generație pleacă și acțiunea filmului. Un băiețel pe nume Frank Walker vizitează parcul pentru a-și promova invenția, o mașină individuală de zburat. Anii ’60 sunt, după cum știm, cam devreme, pentru ca invenția lui Frank să funcționeze, dar cu această ocazie face cunoștiință cu o intrigantă fetiță numită Athena, care îi dezvăluie faptul că parcul este doar o poartă spre o lume alternativă, poate chiar una ideală, a viitorului. Un salt înainte, spre contemporaneitatea mileniului trei, ne prilejuiește cunoștiință cu o altă eroină, adolescenta Casey Newton, fiica unui tehnician de la NASA. Și ea descoperă o portiță spre lumea viitorului, dar această versiune alternativă este in pericol de extincție, la fel ca întreagă omenire. Când cei doi eroi, Casey și Frank (acum matur și semănând uluitor cu George Clooney) se vor întâlni, vor pune la cale planul de a călători din nou spre Tomorrowland și de a salva lumea de la alternativa auto-distrugerii.

Filmul lui Brad Bird nu este o capodoperă. Respectă regulile lui Disney și poate fi vizionat la orice oră și împreună cu copii de orice vârste. Îl puteți găsi probabil și în avioane, și dacă alegeți să-l vedeți, nu va fi cea mai proastă alegere. Pe lângă George Clooney am mai remarcat jocul adolescentei Raffey Cassidy (Athena) care cu puțină șansă și inspirație în alegerea rolurilor va deveni o actrița deosebită, și a băiețelului Pierce Gagnon pe care l-am remarcat deja în serialul ‘Extant’. Filmul are câteva idei interesante care merită discutate. Una dintre ele este cea a unei lumi a viitorului în care oamenii de știință ar putea crea fără directive și constrângeri politice. Să nu va mirați, căci ideea este a lui Gustave Eiffel, Thomas Edison, Jules Verne și Nikola Tesla. Cealaltă este a posibilității omenirii de a-și influența propriul viitor. În film, eroii se lupta cu o mașină care poate duce la distrugerea unei omeniri care refuză sau a renunțat să lupte pentru viitorul ei, fie că este vorba despre soluționarea problemelor ecologice, sau despre evitarea unui război apocaliptic. Nu poate însă această mașină fi privită ca o metaforă a atitudinii de astăzi a omenirii față de viitorul său? Nu riscă oare viziunile pesimiste și distopiile care ne inundă să devină o profeție care se va realiza in final din cauza că nu am fost capabili, ca specie, să imaginăm și să acționăm pentru un altfel de viitor?

Nu voi dezvălui mai mult, căci nu vreau să răpesc plăcerea celor care nu au văzut încă filmul și vor dori să-l vadă, poate împreună cu copiii. Cât despre răsunetul său, una dintre temele principale ale discuțiilor dintre fanii Disney era dacă și când o atracție legată de lumea vizuală (excepțională, este o altă parte tare a filmului) din ‘Tomorrowland’ își va găsi locul în parcurile Disney.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)